Procedura insolvenţei. Cerere de deschidere a procedurii formulată de debitor. Judecare raportat la prevederile OUG nr. 91/2013. Trimitere spre rejudecare
Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 22 din 31 ianuarie 2014
Prin sentinţa civilă nr.2911/CC din 29.10.2013 ... a Tribunalului Specializat Cluj s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitoarea SC A.H. SRL, reprezentată prin administratori Z.R.B. şi F.A.C..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost înregistrată de către debitoarea SC A.H. SRL la data de 24.10.2013, dată la care erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 85/2006. La momentul soluţionării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei erau în vigoare prevederile OUG nr. 91/2013, iar sub aspectul aplicării legii civile în timp, judecătorul sindic a avut în vedere dispoziţiile art. 348 alin. 2 din OUG nr. 91/2013 care stabilesc că ordonanţa de urgenţă se aplică şi procedurilor de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare. Conform art. 65 din acelaşi act normativ, procedura insolvenţei începe pa baza unei cereri introduse la tribunal, în cazul de faţă de către debitoare.
Faţă de aceste prevederi legale, judecătorul sindic a reţinut că procedura insolvenţei a început la data formulării cererii, respectiv 24.10.2013, iar aplicarea OUG nr. 91/2013 vizează şi această cerere, motiv pentru care verificarea condiţiilor de procedură se va face prin raportare la acest act normativ.
Conform art. 5 pct. 29 din OUG nr. 91/2013 insolvenţa este definită ca fiind acea stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti
disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Pentru a putea fi introdusă o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei de către debitori, prin art. 5 pct. 71 din OUG nr. 91/2013 a fost stabilită o condiţie care are legătură cu admisibilitatea cererii, respectiv o valoare prag de 40.000 lei. Judecătorul sindic apreciază că atingerea valorii prag este o condiţie care are legătură cu procedura insolvenţei şi nu cu fondul dreptului dedus judecăţii. Dispoziţiile art. 348 alin. 2 din OUG nr. 91/2013 stabilesc că ordonanţa de urgenţă se aplică şi procedurilor de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, motiv pentru care condiţia existenţei valorii prag trebuie îndeplinită şi de cererea formulată de debitoarea SC
AH. sRl.
Având în vedere faptul că cererea debitoarei nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 5 pct. 71 din OUG nr. 91/2013, prin raportare la art. 66 din acelaşi act normativ, judecătorul sindic a respins cererea ca neîntemeiată, apreciindu-se că nu s-a făcut dovada existenţei cuantumului minim al creanţelor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitoarea SC A.H. SRL solicitând admiterea apelului cu consecinţa schimbării în totalitate a sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei simplificată faţă de apelantă şi desemnarea ca lichidator a Cabinetului Individual de Insolvenţă T.M.C..
În motivele de apel se arată că a formulat calea de atac, justificând interes faţă de respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei în formă simplificată întemeiată pe dispoz.art.5 pct.71 şi ale art.348 alin.2 din OUG nr.91/2013.
Principala critică care poate constitui un veritabil motiv de ordine publică, se referă la declararea ca neconstituţională a acestei ordonanţe.
Menţionează faptul că, de la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale nr.447 în Monitorul Oficial nr.674 din 01.11.2013, potrivit art. 147 alin.1 din Constituţie şi art.31 alin.3 din Legea nr.47/1992, prevederile neconstituţionale, adică toate articolele din OUG nr.91/2013, sunt suspendate de drept până la momentul a care legiuitorul va pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, dar nu mai mult de 45 de zile de la data publicării, când îşi încetează efectele juridice.
Totodată, arată că suspendarea de drept a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale presupune suspendarea aplicării lor, în speţă, suspendarea aplicării întregii ordonanţe care presupune implicit suspendarea efectelor art.349 prin care se abrogă dispoziţiile Legii nr.85/2006.
În aceste condiţii, efectul suspendării dispoziţiilor constatate ca neconstituţionale este acela că actele normative abrogate vor reintra în vigoare şi se vor aplica până la momentul la care legiuitorul va pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, sau până la momentul când îşi încetează efectele juridice (la 45 de zile de la publicarea deciziei), deci cererea apelantei este supusă dispoziţiilor Legii nr.85/2006 şi îndeplineşte exigenţele acestui din urmă act normativ indicat.
Având în vedere că în considerentele sentinţei apelate s-au reţinut exclusiv temeiuri legale cuprinse în OUG 91/2003, rezultă că hotărârea pronunţată nu poartă atributul legalităţii, impunându-se schimbarea acesteia în sensul solicitat.
Deliberând asupra cererii de reformare curtea reţine următoarele:
Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost înregistrată de către debitoarea SC A.H. SRL la data de 24.10.2013, dată la care erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 85/2006.
Verificarea condiţiilor de procedură se impune a fi realizată prin raportare la acest act normativ urmare a declarării OUG 91/2003 ca neconstituţională .
Suspendarea de drept a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale presupune suspendarea efectelor art.349.
Întrucât legea insolvenţei în vigoare la data înregistrării cererii (Legea nr.85/2006) nu instituia condiţia unei valori prag în privinţa cererilor de deschidere a procedurii colective formulate de debitoare, reţinând schimbarea care a intervenit în plan legislativ după data pronunţării hotărârii , pentru a asigura ,din perspectiva principiului celerităţii , exigenţele unui proces echitabil curtea , constatând că cerinţele impuse de Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii simplificate sunt întrunite, în baza art. 480 din NCPC, curtea va admite apelul declarat de apelantul A.H. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2911/CC/2013, ... a Tribunalului Specializat Cluj, pe care o va anula şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea deschiderii procedurii simplificate a falimentului debitoarei A.H. SRL.
← Procedura insolventei. Creanţă bugetara. Pretins caracter... | Rezoluţiune pomisiune de vânzare inclusă în contractul de... → |
---|