Despăgubiri contract de asigurare al unui contract de credit ipotecar
| Comentarii |
|
Obligaţiile societăţii de asigurare la producerea riscului asigurat. Acţiune in despăgubiri. Calitate procesuală activă a debitorului creditului
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 64 din 24 februarie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 5149/13.11.2013 pronunţată în dosarul nr. .../84/2013 al Tribunalului Sălaj s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.C. W.C.I. S RL invocată de pârâta S.C. A.A.R. S A. BUCUREŞTI prin SUCURSALA ZALĂU, sens în care a fost respinsă acţiunea în despăgubiri formulată de reclamantă.
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, tribunalul a reţinut următoarele:
Între S.C. W.C.I. S.R.L. Crişeni şi S.C. A.A.R. S.A. s-a încheiat poliţa de asigurare pentru construcţiile reclamantei, la data de 23 decembrie 2011, cu seria C0805, nr. 1031685.
Conform menţiunilor exprese din cuprinsul poliţei, drepturile de despăgubire în baza Poliţei s-au cesionat în favoarea băncii B. Zalău.
Necontestat în cauză, contractul de asigurare intervenit între părţi are un caracter obligatoriu, acest caracter decurgând din prevederile Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare.
Conform art. 16 alin. (1) şi (2) din actul normativ sus citat, „(1) În cazul ipotecării unei construcţii, împrumutatul va încheia un contract de asigurare acoperind toate riscurile aferente acesteia. Contractul de asigurare va fi încheiat şi reînnoit astfel încât să acopere întreaga durată de valabilitate a creditului.
(2) Drepturile asiguratului derivând din contractul de asigurare prevăzut la alin. (1) vor fi cesionate în favoarea creditorului ipotecar pe toată perioada de valabilitate a contractului de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare”.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă cu claritate că nu proprietarul bunurilor asigurate este beneficiarul poliţei ci un terţ, şi anume societatea bancară care a acordat creditul ipotecar.
Scopul încheierii acestui contract îl constituie garantarea rambursării creditului de către asigurător pentru cazul producerii riscului asigurat, despăgubirea fiind încasată de către creditorul ipotecar, după cum textual prevede alin. (5) al art. 16 din Legea nr. 190/1999.
În aplicarea acestor norme legale, contractul de asigurare s-a încheiat între debitorul S.C. W.C.I. S.R.L. Crişeni şi S.C. A.A.R. S.A., însă beneficiarul despăgubirii nu poate fi asiguratul ci exclusiv terţul beneficiar al poliţei.
Acest beneficiu este dat de lege şi nu poate fi transmis asiguratului.
Reclamanta a prezentat la dosar o adresă a beneficiarului poliţei de asigurare prin care aceasta comunică reclamantei că poliţa de asigurare în discuţie a expirat, construcţiile fiind în continuare în garanţie la banca B., Sucursala Zalău, asigurate la o altă societate de asigurare cu cesionarea drepturilor în favoarea băncii B., Sucursala Zalău.
Prin aceeaşi adresă, Sucursala Zalău B. a înştiinţat-o pe reclamantă că aceasta nu înregistrează restanţe, astfel că drepturile de despăgubire pot fi încasate integral de proprietarul bunului asigurat (fila 398).
Poziţia astfel exprimată de către bancă nu este aptă să transfere drepturile recunoscute sieşi chiar de către lege înspre asigurat, căci aceasta contravine scopului pentru care s-a încheiat poliţa de asigurare obligatorie.
În puterea legii, această asigurare obligatorie produce efecte exclusiv în favoarea băncii iar obligaţia de despăgubire din partea asigurătorului intervine când creditul ipotecar nu este rambursat conform contractului de împrumut de către cel împrumutat, când riscul asigurat s-a produs.
Apreciind astfel asupra excepţiei invocate, tribunalul a constatat că, nefiind beneficiară a poliţei de asigurare, reclamanta nu justifică îndreptăţirea sa la plata despăgubirilor, neavând deci calitate procesuală activă.
Aşa fiind, urmare a admiterii acestei excepţii, acţiunea a fost respinsă fără a se impune soluţionarea celorlalte excepţii invocate în cauză.
Împotriva sentinţei şi a încheierii a declarat apel S.C. W.C.I. S.R.L., solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei civile nr. 5149/13.11.2013 si
a încheierii pronunţate in dosar nr. .../84/2013, iar in urma judecării fondului cauzei admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulata si precizata si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata in ambele cicluri procesuale.
În motivarea apelului se arată că, în mod netemeinic si nelegal instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii invocării excepţiilor după prima zi de înfăţişare, excepţie ridicata de apelantă, cât si ca in mod netemeinic si nelegal instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei, excepţie invocata de către parata-intimata.
Ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active, Tribunalul Sălaj s-a dezinvestit si nu a mai soluţionat fondul cauzei.
Întrucât Tribunalul Sălaj a soluţionat in mod greşit cauza, fără a cerceta fondul, in temeiul art. 297 teza I, solicita ca, in urma admiterii apelului si anularii hotărârii apelate, să se dispună judecarea în fond a cauzei de către instanţa de apel.
In ceea ce priveşte greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii formulării excepţiilor de către pârâtă după prima zi de înfăţişare, nelegalitatea si netemeinicia încheierii Civile din 04.10.2013, arată că pârâta a invocat trei excepţii (in mod evident excepţii de ordine privata), excepţia lipsei calităţii de procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasiva a paratei şi excepţia inadmisibilitatii acţiuni pentru lipsa concilierii prevăzute de art. 7201 C.proc. civ., pentru prima data prin notele depuse la termenul din data de 04.10.2013, deci dupa prima zi de infatisare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 134 Cod proc. civ.,. "este socotita ca prima zi de infatisare este acea in care părţile, legal citate, pot pune concluzii."
Conform practicii consacrate de mult timp in materie: "este prima zi de infatisare termenul la care sunt îndeplinite cele doua condiţii, chiar daca taxele de timbru s-au achitat dupa aceste termen''.
Astfel prima zi de judecata in care părţile au fost legal citate in a fost la data de 14.03.2013, cand apelanta a depus o precizare conţinând cuantificarea dobânzilor in vederea stabilirii taxei de timbru.
Având in vedere aceste aspecte, prima zi de infatisare va fi considerata ca fiind in data de 05.04.2013 data la care părţile au fost legal citate si prezente la şedinţa.
Arată că la următoarele termene de judecata a fost amânata cauza pentru soluţionarea incidentelor legate de timbraj, iar acţiunea a fost legal timbrata la termenul din data de 07.06.2013, termen la care părţile legal citate au pus in discuţie cereri incidentale si cereri in probaţiune, instanţa pronunţându-se asupra lor.
Astfel in orice varianta sau interpretare a dispoziţiilor art. 134 c.p.c. cel mai târziu la data de 07.06.2013 poate fi apreciata ca fiind "prima zi de infatisare" in sensul dispoziţiilor art. 134 c.p.c, data la care cererea era legal timbrata si părţile legal citate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 136 c.p.c. "excepţiile de procedura care nu au fost propuse in condiţiile art 115 si art. 132 nu vor mai putea fi invocate in cursul judecaţii, afara de cele de ordine publica, in cazurile si condiţiile legii".
Ori in situaţia de faţă excepţile invocate sunt de ordine privata (atat cu privire la calitatea procesuala cat si cu privire la procedura prealabila), nu au fost invocate nici in condiţiile art. 115 (prin întâmpinare) si nici ale art. 132 (modificarea cererii introductive) si nici nu au fost depuse pana la prima zi de înfăţişare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 136 c.p.c, aceste excepţii, nefiind invocate conform art. 115 si art. 132 c.p.c nu mai pot fi invocate in cursul judecaţii, parata fiind decăzuta din dreptul de a le invoca.
Pentru aceste motive considera ca se impunea in primul rand respingerea excepţiilor invocate ca inadmisibile fiind tardiv formulate cu încălcarea dispoziţiilor art. 136 c.p.c.
Cu toate acestea in mod netemeinic si nelegal prima instanţa a respins excepţia tardivităţii cu motivaţia ca termenul din data de 04.10.2013 a fost primul termen la care parata a fost legal reprezentata.
Din cele prezentate mai sus rezulta indubitabil netemeinicia soluţiei pronunţate, prima instanţa confundând in mod eronat „reprezentarea" cu „citarea" pârtilor.
Astfel textul art. 134 C.p.c. facand trimitere la termenul pentru care părţile sunt legal citate neavand nici o relevanta juridica daca acestea sunt prezente sau absente reprezentate corect procedural sau nu, fiind dreptul părţii de a se prezenta sau nu la proces si a de a se reprezenta cum considera de cuviinţa („este socotita ca prima zi de infatisare este acea in care părţile, legal citate" - si nu legal reprezentata cum in mod eronat a apreciat prima instanţa).
Cu privire la greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, arată că parata a invocat aceasta excepţie motivat de faptul ca poliţa de asigurare ar fi "cesionata" către banca B., iar prima instanţa in mod eronat a admis aceasta excepţie in esenţa cu aceasta motivare, constatând in mod eronat ca poliţa de asigurare ar fi „cesionat" in favoarea unui tert, in speţa băncii B..
Contrar reţinerilor primei instanţei si contrar susţinerilor paratei-intimate, nu întreaga poliţă a fost "cesionata", ci conform menţiunilor exprese de pe aceasta poliţă a fost cesionat doar dreptul la despăgubire aferent acestei poliţe, astfel fiind expres prevăzut in cuprinsul poliţei "dreptul de despăgubire se cesionează in favoarea băncii B. Zalău".
In consecinţa, apelanta este in continuare parte in contractul de asigurare, calitatea sa nefiind înlocuita de banca B. asa cum in mod eronat a reţinut instanţa de fond.
Aceasta singura precizare ar fi trebuit sa fie suficienta pentru respingerea excepţiei ca neîntemeiata, fiind astfel evidenta calitatea procesuala activa a acesteia, parte in contractul de asigurare (in calitate de asigurat) de a putea formula o acţiune împotriva co-contractantului sau (asigurător).
Au fost invocate prevederile art. 2.4, art. 2.5, art. 34 alin. 9 din Legea nr. 32/2000, art. 2 din Legea nr. 136/1995, art. 2199 din Noul Cod Civil, arătându-se că este evident ca raportul obligaţional (si deci dreptul corelativ de a se adresa instanţei pentru valorificarea acestor drepturi si/sau obligaţii) este format pe de o parte de asigurat (apelanta), iar pe de alta parte de asigurător (S.C. A.A.R. S.A.).
S-a menţionat că a susţine teza contrara (ca apelanta nu ar avea calitatea de a se adresa instanţei de judecata cu un litigiu ce vizează contractul de asigurare încheiat de ea) ar echivala cu interzicerea liberului acces la justiţie in încercarea de acreditare a ideii ca aceasta, in calitate de asigurat, parte in contractul de asigurare, nu se poate adresa instanţei de judecata (lipsa calitate procesuala activa) intr-un litigiu in contradictoriu cu societate sa de asigurare (de asemenea parte in contract).
Astfel calitatea de "asigurat" considera ca este suficienta pentru dovedirea calităţii procesuale active a apelantei, indiferent de cine este persoana care are dreptul de a incasa efectiv despăgubirea (beneficiarului - persoana identica cu asiguratul sau distincta).
Atâta timp cât apelanta are interes si este parte intr-un raport obligaţional dedus judecaţii, considera ca este dincolo de evidenta ca are si posibilitatea de a se adresa instanţei cu o problema dedusa judecaţii aferenta acestui raport
obligaţional/contractual (contractul de asigurare) si deci are si calitatea procesuala activa.
Daca contractul de asigurare este sau nu valabil, daca s-a reziliat sau nu, daca s-au achitat sau nu primele de asigurare, daca asigurătorul datorează sau nu despăgubirea, sau daca aceasta despăgubire se va achita asiguratului sau altei persoane, constituie chestiuni ce ţin de fondul cauzei si nu de calitatea procesuala activa a apelantei asigurat.
Totuşi, deşi aceste aspecte ţin de fondul cauzei, pentru înlăturarea oricărui dubiu cu privire la aceasta chestiune si pentru a învedera instanţei faptul ca apelanta are si dreptul de a încasa efectiv sumele de bani ce deriva din despăgubirea aferenta poliţei, arată că nici despăgubirea nu mai este cesionata in favoarea băncii B., ca urmare a modificării succesive a condiţiilor de creditare, ca urmare a modificării contractelor de credit si contractării unui credit de investiţii pentru refacerea construcţiilor distruse in urma evenimentului asigurat. Astfel si garanţiile existente in favoarea băncii B. (clădirile distruse) fiind stinse, iar la aceasta data in favoarea băncii B. au fost constituite alte garanţii asupra noilor construcţii realizate de apelantă.
Astfel asa cum rezulta din adresa băncii B. SA nr. 3253/28.10.2013 "drepturile de despagubirile ce se cuvin, pot fi încasate integral de proprietarul bunului asigurat -S.C. W.C.I. SRL."
Prima instanţa a interpretat eronat adresa primita din partea BRD-GSG , constatând netemeinic faptul ca : „construcţiile fiind in continuare in garanţie la B., asigurate la o alta societate de asigurare cu cesionarea drepturilor in favoarea băncii
B. ".
In primul rand este evident ca „imobilele" nu mai pot fi in continuare in garanţie la B. întrucât acestea au fost distruse in urma incendiului, imobilele care la această data in garanţie la B. fiind construcţii noi realizate după distrugerea in urma incendiului si nu au nici o legătura cu prezenta cauza.
De asemenea a învederat instanţei ca toate contractele de credit in baza cărora au fost luate in garanţie bunurile distruse in urma evenimentului asigurat, sunt la aceasta data încetate prin rambursarea integrala de către apelantă, astfel ca nu mai poate fi considerata ca fiind cesionata o poliţa de asigurare in temeiul unui contract de credit care nu mai exista.
Întrucât au existat discuţii contradictorii intre apelantă şi pârâtă pe natura si efectele juridice a adresei băncii B. nr. 3253/28.10.2013, a solicitat expres instanţei, ca in cazul in care exista nelămurire sau neclarităţi cu privire la faptul ca poliţa nu mai este cesionata in favoarea băncii B., sa dispună acordarea unui termen pentru a reveni cu adresa la B. în vederea clarificării situaţiei juridice a asa-zisei „cesiuni" si a contractelor de credit in temeiul cărora a fost cesionata despăgubirea, solicitând de asemenea unirea excepţiei cu fondul cauzei in situaţia in care se aprecia ca se impune administrarea de probe suplimentare in aceste sens.
Pentru a clarifica situaţia precizează că, la data producerii evenimentului asigurat, bunurile distruse se aflau in garanţie la băncii B. in temeiul unor contracte de credit, iar dreptul de a incasa despăgubirea era „cesionat" in favoarea băncii B. in conformitate cu dispoziţiile contractului de credit si a contractului de asigurare (art. 13.12 din contract), ceea ce nu înseamnă automat ca despăgubirea este datorata si poate fi achitata numai către băncii B. (insa vom reveni ulterior si cu privire la efectele juridice ale „cesiunii drepturilor de a incasa despăgubire"). In urma distrugerii bunurilor asigurare si a refuzului de plata a despăgubirilor apelanta a fost nevoita sa reconstruiască imobilele din surse financiare proprii, iar pe de alta parte garanţiile
băncii B. au fost distruse, astfel ca au fost stinse (prin plata) toate creditele angajate de aceasta si garantate cu bunurile distruse si au fost încheiate alte contracte de credit noi care au fost garantate cu construcţiile noi care au fost realizate dupa data incendiului.
Încetarea raporturilor contractuale cu băncii B. existente la data incheierii poliţei de asigurare rezulta in mod indubitabil din adresa băncii B. cu nr.4007/24.12.2013 (emisa dupa pronunţarea soluţiei instanţei de fond), în raport de conţinutul căreia considera ca este astfel evident faptul ca nici poliţa de asigurare si nici dreptul la încasarea despăgubirii nu este cesionat in favoarea băncii B. si ca banca nu mai are nici un drept derivând din poliţa de asigurare si contractele de credit in temeiul căruia a fost cesionata in trecut poliţa.
Nu in ultimul rand precizează faptul ca apelanta are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecata, chiar daca „dreptul la despăgubire" ar fi in continuare cesionat in favoarea băncii B., rămânând o problema de fond care este partea din despăgubire care se datorează de către asigurător subscrisei si care partea din despăgubire care se datorează băncii B.
Astfel, in cazul in care dreptul la despăgubire este cesionat in favoarea altei persoane, devin incidente dispoziţiile art. 13.12 din Contractul de Asigurare, din care se poate observa ca, in cazul in care ar subzista cesiunea dreptului de a incasa despăgubirea, apelanta are calitate procesuala, fiind asa cum a arătat o problema de fond a analiza daca are sau nu obligaţii de plata către beneficiar (B.), dar având tot aceste timp dreptul de a incasa fie integral fie parţial despăgubirea.
Pentru toate aceste motive, apreciază că soluţia pronunţată de prima instanţă prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active este una nelegală si netemmeinică si in consecinţă solicită admiterea apelului, anularea sentinţei apelate si respingerea excepţiei ca neîntemeiată si judecarea fondului cauzei.
In ceea ce priveşte fondul cauzei că apelanta a încheiat la data de 23.12.2011 cu societatea pârâtă, poliţa de asigurare seria C0805 nr. 1-31685 pentru construcţiile aparţinând acesteia, în reprezentarea societăţii pârâte poliţa a fost emisă de brokerul S.C. A.B.. Apelanta a respectat întocmai şi la termen obligaţiile contractuale de plată a primelor de asigurare. O parte din sume fiind achitate direct în contul societăţii de asigurare, iar altă parte agentului/brokerului de asigurare.
În urma incendiului din data de 15.05.2012 au fost distruse clădirile asigurate aparţinând apelantei, astfel cum a fost constatat şi de către inspectorii de dauna ai pârâtei. Ca urmare a acestui eveniment, societatea pârâtă a deschis dosarul de daună.
Prin adresa nr. C134/13.07.2012, societatea pârâtă i-a comunicat acesteia faptul că dosarul de daună menţionat mai sus a fost respins la plată, din cauza faptului că ar fi intervenit rezilierea contractului de asigurare la data de 25.02.2012 (data scadenţei celei de a două rate) şi pentru motivul că nu a fost achitată a doua rată conform prevederilor art. 10 lit. b si c.
În consecinţă, susţinerile pârâtei ca şi motivaţie de neefectuare a plăţii sunt acelea că apelanta nu ar fi efectuat plata ratei nr. 2 şi în consecinţă contractul de asigurare este reziliat conform art. 10 lit. b şi c. Aceste susţineri sunt nereale, iar apelanta a achitat toate ratele de asigurare aferente poliţei mai sus indicate, aşa cum vom proba pe parcursul prezentului litigiu.
Astfel aceste rate au fost achitate atât în contul pârâtei direct, cât şi în contul sau direct broker-ului pârâtei. Chiar dacă brokerui pârâtei, respectiv A.B. nu ar fi transferat sumele primite de la apelantă pentru asigurare în contul pârâtei, acest fapt nu îi este imputabil şi nu poate constitui cauză de reziliere a contractului.
Până la data evenimentului au fost astfel achitate atât prima iniţială de poliţă cât şi ratele a-2-a direct la broker şi rata a-3-a în contul pârâtei cu ordinul de plată nr.
288 din data de 18.04.2012. De asemenea a fost achitată de subscrisa şi rata nr. 4 după producerea evenimentului direct în contul pârâtei.
În perioada de derulare a contractului nici până la data evenimentului şi nici după data acestuia pe parcursul cercetărilor nu a fost anunţată de societatea pârâtă că nu ar fi încasat de către societatea de asigurare rate aferente contractului de asigurare. Prima ocazie cu care societatea de asigurare a invocat acest aspect a fost abia după producerea evenimentului asigurat prin adresa de refuz de plată.
Din punctul de vedere al apelantei, toate ratele aferente poliţei de asigurarea au fost achitate, iar în eventualitatea în care brokerul nu ar fi depus la Astra toate sumele încasate nu este un fapt culpabil apelantei şi care să poată afecta valabilitatea contractului de asigurare.
Pe de altă parte chiar informaţiile furnizate de pârâtă cu privire la această poliţă sunt confuze şi contradictorii nefiind imputabil apelantei deficienţele în gestionarea relaţiei pârâtei cu proprii colaboratori-mandatari, respectiv cu brokerul
A.B.
În acest sens, din datele furnizate de pârâtă reiese faptul că pârâta nici măcar nu poate determina (sau nu vrea să determine şi să comunice) data la a fost introdu-să poliţa de asigurare în sistemul lor informatic, comunicând doar faptul că : "există un istoric ai operaţiunilor făcute pentru fiecare poliţă, însă acestea nu se păstrează decât o scurtă perioadă de timp... ceea ce se păstrează însă este data ultimei modificări... data ultimei modificări pentru poliţa este 02.02.2012... presupunem că pentru cele două poliţe data înregistrării în sistem coincide cu data ultimei modificări".
De asemenea societatea pârâtă a furnizat mai multe variante confuze de interogări din sistemul propriu informatic, astfel fie nu figura nici o încasare înregistrată aferentă acestei poliţe, fie încasările erau evidenţiate la alte date decât au fost efectuate, fie poliţa apare ca fiind "anulată".
În consecinţă este evident astfel faptul că societatea pârâtă şi-a modificat cu rea intenţie propriul sistem de gestiune electronică pentru ca acesta să evidenţieze în final informaţii eronate pro-causa, care să susţină punctul de vedere al pârâtei şi să îngreuneze sarcina probei apelantei.
În orice caz, orice eventuale deficienţe de decontare şi/sau comunicare sau încălcări contractuale în relaţia dintre societatea de asigurare şi brokerul de asigurare nu pot fi imputabile apelantei şi nici nu se poate rezilia poliţa de asigurare din această cauză, nu influenţează relaţia contractuala dintre apelantă si pârâtă.
Aşa cum a arătat, contractul de asigurare a fost încheiat la data de 23.12.2011, adică sub imperiul noului cod civil. În consecinţă sus aspect probator al plăţii acestei rate devin aplicabile dispoziţiile noului cod civil.
Înainte de a analiza aplicabilitatea acestor dispoziţii arată faptul că apelanta a achitat rata cu nr.2 aferentă poliţei de asigurare direct reprezentanţilor pârâtei, respectiv angajatului brokerului de asigurare al pârâtei, A.B. S.A., acesta eliberând apelantei chitanţa de plată.
Celelalte sume aferente contractului de asigurare au fost achitate astfel: rata nr. 1 - prin virament bancar în contul brokerului A.B. la data încheierii poliţei de asigurare, respectiv prin ordinul de plată 1711/23.12.2011; rata nr.2 - prin remiterea sumei de 838 Ron către reprezentantul pârâtei, brokerui A.B.; rata nr. 3 - prin virament bancar în contul pârâtei ordinul de plată nr. 288 din data de 18.04.2012. De asemenea a fost achitată şi rata nr. 4 după producerea evenimentului prin virament bancar în contul pârâtei.
În urma evenimentului din data 15.05.2012 toate bunurile apelantei au fost distruse în incendiu, inclusiv toată actele contabile şi toate sistemele informatice de
gestiune, în consecinţă şi chitanţa doveditoare a plăţii ratei nr. 2 din asigurare. Documentul (chitanţa) ce făcea dovada plăţii ratei nr. 2 din asigurare a fost distrus în incendiul ce constituie riscul asigurat.
Prezumţia executării prestaţiei accesorii : art. 1.501. - Chitanţa în care se consemnează primirea prestaţiei principale face să se prezume, până la proba contrară, executarea prestaţiilor accesorii.
Prezumţia executării prestaţiilor periodice art. 1.502. - Chitanţa dată pentru primirea uneia dintre prestaţiile periodice care fac obiectul obligaţiei face să se prezume, până la proba contrară, executarea prestaţiilor devenite scadente anterior."
Au fost invocate prevederile art. 2.200. din Codul civil, arătându-se că, conform dispoziţiilor noului cod civil, ca şi normă generală se prevede faptul că dovada plăţii se poate efectua prin orice mijloc de probă (inclusiv prezumţii), iar în cazul contractului de asigurare se prevede expres faptul că : în cazul distrugerii documentelor pentru forţă majoră sau caz fortuit, chiar şi dovada contractului de asigurare (pentru proba căruia se cere forma scrisă) se poate face cu orice mijloc de probă - cu atât mai mult proba plăţii unor rate/prime de asigurare, în consecinţă apelanta poate efectua dovada plăţii ratei nr. 2 din asigurare contestată de pârâtă ca fiind efectuată) prin orice mijloc de probă, inclusiv prezumţii.
Pe de altă parte în ceea ce priveşte plata, chiar dispoziţiile legale instituie prezumţia că o dată acceptată plată "uneia dintre prestaţiile periodice care fac obiectul obligaţiei face să se prezume, până la proba contrară, executarea prestaţiilor devenite scadente anterior".
Astfel în temeiul art. 1502 cod civil, atât timp cât apelanta a achitat rata nr.3 din asigurare, pârâta primind această plată înainte de producerea evenimentului asigurat, în favoarea apelantei operează prezumpţia că şi-a executat "prestaţiile scadente anterior" plăţii ratei nr. 3. Dincolo de această prezumţie legală, instanţa este abilitată să aplice şi prezumţii judecătoreşti raportat la situaţiile specifice în fiecare litigiu în parte. Instanţa poate constata în favoarea apelantei prezumţia efectuării plăţii şi valabilităţii contractului de asigurare la momentul producerii riscului asigurat, întrucât societatea pârâtă gestionează şi în format electronic portofoliul de clienţi şi utilizează servicii de informare a clienţilor prin telefonie mobilă, apelanta este prompt anunţată încă înainte de scadenţă de orice sume ar fi datorate societăţii de asigurare în baza poliţelor existente. Astfel în ceea ce priveşte rata nr.3 s-a primit următorul mesaj text la data de 20.04.2012 - deci înainte chiar de scadenţă:"rata cu nr. 3 pt. asigurare imobil si bunurilor in valoare de 195 euro este scadentă in 2012-04-23.
Este evident faptul că la data de 20.04.2012 când a fost trimis acest mesaj apelanta nu avea nici un fel de restanţe faţă de pârâtă (rata nr. 2 era achitată), întrucât se solicita plata ratei a treia la termenul scadent - ceea ce însemnă că la data de
20.04.2012 când s-a trimis mesajul şi solicitarea de plată din partea pârâtei, contractul era în vigoare - apelanta a achitat rata a treia aşa cum a arătat, aceasta fiind şi ultima rată achitată înainte de producerea evenimentului asigurat.
În consecinţă la data de 15.05.2012 când s-a produs evenimentului asigurat (incendiu) apelanta avea ratele achitate la asigurare, iar contractul de asigurare era in vigoare inclusiv din punctul pârâtei de vedere - din moment ce la data de 20.04.2012 pârâta solicita plăţi în temeiul acestui contract, plăţi care au fost efectuate întocmai de apelantă.
Dacă într-adevăr rata nr.2 (scadenta în 24.02.2012) nu ar fi fost achitată de apelantă, în acest caz societatea pârâtă ar fi reziliat contractul încă din luna februarie, fapt pe care l-ar fi adus la cunoştinţa societăţii prin mesajele de informare (la fel ca şi
scadenţele sau expirarea contractelor) sau prin notificarea rezilierii si nu mai solicita plata ratei nr. 3.
Imposibilitatea probării la această dată cu chitanţa de plată a ratei a 2-a de către apelantă nu conferă societăţii pârâte dreptul de a rezilia/anula poliţa (confuzia între "anulare" şi "reziliere" este tot rezultatul unei lipse de coerenţă în evidenţele societăţii pârâte cu privire la această poliţă de asigurare).
Întrucât tot conţinutul birourilor apelantei a fost distrus în urma incendiului, inclusiv arhiva şi actele contabile, aceasta va efectua proba plăţii celei de a 2-a rate prin orice alt mijloc de probă conform dispoziţiilor legale în materie inclusiv martori şi prezumţii.
De asemenea învederează instanţei următoarele aspecte relevante cu privire la plata ratei nr.2 : după producerea evenimentului, s-au verificat obţinut de către apelantă extrasele de cont pentru a putea face dovada plăţii ratelor de asigurare, observând cu această ocazie faptul că (la fel ca şî la alte asigurări) la poliţa în cauză rata nr. 2 a fost achitată direct brokerului de asigurare.
În vederea obţinerii unui exemplar după această chitanţa de plată a contactat a doua zi după eveniment brokerul de asigurare solicitând remiterea unei copii după această chitanţă. Speculând importanţa obţinerii acestei copii de către apelantă, reprezentanţii brokerului de asigurare au solicitat apelantei plata sumei de 40.000 de euro în schimbul chitanţei şi în schimbul facilitării obţinerii despăgubirilor, pe lângă persoane din cadrul asigurătorului.
Întrucât a apreciat ca nu putem săvârşi o infracţiune în scopul obţinerii exemplarului de pe chitanţa, apelanta a denunţat în aceiaşi zi solicitarea la organele DNA competente.
În urma investigaţiilor efectuate DNA Cluj a dispus trimiterea în judecată a numiţilor J.A. şi L.B. pentru infracţiunea de "trafic de influenţă" , constatându-se: "fapta învinuitului L.B., la data de 16.05.2012, împreună cu învinuita J.A. Ioana, a pretins denunţătorilor C.D.N., administrator şi asociat ia W.C.I. S.R.L. Crişeni şi
C.A., suma de 40.000 de euro, pentru a interveni pe lângă o persoană neindicată în mod concret, dar lăsând să se creadă ca este vorba fie de un funcţionar din cadrul A. Borker de Asigurare SRL sau al A.A.R. S.A., care putea emite pe numele W.C.I.
S.R.L. un înscris care să facă dovada plăţii ratei a doua de asigurare (pentru luna februarie 2012) aferentă poliţei de asigurare C0805 nr. 1031685, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă".
Din redarea înregistrării convorbirilor telefonice şi ambientale efectuate de către DNA reiese în mod clar faptul că în cazul în care ar fi primit suma de 40.000 de euro de la apelantă, cei doi învinuiţi (reprezentanţi brokerului de asigurare şi ai pârâtei prin extensie) ar fi remis acesteia "chitanţa doveditoare a plăţii ratei nr. 2". Apelanta a subliniat expres că solicita eliberarea unei copii după chitanţă şi nu efectuarea vreunui fals, fiind asigurată că va primi copia chitanţei ce atesta plata ratei nr. 2. în cele din urmă, cei doi învinuiţi s-au răzgândit şi nu au mai primit banii solicitaţi şi nici nu au remis subscrisei copia chitanţei.
Arată că nu s-a ridicat niciodată problema neefectuării plăţi acestei rate, ci singura problemă a fost aceia a obţinerii unei copii după chitanţa.
Ori din moment ce reprezentanţii brokerului au solicitat "mită" în cuantum de 40.000 de euro pentru remiterea acestui document ce atesta efectuarea plăţii, consideră că instanţa poate prezuma în mod logic că documentul ce atestă plata ratei nr. 2 de asigurare există, în lipsa existenţei lui fiind ilogică solicitarea învinuiţilor de plată a sumei de 40.000 de euro pentru un remiterea unui document care nu există. Existenţa documentului de plată va fi negată ia această dată şi de către reprezentanţii
brokerului (care probabil şi-au însuşit pe nedrept acei bani nevirându-i către societatea de asigurare) şi de asemenea şi de către asigurător, care ar fi obligat să achite suma asigurată (considerabilă), dacă ar recunoaşte această încasare.
De asemenea cu ocazia investigaţiilor efectuate de DNA Cluj s-a constatat că unul dintre martori a declarat faptul că : "in cazul în care asiguratul nu achita o rată, nu se putea achita rata următoare, sistemul nelăsându-ne să operăm încasarea ratei până nu se încasează rata anterioară, neachitată la termen".
Aceasta constituie încă un indiciu asupra faptului că de fapt rata nr. 2 a fost achită, chiar dacă la această dată nici pârâta şi nici brokerul nu au recunoscut acest fapt, din moment ce rata nr. 3 figura în sistem şi ea nu putea fi introdusă în cazul în care ar fi existat neîncasări anterioare.
În conformitate cu bunele practici în materie comercială şi de asigurări consideră că este condamnabilă atitudinea pârâtei care refuză plata despăgubirii încercând astfel să profite de situaţia creată în urma producerii evenimentului asigurat - îngreunarea aspectelor probatorii privind plata primelor şi mai mult decât atât încearcă să ascundă realitatea prin alterarea informaţiilor din propriul sistem informatic şi prin nefurnizarea tuturor informaţiilor solicitate chiar de către organele statului care au investigat aspectele privind incendiului din data de 15.05.2012.
Cu referire la efectul plăţii/neplăţii ratei nr.2 asupra executării contractului de asigurare: problema dacă apelanta era sau nu în "perioada asigurată", arată că apelanta poate efectua proba fără echivoc a ratei nr. 3, achitată ia data de 18.04.2012 prin virament bancar, iar chiar dacă rata nr. 2 nu ar f fost achitată la scadenţa din
24.02.2012, dună achitarea de către apelantă a ratei nr. 3 din 23.04.2012 contractul de asigurare este repus în vigoare.
Astfel, chiar dacă în urma administrării probatoriului în prezenta cauză, nu se va putea efectua în mod rezonabil dovada plăţii ratei nr.2, consideră prin plata de către apelantă a ratei nr. 3 din data de 18.04.2012, aceasta era asigurată la data evenimentului, iar pârâta tot este obligată contractual la plata sumei asigurate.
Potrivit art. 10.5 din Condiţiile de Asigurare :"în cazul repunerii în vigoare a Poliţei, răspunderea Asigurătorului începe cel mai devreme la ora 00 a zilei următoare celei în care a încasat rata restantă". În consecinţă, potrivit dispoziţiilor contractuale, plata unei rate restante produce efectul repunerii în asigurare începând cu ora 00 a următoarei zile în care s-a încasat plata acelei rate.
Cum apelanta a achitat de data de 18.04.2012 suma de 853 Ron (contR.loarea unei rate), chiar dacă ar fi fost restantă şi neachitată rata nr. 2, după plata acestei sume, operează "repunerea în vigoare a poliţei" începând cu data de 20.04.2012.
În consecinţă, chiar dacă apelanta nu ar fi achitat rata nr. 2 la scadenţă, aceasta nu ar fi fost asigurată în perioada la care se referă această rată, respectiv 23.02.2012-23.04.2012, însă după achitarea ratei cu ordinul de plată nr. 288 din la data de 18.04.2012, asigurarea este considerată repusă în vigoare începând cu data de
20.04.2012 (ora 00 a următoarei zile efectuării plăţii).
Referitor la rezilierea contractului de asigurare, apelanta arată că motivul de neplată a despăgubirii, invocat de către pârâtă este acela că prin neplata unei rate de asigurare (respectiv rata nr. 2) contractul de asigurare a fost reziliat. Conform art. 16.4 din contractul de asigurare, rezilierea contractului nu poate opera decât prin notificarea scrisa din partea asigurătorului şi cu trecerea unui termen de minim 20 de zile de la data notificării rezilierii.
Apreciază că la data evenimentului din 15.05.2012 apelanta era asigurată, iar pârâta este obligată să plătească contR.loarea daunelor produse de acest eveniment.
Prejudiciul suferit este compus din valoarea bunurilor distruse şi profitul nerealizat ca urmare a refuzului pârâtei de a achita contR.loarea prejudiciilor.
Apreciază aceste prejudicii la această dată ca fiind egale cu lipsa de profit, prin raportare la profitul obţinut din exploatarea economică a acestor bunuri în anul 2011, respectiv suma de 43.089 Ron lunar, astfel că solicită să fie obligată pârâta să o achite aferent fiecărei luni începând cu data refuzulu, 13.07.2012 şi până la plata valorii de înlocuire a bunurilor distruse a sumei de 476.752 euro.
Menţionează că in urma „precizării" in Ron a cuantumului despăgubirii sumele la care a solicitat a fi obligata parata la plata sunt : valoarea bunurilor
distruse este de 2.085.742 Ron (curs BRN din data de 12.03.2013) la care se adaugă dobânda legala aferenta acestei sume calculata de la data de 13.07.2012 si pana la achitarea integrala, si suma de 43.089 lunar de la data de 13.07.2012 si pana la data achitării integrale a sumei de 2.085.742 Ron suma reprezentând beneficiul nerealizat.
Apelanta a parcurs procedura prealabilă a concilierii prevăzute de art. 7201 Cod proc. civ., însă pârâta nici măcar nu s-a prezentat la conciliere.
In concluzie, in urma admiterii apelului si judecării in fond a cauzei solicita obligarea paratei la plata sumei de 2.085.742 Ron reprezentând contR.loarea bunurilor distruse in urma evenimentului la care se adaugă dobânda legala aferenta acestei sume calculata de la data de 13.07.2012 si până la achitarea integrala si obligarea pârâtei la plata sumei de 43.089 lunar de la data de 13.07.2012 si până la data achitării integrale a sumei de 2.085.742 Ron, suma reprezentând beneficiul nerealizat si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata in ambele faze procesuale.
Analizând apelul formulat, curtea reţine următoarele:
Referitor la criticile apelantei vizând nelegala soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei tardivităţii invocării excepţiilor lipsei calităţii de procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi inadmisibilitatii acţiuni pentru lipsa concilierii prevăzute de art. 7201 C.proc. civ. după prima zi de înfăţişare, curtea reţine, în primul rând, că aprecierile apelantei privitoare la calificarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale ca fiind de ordine privată sunt în mod vădit neîntemeiate, în raport de cele reţinute în doctrina relevantă şi practica judiciară în materie.
Astfel, criteriul de distincţie utilizat în doctrină în vederea clasificării excepţiilor procesuale în excepţii relative şi excepţii absolute vizează caracterul imperativ sau dispozitiv al normei invocate a fi fost încălcate, excepţiile absolute privind încălcarea unor norme cu caracter imperativ, pe când excepţiile relative pot fi invocate atunci când au fost încălcate norme dispozitive.
Având în vedere aceste considerente doctrinare, curtea reţine, în ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive invocate în cauză, că cerinţa legală a calităţii procesuale reprezintă una dintre condiţiile care trebuie dovedite şi verificate pentru ca o persoană să fie parte într-un proces concret.
Având în vedere prevederile art. 112 pct. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul precum şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia reclamantului, acestuia din urmă îi revine obligaţia să justifice atât îndreptăţirea sa în promovarea demersului judiciar, în calitate de titular al dreptului invocat, cât şi legitimarea procesuală a pârâtului despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut dreptul reclamantului.
Totodată, trebuie reţinut că, întrucât există un interes general ca soluţia pronunţată să fie legală şi temeinică, instanţa de judecată are obligaţia, în aplicarea principiului instituit de art. 129 alin. 5 din codul de procedură civilă privitor la
prevenirea oricărei greşeli în aflarea adevărului în cauză în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, să procedeze la verificarea atât a calităţii procesuale active, cât şi a calităţii procesuale pasive, verificări care se impun în privinţa oricărei acţiuni. Această examinare a calităţii procesuale a părţilor se poate face în tot cursul judecăţii, în Codul de procedură civilă nefiind stabilită o etapă procesuală limită până la care ar trebui făcută această cercetare.
Ori, în raport de împrejurarea că necesitatea dovedirii legitimării procesuale în cauză urmăreşte protejarea unui interes general, iar nu a unui interes privat, cum în mod eronat arată apelanta, excepţia lipsei calităţii procesuale, indiferent că aceasta vizează situaţia reclamantului sau a pârâtului, este o excepţie absolută, putând fi invocată de către parte interesată sau din oficiu în orice stare a pricinii, independent de momentul procesual al primei zi de înfăţişare.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilitatii acţiunii pentru lipsa concilierii prevăzute de art. 7201 din Codul de procedură civilă, curtea reţine că, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din acelaşi act normativ, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.
În conformitate cu prevederile art. 7201 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în procesele şi cererile dintre profesionişti evaluabile în bani şi derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Din cuprinsul acestor dispoziţii legale, curtea constată că legiuitorul şi-a manifestat voinţa în sensul în care, în litigiile dintre profesionişti, cum este cazul şi în prezentul dosar, este necesară parcurgerea unei proceduri prealabile, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 109 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care neîndeplinirea procedurii prealabile neputând fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii, prevederi în raport cu care se impune concluzia că această normă ocroteşte interesul privat al pârâtului, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru acest motiv fiind o excepţie relativă.
Ori, în raport de aceste constatări, curtea reţine că se impune în cauză a se cerceta dacă prevederile art. 109 alin. 3 din Codul de procedură civilă au fost respectate de către pârâtă în invocarea acestei excepţii.
Asupra acestui aspect, curtea reţine că, prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, aceasta a arătat în mod expres că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârâtă pe SC A.A.R. SA Bucureşti reprezentată prin Sucursala Zalău, indicând drept adresă de citare a pârâtei adresa sucursalei din Zalău.
Astfel cum reiese din procedura de citare întocmită în cauză (f. 185), pentru termenele de judecată din 14.03.2013, 05.04.2013, 16.05.2013, 07.06.2013, pârâta a fost citată la sediul sucursalei sale din Zalău, în cauză fiind formulată o întâmpinare de către această sucursală (f. 187-193), redactată şi depusă de către un avocat care s-a prezentat la aceste termene, fără a depune împuternicire avocaţială la dosar în vederea dovedirii calităţii sale de reprezentant.
La data de 04.09.2013, SC A.A.R. SA a formulat, printr-un alt avocat, o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, cerere însoţită de împuternicirea avocaţială seria 230106 nr. 106/03.09.2013 (260-262), astfel că această cauză a fost amânată la termenul din data de 06.09.2013 în vederea respectării dreptului la apărare, acordându-se termen la data de 04.10.2013.
Prin poziţia procesuală formulată de către SC A.A.R. SA înainte de acest termen de judecată, aceasta a solicitat ca reclamantei să i se pună în vedere să
precizeze pe cine a înţeles să cheme în judecată în cauză, respectiv societatea fondatoare sau sucursala acesteia, şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
La termenul din data de 04.10.2013, apărătorul reclamantei, la solicitarea instanţei în acest sens, a arătat că pârâtă în cauză este SC A.A.R. SA Bucureşti.
Potrivit art. 43 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor şi se înregistrează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona.
Astfel cum s-a reţinut în practica judiciară, sucursalele pot sta în judecată, potrivit art. 41 din Codul de procedură civilă, dacă sunt autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduiesc capacitatea sau organizarea lor, iar, în cazul în care atribuţiile de reprezentare ale unei societăţi au fost delegate unei sucursale aceasta poate sta în judecată pentru societatea mamă, având capacitatea procesuală de folosinţă, respectiv capacitatea de exerciţiu a drepturilor procedurale. [Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2413 din 18 iunie 2013].
Ori, în prezenta cauză, se constată că nu s-a probat de către reclamant, care avea obligaţia de a justifica de ce a înţeles să indice drept reprezentantă a pârâtei Sucursala Zalău, împrejurarea existenţei unui mandat expres între SC A.A.R. SA şi această sucursală în vederea reprezentării sale în instanţă.
Curtea constată că şi dispoziţiile art. 87 pct. 2 din Codul de procedură civilă, invocate de către reclamantă în concluziile sale consemnate în încheierea de şedinţă din data de 04.10.2013, prevăzând că persoanele juridice de drept privat vor fi citate, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau la cel al sucursalei ori, după caz, al reprezentanţei, impun condiţia prealabilă a probării calităţii de reprezentant a sucursalei, respectiv reprezentanţei, condiţie care nu a fost dovedită în prezenta cauză.
Aşadar, în raport de împrejurarea că, abia la termenul din data de 04.10.2013 procedura cu pârâta a fost legal îndeplinit, la acest termen aceasta prezentându-se prin reprezentant convenţional, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar, anterior acestui termen a invocat excepţia inadmisibilităţii, prin înscrisul depus la dosarul cauzei, care, conţinând apărările sale în cauză, poate fi calificat drept întâmpinare, chiar dacă a fost intitulat de către parte „poziţie procesuală”, curtea constată că cerinţele art. 109 alin. 3 din Codul de procedură civilă au fost respectate de către pârâtă în invocarea acestei excepţii.
Prin urmare, în mod legal a apreciat instanţa de fond în sensul respingerii excepţiei tardivităţii invocării excepţiilor lipsei calităţii de procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa concilierii prevăzute de art. 7201 C.proc. civ. după prima zi de înfăţişare.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către apelantă vizând soluţia
pronunţată de către instanţa de fond referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC W.C.I. SRL, curtea reţine că, în fapt, între reclamantă şi banca B. au fost încheiate contractele de credit nr. 220/30.06.2008, nr. 47/22.12.2011 şi nr. 48/22.12.2011 cu instituirea în favoarea băncii a unei ipoteci asupra
construcţiilor reclamantei, motiv pentru care, subsecvent încheierii acestor convenţii, între reclamanta SC W.C.I. SRL şi pârâta S.C. A.A.R. S.A. s-a încheiat, la data de 23 decembrie 2011, poliţa de asigurare cu seria C0805 şi nr. 1031685 privind construcţiile reclamantei, cu valabilitate în intervalul de timp 24.12.2011-23.12.2012, în cuprinsul căreia s-a menţionat în mod expres că drepturile de despăgubire în baza poliţei se cesionează în favoarea B. Zalău (f. 24).
Astfel cum reiese din procesul verbal de intervenţie nr. 166/15.05.2012
întocmit de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (f. 58), la data de 15.05.2012,
construcţiile proprietatea reclamantei obiect al poliţei de asigurare au fost afectate de un incendiu.
Potrivit celor menţionate în adresa nr. 4007/24.12.2013 emisă de B. -Sucursala Zalău, depusă în apel la fila 16, contractele de credit nr. 220/30.06.2008, nr. 47/22.12.2011 şi nr. 48/22.12.2011 (în temeiul cărora a fost cesionată despăgubirea aferentă poliţei de asigurare nr. 1031685/24.12.2011) au încetat ca urmare a rambursării integrale a tuturor sumelor împrumutate, S.C. W.C.I. S.R.L nemaiavând nicio datorie fata de B. derivând din sau în legătura cu aceste contracte de credit. De asemenea, cu privire la dreptul la despăgubire aferent poliţei de asigurare, se arată că acesta nu mai este cesionat în favoarea băncii B. ca urmare a încetării contractelor de credit, B. nu mai are la aceasta dată niciun drept şi nu emite nicio pretenţie asupra despăgubirii derivând din această poliţă, S.C. W.C.I. SRL putând încasa direct şi integral despăgubirile ce se cuvin în temeiul poliţei de asigurare nr. 1031685/24.12.2011.
Totodată, astfel cum reiese din adresa nr. 393/10.02.2014 emisă de B. -Sucursala Zalău (f. 41), la data de 15.05.2012, dreptul la despăgubiri izvorât din poliţa de asigurare era cesionat în favoarea băncii B., iar clientul era cu plata ratelor şi dobânzilor la zi, dreptul la despăgubiri ce decurgea din această poliţă fiind proporţional cu valoarea soldurilor creditelor.
În drept, potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, în cazul ipotecării unei construcţii, împrumutatul va încheia un contract de asigurare acoperind toate riscurile aferente acesteia, contractul de asigurare urmând a fi încheiat şi reînnoit astfel încât să acopere întreaga durată de valabilitate a creditului.
De asemenea, în conformitate cu alin. 2 al aceluiaşi articol, drepturile asiguratului derivând din contractul de asigurare prevăzut la alin. 1 vor fi cesionate în favoarea creditorului ipotecar pe toată perioada de valabilitate a contractului de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare.
Nu în ultimul rând, alineatul 5 prevede că despăgubirile încasate de creditorul ipotecar vor duce la stingerea creanţei în următoarea ordine: dobânzile scadente şi neachitate aferente capitalului împrumutat, suma ratelor de credit rămase de achitat, alte sume datorate de împrumutat creditorului ipotecar la data primirii despăgubirii, în baza contractului de credit.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale, curtea constată, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că acest contract de asigurare impus de legiuitor vizează acoperirea tuturor riscurilor aferente contractului de credit ipotecar şi întreaga durată de valabilitate a creditului, împrejurări care, totodată, constituie limitele în care societatea de creditare se poate îndestula din cuantumul despăgubirii datorate în baza contractului de asigurare încheiat, aceasta neputând pretinde decât o sumă egală creanţei pe care cel împrumutat o înregistrează la data primirii despăgubirii şi numai în intervalul de valabilitate a creditului, restul debitului datorat de către societatea de asigurări revenind împrumutatului proprietar al bunurilor asigurate.
Ori, în raport de situaţia de fapt mai sus prezentată şi având în vedere aceste dispoziţii legale astfel cum au fost interpretate, curtea reţine că, în raportul de drept material stabilit între reclamanta SC W.C.I. SRL şi banca B., ca urmare a încheierii contractelor de credit nr. 220/30.06.2008, nr. 47/22.12.2011 şi nr. 48/22.12.2011, înţelegerea dintre aceste părţi a fost în sensul că se cesionează dreptul de despăgubire doar în măsura neexecutării obligaţiilor contractuale de către reclamantă şi doar în limita creanţei de creditare convenite, aspecte care reies din susţinerile reclamatei care se coroborează cu cele arătate de către B. în adresele mai sus arătate.
Convenţia intervenită între reclamantă şi B. cu privire la dreptul la despăgubire cesionat, constituind legea părţilor şi necontravenind dispoziţiilor legale mai sus menţionate, este opozabilă terţilor, respectiv pârâtei SC A.A.R. SA, care este obligată a respecta această convenţie, urmând a-şi executa obligaţiile faţă de partea îndreptăţită, fiind opozabilă totodată şi instanţelor de judecată, cu ocazia aprecierii calităţii procesuale a reclamantei în cauză.
Curtea reţine că nu poate fi acceptată susţinerea pârâtei în sensul că legitimare procesuală activă în cauză poate avea numai B., chiar şi în situaţia în care aceasta nu are niciun interes în a acţiona, ca urmare a faptului că debitorul său îşi respectă obligaţiile contractuale de plată a ratelor sau, mai mult, chiar a rambursat întregul credit, această interpretare a clauzei contractuale în cauză fiind interzisă de art. 1266 din Codul civil în vigoare la data încheierii poliţei în cauză (Legea nr. 287/2009), în conformitate cu care contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor.
De asemenea, nu se poate accepta teza pârâtei mai sus menţionată, şi în raport de împrejurarea că, în situaţia în care societatea de creditare este lipsită de interes în a promova un demers în acest sens, iar debitoarei nu i se recunoaşte în această situaţie legitimare procesuală activă, pârâta ar fi exonerată, în fapt, de executarea propriilor obligaţii derivate din poliţa de asigurare în cauză, efect de asemenea de neacceptat în raport de prevederile art. 1268 alin. 3 din Codul civil, potrivit cărora clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.
Mai mult, curtea reţine că, în concret, această înţelegere contractuală dintre reclamantă şi societatea de creditare a fost acceptată şi de către societatea pârâtă, întrucât, astfel cum reiese din prevederile explicite ale art. 13.12 din contractul de asigurare (f. 12), părţile au stipulat că dacă despăgubirile în baza poliţei sunt cesionate, în caz de producere a evenimentului asigurat, despăgubirile vor fi acordate, după înştiinţarea asiguratului, persoanei în favoarea căreia s-au cesionat despăgubirile, până la concurenţa cu suma pentru care asiguratul are obligaţii de plată, iar restul sumei cuvenite drept despăgubire va fi acordat asiguratului.
În susţinerea celor mai sus arătate în sensul cunoaşterii şi acceptării de către pârâtă a înţelegerii dintre reclamantă şi creditorul ipotecar sunt şi menţiunile din adresa nr. 428/29.05.2012 emisă către B. Zalău, chiar pârâta solicită acesteia din urmă să îi comunice dacă drepturile de despăgubire în urma incendiului din 15.05.2012 pot fi acordate asiguratului SC W.C.I. SRL. Astfel, doar în situaţia în care dreptul de despăgubire derivat din poliţa de asigurare în cauză era partajat între reclamantă şi societatea de creditare, depinzând de îndeplinirea obligaţiilor de restituire a creditelor de către reclamantă faţă de aceasta, se putea pune problema solicitării acordului BRD-GSG în vederea eliberării sumelor de bani aferente despăgubirii către reclamantă.
Ca atare, pentru argumentele prezentate, curtea constată că, în cauză, reclamanta SC W.C.I. SRL şi-a justificat legitimarea procesuală activă, aprecierea instanţei de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale a acestei părţi fiind nelegală.
Prin urmare, pentru toate motivele mai sus analizate, constatând că apelul formulat este în parte întemeiat, curtea, în temeiul art. 297 din Codul de procedură civilă, va admite apelul declarat de apelanta SC W.C.I. SRL împotriva sentinţei civile nr. 5149 şi încheierilor din 13.11.2013 şi 04.10.2013 pronunţate în dosarul nr. .../84/2013 al Tribunalului Sălaj, sentinţă pe care o va anula în parte şi va trimite cauza spre soluţionare în primă instanţă Tribunalului Sălaj.
| ← Clauze abuzive contract credit bancar. Lipsa concilierii.... |
|---|
