Sentința civilă nr. 255/2013. Suspendare provizorie a executării silite
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 255/2013
Ședința Camerei de Consiliu de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare cererea de suspendare provizorie a executării sentinței civile nr. 283/2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, la data de_, în dosarul nr._ *, formulată de SC L. V. C. SRL, în contradictoriu cu SC T. SRL, având ca obiect suspendare provizorie a executării.
Soluționarea cererii a avut loc în camera de consiliu, fără citarea părților.
Se constată faptul că, prezentul dosar a fost constituit ca urmare a declinării competenței de soluționare a cererii de către Tribunalul Specializat Cluj, prin Încheierea civilă nr. 973/C/2013, în favoarea Curții de Apel Cluj.
La data de_, petenta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, motiv pentru care, Curtea, în temeiul art. 246 C. pr. Civ. ia act de manifestarea de voință a petentei și reține cauza în pronunțare asupra acestui aspect.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr._, ca urmare a declinării de competență de către Tribunalul Specializat Cluj, petenta SC L. V. C. SRL a solicitat, în baza prevederilor art. 300 alin. 3 teza finală, rap. la art. 403 alin. 4 Cod procedură civilă de la 1865, suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 283/2013 pronunțată la data de_ de către Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr._ *, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în cadrul recursului.
În motivarea cererii, petenta a arătat, pe larg, care sunt motivele care atrag nelegalitatea hotărârii a cărei suspendare se solicită.
În ceea ce privește urgența, petenta a depus la dosar acte din care rezultă obligațiile sale de plată, apreciind că, prin executarea acestei sentințe, i s-ar putea produce prejudicii irecuperabile, inclusiv prin intrarea sa în insolvență.
La data de_, petenta a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată.
Față de această cerere, având în vedere și dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă, Curtea va lua act de renunțarea petentei la soluționarea prezentei cereri.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea petentei SC L. V. C. SRL la soluționarea cererii.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
M. D.
GREFIER,
M. T.
Red./Dact. M.D._ /2 ex.
← Încheierea civilă nr. 875/2013. Suspendare provizorie a... | Sentința civilă nr. 147/2013. Suspendare provizorie a... → |
---|