Sentința civilă nr. 6538/2013. Radiere societate după dizolvare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6538
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. C. O.
G. ier M. -O. O.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamantul C. I. DE I. S. Z., cu sediul în B. M., str. T., nr.22, ap.3, județul M.
, lichidator al SC I. -V. S. în contradictoriu cu pârâta SC I. -V. S. și intimații
O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL MARAMUREȘ, DGFP M. și A. B., având ca obiect radieri ca urmare a dizolvării.
Se constată că susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul din_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța, în urma deliberării, a pronunțat următoarea sentință.
T.
Asupra cauzei de față, a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M. la data de_, reclamantul C. I. de I. S. Z. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună radierea pârâtei SC I. -V. S., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. de ordine J_, cu cod unic de înregistrare 16317510, înregistrarea mențiunii de radiere în Registrul C., comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii și aprobarea decontului de cheltuieli în sumă de 1.015 lei și plata acestuia din fondul de lichidare UNPIR, deoarece societatea nu deține active.
În motivarea cererii s-a arătat că societatea intră sub incidența dispozițiilor art. 260 din Legea nr. 31/1990 prin care, în urma modificărilor aduse de OUG nr. 43/2010 prin art. VI alin. 2, se stabilește că societățile comerciale care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se află în dizolvare sau lichidare voluntară de mai mult de 3 ani sunt radiate din oficiu din registrul comerțului. Pârâta SC I. -V. S. intră sub incidența acestor dispoziții legale, așa cum rezultă din înregistrările efectuate în registrul comerțului.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 260 din Legea nr. 31/1990, ale art. VI alin. 1 și 2 din OUG nr. 43/2010 și pe art. 3 din OUG nr.116 /2009.
Intimatele, deși legal citate, nu s- au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare în cauză, excepție făcând intimata DGFP M., care prin întâmpinarea depusă la fila 42, a arătat că nu se opune admiterii cererii.
Examinând cererea, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5593/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a dispus dizolvarea SC I. -V. S., fiind incidente dispozițiile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Prin încheierea nr. 8706/_ a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, la cererea DGFP M.
, a fost desemnat în calitate de lichidator pentru SC I. -V. S., C. I. de I.
S. Z. .
Conform susținerilor lichidatorului, susțineri neinfirmate, nu a fost posibilă o colaborare cu reprezentanții societății, care au nesocotit obligațiile ce le reveneau, fiind imposibilă realizarea operațiunilor de lichidare.
Potrivit art.260 alin.1 din Legea nr.31/1990, lichidarea societății trebuie terminată în cel mult un an de la data dizolvării, termen care, pentru motive temeinice, poate fi prelungit de către instanță, în condițiile legii. În termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor depune la registrul comerțului cerere de radiere a societății, din registrul comerțului.
Conform alin.10 al aceluiași articol, dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin.1, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință la cererea O. ui Național al R.
C. .
Date fiind circumstanțele cauzei, lichidarea societății intimate nu a fost posibilă cu respectarea termenului prevăzut de art.260 alin.1 din Legea nr.31/1990.
În aceste condiții devin incidente prevederile alin.10 al art.260 din Legea nr.31/1990, societatea putând fi radiată din oficiu.
În speța de față, lichidatorul a depus cererea de radiere la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, care a înaintat-o spre soluționare instanței.
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea lichidatorului de radiere a societății pârâte, petitul de înregistrare a mențiunii de radiere în Registrul C. și va aproba decontul de cheltuieli în cuantum de 1.015 lei, reținând că :
Prin încheierea nr. 8706/_ a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, la cererea DGFP M.
, a fost desemnat în calitate de lichidator pentru SC I. -V. S., C. I. de I.
S. Z. .
Art.21din OUG nr.116/2009 reglementează regimul numirii lichidatorului în situația prevăzută de art.237 alin.7 din Legea 31/1990, dând în competența
directorului oficiului registrului comerțului atribuția de numire a lichidatorului și cea de dispoziție cu privire la onorariul lichidatorului.
Conform jurisprudenței Curții de Apel C., întrucât prin încheierea nr. 8706/_, care a fost pronunțată anterior OUG nr.116/2009, judecătorul delegat de la ORC M. nu a dispus cu privire la cuantumul remunerației, ci a
dispus că remunerația lichidatorului urmează a fi stabilită conform decontului și actelor justificative, singura în măsură să se pronunțe cu privire la aprobarea cuantumului este instanța care a luat act de raportul lichidatorului privind demersurile efectuate și a aprobat petitul cererii privind radierea societății din registrul comerțului.
În consecință, se va admite cererea, iar conform art. 3 alin. 7 din OUG nr. 116/2009 se vor îndeplini formalitățile de publicitate reglementate de acest text de lege, hotărârea urmând a se publica pe pagina de internet a O. ui Național al R. C. și a se afișa la sediul O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea
formulată de reclamantul C. I. de I. S. Z. cu sediul în B. M., str. T., nr.22, ap.3, județul M., lichidator al SC I.
-V. S. în contradictoriu cu pârâta SC I. -V. S., cu sediul în B. M., str. T.
, nr.6B/36, județul M. și intimații Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M., str. V. L. nr.82, D. G.
R. a F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I., nr.19, județul C. și Agenția Națională de Administrare Fiscală B., cu sediul în B.
, str. A. nr.17, sector 5.
Dispune radierea intimatei SC I. -V. S. înregistrată sub nr. J_ în Registrul C. .
Dispune înregistrarea mențiunii de radiere în Registrul C. .
Admite petitul având ca obiect acordarea remunerației lichidatorului - C.
I. de I. S. Z. - în cuantum de 1.015 lei.
Prezenta se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Direcției Generale Regionale a F. P.
și se afișează pe pagina de Internet a O. ui Național al R. C. și la sediul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
EXECUTORIE.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE GREFIER
C. O. M. -O. O.
Red.A.C.O./T.Red.O.M.O.
_ /Ex. 6 -
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea
formulată de reclamantul C. I. de I. S. Z. cu sediul în B. M., str. T., nr.22, ap.3, județul M., lichidator al SC I.
-V. S. în contradictoriu cu pârâta SC I. -V. S., cu sediul în B. M., str. T.
, nr.6B/36, județul M. și intimații Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, cu sediul în B. M., str. V. L. nr.82, D. G.
R. a F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ța A. I., nr.19, județul C. și Agenția Națională de Administrare Fiscală B., cu sediul în B.
, str. A. nr.17, sector 5.
Dispune radierea intimatei SC I. -V. S. înregistrată sub nr. J_ în Registrul C. .
Dispune înregistrarea mențiunii de radiere în Registrul C. .
Admite petitul având ca obiect acordarea remunerației lichidatorului - C.
I. de I. S. Z. - în cuantum de 1.015 lei.
Prezenta se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Direcției Generale Regionale a F. P.
C. și se afișează pe pagina de Internet a O. ui Național al R. C. și la sediul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
EXECUTORIE.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .
PREȘEDINTE
← Încheierea civilă nr. 4066/2013. Radiere societate după dizolvare | Sentința civilă nr. 4690/2013. Radiere societate după dizolvare → |
---|