Decizia civilă nr. 73/2013. Încuviințare executare silită

R.

T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. unic _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ nr. 73/2013

Ședința publică din data de 9 septembrie 2013 Completul este compus din:

PREȘEDINTE: D. H. JUDECĂTOR: M. C. B. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelanta S.C. E. - K.

R. S.R.L. împotriva încheierii civile nr. 4632/_, pronunțate de către Judecătoria C. - N., în dosarul nr._, privind și pe intimatul J. B., cauza având ca obiect, în prima instanță, încuviințarea executării silite.

La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul, verificându-și, din oficiu, competența, în temeiul art. 131 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 95 pct.

2 N.C.proc.civ., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezentul litigiu.

De asemenea, se constată că apelanta a fost citată cu mențiunea de a face dovada mandatului acordat consilierului juridic pentru exercitarea căii de atac a apelului, obligație care până la acest termen de judecată nu a fost îndeplinită.

Față de această împrejurare, tribunalul, având în vedere că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 223 alin. 3 N.C.proc.civ., ridică, din oficiu, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

T. UL,

Prin încheierea civilă nr. 4632/CC/2013 pronunțată la data de_, Judecătoria C. N. a respins cererea înaintată de petentul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC V. A. C. și formulată de creditorul S.C.

E. K. R. S. împotriva debitoarei J. B., ca neîntemeiată.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut disp. art. 665 alin 5 pct 2 c.pr.civ potrivit căruia instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: (…) hotarârea sau, după caz, inscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu. De asemenea, conform art. 52 alin 1 din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare potrivit cărora "Contractele de credit încheiate de o instituție financiară nebancară, precum și garanțiile reale și personale afectate garantării creditului constituie titluri executorii";.

Interpretând aceste dispoziții legale, rezultă că aptitudinea unui contract de credit de a fi titlu executoriu se raportează la calitatea instituției de credit care l-a încheiat, în speță, instituție financiara nebancara care are ca obiect principal de activitate creditarea. În considerarea acestei calități și pentru executarea cu celeritate a obligațiilor decurgând din contractele de credit încheiate, legiuitorul a prevăzut caracterul de titlu executoriu al acestora, fără învestirea cu formulă executorie sau fără altă formalitate.

În speță, creditorul din cererea de executare silita nu are un titlu

executoriu împotriva debitorului, caracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar fiind conferit de lege doar în favoarea instituției de credit, nu și în favoarea cesionarului contractului, iar împrejurarea cumpărării creanței de la instituția de credit dă naștere la dreptul la acțiune împotriva debitorului, drept care are un caracter judiciar, urmând ca pe calea unei acțiuni judiciare să se analizeze condițiile răspunderii civile. Numai după obținerea unui titlu executoriu

în acest sens, cesionara S.C. E. K. R. S.R.L. va putea solicita, în cazul neîndeplinirii obligației stabilite prin titlu, declanșarea executării silite împotriva debitorului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta SC E. -K. R. S., solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a încheierii pronunțate si admiterea acțiunii asa cum a fost formulata, încuviințarea executării silite a titlului executoriu contract de credit nr.24700457/_, impotriva debitorului J.

B. .

În motivare, apelanta a arătat că Încheierea Civila nr.4632/CC/2013 este nelegala si netemeinica, prima instanta respingând cererea inaintata de apelantă Biroului executor Judecătoresc V. A. C., motivând ca, prin cesiune, se pierde caracterul de titlu executoriu al contractului nr.24700457/_

.

Or, prin cesiunea de creanța se transfera creanța de la CETELEM IFN SA la IFN NEXT CAPITAL FINANCE in calitate de cesionar si SC E. -K. R. S. in calitate de administrator al activelor creditorului cesionar, contractul de credit rămânând in continuare contract de credit, deci titlu executoriu, in favoarea cesionarului. Raportat la dispozitiile art.1566 (l) Cod Civil, art.1565 (1) si art.1574

(1) Cod civil, prin cesiunea de creanța titlul constatator al creanței trece din posesia cedentului in cea a cesionarului, împreuna cu toate drepturile pe care cedentul le are in legătura cu creanța.

Asa cum Înalta Curte de Justiție si Casație Secția II Civila retine in decizia nr. 12 din_, "Prin cesionarea creanței se schimbă doar titularul dreptului de a încasa creanța, și nicidecum drepturile și obligațiile debitorului".

Nicidecum cesiunea de creanța nu schimba caracterul titlului constatator al creanței, in speța, cesiunea de creanța nu schimba caracterul de titlu executoriu al contractului de credit nr. 24700457/_ . Apelanta mai arată că, contractul de credit mentionat isi va pierde caracterul de titlu executoriu prin stingerea obligației debitorului.

Analizând excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele

:

Potrivit prevederilor art.151 al.1 si 2 Cod procedura civila, aplicabile si in calea de atac a apelului conform art.482 Cod procedura civila, cand cererea este facuta prin mandatar, se va alatura procura in original sau in copie legalizata. Avocatul si consilierul juridic vor depune imputernicirea lor, potrivit legii.

Raportat la aceste dispozitii legale, se constata ca apelului declarat in cauza i-a fost atasata o delegatie de reprezentare juridica acordata consilierului juridic Suciu O., semnatarul cererii de apel, delegatie din care rezulta ca mandatarul consilier juridic a fost imputernicit sa reprezinte apelanta SC E. K.

R. S. in fata J. i C. N. in cadrul dosarului nr._ . Intrucat aceasta imputernicire, desi valabila ca mandat de reprezentare, nu conferea mandatarului dreptul de a promova cai de atac impotriva hotararii pronuntate de prima instanta, nefiind asadar valabila ca mandat ad litem, s-a pus in vedere apelantei, prin rezolutia presedintelui completului de judecata din data de_, sa faca dovada mandatului acordat consilierului juridic pentru exercitarea caii de

atac a apelului de catre societatea SC E. K. R. S., apelanta fiind citata cu o mentiune in acest sens pentru prezentul termen de judecata.

Cu toate acestea, apelanta nu a depus o imputernicire acordata consilierului juridic care a semnat cererea de apel pentru a promova aceasta cale de atac impotriva incheierii apelate.

Potrivit prevederilor art.82 al.1 Cod procedura civila, cand instanta constata lipsa dovezii calitatii de reprezentant a celui care a actionat in numele partii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Daca acestea nu se acopera, cererea va fi anulata. In acelasi timp, conform art.248 al.1 din acelasi act normativ, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe sau dupa caz cercetarea in fond a cauzei.

In temeiul dispozitiilor legale sus enuntate, constatand ca nici dupa acordarea unui termen de judecata in acest sens, apelanta nu a facut dovada calitatii de reprezentant a semnatarului cererii, tribunalul constata ca exceptia invocata din oficiu este intemeiata, urmand sa admita aceasta exceptie, si, in consecinta, in temeiul prevederilor art.480 al.1 Cod procedura civila, va dispune anularea apelului declarat de apelanta SC E. -K. R. S. împotriva încheierii civile nr.4632/20132 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. _

, cu consecinta mentinerii in intregime a incheierii apelate.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată din oficiu, și, în consecință:

Anulează apelul declarat de apelanta S.C. E. -K. R. S. împotriva încheierii civile nr.4632/20132 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr._ pe care o menține în întregime, ca fiind introdus de o persoană fără calitate de reprezentant.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

D. H. M. C. B. N. N.

Red.MCB/LU/2 ex./_ Judecator fond: A. P. escu, Judecatoria C. N. .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 73/2013. Încuviințare executare silită