Rezoluţiune contract. Lipsa procedurii prealabile. Respingerea acţiunii. Importanta procedurii prealabile
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 56 din 19 februarie 2014
Prin sentinţa civilă nr.5275 din 02.10.2013 pronunţată în dosarul nr. ... al Tribunalului Maramureş s-a admis excepţia prematurităţii formulării acţiunii, invocată de pârâta SC L.C. SRL şi în consecinţă:
S-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL (fostă C.G. SRL) în contradictoriu cu pârâta SC L.C. SRL.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 4000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Tribunalul, având a se pronunţa asupra excepţiei invocate, a reţinut următoarele:
Conform disp. art. 720 ind. 1 C.pr.civ., în litigiile comerciale evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului cu cealaltă parte, prin conciliere directa. Alin.(1) al art.720 ind. 1 nu este un text de recomandare a unei proceduri prealabile ci, din modul său de redactare, rezultă, fără dubiu, caracterul său imperativ: „reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”. Procedura concilierii directe nu este echivalentă cu jurisdicţiile speciale administrative la care face referire art.21 alin.(4) din Constituţia României şi deci, din această perspectivă, nu are caracter facultativ.
Astfel, redactarea imperativa a dispoziţiilor art. 720 ind. 1 alin. (1) C. proc. civ. impun, ca obligatorie, realizarea în prealabil a procedurii de conciliere directa a reclamantului cu cealaltă parte, fiind necesară, potrivit alin. (2) al acestui text legal,
dovada primirii comunicării şi actelor doveditoare pe care se sprijină pretenţiile reclamantului, oricare ar fi modalitatea aleasă, dintre cele prevăzute de lege, pentru comunicarea acestora.
Potrivit art. 109 alin. 2 C.pr.civ. „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.”
Tribunalul a reţinut că după data de 1.10.2011 (intrarea în vigoare a Noul cod civil ), respectiv la momentul introducerii acţiunii la instanţă, normele de procedură prevăzute de cap. XIV al cartii VI a C.pr.civ. sunt aplicabile exclusiv litigiilor dintre profesionişti, termenul de profesionist fiind definit de art. 8 din Legea nr. 71/2011: comerciant, întreprinzător, operator economic, precum si orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil. În speţă, părţile sunt profesionişti în sensul art. 8 din Legea nr. 71/2011, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 720 ind. 1 C.pr.civ..
Reclamanta a invocat faptul că plângerea penală formulată de aceasta împotriva pârâtei a avut rolul unei veritabile încercări amiabile de soluţionare a neînţelegerilor dintre părţi.
Conform adresei nr. 1777/VIII/1/2011 din 20 decembrie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, se comunică faptul că plângerea formulată de reclamantă împotriva reprezentanţilor SC L.C. SRL Baia Mare, respectiv împotriva numiţilor G.G.D. şi D.A., a fost arhivată întrucât aspectele sesizate referitoare la infracţiunea de înşelăciune în convenţii privind vânzarea-cumpărarea autoturismului Audi A8, nu reprezintă fapte de natură penală.
Pârâta, prin reprezentant, a învederat faptul că nu are cunoştinţă despre plângerea penală formulată de reclamanta împotriva sa.
Pe de altă parte, reclamanta a învederat faptul că, anterior demarării litigiului, a cerut pârâtei rectificarea ultimei facturi seria LC nr. 00000055/16.12.2009, comunicând pârâtei în acest sens adresa nr. 106/28.12.2009 prin intermediul serviciului de curierat Cargus cu nota de transport CGS 15539349U din 05.01.2010.
Însă, nota de transport CGS 15539349U din 05.01.2010 a serviciului de curierat Cargus face dovada unei livrări de către pârâta-expeditoare către reclamnta-destinatar, iar nu invers.
Pârâta a arătat că nu a primit vreo adresă sau convocare la conciliere.
Aşa cum reiese din art. 720 ind.1 alin. 2 C.pr.civ., esenţial pentru a considera această procedură realizată potrivit legii, este existenţa confirmării primirii actelor de către debitor.
În cauză această confirmare nu s-a dovedit a fi realizată.
În condiţiile prezentate, instanţa a observat că reclamanta nu a încercat nici ulterior sesizării instanţei, până la primul termen de judecată, să comunice pârâtei vreo convocare la conciliere, prin mijloace care sa asigure înştiinţarea pârâtei despre pretenţiile sale.
Prin Decizia nr. 3184/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, invocată în apărare de către reclamantă, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că raţiunea concilierii prealabile prevăzută de art.7201 C.proc. civ., de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească, ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt, este practic realizată şi atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri, cum este cea a somaţiei de plată sau când procedura concilierii a fost
îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată la instanţa competentă, până la primul termen de judecată.
Instanţa a respins aceasta apărare, cu motivarea că deciziile de practică judiciare ale instanţei supreme invocate de reclamantă au avut în vedere împrejurări diferite de cele analizate în cauza de faţă, anume faptul că încercările de conciliere dovedite de reclamantele din cauzele respective au avut loc în cadrul unor alte proceduri ori au fost îndeplinite după data introducerii cererilor de chemare în judecată, împrejurări de natură să conducă la o interpretare permisiva a textului de procedură invocat, ceea ce în speţă nu se regăseşte, căci reclamanta nu a dovedit nici un fel de încercare de conciliere cu pârâta, aceasta din urmă neprimind vreo convocare în sensul arătat.
Curtea Constituţională (prin : decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004, decizia nr. 649 din 5 octombrie 2006, decizia nr. 503 din 13 iunie 2006, decizia nr. 459 din 1 iulie 2006, decizia nr. 459 din 1 iunie 2006) s-a pronunţat în sensul că prin instituirea procedurii prealabile de conciliere s-a urmărit instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenindu-se, astfel, abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. Aşa fiind, textul de lege criticat este în deplin acord cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) Cod procedură civilă. Tot Curtea Constituţională a observat că dispoziţiile art. 7201 din codul de procedură civilă sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare sau cele referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi cu reglementările internaţionale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.
Tribunalul a reţinut că procedura elaborată în scopul celerităţii soluţionării unor diferende, are în vedere inclusiv certitudinea juridică şi stabilitatea circuitului comercial.
Chiar dacă s-ar aprecia că excepţia lipsei procedurii prealabile a concilierii directe ar fi relativă, instanţa a constatat că aceasta a fost invocată de către pârâtă şi că neîndeplinirea acesteia a condus la vătămarea intereselor debitoarei, în sensul că, date fiind raporturile contractuale dintre părţi şi obiectul contraprestaţiilor la care acestea sau obligat, pârâta ar fi încercat ajungerea la un acord cu reclamanta pentru a evita ajungerea în faţa instanţei.
Având în vedere cele mai sus arătate şi temeiurile de drept invocate, instanţa, pronunţându-se cu precădere asupra excepţiei prematurităţii invocată de pârâtă în apărare, legată de lipsa procedurii de conciliere directă prealabilă, a admis-o şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată de reclamantă, ca fiind prematur formulată.
În temeiul art.274 cod pr.civ. a fost obligată reclamanta să-i plătească pârâtei suma de 4000 lei cheltuieli de judecată justificate prin onorariul avocaţial.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta SC T.C. SRL (fosta C.G. S.RL.) solicitând să se pronunţe o hotărâre prin care: să se admită prezentul recurs, raportat la prevederile art. 312 alin, 5 C.proc.civ., în sensul casării în întregime a sentinţei civile nr. 5275/2013, cu consecinţa trimiterii spre rejudecare instanţei de fond competente, cu cheltuieli de judecată, în fond şi recurs, constând în onorariu avocaţial şi taxă judiciară de timbru.
Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului rezultă că dreptul de acces la o instanţă are două trăsături fundamentale: el trebuie să fie un drept efectiv,
fără a fi însă un drept absolut In hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat ca: „pot fi aduse restricţii exerciţiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului reglementare care poate varia in timp si spaţiu in funcţie de resursele comunităţii si de nevoile indivizilor". Limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii. Ele trebuie să urmărească un scop legitim şi să nu afecteze substanţa însăşi a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese.
Prin raportare la cele expuse anterior, învederează instanţei faptul că sentinţa pronunţată are drept efect restrângerea dreptului reclamantei recurente privind accesul la justiţie, având drept consecinţe în planul efectivităţii soluţionării cererii formulate. Pe acest considerent invocă faptul că soluţia menţionată în cuprinsul sentinţei civile cu nr. 5275, întemeiată pe admiterea excepţiei de prematuritate a cererii de chemare în judecată are drept consecinţă, conform practicii, inadmisibilitatea cererii formulate neputând astfel determina judecarea pe fond a cauzei.
În speţă însă se poate observa în mod neechivoc faptul că dispozitivul şi considerentele hotărârii pronunţate ating, în realitate, fondul cauzei deduse judecăţii, potrivit formulării "respinge acţiunea formulată de reclamanta T.C. S.R.L.", deşi anterior se pronunţase deja soluţia admiterii excepţiei prematurităţii.
Luând în considerare caracterul obligatoriu al procedurii concilierii directe susţinut de către instanţă în conformitate cu art. 7201 alin. 1 C.proc.civ. "în procesele şi cererile dintre profesionişti evaluabile în bani şi derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directa cu cealaltă, parte" invocă caracterul facultativ al concilierii relevat prin natura privată a textului legal. Astfel, apreciază că norma legală conţinută de art. 7201 Cpr.civ. nu poate fi decât de ordine privată. Chiar şi imperativă, nerespectarea ei nu va putea fi invocată decât de către partea adversă, pârâtul chemat în judecată înainte de a fi fost convocat pentru concilierea directă.
De asemenea, un alt argument invocat în favoarea caracterului obligatoriu al concilierii directe este cel al evitării supraaglomerării instanţei. De altfel, Curtea Constituţională, în motivarea respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate ce vizează art. 7201 C.proc.civ., foloseşte o argumentare de acelaşi gen .
Cu toate acestea însă, prin raportare la nota de fundamentare formulată de către Camera Deputaţilor se observă că, în privinţa noutăţii legislative propuse în materia proceselor şi cererilor "comerciale", se precizează faptul că „Dintre propunerile ce au în vedere atât promovarea celerităţii în soluţionarea proceselor civile, cât şi ridicarea calităţii actului de justiţie, merită subliniate: (... ) - adoptarea unei proceduri speciale a litigiilor în materie comercială. Aceasta procedură prevede încercarea concilierii porţilor înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, în scopul unei soluţionări pe cale amiabila a litigiului, iar pe parcursul procesului se asigură judecarea cu maxim de rapiditate, dat fiind faptul că procedura injustiţie prevede, între altele, desfăşurarea, în continuare a procesului, după prima zi de înfăţişare, cu termene scurte, date în cunoştinţă părţilor."
De altfel, cu privire la argumentul conform căruia cauzele între profesionişti se judecă cu precădere şi celeritate în considerarea naturii activităţii, chiar şi Curtea Constituţională , examinând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi - mai pregnant în această materie.
Într-adevăr, potrivit art. 7206 C.pr.civ. cauzele de aceasta natură se vor soluţiona cu precădere şi cu celeritate, dar trebuie să observăm că această reglementare este edictată în favoarea creditorului, a reclamantului. Or, în aceste condiţii, nu poate părea decât cel puţin nedreaptă respingerea acţiunii pentru simplul motiv că reclamantul nu a parcurs procedura soluţionării amiabile.
Cu toate acestea însă, indiferent de caracterul obligatoriu sau nu al concilierii directe învederăm instanţei faptul că procedura în cauza de faţă a fost respectată, în considerarea luării la cunoştinţă despre pretenţiile formulate de către reclamanta recurentă în contextul introducerii „ unei plângeri penale pentru înşelăciune în convenţii. Menţionează că plângerea penală înaintată s-a întemeiat pe aceeaşi stare de fapt astfel că în vederea soluţionării acesteia prin-rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a avut în vedere şi audierea reprezentanţilor persoanei juridice L.C. S.R.L.
Luând în considerare soluţia de neîncepere a urmăririi penale, consideră că argumentul pârâtei-intimate conform căruia nu a luat la cunoştinţă despre pretenţiile reclamantei recurente nu este susţinut prin probe temeinice.
Mai mult decât atât, astfel cum a dovedit şi în faţa instanţei de fond, pârâta-intimata avea cunoştinţă de solicitarea reclamantei de returnare a sumelor plătite, sens în care a transmis acesteia din urmă încă din anul 2009 Adresa cu nr. 106/28.12.2009, anexată şi prezentului script. Conţinutul acestui înscris, comunicat pârâtei-intimate, face dovada deplină a unei încercări din partea reclamantei-recurente de soluţionare pe cale amiabilă a unui eventual litigiu.
Având în vedere toate cele expuse mai sus şi ţinând cont de faptul că instanţa de fond, a cărei hotărâre este recurată. a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, solicită să se admită prezentul recurs, în sensul casării în întregime a sentinţei civile nr. 5275/2013. cu consecinţa trimiterii spre rejudecare instanţei de fond competente.
În drept s-au invocat prevederile: art 304 pct. 9 C.proc.civ., art. 312 alin. 3 şi 5
C.proc.civ., precum şi toate celelalte temeiuri legale, invocate în prezentul script.
La termenul de judecată din 12 februarie 2014 instanţa a recalificat calea de atac declarată de reclamantă din recurs în apel.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
În fapt, acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în pretenţii calificată ca fiind comercială dat fiind faptul că ambele părţi are calitatea de comerciant. Obiectul acţiunii constă în rezoluţiunea unui contract de vânzare-cumpărare si restabilirea situaţiei anterior respectiv restituirea sumei de 29.555,14 euro, cu daune interese compensatorii.
Potrivit art.109 alin.2 Cod proc.civilă, "În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată:"
În materie comercială, potrivit art.720 ind.1 alin.1 Cod procedură civilă, cuprins în Cap.XIV "Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială", "În procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte".
În acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură
transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face şi prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.
Data convocării la conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin.2.
Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.
Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute de alin.2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată.
Importanţa concilierii directe şi, implicit, obligativitatea acesteia decurg şi din scopul acestei proceduri şi anume în cererea de a soluţiona pe cale amiabilă litigiul şi, totodată, de a preveni introducerea unor cereri intempestive, care să pună în dificultate cealaltă parte.
De aceea, procedura concilierii directe trebuie să întrunească condiţiile exprese ale art.720 ind.1 alin.2 şi urm. Cod proc.civilă, prevăzute tocmai în scopul de a nu transforma această procedură într-o simplă formalitate şi de a face să reprezinte o veritabilă încercare de soluţionare amiabilă a litigiului.
În speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Reclamanta nu doar că nu a dovedit că ar fi întreprins demersuri în vederea efectuării procedurii arătate, dar s-a apărat arătând că efectuarea procedurii de conciliere prealabilă prevăzută de art.720 ind.1 Cod procedură civilă nu este o cerinţă imperativă a legii, astfel că nu poate fi sancţionată cu respingerea cererii ca fiind prematur formulată.
Curtea va respinge această apărare, reţinând în acelaşi timp că instanţa constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri arătând că în ce priveşte condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică, aceasta nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de normele constituţionale privind accesul liber la justiţie, atâta vreme cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.
Nici susţinerile referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie nu pot fi primite, impunerea unei proceduri prealabile nefiind de natură să afecteze caracterul efectiv al dreptului la acces la instanţă. În chiar jurisprudenţa CEDO invocată de către apelantă - cauza GOLDER c. MARII BRITANII - se arată că:,, pot fi aduse restricţii exerciţiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului reglementare care poate varia in timp si spaţiu in funcţie de resursele comunităţii si de nevoile indivizilor". Impunerea unei proceduri prealabile nu afectează substanţa dreptului şi asigură un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese.
Instanţa de fond nu a antamat fondul cauzei, cum în mod greşit susţine apelanta, respingând acţiunea ca urmare a admiterii excepţiei prematurităţii, neexistând în acest vreun dubiu cu privire la soluţia dată în cauză.
Având în vedere cele mai sus arătate şi temeiurile de drept invocate, instanţa de fond, pronunţându-se cu precădere asupra excepţiei prematurităţii invocată de pârât în apărare, legată de lipsa procedurii de conciliere directă prealabilă, în mod corect a admis-o, apreciind că existenţa unei proceduri penale nu poate ţine locul unei încercări de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului.
Dacă judecarea cu precădere şi cu celeritate a cauzei se face în favoarea creditorului, nu este mai puţin adevărat că instituirea procedurii concilierii
prealabile este edictată cu precădere în beneficiul debitorului astfel încât nu pot fi sacrificate drepturile acestuia pentru a justifica o judecată care nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.
Faţă de aceste împrejurări, în baza art. 296 şi urm. Cod proced. civilă, Curtea va respinge apelul declarat de reclamanta SC T.C. SRL împotriva sentinţei civile nr.5275 din 07.10.2013 pronunţată în dosarul nr. ... al Tribunalului Maramureş pe care o va menţine în întregime.
| ← Rezoluţiune pomisiune de vânzare inclusă în contractul de... | Clauze abuzive contract credit bancar. Lipsa concilierii.... → |
|---|
