Sentința civilă nr. 2626/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

România

Tribunalul Specializat C. Dosar nr. unic _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2626/2013

Ședința publică din data de 14 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

Președinte - I. P. Grefier - DP

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către creditoarea SC S.

C. SA în contradictoriu cu debitoarea C. N. de Căi F. C. SA, prin Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF C.

, având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată.

La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă părțile. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a solicitat de către creditoare, judecarea cererii în lipsă.

Tribunalul reține cauza în pronunțare, în baza actelor de la dosar.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea înregistrată în data de 4 aprilie 2013, la Tribunalul Specializat C., creditoarea SC S. C. SA C. -N. a chemat-o în judecată pe debitoarea C. N. DE CĂI F. "C. "; SA prin SUCURSALA "CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE,

ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF"; C., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei de 985.241,99 lei contravaloare prestări servicii, la plata sumei de 25.455,32 lei penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data de_, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în calitate de executant, în cursul anului 2011 a încheiat cu debitoarea, în calitate de achizitor, contractul de execuție de lucrări nr. 381 având ca obiect introducere cablu subteran la semnale prevestitoare luminoase la instalațiile SBW din stațiile Borla, Sărmășag, Tășnad, în valoare de 214.413,8 lei. Toate lucrările prevăzute în contract urmau a fi executate după emiterea de către debitoare a unor ordine de începere a lucrărilor. În temeiul contractului de lucrări nr.

409/_ creditoarea a executat lucrări de reparații în valoare de 156.760,97 lei, iar potrivit contractului nr. 410/_ au fost executate lucrări în valoare de 532.528,54 lei. Creditoarea și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contractele încheiate cu debitoarea, executând lucrările prevăzute în acestea, aspect care rezultă din procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor. Potrivit art. 16.1 din contractele încheiate, achizitorul are obligația de a efectua plata către executant în termen de 60 de zile de la primirea facturii. Totodată, la data de_ s-a încheiat între părți contractul de furnizare de produse nr. 415 având ca obiect furnizarea de echipament feroviar, în temeiul căpruia creditoarea i-a livrat debitoarei marfă în valoare de 81.538,68 lei care trebuia achitată în termen de 60 de zile de la primirea facturii, conform art. 13.1 din contract. Debitoarea figurează în evidențele contabile ale creditoarei cu un debit restant în valoare de 985.241,99 lei, la solicitările creditoarei în vederea stingerii acestui debit debitoarea răspunzând că nu dispune de bani pentru plata restanțelor. Creditoarea consideră creanța ca fiind certă, lichidă și exigibilă, facturile emise de către creditoare fiind acceptate la plată, fiind semnate și ștampilate de către aceasta.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1013 și urm. NCPC, art. 451 NCPC.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 9 mai 2013 (fila 105), debitoarea a arătat că datorează creditoarei suma de 985.241,99 lei reprezentând materiale livrate și lucrări executate pentru întreținerea infrastructurii conform contractelor nr. 381, 409, 410 și 415 încheiate între părți în anul 2012. De asemenea, suma de 25.455,32 lei pretinsă prin cererea reprezintă penalități corect calculate pentru neplata facturilor. Sursa de finanțare a lucrărilor a constituit-o alocația bugetară pe anul 2012, având titlul întreținerea infrastructurii feroviare publice, însă Sucursala CREIR CF

  1. nu a primit în anul 2012 de la CNCF "C. "; SA B. alocația bugetară pentru plata datoriilor în speță, aceasta nefiind alocată de la Ministerul Finanțelor Publice. Ca atare, se impune chemarea în garanție a M. ului finanțelor Publice.

    Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar în data de 15 mai 2013 (filele 111, 112), creditoarea a arătat că plata debitului potrivit contractelor încheiate cu debitoarea nu este condiționată în niciun fel de primirea alocației de la CNCF-C. SA, potrivit art. 16.1 din contracte plata urmând a se efectua în termen de 60 de zile de la primirea facturii de către achizitor. Faptul că CNCF-C. SA nu direcționează bani către sucursale nu este imputabil creditoarei, singurele aspecte care au importanță în soluționarea cauzei fiind legate de îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi

    admisibilă o astfel de cerere, condiții care sunt îndeplinite cumulativ. Creditoarea a arătat că datorită întârzierii la plată a facturilor ce fac obiectul cererii este restantă la bugetul de stat, are datorii către diverși furnizori și este în imposibilitate de a plăti salariile și ratele la bănci. Totodată, o chemare în garanție în cadrul unei astfel de proceduri este inadmisibilă.

    Prin sentința civilă nr. 1684/_, Tribunalul Specializat C. a dispus declinarea competenței materială de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului C., litiigul având o natură civilă.

    Prin sentința civilă nr. 377/2013, pronunțată în data de 21 august 2013 în dosarul nr._, Tribunalul Cluj a admis excepția de necompetență materială și a constatat ivit conflictul de competență privind soluționarea cererii, dispunând sesizarea Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului.

    Prin sentința civilă nr. 38/2013, pronunțată în data de 29 august 2013 în dosarul nr._ C. ea de Apel C. a stabilit în favoarea Tribunalului Specializat C. competența materială de soluționare a cererii creditoarei.

    Analizând cererea formulată de creditoarea SC CPIACT C. SA, tribunalul reține următoarele:

    Debitoarea a încheiat cu creditoarea contractul de execuție lucrări nr. 381/2011 având ca obiect introducere cablu subteran la semnalele prevestitoare luminoase la instalațiile SBW din stațiile Borla, Sărmășsag, Tășnad, în valoare de 214.413,8 lei. În temeiul contractului de lucrări nr. 409/_ creditoarea a executat lucrări de reparații în valoare de 156.760,97 lei, iar potrivit contractului nr. 410/_ au fost executate lucrări în valoare de 532.528,54 lei. Creditoarea și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin contractele încheiate cu debitoarea, executând lucrările prevăzute în acestea, aspect care rezultă din procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, însă debitoarea nu și-a onorat obligația de plată a facturilor.

    Potrivit art. 1013 din Noul Cod de procedură civilă, acest act normativ se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate printr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.

    Față de situația de fapt reținută, debitoarea recunoscând prin întâmpinare existența și întinderea debitului, tribunalul apreciază că în speță sunt întrunite cerințele prevăzute de dispozițiile legale mai sus invocate, creanța solicitată de creditoare fiind certă, lichidă și exigibilă, reprezentând o obligație de plată ce rezultă din contratul încheiat, astfel încât în temeiul dispozițiilor art. 1021 din Noul Cod de procedură civilă va fi admisă cererea

    creditorului. Faptul că la rândul său, debitoarea nu poate plăti datoria întrucât nu a primit, de la stat, alocația bugetară cuvenită, nu este un motiv pentru respingerea cererii, această chestiune fiind una care nu o privește pe creditoare.

    În consecință, instanța va dispune emiterea somației de plată, fiind obligată debitoarea să-i plătească creditorului, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, suma de 985.241,99 lei preț neachitat și 25.455,32 lei penalități de întârziere calculate până la data de_ .

    În baza prevederilor art. 453, al. 1 din Noul Cod de procedură civilă debitoarea va fi obligată să plătească, în favoarea creditoarei, suma de 150,5 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, dovedite ca fiind făcute.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

    H O T Ă R Ă Ș T E:

    Admite cererea formulată de către creditoarea SC S. C. SA, având sediul în C. -N., P-ța G., nr. 2-4, împotriva debitoarei C. N. DE CĂI F. "C. "; SA, cu sediul în B., B-dul D. G., nr. 38, sector 1, prin SUCURSALA "CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF"; C., având sediul în C. -N., P-ța G.

    , nr. 2-4.

    O obligă pe debitoare să plătească, în favoarea creditoarei, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, suma de 985.241,99 lei preț neachitat și 25.455,32 lei penalități de întârziere calculate până la data de_ .

    O obligă pe debitoarea să plătească în favoarea creditoarei suma de 150,5 lei cheltuieli de judecată.

    Cu drept de a formula cerere în anulare, de către debitor, în termen de 10 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică din data de 14 octombrie 2013.

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. P. DP

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2626/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007