Clauze abuzive contract credit bancar. Lipsa concilierii. Acţiune inadmisibilă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 51 din 14 februarie 2014
Prin sentinţa civilă nr. 741 din 03.04.2013 pronunţată în dosarul nr. ... al Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a admis ca fiind întemeiată acţiunea precizată formulată de reclamantul M.I.A. în contradictoriu cu pârâta BANCA B.. SA, ca fiind întemeiată, şi în consecinţă:
- a fost obligată pârâta BANCA B.. SA în vederea asigurării conformităţii contractului de credit bancar încheiat cu reclamantul sub nr. 2057/pf/l3.07.2007, cu Legea nr. 50/20l0, să încheie un act adiţional prin care :
a) să se stabilească pentru întreaga perioadă a contractului, după l an de zile, o dobândă variabilă compusă din Euribor + l,2 p.p. marjă fixă stabilite prin contract şi înlăturarea comisionului pentru rambursare anticipat;
b) a fost obligată pârâta la recalcularea ratelor scadente şi stabilirea unui nou
grafic de rambursare cu deducerea sumelor achitate până în prezent raportat la
dobânda Euribor + l,2 p.p.
Prezenta hotărâre ţine loc de act adiţional în situaţia refuzului pârâtei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de l.4l5 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Analizând cu prioritate excepţiile invocate de către pârâtă ce vizează lipsa concilierii prealabile prev.de disp.art.720/l C.pr.civ, excepţia privind
netimbrarea capetelor de cerere la valoarea pretinsă precum şi ceea ce vizează excepţia lipsei calităţii procesual pasive , instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din 2l.09.20ll, când a stabilit că acţiunea introductivă nu are natură patrimonială şi nefiind evaluabilă în bani, nu este necesară procedura concilierii prealabile şi prin prisma aceloraşi considerente s-a stabilit că taxa judiciară de timbru achitată la înregistrarea acţiunii este cea conformă dispoziţiilor legale.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive invocată de către pârât, a fost unită cu fondul pricinii, instanţa urmând a se pronunţa prin hotărâre. In motivarea acestei excepţii pârâta susţine că acţiunea reclamantului este inadmisibilă deoarece reclamantul solicită modificarea preţului contractului de credit, respectiv nivelul dobânzilor comerciale şi având în vedere principiile autonomiei de voinţă şi a forţei obligatoriu a contractului, o astfel de cerere este inadmisibilă, în materie comercială intervenţia instanţei fiind limitată la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul rezultat din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului, fie la obligarea conformării conduitei părţilor la rigorile contractului, neputând suplini voinţa vreuneia dintre părţi.
Referitor la această excepţie instanţa a găsit-o ca fiind neîntemeiată, şi a fost respinsă ca atare, apreciind că reclamantul prin acţiunea ulterior precizată nu a solicitat o modificarea a preţului contractului , respectiv a dobânzii, ci dimpotrivă a solicitat executarea acestui contract prin constatarea unor clauze abuzive incluse în aceasta în ceea ce priveşte dobânda impusă contractual.
Pentru aceleaşi considerente, a fost respinsă şi excepţia lipsei de interes invocată de către pârâtă.
Referitor la fondul cauzei, din actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut că reclamantul M.I.A. în calitate de împrumutat a încheiat cu pârâta BANCA
B.. SA prin Sucursala Judeţeană Bistriţa-Năsăud contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2057/pf/l3.07.2007, prin care reclamantul s-a împrumutat cu suma de 35.000 euro reprezentând credit imobiliar pentru cumpărarea unui teren, credit acordat pentru o perioadă de 240 de luni, perioadă pentru care s-a întocmit un grafic de rambursare, parte componentă a contractului.
Potrivit art. 5 din contract, la data încheierii contractului dobânda curentă a fost stabilită în cuantum fix de 5,8 %/an pentru primul an, urmând a fi variabilă ulterior. Se statuează că dobânda fixă se menţine constantă pe o perioadă de l an, începând cu data primei trageri, cu excepţiile prev.la art. 6 şi 7, iar după această dată dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile Băncii B., la care se adaugă l,2 p.p.
In derularea acestui contract s-a reţinut că în perioada 27.07.2007 până la 27.02.20l2, reclamantul a achitat suma totală de l6.343 euro, aşa cum rezultă din tabelul A 3, coloana a 9-a din anexa la raportul de expertiză contabilă efectuat în prezenta cauză.
Din analiza textului art.5 din contract, s-a reţinut că după expirarea perioadei de l an de la data primei trageri, când dobânda negociată de părţi a fost stabilită la 5,8 %/an, dobânda stabilită de părţi este formată din dobânda de referinţă variabilă , care se afişează la sediul Băncii B., la care se adaugă l,2 p.p.
Această expirare referitoare la dobânda de referinţă variabilă, a fost înţeleasă de reclamanta ca fiind ceva independent de voinţa furnizorului, dimpotrivă determinată de piaţă şi uşor verificabilă, acesta apreciind că noţiunea de referinţă pentru creditul acordat în euro este Euribor. La art.l0 lit.a din Anexa A a contractului de credit , se statuează însă despre posibilitatea modificării dobânzilor în funcţie de costul resurselor de creditare, fără a fi prezentată însă o metodă de calcul a cea ce se calculează.
Pentru edificare asupra acestei probleme,obiectivul nr.2 al lucrării de expertiză tehnică a fost aceea de a se preciza dacă sintagma „dobândă de referinţă variabilă”, prevăzută în contract şi noţiunea de „dobândă de referinţă variabilă BANCA B”, există diferenţe, şi care ar fi acestea, experţii desemnaţi concluzionează că există diferenţe semnificative între cele două categorii de dobânzi , deoarece dobânda de referinţă variabilă este dependentă de furnizorul de servicii, fiind formată din Euribor iar dobânda de referinţă variabilă reprezintă o dobândă proprie a băncii, calculată de către aceasta, fără ca banca să facă cunoscute elementele de cost care au stat la baza calculării acestei dobânzi şi mai mult, dobânda nu a fost prevăzută în contract , nici în graficul de rambursare, iar clienţii băncii, printre care şi reclamantul, nu au fost informaţi complet asupra modului de calcul a acestei dobânzi.
Aşa fiind, s-a putut concluziona că această clauză din contract permite creditorului să calculeze dobânda contractuală doar după voinţa sa, fără indicarea unor elemente de calcul care să permită unui consumator să verifice corectitudinea acestora. In acest sens este edificator faptul că la 27.ll.2008 banca notificări în scris pe reclamant în sensul că începând de la această dată dobânda contractuală este stabilită la l0,l % , fără a indica temeiul care a dus la această modificare sau elementele care compun dobânda majorată pretinsă (f.20 dosar fond).
In acelaşi mod netransparent, la 25.05.20l0, banca comunică reclamantului diminuarea costului creditului prin micşorarea dobânzii de la l0,l% la 9,5 %, de asemenea fără a indica elementele de calcul ale dobânzii (f.36 dosar fond), pentru următorii 5 ani de creditare , iar ulterior în funcţie de cotaţia Euribor 6M la
care se adaugă 7 p.p., în condiţiile în care, în contractul iniţial , pe lângă dobânda variabilă, se adiţionau l,2 p.p.
Prin aceste oferte, instanţa a apreciat că banca propune consumatorului modificări ale contractului de creditare într-un mod netransparent, fără a indica elementele ce compun calculul dobânzii, astfel încât consumatorul să fie edificat asupra obligaţiilor de plată ce-i revin şi a modului în care acestea au fost calculate.
In acest sens, reclamantul s-a adresat Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bistriţa-Năsăud (f.47 dosar fond), care prin răspunsul întocmit arată faptul că banca a modificat prin proiectul de act adiţional adaosul comercial la dobânda variabilă de la l,2 p.p. la 8,96 p.p. , că acest act adiţional nu are nici o valoare juridică, că se procedează la însumarea comisioanelor stabilite contractual şi nu se stipulează conform legislaţiei în vigoare, clauze complete şi clare, referitoare la cesionare, la condiţiile de denunţare unilaterală a
7 7 5 5
contractului de către creditor şi la reclamaţiilor consumatorilor, motiv pentru care a dispus sancţionarea contravenţională a băncii, precum şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale complementare (f.49 dosar l0.336/l90/20l0).
Ulterior acestora, la 3l.08.20ll, banca a dispus din nou majorarea ratei dobânzilor la l0,348 %/an, reclamantul fiind informat în legătură cu faptul că „fluctuaţiile ratei de dobândă depind de evoluţia indicelui de referinţă din contract , indice direct determinat de nivelul Euribor.
Referitor la aceasta, în lucrarea de expertiză contabilă efectuată în cauză, ca răspuns la obiectivul nr.3, care viza modul de calcul al dobânzii, ulterior expirării termenului de l an, potrivit contractului de credit pct.5 alin.2 în corob.cu pct.2.l0 lit.b din Condiţiile generale de creditare, experţii concluzionează că modul de calcul a dobânzii variabile după primul an de creditare nu a fost corect, deoarece dobânda ar fi trebuit calculată după formula : dobânda = dobânda de referinţă variabilă care reprezintă indicele de referinţă Euribor plus l,2 p.p. ce reprezintă marja fixă, însă banca a introdus aşa numita „dobândă variabilă de referinţă BANCA B”, această sintagmă neregăsindu-se în nici un contract şi nici în anexa la contract şi anume: l,20 + 8,9 (dobânda de referinţă variabilă BANCA B. = l0,l, în loc de l,20 + 5,l6 ( cotaţia Euribor care în realitate reprezintă dobânda de referinţă variabilă definită la pct.2.l0 b din anexă la contract - Condiţii generale de creditare) = 6,36 .
Urmare acestei mod de calcul, experţii au concluzionat că în perioada 27.07.2007 până la 27.02.20l2 reclamantul a plătit în plus suma de 6.054,50 euro, potrivit tabelului A , coloana a l2 din anexa la raportul de expertiză f 2l6,2l7).
In cursul derulării contractului analizat la 2l.06.20l0 a intrat în vigoare OUG nr.50/20l0, privind contractele de credit pentru consumatori, care implementează în legislaţia naţională Directiva 2008&48/CEDO a Parlamentului European şi Consiliului din 23 aprilie 2008. Conform acestui act normativ, dispoziţiile art.37 lit. a statuează că dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicelor de referinţă Euribor/Libor rata dobânzi de referinţă a BNR în funcţie de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marj ă fixă pe toată durata derulării contractului, marjă negociată cu consumatorul.
Prin art.95 alin.l din acelaşi act normativ, s-a statuat că pentru contractele aflate în derulare creditorii au obligaţia ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare să asigure conformitatea contractului de creditare cu dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă, iar alin.2 al aceluiaşi articol, impunea ca modificările contractelor aflate în derulare să se facă prin acte adiţionale în termen de 90 de zile.
După intrarea în vigoare a L.nr. 288/20l0 pentru aprobarea OUG nr.50/20l0, BANCA B. a procedat la emiterea unor acte adiţionale ce nu au fost semnate de către clienţi, inclusiv de către reclamant care l-a refuzat şi apreciate ca fiind tacit acceptate de către client. S-a reţinut că pârâta nu a procedat în intervalul prevăzut de lege, de 90 de zile de la data încheierii actului adiţional în conformitate cu disp.art.37 lit.a, b şi c din OUG nr. 50/20l0 nemodificată, cu privire la formula dobânzii curente, corob.cu disp.art.4 pct.2 din Condiţiile generale de creditare şi art.5 din contractul de credit, aspect ce conduce la concluzia că cererea formulată de reclamant este admisibilă.
Mai trebuie reţinut decizia Curţii Constituţionale nr. l656/20ll, referitoare la neconstituţionalitatea a unor prevederi ale legii pentru aprobarea OUG nr.50/20l0 , care a statuat că dezbaterea legii de modificare a Ordonanţei de către Camera decizională a avut loc după epuizarea efectelor art.95, a termenului de 90 de zile în care trebuia să-şi îndeplinească obligaţiile stabilite. In acest sens, se arată că „actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prev.OUG nr.50/20l0 îşi produc efectele în conformitate cu termeni contractului agreat între părţi”.
De asemenea, Curtea Constituţională reţine că „ modificările aduse art.95 din Ordonanţa de urgenţă nu pot opera ... decât de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă altfel au fi înlăturate efectele produse de ordonanţa de urgenţă până la data intrării în vigoare a legii de aprobare şi ar opera retroactiv”, în acest sens fiind şi prevederile art.II alin.2 din legea de aprobare a ordonanţei.
Aşa fiind, la formula de calcul a dobânzii nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii de modificare nr. 288/20l0 , deoarece aşa cum a arătat Curtea Constituţională nu poate avea caracter retroactiv, ci sunt aplicabile disp.art. 95 şi ale art.37 lit.a din OUG nr. 50/20l0 nemodificată, astfel că dobânda aplicabilă este cea formată din Euribor, la care se adaugă l,5 p.p. , marjă fixă convenită de părţi, pentru întreaga durată a contractului.
In sensul arătat mai sus s-a pronunţat şi Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 20l5/06.04.20l2, în care statuează că „ în mod greşit instanţa de apel cu privire la capătul de cerere având ca obiect formula de calcul a dobânzii a făcut aplicarea legii de modificare nr.288/20l0, acordându-i efecte retroactive, iar nu a disp.art.95 şi 37 din OUG nr.50/20l0 modificată”, motiv pentru care a admis recursul şi a obligat intimata pârâtă, respectiv unitatea bancară la încheierea unor acte bancare în conf.cu art.37 lit.a din OUG nr.50/20l00 nemodificată, respectiv dobânda formată din Euribor, la care se adaugă l,5 p.p. marjă fixă pe toată derularea contractului, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei de apel atacate.
Practica judiciară este unanimă în a aprecia că o clauză contractuală care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda şi care nu este raportată la un indicator precis, este o clauză abuzivă, deoarece o asemenea clauză serveşte doar interesele împrumutătorului fără a da posibilitatea consumatorului să verifice dacă modificarea cuantumului dobânzii este necesară şi proporţională prin raportare la obligaţiile asumate în contractul de credit.
Prin necircumstanţierea în nici un mod a elementelor care permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea unui criteriu obiectiv care să dea dreptul băncii de a calcula în mod transparent dobânda bancară, lăsând practic la libera sa apreciere majorarea intempestivă şi imprevizibilă a dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
Potrivit art.4 alin.l şi 2 din L.l93/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard performulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.
Cel puţin pentru considerentele mai sus expuse, instanţa a apreciat clauzele contractuale invocate de către reclamant ca fiind abuzive, iar consumatorul sa aflat pe o poziţie de inegalitate în raport cu banca, contractul încheiat fiind unul de adeziune cu clauze prestabilite fără a da posibilitate consumatorului să negocieze vreuna din clauzele contractuale.
Mai mult, prin modul în care au fost formulate, clauza referitoare la dobânda practicată, după trecerea primului an de derulare a contractului, respectiv aşa numita dobândă de referinţă variabilă care se afişează la sediile BANCA B., reclamantul a fost în eroare cu privire la categoria de dobândă ce i se aplică, el crezând că se va aplica o dobândă compusă din Euribor plus l,2 p.p., pe când unitatea bancară a stabilit o dobândă a cărui conţinut nu a fost niciodată explicat în elementele lui componente.
Urmare celor reţinute, instanţa a admis acţiunea reclamantului astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta să asigure conformitatea contractului de credit încheiat cu reclamantul în sensul dispoziţiilor Legii nr.50/20l00 mai sus analizate şi încheierea unui act adiţional prin care să se stabilească o dobândă variabilă compusă din Euribor + l,2 p.p. marjă fixă stabilită prin contractul încheiat şi înlăturarea din acesta a clauzelor ce vizează comisionul pentru rambursare anticipată. In realizarea acestor, pârâta va proceda la recalcularea ratelor scadente şi la stabilirea unui nou grafic de rambursare, iar în caz de opunere prezenta hotărâre va ţine loc de act adiţional.
In temeiul art.274 C.pr.civ, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de l.4l5 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru plus timbru judiciar, onorariu avocaţial şi onorariu expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta BANCA B.. SA
solicitând admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii în întregime a acţiunii reclamantului precum şi obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea dosarului, atât din fond cât şi din recurs.
În motivarea apelului pârâta a arătat următoarele:
Hotărârea este netemeinică prin neanalizarea corectă, logică şi coroborată a probelor administrate în cauză şi nelegală prin încălcarea dispoziţiilor art. 969 cod civil (vechiul cod), art. 4 din Legea nr. 193/2000, OUG 50/2010, Legii 288/2010
I. PRIMA INSTANŢĂ ÎN MOD NELEGAL A RESPINS EXCEPŢIA TARDIVITĂŢII PRECIZĂRII DE ACŢIUNE INVOCATĂ DE PÂRÂTA
Prin precizarea depusă de reclamant la data de 26.09.2012 acesta completează capetele de cerere din acţiunea principală cu alte trei capete noi de cerere, reclamantul-intimat solicitând cu totul altceva decât prin acţiunea principală, respectiv:
• Eliminarea comisionului de rambursare anticipată
• Deducerea sumelor achitate care exced formulei propusă de acesta, respectiv Euribor+1,2 pp
Instanţa de fond, ignorând dispoziţiile art. 132 Cod procedură civilă, prima zi de înfăţişare fiind la termenul din data de 01.04.2011, a respins în mod greşit excepţia tardivităţii precizării de acţiune invocată de pârâta.
Prin urmare, precizarea de acţiune depusă de reclamant în faţa instanţei de fond la al 9-lea termen de judecată, este tardivă potrivit dispoziţiilor art. 132 cod procedură civilă.
II. INSTANŢA DE FOND NU S-A PRONUNŢAT ASUPRA EXCEPŢIEI LIPSEI CALITĂŢII PROCESUAL PASIVE A BăNCII B.-SUCURSALA BISTRIŢA
În cadrul Sentinţei apelate instanţa a reţinut la pagina 8 faptul că, excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâta a fost analizată de către instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 21.09.2011.
Or, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 21.09.2011, prima instanţă a analizat şi s-a pronunţat doar asupra excepţiei lipsei concilierii prealabile şi asupra excepţiei privind netimbrarea capetelor de cerere la valoarea pretinsă!
Prin urmare, solicită instanţei de apel admiterea excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a BANCA B. Sucursala bistriţa şi implicit a lipsei calităţii procesuale pasive a BANCA B. SA -sucursala Bistriţa.
Aşa cum rezultă din cererea introductivă, reclamantul a înţeles să cheme în judecată şi Banca B. SA -Sucursala Bistriţa.
Abia prin precizarea de acţiune depusă la al 9 lea termen de judecată, precizare a cărei tardivitate a solicitat anterior să fie constatată, reclamantul a înţeles să introducă în cauză BANCA B. SA.
Conform dispoziţiilor art. 43(3) din Legea nr. 31/1990, republicată şi modificată, „celelalte sedii secundare - agenţii, puncte de lucru sau alte asemenea sedii sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale ..."
Astfel, sucursalele şi agenţiile: sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică a unei societăţi comerciale fiind integrate organic societăţii fondatoare, sunt dependente din punct de vedere economic şi juridic de societatea fondatoare: reflectă o extindere a activităţii societăţii sau o grupare a activităţii societăţii pe centre de profit şi exercită o funcţie de mandat cu sau fără reprezentare în limitele împuternicirii primite.
Consecinţa tuturor acestor caracteristici, dar mai cu seamă, consecinţele lipsei personalităţii juridice a sucursalei se reflectă bineînţeles în sfera procesuală având în vedere legătura indisolubilă a celor două planuri.
Dispoziţia procesuală care înglobează atare consecinţe este cea cuprinsă la art. 41 alin. 2 din Codul de procedura civila conform căruia: "Asociaţiile sau societăţile care nu au personalitate juridica pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere."
Prin urmare, agenţiile pot sta în judecată:în nume propriu, doar ca pârâte şi dacă au organe de conducere proprii (acestea fiind condiţii cumulative) sau în numele societăţii mamă (fondatoare) reprezentând-o, în limitele mandatului primit în acest sens.
în acest sens, este pe deplin relevantă o Decizie a înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.
Or, în cazul Pârâtei nu există astfel de delegări către sucursale sau agenţii, singurul care poate asigura o reprezentare legală a pârâtei fiind departamentul juridic, aşa cum rezultă şi din limitele de autoritate stabilite la nivelul societăţii.
Pentru motivele dezvoltate, solicită instanţei de apel admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a BANCA B.-Sucursala Bistriţa şi respingerea acţiunii reclamantului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
III. INSTANŢA DE FOND A RESPINS ÎN MOD GREŞIT EXCEPŢIA LIPSEI PROCEDURII PREALABILE A CONCILIERII ŞI EXCEPŢIA NETIMBRĂRII ACŢIUNII
În speţa de faţă, raportat la obiectul acţiunii introduse de reclamant, litigiul este unul comercial evaluabil în bani, iar nu neevaluabil în bani aşa cum în mod greşit a calificat acţiunea prima instanţă.
Or, reclamantul nu a făcut dovada, în respectarea acestei proceduri, că a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă, respectiv că a convocat Pârâta, stabilind în acest scop o dată certă pentru o întâlnire între părţi, că a comunicat acesteia pretenţiile sale, temeiul lor legal şi actele doveditoare, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
III.2 în ceea ce priveşte excepţia netimbrării acţiunii de către reclamant la valoarea pretenţiilor, arată apelanta că instanţa fondului în mod greşit a respins excepţia invocată de pârâta prin întâmpinare, urmare a greşitei calificări a acţiunii, respectiv ca fiind o acţiune neevaluabilă în bani.
Aşa cum a arătat şi în faţa primei instanţe, Decizia nr. 32/200/8 a ICCJ a statuat în mod clar şi obligatoriu asupra faptului că, sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturile patrimoniale.
În acelaşi sens a fost modificat şi art. 2 alin 1 indice 1 din Legea nr. 146/1997, text legal care prevede faptul că dispoziţiile art. 1 din aceeaşi lege se aplică şi acţiunilor privind declararea nulităţii anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice patrimoniale.
SENTINŢA PRIMEI INSTANŢE ESTE NELEGALĂ. INSTANŢA DE FOND ÎN MOD’ GREŞIT A INTERPRETAT DISPOZIŢIILE OUG NR: 50/2010 şi CELE ALE LEGII NR. 288/2010
Aşa cum rezultă din Hotărârea apelată, instanţa de fond a obligat pârâta la încheierea unui act adiţional în vederea alinierii prevederilor din contractul de credit nr. 2057/13.07.2007 la dispoziţiile OUG nr. 50/2010!
Prima instanţă a considerat în mod greşit faptul că, dispoziţiile OUG nr. 50/2010 se aplică şi contractelor aflate în curs de derulare, ignorând prevederile Legii nr. 288/2010 pe motiv că, prin Decizia nr. 1656/2011 Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că:" actele adiţionale încheiate şi semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformităţii contractelor cu prevederile OUG 50/2010 îşi produc efectele în conformitate cu termenii contractului agreaţi între părţi."
Din Decizia Curţii Constituţionale, instanţa fondului a înţeles faptul că Legea nr. 288/2010 nu produce niciun efect şi a Hotărât prin urmare că (pagina 8 a sentinţei): „ la formula de calcul a dobânzii nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 288/2010 deoarece ea nu poate avea caracter retroactiv, ci sunt aplicabile dispoziţiile art. 95 şi 37 Ut a din OUG nr. 50/2010 nemodificată, în sensul că dobânda este formată din Euribor la care se adaugă 1,2 pp marja fixă convenită de părţi pentru întreaga durată a contractului."
Or, această interpretare nu are niciun fundament legal, având în vedere faptul că, în prezentul dosar nu a fost încheiat niciun act adiţional cu reclamantul.
Actul adiţional propus de pârâta în temeiul OUG 50/2010 în vederea conformării contractului cu dispoziţiile OUG nr. 50/2010 a fost denunţat de către bancă în termenul legal de 60 de zile stabilit de Legea nr. 288/2010.
Pârâta a depus la dosarul cauzei notificarea de denunţare a actului adiţional propus şi confirmarea de primire semnata de reclamant, înscrisuri pe care prima instanţă le-a ignorat cu desăvârşire!
Legea nr. 288/2010 a avut drept scop modificarea OUG nr. 50/2010 având în vedere că această ordonanţă a transpus greşit Directiva europeana nr. 48/CE/2000.
Potrivit dispoziţiilor Directivei europene sus citate, aceasta NU SE APLICA contractelor aflate în curs de derulare. Astfel, observând faptul că OUG nr. 50/2010 nu respectă dispoziţiile Directivei europene, legiuitorul a adoptat Legea nr. 288/2010 în vederea modificării Ordonanţei nr. 50/2010 şi conformării acesteia la dispoziţiile Directivei.
Astfel, prin legea nr. 288/2010 legiuitorul a decis faptul că, dispoziţiile OUG nr. 50/2010, cu excepţia anumitor articole, nu se aplică contractelor de credit aflate în curs de derulare, sens în care s-a pronunţat şi ICCJ prin Decizia nr. 2450 pronunţată în Dosar nr. 788/103/2010.
Prin urmare, contractul de credit supus analizei este un contract de credit aflat în curs de derulare contractuală, astfel că, dispoziţiile OUG nr. 50/2010 nu sunt aplicabile aşa cum în mod greşit a considerat instanţa de fond!
V. SENTINŢA PRIMEI INSTANŢE ESTE NELEGALĂ. PRIMA INSTANŢĂ A IGNORAT DISPOZIŢIILE ArT. 969 COD CIVIL ŞI DISPOZIŢIILE ART. 4 ALIN 6 DIN LEGEA 193/2000.
V. 1 INSTANŢA DE FOND A ÎNCĂLCAT PRINCIPIUL FORŢEI OBLIGATORII A CONTRACTULUI, CONSACRAT DE ART. 969 COD CIViL.
În primul rând solicită instanţei de apel că constate faptul că instanţa fondului nu a motivat deloc de ce a considerat că în prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 969 Cod civil.
Prin cererea de chemare în judecată precizată, reclamantul solicită constatarea ca abuzivă a clauzei privind dobânda, obligarea băncii la modificarea dobânzii variabile după formula EURIBOR + 1,2 pp, precum şi constatarea caracterului abuziv al comisionului de rambursare anticipată.
Prin dispoziţiile art.969 Cod civil, principiul pacta sunt servanda îşi găseşte justificarea în libertatea contractuală care se exprimă prin facultatea individului de a intra într-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contractează şi de a stabili în mod liber, în acord cu cealaltă parte, conţinutul contractului.
In cazul de faţă, reclamantul încearcă să obţină reducerea a dobânzii de la 10.1 % (cât era Ia momentul pronunţării Hotărârii), conform prevederilor contractuale, la i,s8i%!! (valoare EURIBOR care în prezent este de 0,381% plus marja de 1,2%), adică la mai puţin de un sfert din valoarea actuală, ceea ce este inadmisibil!
Admiterea acţiunii de către prima instanţă a creat un dezechilibru major în ordinea juridică a autonomiei de voinţă.
Este adevărat că prin Legea 193/2000 s-a conferit judecătorului puterea de a interveni pentru a corecta dezechilibrele manifest excesive din contractele de consum, însă imixtiunea acestuia în legea părţilor nu se poate face decât în cazuri excepţionale, când aplicarea legii contractuale ar deveni injustă; intervenţia trebuie să fie marginală, iar utilizarea puterilor magistratului trebuie să fie caracterizată de moderaţie şi cumpătare, prudenţă, pentru a reda sensu! veritabil al operei sale (juris prudentia).
Acesta este şi sensul hotărârii CJUE pronunţată în data de 14 iunie 2012 (depusă la dosarul cauzei), prin care Curtea a statuat, în interpretarea art.6 al.i al
Directivei 93/13/CEE faptul că instanţele naţionale nu au posibilitatea de a modifica conţinutul clauzelor contractuale în cazul în care constată caracterul abuziv al acestora, singura posibilitate fiind de a exclude aplicarea acelei clauze contractuale (în condiţiile în care contractul poate continua în lipsa acelei clauze):
"Decurge astfel din textul art.6 ah ca instanţele naţionale au numai obligaţia de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ce priveşte consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conţinutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menţinere este posibilă din punct de vedere juridic. în plus, această interpretare este confirmată de obiectivele şi de economia generală a Directivei 93/13"
Concluzia Curţii cu privire la acest aspect este că "Articolul 6 al.i din Directiva 03/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru (...) care permite instanţei naţionale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor si un consumator, să completeze respectivul contract modificând conţinutul acestei clauze".
Prin urmare, instanţa de apel va constata faptul că, solicitarea reclamantului privind intervenţia instanţei în contractul analizat în cauză, este inadmisibilă.
2 claUzele Privitoare la dobândă şi la comision fac
PARTE DIN OBIECTUL CONTRACTULUI ŞI REPREZINTĂ PREŢUL CONTRACTULUI. IN MĂSURA ÎN CARE ACESTEA SUNT EXPRIMATE ÎNTR-UN LIMBAJ CLAR ŞI INTELIGIBIL, ELE NU POT FI SUPUSE CONTROLULUI ÎN CE PRIVEŞTE CARACTERUL ABUZIV
Prima instanţă nu a motivat deloc de ce în prezentul dosar nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin 6 din legea nr. 193/2000.
Legea 193/2000, reprezintă transpunerea în dreptul intern a Directivei 93/13/CEE. Art. 4 al 2 al Directivei nr. 93/13/CEE (care a fost transpusă de către Legea 193/2000) a exclus clauzele privind preţului contractului de la controlul caracterului abuziv, astfel: „(2) Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil".
Dispoziţia corespunzătoare din Legea 193/2000 este cuprinsă în art. 4 alin 6: „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte. în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbai uşor inteligibil."
Conform art. 3 litera g) şi i) din Directiva 2008/48, Dobânda anuală efectivă („DAE") reprezintă costul total al creditului care este format din ..toate costurile, inclusiv dobânda. comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de creditor...".
Prin urmare, clauzele referitoare la dobândă, la comisioane sau la costuri, fie că acestea din urmă sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formează costul total al creditului. Acest cost, împreună cu marja de profit a Băncii, formează preţul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componenta esenţială a obiectului contractului de credit de consum.
O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil, sau greu perceptibil pentru consumator. Or, în situaţia clauzelor analizate nu ne aflăm într-o astfel de situaţie, deoarece acestea fac parte din chiar miezul obiectului convenţiei de credit încheiate.
Rata dobânzii este elementul cheie despre care Banca îşi informează Clienţii de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenţei între bănci. în consecinţă, modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispoziţiile din legislaţia naţională, cât mai ales prevederile comunitare.
Instanţa de fond după ce constata faptul că aceste clauze contestate de reclamant vizează obiectul principal al contractului, trebuia să analizeze dacă aceste clauze presupus abuzive sunt exprimate într-un limba] clar şi uşor inteligibil.
Astfel, clauzele contestate de către reclamant sunt stipulate în contract într-un limbaj clar şi uşor inteligibil, astfel că instanţa nu poate trece la analiza acestor clauze din perspectiva îndeplinirii sau nu a condiţiilor impuse de Legea 193/2000 pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă.
În acest sens s-a pronunţat ICCI în Decizia nr. 2430/22.06.2011. reţinând într-o speţă similară că: "clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit a băncii formează preţul contractului iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului şi nici caracterul adecvat al preţului remuneraţiei...în măsura în care sunt exprimate într-un mod clar şi inteligibil".
În acelaşi sens ICCI în Decizia nr. 4685/27.11.2012, pronunţată în dosarul nr. 5093/99/2011* a statuat asupra faptului că, instanţa nu poate trece la analiza condiţiilor impuse de Legea 193/2000 pentru ca o clauza să fie considerată abuzivă, respectiv negociere şi dezechilibru, CÂT TIMP, clauza analizată vizează obiectul principal al contractului.
3 ÎN CAUZĂ NU SUNT ÎNDEPLINITE CUMULATIV NICI CELELALTE DOUĂ CONDIŢII CERUTE DE LEGEA NR. 193/2000, RESPECTIV CLAUZELE SĂ NU FI FOST NEGOCIATE ŞI SĂ PRODUCĂ UN DEZECHILIBRU SEMNIFICATIV ÎNTRE DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR.
În măsura în care instanţa de apel consideră că în prezentul dosar nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin 6 din Legea nr. 103/2000. solicită instanţei de control judiciar să constate că. clauzele constatate ca fiind abuzive de către instanţa de fond NU îndeplinesc nici celelalte condiţii cerute de legea nr. 193/2000.
Dobânda aplicabilă acestui tip de contract de credit a fost calculată în conformitate cu cele stipulate în contract şi cu prevederile legale în materie, neexistând niciun fel de modificare abuzivă a ratei dobânzii din partea băncii, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.
Negocierea clauzelor contractuale de către bancă s-a realizat prin posibilitatea reclamantului de a alege moneda în care doreau să contracteze creditul, perioada de rambursare şi alte aspecte referitoare la creditul contractat.
Totodată, este greu de imaginat faptul că acesta nu a luat în considerare ofertele altor instituţii bancare pentru a decide, în deplină cunoştinţă de cauză, conform intereselor lor.
Banca nu a impus clienţilor să semneze convenţiile de credit pe care nu doreau să le încheie! Dimpotrivă, clienţii au avut iniţiativa demarării raporturilor contractuale cu Pârâta, prin formularea cererilor de acordare a creditelor.
Clauzele indicate ca fiind abuzive nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor
Pentru a putea verifica existenţa unui dezechilibru semnificativ între prestaţiile părţilor, instanţa trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului de credit analizat.
Fiind vorba de contracte de credit, obiectul acestora este reprezentat de punerea la dispoziţie a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit PREŢ. Preţul este format din dobândă şi din comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care Banca le suportă pentru a putea pune la dispoziţie suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Analiza ansamblului prevederilor contractuale va conduce instanţa de apel la concluzia că nu există un dezechilibru între prestaţiile părţilor.
Deoarece prevederile contractuale stabilesc posibilitatea Băncii de a modifica rata dobânzii numai în cazurile expres menţionate în contract, nu se va putea reţine existenţa vreunui abuz caracterizat de însăşi existenţa clauzei.
Prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea Clienţilor de a solicita rezilierea Contractului, conform dispoziţiilor prevăzute în art. 1020 şi 1021 din Codul Civil, cu toate consecinţele ce decurg din exercitarea acestei opţiuni.
VI. PRIMA INSTANŢĂ A INTERPRETAT ŞI COROBORAT
GREŞIT DISPOZIŢIILE CONTRACTUALE SUPUSE ANALIZEI ŞI
PROBATORIUL ADMINISTRAT ÎN CAUZĂ.
Soluţia instanţei se fundamentează, în mare parte, pe concluziile raportului de expertiză, prin care expertul, interpretând clauzele contractului de credit ajunge la concluzia că de fapt dobânda de referinţă variabilă a BANCA B. reprezintă indicele de referinţă Euribor. Toate celelalte probe administrate în cauză au fost ignorate.
În vederea administrării acestei probe, instanţa în mod nelegal a încuviinţat ca obiectiv de expertiză interpretarea clauzei din contract privitoare la dobândă, întrucât aceasta reprezintă un atribut exclusiv al instanţei şi nicidecum al expertului contabil, care este chemat să-şi aducă un aport obiectiv în cauză, bazat pe propria-i expertiză, în niciun caz să facă o analiză juridică -semantică a unor termeni din contractul de credit!
În ceea ce priveşte raportul de expertiză contabilă de la dosarul cauzei, respectiv completarea la expertiza contabilă efectuată în cauză, concluziile experţilor nu pot fi luate în considerare, având în vedere că:
• Instanţa nu este legată de concluziile din raportul de expertiză
• Experţii şi-au depăşi în mod evident atribuţiile, formulând concluzii cu caracter juridic pe baza unor interpretări date textelor legale şi contractuale
• Din raportul de expertiză rezultă în mod clar confuzia pe care experţii o fac între dobânda variabilă în funcţie de dobânda de referinţă a BANCA B. şi dobânda variabilă în funcţie de indicele EURIBOR
• Răspunsurile experţilor sunt lipsite de obiectivitate şi nu răspuns
solicitărilor formulate de pârâta prin obiectivele încuviinţate de instanţă.
Totodată, prima instanţă nu a coroborat corect înscrisurile depuse la dosar cu celelalte probe administrate, respectiv interogatoriul reclamantului si raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul parte al apelantei.
Aşa cum rezultă din contractul de credit supus analizei, reclamantul a contractat un credit cu dobândă fixă în primul an de creditare (5,8%) si variabila începând cu al doilea an, fiind formată din dobânda de referinţă variabilă a BANCA
B. plus 1.2 pp.
Noţiunea de dobândă variabilă este una generică şi evocă nu doar faptul că dobânda nu este fixă pe durata rambursării creditului, ci şi faptul că aceasta poate fi modificată în funcţie de anumite criterii.
În cadrul acestei noţiuni generale, în practica bancară s-au utilizat două tipuri de dobânzi variabile:
• dobânda variabilă în funcţie de dobânda de referinţă variabilă a băncii;
• dobânda variabilă în funcţie de indicele de referinţă EURIBOR sau LIBOR (după caz).
BANCA B.. a pus la dispoziţia clienţilor împrumuturi cu ambele tipuri de dobândă variabilă, aceştia având libertatea de a opta pentru tipul de credit pe care îl doresc.
De vreme ce reclamantul a avut posibilitatea de a opta între cele două tipuri de dobânzi, introducerea unei acţiuni împotriva pârâtei apare doar ca o încercare de a modifica tipul de dobândă aplicabil contractului, fără suport legal. Acesta ar fi putut opta pentru o dobândă variabilă stabilită în funcţie de Euribor, dacă şi-ar fi dorit în realitate un astfel de produs bancar!
Dobânda de referinţă variabilă avută în vedere la pct. 5 din Condiţiile speciale de creditare a convenţiei analizate este evident dobânda de referinţă practicată de bancă, anume dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediile Băncii Comerciale Române.
Dacă părţile ar fi avut în vedere indicele de referinţă EURIBOR, ar fî trebuit ca pct. 5 din contractul de credit să fie formulat expres în sensul că dobânda variază în funcţie de un astfel de indice, fiind totodată necesar să se indice în mod particular indicele EURIBOR. respectiv intervalul de variaţie a acestuia (EURIBOR 6M - adică la 6 luni sau EURIBOR 3M - adică la 3 luni sau EURIBIOR12M - adică la 12 luni etc), valoarea acestui indice fiind semnificativ diferită în funcţie de intervalul de timp la care se raportează.
Prin Hotărârea dată, prima instanţă a obligat pârâta la perceperea unei dobânzi în funcţie de Euribor la care se adaugă 1,2 pp, fără a preciza la ce indice euribor se referă, respectiv fără a preciza indicele de variaţie al acestuia!
Faptul că în Condiţiile speciale ale contractului de credit nr. 2305/24.07.2007 nu se menţionează în mod expres:
• nici referinţa generică la indicele EURIBOR,
• nici varianta particulară a acestuia aplicabilă calculului dobânzii,
dovedeşte fără putinţă de îndoială că părţile nu au luat în calcul indicele EURIBOR. sub nici una din formele sale, pentru variaţia dobânzii.
Este clară intenţia reclamantului de a induce în eroare instanţa cu privire la modul în care a înţeles dispoziţiile contractuale prin care a fost reglementată dobânda.
Marjele fixe aplicate de bancă pentru fiecare tip de credit/dobândă sunt diferite, iar realizarea unei combinaţii între un anumit tip de dobândă şi marja procentuală adiţională aferentă celuilalt tip de dobândă (astfel cum doreşte reclamantul) reprezintă o denaturare gravă a voinţei părţilor, astfel cum a fost consemnată în contract.
Astfel, raţionamentul instanţei de fond de a menţine marja fixă de 1,20 pp
astfel cum a fost stabilită prin contractul iniţial pe lângă Euribor nu are niciun
fundament legal sau logic.
Stabilirea dobânzii de câtre instanţa de fond conform modului de calcul indicat de către reclamant creează un dezechilibru contractual având în vedere faptul că rata dobânzii de finanţare pentru România nu poate fi sub 5%.
Astfel, acţiunea reclamantului de recalculare a dobânzii variabile după formula EURIBOR + 1,2 pp este lipsită de suport legal, prin aceasta se tinde la diminuarea drastică a dobânzii de la aproximativ 10,1% pe an, cât este în acest moment, la 1,581%, deci de aproximativ 6 ori mai puţin!!!
Totodată, este evident că noţiunea de dobândă variabilă este distinctă de cea de indice de referinţă. Altfel spus, cele două noţiuni nu sunt sinonime şi deci nu este admisibilă o confuzie între ele.
Punctul 5 din convenţia de credit, nu prevede că dobânda curentă variază în funcţie de un indice de referinţă (EURIBOR în acest caz). în mod neechivoc, dispoziţia contractuală invocată, stipulează că dobânda curentă este variabilă în funcţie de dobânda de referinţa variabilă care se afişează la sediile BANCA B., total distinctă de indicele de referinţă Euribor
Aceasta nu este altceva decât dobânda de referinţă variabilă practicată de BANCA B.., care se afişează la sediul acesteia.
In sensul celor de mai sus, s-a pronunţat şi ICCJ într-o decizie de speţă recentă - Decizia nr. 2450/22.06.2011 pronunţată în dosar nr. 788/103/2010, decizie depusă al dosarul cauzei la termenul din data de 16.03.2012. Reclamantul, prezent la semnarea contractului, a recunoscut faptul că a avut posibilitatea de a citi contractul, de a solicita lămuriri, că i s-a pus la dispoziţie un exemplar din contract (întrebările 9 şi 10).
Toate răspunsurile la interogatoriu arată faptul că reclamantul nu a manifestat un interes deosebit în înţelegerea prevederilor contractuale şi a costurilor concrete ale împrumutului, ci a fost mulţumit de faptul că le-a fost aprobat creditul şi că aveau acea dobândă fixă pentru primul an, fără a se preocupa de situaţia dobânzii din al doilea an (nu au cerut băncii să le facă o simulare, nu au solicitat lămuriri, nici măcar nu au întreprins demersuri până la apariţia OUG 50/2010, când şi-au dat seama că contractul ar conţine "clauze abuzive".
Ceea ce a urmărit reclamantul a fost obţinerea cu orice preţ a sumei împrumutate, dovadă în acest sens fiind şi scopul manifestat pentru acordarea împrumutului: cumpărarea unui teren care era de fapt al mamei reclamantului.
Susţinerea reclamantului privitoare la faptul că reprezentanţii pârâtei i-au comunicat faptul că dobânda variabilă va fi în funcţie de EURIBOR + 1,2% este total neadevărată şi mai mult făcută cu rea-credinţă având în vedere că:
• Estre greu de crezut faptul că reclamantul ar fi achitat benevol, fără nicio obiecţiune, timp de 3 ani de zile, o dobândă de 10,1% în loc de o dobândă de 3-4% cât ar fi fost Euribor plus marja din contract(nici măcar din considerentul de a nu rămâne restant faţă de bancă!), diferenţa fiind mult prea mare.
• Conform susţinerilor reclamantului, acesta ar fi trebuit să achite o dobândă variabilă de sub 3-4%,mult mai mică decât dobânda fixă stabilită promoţional pentru primul an de creditare, ceea ce nu are nicio logică!!!
Or, prima instanţă nu a coroborat corect răspunsurile date de reclamant la interogatoriu cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ajungând la un raţionament greşit, raţionament care s-a reflectat în Dispozitivul Hotărârii apelate.
Astfel, potrivit înscrisului depus la dosarul cauzei de pârâta, spre exemplu, valoarea Euribor la 21 ianuarie 2009, când era variabilă, conform prevederilor contractuale), era de 2,357%. Adăugând la acest procent marja fixă iniţială din contract de 1,2 pp, ar rezulta o dobândă curentă de 3.55%!!! Mai mult, EURIBOR a scăzut progresiv în perioada 2009 - 2010, în aprilie 2009 ajungând la 0,981%, în decembrie 2009 - 0,379%, iar în 2010 a variat între 0,3 - 0,6%. Deci conform formulei invocate de reclamant dobânda variabilă ar fi fost undeva între 2,1% - 1.5%!!
Or, reclamantul a plătit în cursul anului 2009 o dobândă de 10,1%. Prin urmare, nu se poate considera că la momentul încheierii contractului şi pe parcursul derulării contractului percepţia reclamantului a fost aceea că dobânda de referinţă variabilă a BANCA B. este de fapt EURIBOR.
Dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit să-i ridice nişte semne de întrebare faptul că plătea o dobândă de 10.1% şi conform percepţiei sale ar fi trebuit să plătească sub 4% . Totuşi, a achitat dobânda de 10,1% fără nicio obiecţiune timp de mai bine de 3 ani fără să i se ridice niciun fel de semn de întrebare.
In mod evident, reclamantul a devenit nemulţumiţi de dobânda variabilă odată cu isteria creată de OUG 50/2010, în forma ei iniţială, care întâi de toate nu se aplică şi contractului reclamantului (nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării ei în vigoare) iar mai apoi, chiar dacă s-ar aplica, aplicarea ei nu poate avea ca efect reducerea dobânzii la un sfert din valoarea ei iniţială!
Scopul OUG 50/2010 a fost transparentizarea activităţii de creditare, şi nu reducerea costurilor. Mai mult decât atât, OUG 50/2010 nu obligă înlocuirea dobânzii variabile din contract cu indicele Euribor! OUG 50/2010 stabileşte numai că ori de câte ori într-un contract este prevăzută dobânda variabilă, variaţia dobânzii trebuie să fie în funcţie de indicele de referinţă Euribor/Libor, însă asta exclusiv pentru contractele încheiate după data intrării în vigoare a OUG 50/2010 nu şi pentru cele încheiate anterior acestei date.
În ce priveşte dobânda de referinţa interna a băncii, aceasta este dobânda stabilită în funcţie de costurile resurselor de creditare ale băncii, şi este permanent verificabilă, fiind afişată la sediul băncii (aşa cum stipulează şi contractul de credit -art.5); nivelul acestei dobânzi este cunoscut şi uşor accesibil în orice moment, cu un minim de diligentă, de care reclamantul nu a dat dovadă.
Aceasta a avut o valoare constantă de 8.9% în perioada 2008-2010. care nu a suferit niciun fel de modificări (asa cum rezultă din înscrisul nr. D)74668/'18.03.2011 depus la dosar de noi la termenul din 4 mai 2012).
Raportat la aceste aspecte, ceea ce a dorit şi a reuşit reclamantul, prin promovarea acestei acţiuni, a fost obţinerea pe calea justiţiei a unui cost al creditului extrem de mic, fără ca părţile prin convenţia lor să fi convenit în acest sens. Astfel, dacă şi instanţa de control ar valida hotărârea primei instanţe şi ar menţine dobânda stabilită de prima instanţă, la EURIBOR plus măria iniţială din contract de 1.2 pp. atunci dobânda creditului ar fi de 1.581 pe an. ceea ce este inadmisibil.
În acest sens, este elocvent Buletinul Băncii Centrale Europene, depus de pârâta la termenul din 16 martie 2012, din care se poate desprinde cu uşurinţă faptul că, pentru credite pe termen lung cum este cel accesat de reclamant (300 luni perioada de rambursare) nicăieri nu întâlnim în spaţiul european dobânzi mai mici de 5% . Este adevărat că aceste dobânzi sunt mai mici decât cele practicate de băncile din România, însă, spre deosebire de aceste ţări din Europa, în cazul României, riscul de ţară este mult mai mare.
Dacă banca ar fi dorit să acorde acest împrumut cu o dobândă variabilă calculată exclusiv raportat la indicele EURIBOR şi nu la dobânda de referinţă a BANCA B., atunci marja fixă ar fi fost cu mult mai mare!!
Aceasta pentru că, în cazul acestui tip de credite, în care dobânda variază în funcţie de dobânda de referinţă a băncii, aceasta din urmă se stabileşte în funcţie de costul resurselor de creditare ale băncii, spre deosebire de ipoteza în care dobânda variază în funcţie de indicele de referinţă EURIBOR, a cărui evoluţie este independentă de politica de creditare a băncii şi este o dobândă preferenţială, exclusivistă, la care au acces numai băncile foarte mari.
La rândul său, costul resurselor de creditare are la baza următoarele elemente: indicele de referinţă EURIBOR/LIBOR (care este doar un element), costul cu rezerva minimă obligatorie si costurile de lichiditate. Prin urmare, întotdeauna dobânda de referinţă a băncii este mai mare decât indicele de referinţă EURIBOR!
În concluzie, rata dobânzii de referinţă a BANCA B. este cu mult peste indicele de referinţă Euribor/Libor, întrucât acestui cost pe care banca îl suportă i se adaugă şi altele, precum costul resurselor de creditare. Aşa se explică de ce dacă dobânda variază în funcţie de dobânda băncii marja fixă este mai mică (ca în cazul de faţă) iar dacă variaţia dobânzii este exclusiv în funcţie de indicele Euribor, atunci marja fixă este mult mai mare.
Or, instanţa de fond, pornind de la o interpretare greşită a OUG 50/2010 şi încălcând principiul ne retroactivităţii legii civile, a modificat într-o manieră nelegală modalitatea de calcul a dobânzii variabile.
În plus, instanţa de fond a acordat o apreciere deosebită concluziilor expertului din cuprinsul raportului de expertiză, prin care expertul contabil numit în cauză a întocmit raportul de expertiză într-o manieră absolut inedită, în sensul că a făcut o interpretare a clauzelor contractului precum şi a percepţiei împrumutatului la momentul încheierii contractului!
Prin întâmpinarea formulată, reclamantul intimat M.I.A. a solicitat să se respingă apelul ca nefondat şi să se păstreze în totul sentinţa atacată, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorar de avocat (filele 24-37).
Examinând apelul declarat în cauză, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 7201 Cod procedură civilă, în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, sens în care reclamantul va convoca partea adversă comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea.
Prin decizia de recurs în interesul legii nr. 32/09.06.2008, obligatorie pentru instanţe potrivit dispoziţiilor art. 329 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că sunt evaluabile în bani litigiile civile şi comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial, constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare.
Or, în cauză s-a solicitat obligarea pârâtei SC BANCA B.. SA, să se încheie un act adiţional la contractul de credit, prin care să se stabilească, pentru întreaga perioadă de derulare a contractului, că dobânda este formată din EURIBOR la care se adaugă 1,2 puncte marjă fixă; că nu se va solicita nici un comision pentru rambursarea anticipată a creditului; să se procedeze la recalcularea ratelor scadente şi stabilirea unui nou grafic de rambursare cu deducerea sumelor achitate până în prezent, raportat la noua dobândă EURIBOR şi marja fixă de 1,2 p.p.; să se dispună în caz de refuz că prezenta hotărâre ţine loc de act adiţional.
Este evident că, pentru a se putea dispune încheierea unui act adiţional la contractul de credit, care să prevadă o anumită dobândă, reclamantul a invocat caracterul abuziv al clauzelor contractuale care stabileau dobânda şi comisionul de rambursare anticipat al creditului, caracterul abuziv al acestora fiind, de altfel, analizat de instanţa de fond.
Prin urmare, Curtea nu poate reţine aserţiunile intimatului-reclamant în sensul că nu ar fi solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor, şi că obiectul acţiunii ar consta într-o obligaţie de a face, respectiv obligaţia apelantei la respectarea contractului de credit astfel cum a fost încheiat, căci dacă ar fi aşa nu ar fi fost nevoie de încheierea unui act adiţional.
Oricum am privi lucrurile, şi obligaţia unei părţi de a executa un contract reprezintă un litigiu patrimonial, fiind vorba de un litigiu contractual evaluabil în bani, aşa cum este şi litigiul de faţă, în care se cere încheierea unui act adiţional care să reglementeze dobânda şi comisionul de rambursare anticipată al creditului, în caz contrar pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act adiţional.
Prin urmare, devin incidente dispoziţiile art. 7201 Cod procedură civilă citate mai sus, referitoare la obligativitatea procedurii concilierii, conciliere care, însă, în speţă nu a avut loc. În consecinţă, în lipsa parcurgerii acestei proceduri, acţiunea formulată este inadmisibilă.
Fiind găsită întemeiată această critică, Curtea nu va mai analiza restul motivelor de apel care vizează, practic, fondul litigiului.
În consecinţă, pentru considerentele expuse anterior, Curtea constată că apelul formulat este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, îl va admite şi va schimba în tot hotărârea atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca inadmisibilă.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat
| ← Rezoluţiune contract. Lipsa procedurii prealabile. Respingerea... | Despăgubiri contract de asigurare al unui contract de credit... → |
|---|
