Decizia nr. 1676/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)/a3
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1676/2012
Ședința de la 02 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
Judecător S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursurilor declarate de SC C. B. C. SA PRIN ADMINISTRATOR S. M. A. M., SC C. B. C. SA PRIN ADMINISTRATOR J. I.
2007 S., A. F. P. C. împotriva sentinței civile nr.5151 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a3 în contradictoriu cu intimatul M. C. PRIN P., având ca obiect procedura insolvenței - societăți pe acțiuni contestație la planul de reorganizare a debitoarei, intrarea în faliment în procedură generală .
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat de către administratorul judiciar și A. F. P. C. sunt scutite de plata taxelor de timbru, recursul promovat de către administratorul special este timbrat cu suma de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) și ulterior la data de (...) se înregistrează din partea recurentei, SC C. B. C. SA prin administrator special
M. A. M.- dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. CURTEA Prin sentința comercială nr. 5151 din (...) pronunțată de T. S. C. în dosar nr. (...) s-a respins planul de reorganizare al debitoarei S. C. B. C. S. propus de administratorul judiciar I. 2007 S. al debitoarei. S-a dispus intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei S. C. B. C. S., și s-a numite în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe I. 2007 S., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. S-a dispus dizolvarea debitoarei S. C. B. C. S. S-a dispus întocmirea de către fostul administrator judiciar, în termen de 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii insolvenței, precum și aunei liste cuprinzând actele și operațiunile efectuate după deschiderea procedurii menționate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare. S-a dispus notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute după data deschiderii procedurii la data de 25 noiembrie 2011, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la data de 25 decembrie 2011, termenul pentru înregistrarea eventualelor contestații la data de 15 ianuarie 2012, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru întocmirea tabelului definitiv consolidate al creanțelor la 27 ianuarie 2012. S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 27 ianuarie 2012, sala 249, ora 8. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținuturmătoarele: Potrivit art. 94 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, poate propune un plan de reorganizare „. judiciar, de la data desemnarii sale si pana la implinirea unui termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv de creante, cu conditia sa isi fi manifestat aceasta intentie pana la votarea raportului prevazut la art. 59 alin. (2)";. Din cuprinsul planului de reorganizare depus la dosarul cauzei la (...), data trimiterii prin poștă, (filele 196-108), reiese că persoana care l-a propus este administratorul judiciar I. 2007 S. al debitoarei S. C. B. C. S. T. definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei fiind afișat la (...) (fila 171), judecătorul sindic a constatat că în ce privește planul de reorganizare depus de către administratorul judiciar la dosarul cauzei la (...), data trimiterii prin poștă, (filele 196-108), sunt întrunite cerințele art. 94 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006. În schimb, în ce privește programul de plată a creanțelor, judecătorul sindic a reținut că acesta a fost depus (...), data trimiterii prin poștă (filele 209-212), cu depășirea termenului prevăzut de art. 94 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006. În continuare, judecătorul sindic a reținut că pentru confirmarea planului de reorganizare se impune, potrivit art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute la pct. A-E din același text de lege. Or, judecătorul sindic constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 101 alin. 1 pct. B din Legea nr. 85/2006. În acest sens, se constată că la dosarul cauzei a fost depus, în original, procesul verbal al adunării creditorilor debitoarei încheiat la (...) (filele 213-217), având ca este prezent creditoarea P. M. C. cu un procent de 25,95% din masa credală, iar creditoarea A. C., cu un procent de 74,05% din masa credală, a votat prin corespondență. Totodată, se menționează că creditoarea P. M. C. cu un procent de 25,95% din masa credală, a aprobat planul de reorganizare, iar creditoarea A. C., cu un procent de 74,05% din masa credală, a aprobat planul de reorganizare cu condiția că „toate obligațiile fiscale născute în perioada de reorganizare ce nu au fost cuprinse în programul de plăți, vor fi achitate cu prioritate, la termenele stabilite de lege";. Concluzia administratorului judiciar consemnată în procesul verbal al adunării creditorilor debitoarei din (...), este că planul de reorganizare propus a fostaprobat prin votul legal exprimat de către creditorii reprezentând 100% din masa credală, cu condiția impusă de A. C., respectiv aceea că „toate obligațiile fiscale născute în perioada de reorganizare ce nu au fost cuprinse în programul de plăți, vor fi achitate cu prioritate, la termenele stabilite de lege";. Judecătorul sindic a reținut că la verificarea întrunirii condițiilor art. 101 alin. 1 pct. B din Legea nr. 85/2006 trebuie avute în vedere voturile exprimate de creditorii din componența tabelului definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei, astfel cum a fost afișat de administratorul judiciar, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. În acest sens, judecătorul sindic nu este ținut de aprecierile administratorului judiciar, chiar făcute în cadrul procesului verbal al adunării creditorilor necontestat de către aceștia, verificarea întrunirii condițiilor art. 101 alin. 1 pct. B din Legea nr. 85/2006 fiind o obligație a judecătorului sindic, iar nu a administratorului judiciar, care poate în acest sens, doar să își exprime o opinie. Analizând voturile exprimate de cei doi creditori din componența tabelului definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei, judecătorul sindic a constatat că votul creditorului majoritar nu a fost de aprobare a planului, ci de exprimare a unei rezerve față de cuprinsul planului de reorganizare propus de administratorul judiciar, exprimarea unui vot condiționat echivalând cu exprimarea unui vot negativ, întrucât ceea ce se supune votului creditorilor este planul de reorganizare propus în condițiile art. 94 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, depus la dosarul cauzei și înregistrat la R. C., și cu privire la depunerea căruia a fost publicat un anunț în BPI, iar nu o formă a acestuia modificată conform doleanțelor unuia dintre creditori. De altfel, chiar analizând cuprinsul programului de plată a creanțelor rezultă că aplicarea formală condiției impuse de către creditorul majoritar la planul propus de către administratorul judiciar ar fi dus la imposibilitatea stingerii în întregime a creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii debitoarei, planul fiind întocmit pentru a acoperi cheltuielile de procedură, respectiv onorariu inserat de administratorul judiciar în cuprinsul planului, și creanțele înscrise în tabel, nefiind prevăzut un plan de plată care să ofere posibilitatea achitării și a unor eventuale obligații ce s-ar naște în perioada de observație, astfel că achitarea cu prioritate a acestora din urmă, urmată desigur de achitarea cu prioritate a onorariului inserat de administratorul judiciar, ar fi condus la imposibilitatea achitării creanțelor înscrise în tabelul definitiv. Față de neîntrunirea cumulativă a condițiilor art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a respins planul de reorganizare a debitoarei S. C. B. C. S. propus de administratorul judiciar I. 2007 S. al debitoarei, și în consecință, în baza art. 102 alin. 3 raportat la art. 107 pct. B din Legea nr. 85/2006, a dispus intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei S. C. B. C. S., fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar I. 2007 S. în baza art. 107 alin.2 lit. b din Legea nr. 85/2006, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din Legea nr.85/2006. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs I. 2007 S., in calitate de administrator judiciar al debitoarei C. B. C. SA solicitând admiterea recursului și modificarea in tot a sentinței recurate, in sensul admiterii cererii administratorului judiciar și a confirmării planului de reorganizare a activitătii debitoarei C. B. C. SA. În motivare s-a arătat că: În fapt, prin raportul de activitate depus la dosar la (...) a solicitat judecătorului sindic confirmarea planului de reorganizare al activitățiidebitoarei C. B. C. SA, astfel cum a fost aprobat în ședința Adunării creditorilor din (...). Prin S. comercială nr.5151/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj - comercial, judecatorul-sindic a respins planul de reorganizare al debitoarei C. B. C. SA, propus de administratorul judiciar si a dispus intrarea in procedura generală a falimentului a debitoarei, desemnând administratorul judiciar în calitate de lichidator judiciar. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut în esență următoarele: - în speță nu este întrunită condiția prevăzută de art. 101 alin. B din Legea nr.85/2006, întrucât votul creditorului majoritar A. C. nu a fost unul da aprobare a planului, ci unul de exprimare a unei rezerve față de planul de reorganizare; - votul condiționat al creditorului A. C. echivalează cu un vot negativ; - aplicarea formală a condiției impusă de creditorul majoritar ar conduce la imposibilitatea stingerii integrale a creanțelor lnscrise In tabelul definitiv, lntrucât planul nu include și posibilitatea și achitării unor eventuale obligații ce s-ar naște în perioada derulării planului de reorganizare. Hotărârea astfel pronunțată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente: În mod neîntemeiat, instanța a reținut neîntrunirea condiției instituite de art 101 alin. 1 lit.B din Legea nr.85/2006. Potrivit textului de lege invocat, ,,( ... ) Planul va fi confirmat dacă vor fi indepliniie cumulativ următoarele conditii: ( ... ) B. În cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanțelor a acceptat planul; ( ... )" În speță, urmează a se constata că există o singură categorie de creanțe, cea a creanțelor bugetare, care In ședința Adunării creditorilor din (...), a votat pentru aprobarea planului de reorganizare al debitoarei C. B. C. SA, acceptându-l astfel cum a fost propus. Procedând la interpretarea votului creditorului A. C., în sensul exprimării unui vot negativ, fără ca anterior să fi solicitat un minim de precizări titularului acestui vot, judecătorul sindic a pronunțat o soluție nelegală, substituindu-se practic voinței creditorului respectiv. În egală măsură, alegațiile judecătorului sindic potrivit cu care aplicarea formală a condiției impusă de creditorul majoritar, ar conduce la imposibilitatea respectării planului de reorganizare, nu au în vedere esența unui plan de reorganizare, și anume faptul că el este propus în vederea redresării și continuării activității societății debitoare, ceea ce în cazul de față înseamnă venituri suplimentare care nu vor fi destinate acoperirii creanțelor înscrise în tabelul definitiv, pentru care au fost prevăzute alte surse (valorificarea unor imobile din patrimoniul debitoarei și angajamentul dat de acționarii persoane fizice privind acoperirea pasivului). Deși, potrivit legii, judecătorul sindic avea posibilitatea de a solicita unui alt practician în insolvență o opinie obiectivă privind posibilitatea de realizare a planului de reorganizare, nu a apelat la aceasta, ceea ce a condus la o interpretare eronată a conținutului, modalității de realizare a planului de reorganizare și a viabilității acestuia. Nu în ultimul rând, urmează a se observa că analiza făcută de judecătorul sindic asupra viabilității planului de reorganizare, a programuluide plată a creanțelor și a consecințelor pe care plata datoriilor curente le-ar avea asupra acoperirii pasivului înscris în tabelul definitiv, excede verificărilor impuse de art.101 din Legea nr.85/2006 în vederea confirmării planului de reorganizare. În raport de considerentele de fapt și de drept expuse, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul confirmării planului de reorganizare propus de administratorul judiciar. În drept s-au invocat prevederile art.8 din Legea nr.85/2006, art.3041 Cod procedură civilă, dispozițiile art. 95, art.101 și art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006. În probațiune, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și debitoarea C. B. C. SA prin administrator special, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate,în sensul confirmării planului de reorganizare a activității debitoarei C. B. C. SA. În motivare s-a arătat că: În fapt, prin raportul de activitate depus la dosar la (...), administratorul judiciar I. 2007 S. a solicitat judecătorului sindic confirmarea planului de reorganizare al activității debitoarei C. B. C. SA, astfel cum a fost aprobat în ședința Adunării creditorilor din (...). Prin S. comercială nr.5151/(...) pronunțată de Tribunalul Cluj - comercial, judecatorul-sindic a respins planul de reorganizare propus de administratorul judiciar si a dispus intrarea in procedura generală a falimentului a debitoarei, desemnând I. 2007 S. în calitate de lichidator judiciar. Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut în esență următoarele: în speță nu este întrunită condiția prevăzută de art.101 alin.B din Legea nr.85/2006, întrucât votul creditorului majoritar A. C. nu a fost unul de aprobare a planului, ci unul de exprimare a unei rezerve față de planul de reorganizare; - votul condiționat al creditorului A. C. echivalează cu un vot negativ; - aplicarea formală a condiției impusă de creditorul majoritar ar conduce la imposibilitatea stingerii integrale a creanțelor înscrise in tabelul definitiv, întrucât planul nu include și posibilitatea și achitării unor eventuale obligații ce s-ar naște în perioada derulării planului de reorganizare. Hotărârea astfel pronunțată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente: În mod neîntemeiat, instanța a reținut neîntrunirea condiției instituite de art 101 alin. 1 lit.B din Legea nr.85/2006. Potrivit textului de lege invocat, ,,( ... ) PLanul va fi confirmat dacă vor îndeplinite cumulativ următoarele conditii: ( ... ) B. În cazuL in care sunt doar două categori, planul se consideră acceptat in cazul in care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanțelor a acceptat planul; ( ... )" În speță, urmează a se constata că există o singură categorie de creanțe, cea a creanțelor bugetare, care în ședința Adunării creditorilor din (...), a votat pentru aprobarea planului de reorganizare al debitoarei C. B. C. SA, acceptându-l astfel cum a fost propus. "Amendamentul" creditorului A. C. la planul de reorganizare al societății debitoare, nu poate fi interpretat de nicio manieră ca fiind un vot sub rezervă, cu atât mai puțin un vot negativ, in condițiile în care solicitarea,ca obligațiile fiscale născute pe perioada derulării planului de reorganizare să fie achitate cu prioritate, la scadența prevăzută de lege, nu reprezintă altceva decât o reluare a prevederilor art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006. Astfel, conform art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006 "CreanțeLe născute după data deschiderii procedurii, in perioada de observație sau in procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară inscrierea la masa credaLă. ( ... )" Deși legea nu prevede expres, respectarea prevederilor art.64 alin.6 reprezintă o condiție subînțeleasă in procedura reorganizării, în caz contrar putându-se solicita de către administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, intrarea in faliment a debitorului. În mod evident, dispozițiile art.64 alin.6 privesc toate tipurile de creanță, nu doar pe cele bugetare, astfel că reiterarea de către creditorul majoritar a acestor prevederi legale, de nicio manieră nu poate fi interpretată drept un vot negativ impotriva planului de reorganizare. Cu toate acestea, apreciind totuși că votul exprimat de creditorul majoritar lasă loc la interpretări, judecătorul sindic avea obligația de a lămuri acest aspect, îndatorând acest creditor la precizări, iar nu de a interpreta votul după propriile aprecieri. Procedând La interpretarea votului creditoruLui A. C., în sensul exprimării unui vot negativ, fără ca anterior să fi solicitat un minim de precizări titularului acestui vot, judecătorul sindic a pronunțat o solutie nelegală, substituindu-se practic voinței creditorului respectiv. În egală măsură, alegațiile judecătorului sindic potrivit cu care aplicarea formală a condiției impusă de creditorul majoritar, ar conduce la imposibilitatea respectării planului de reorganizare, nu au în vedere esența unui plan de reorganizare, și anume faptul că el este propus în vederea redresării și continuării activității societății debitoare, ceea ce în cazul de față înseamnă venituri suplimentare care nu vor fi destinate acoperirii creanțelor înscrise în tabelul definitiv, pentru care au fost prevăzute alte surse (valorificarea unor imobile din patrimoniul debitoarei și angajamentul dat de acționarii persoane fizice privind acoperirea pasivului). Deși, potrivit Legii, judecătorul sindic avea posibilitatea de a solicita unui alt practician în insolvență o opinie obiectivă privind posibilitatea de realizare a planului de reorganizare, nu a apelat la aceasta, ceea ce a condus La o interpretare eronată a conținutului, modalității de realizare a planului de reorganizare și a viabilității acestuia. Nu în ultimul rând, urmează a se observa că analiza făcută de judecătorul sindic asupra viabilității planului de reorganizare, a programului de plată a creantelor și a consecințelor pe care plata datoriilor curente le-ar avea asupra acoperirii pasivului înscris în tabelul definitiv, excede verificărilor impuse de art.101 din Legea nr.85/2006 în vederea confirmării planului de reorganizare. În raport de considerentele de fapt și de drept expuse, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul confirmării planului de reorganizare al debitoarei, propus de administratorul judiciar. În drept s-au invocat prevederile art.8 din Legea nr.85/2006, art.3041 Cod procedură civilă, dispozițiile art. 95, art.101 și art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006. În probațiune, înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri. Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și creditoarea A. F. P. a M. C. solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat. În motivare s-a arătat că: In fapt, prin S. 5. a T. C., a fost solutionata cererea formulata de catre administratorul judiciar desemnat prin care s-a solicitat confirmarea planului de reorganizare propus pentru dcbitoarea S. C. B. C. S. , in sensul respingerii acestuia. Motivarea instantei de judecata prin care a fost respinsa cererea de confirmare a planului de reorganizare, o consideră neintemeiata pentru urmatoarele considerente: Astfel, se retine de catre judecatorul sindic inlauntrul sentintei recuratc si se interpreteaza totodata ca institutia creditoare, in speta A. F. P. a M. C. , a conditionat votarea planului de reorganizare propus de catre administratorul judiciar desemnat de plata in cursul desfasurarii al acestui plan a obligatiilor fiscale nascute in cursul procedurii , ceea ce in opinia instantei de judecata valoreaza un refuz. Nu este de acord cu aceasta interpretare a judecatorului sindic , deoarece votarea in sensul aprobarii de eatre institutia creditoare a planului de reorganizare propus de administratorul judiciar nu a avut nicidecum intentia de a conditiona votul nostru de indeplinirea altor obligatii existente la momentul supunerii la vot al acestui plan. Ceea ce a vrut sa sublinieze prin aceasta precizare a votului comunicat administratorului judiciar a fost faptul ca pe langa transele de plati care au fost detaliate inlauntrul planului propus, sa fie avut in vedere si obligatiile curente ce se vor fi nascut in timpul desfasurarii planului de reorganizare si anume obligatiile create in urma activitatilor comerciale curente ale societatii in cauza, in speta cele ce privesc obiectul de activitate a organului fiscal, si anume impozitele curente, contributiile si celelalte taxe care sunt destinate bugetului de stat (Impozit pe profit, TVA, contributii sociale ale angajatorului si angajatilor, etc) Precizarea instantei de judecata precum ca aceste creanțe nascute in timpul desfasurarii planului de reorganizare nu au fost previzionate si cuprinse in programul de plati prezentat de administratorul judiciar este concludenta doar într-o singura privinta . Anume ca aceste datorii nu au fost menționate in planurile de distributie. Dar faptul ca aceste creanțe nu au fost cuprinse in programul de plati de catre administratorul judiciar este dintr-un motiv cat se poate de simplu. si anume acela ca aceste creante nu prezinta nicidecum un caracter cert si concret , ele putand sau nu sa se nasca ( aspect care tine mai degraba de continuarea activitatii comerciale a debitoarei ") . De altfel, votul exprimat de institutia creditoare in aceste circumstante este in perfecta consonanta cu litera si spiritul Legii 85/2006 privind procedura insolventei care la art, 64, alineatul 6 dispune ca creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplica în mod corespunzător pentru creanțele născute În procedura de faliment. A inserat aceasta mentiune in votul institutiei creditoare si comunicat administratorului judiciar din doua motive , si anume : 1.) au fost nenumarate situatii in care agenti comerciali aflati in procedura de reorganizare au omis ( intentionat sau nu) si plata obligatiilor curente nascute in aceasta perioada si 2.) exista pe rolul instantelor de judecata, in scopul intregirii patrimoniului debitoarei actiuni promovate atat de instituția creditoare cat si de administratorul judiciar desemnat actiuni ce necesita o perioada indelungata de procedura judicioasa, care, prin neconfirmarea planului de reorganizare propus ar fi in pericol de solutionare nefavorabila. fapt ce ar putea conduce la neindestularea creantei creditoarei. Altfel spus. prin respingerea de catre judecatorul sindic al acestui plan de reorganizare se creaza posibilitatea extrem de certa ca institutia creditoare sa nu fie indestulata cu nicio suma de bani, cu atat mai mult cu cat la acest moment nu exista in averea debitoarei niciun fel de bun. mobil sau imobil sau diponibil banesc . Acestea fiind mentionare solicită admiterea recursului formulat, in sensul pronuntarii de catre instanta a unei hotarari prin care sa fie confirmat planul de reorganizare propus de catre administratorul judiciar pentru debitoarea se C. B. C. S. , plan pe care A. F. P. a mun. C. l-a aprobat cu ocazia Adunarii creditorilor din data de (...). Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Curteareține următoarele: 1. Prin sentința comercială nr. 5151 din (...) pronunțată de T. S. C. în dosar nr. (...) s-a respins planul de reorganizare al debitoarei S. C. B. C. S. propus de administratorul judiciar I. 2007 S. al debitoarei. S-a dispus intrarea în faliment în procedură generală a debitoarei S. C. B. C. S., și s-a numite în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe I. 2007 S., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. S-a dispus dizolvarea debitoarei S. C. B. C. S. S-a dispus întocmirea de către fostul administrator judiciar, în termen de 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii insolvenței, precum și a unei liste cuprinzând actele și operațiunile efectuate după deschiderea procedurii menționate la art. 46 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. S-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare. S-a dispus notificarea de către lichidator a intrării în faliment tuturor creditorilor notificați conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei și O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii, precum și aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 108 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. S-a fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute după data deschiderii procedurii la data de 25 noiembrie 2011, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la data de 25 decembrie 2011, termenul pentru înregistrarea eventualelor contestații la data de 15 ianuarie 2012, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru întocmirea tabelului definitiv consolidate al creanțelor la 27 ianuarie 2012. S-a stabilit termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 27 ianuarie 2012, sala 249, ora 8. 2. Judecătorul sindic a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 101 alin. 1 pct. B din Legea nr. 85/2006. În acest sens, creditoarea A. C., cu un procent de 74,05% din masa credală, a aprobat planul de reorganizare cu condiția că „toate obligațiile fiscale născute în perioada de reorganizare ce nu au fost cuprinse în programul de plăți, vor fi achitate cu prioritate, la termenele stabilite de lege";. Concluzia administratorului judiciar consemnată în procesul verbal al adunării creditorilor debitoarei din (...), este că planul de reorganizare propus a fostaprobat prin votul legal exprimat de către creditorii reprezentând 100% din masa credală, cu condiția impusă de A. C., respectiv aceea că „toate obligațiile fiscale născute în perioada de reorganizare ce nu au fost cuprinse în programul de plăți, vor fi achitate cu prioritate, la termenele stabilite de lege";. Judecătorul sindic a constatat că votul creditorului majoritar nu a fost de aprobare a planului, ci de exprimare a unei rezerve față de cuprinsul planului de reorganizare propus de administratorul judiciar, exprimarea unui vot condiționat echivalând cu exprimarea unui vot negativ, întrucât ceea ce se supune votului creditorilor este planul de reorganizare propus în condițiile art. 94 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, depus la dosarul cauzei și înregistrat la R. C., și cu privire la depunerea căruia a fost publicat un anunț în BPI, iar nu o formă a acestuia modificată conform doleanțelor unuia dintre creditori. 3. "Amendamentul" creditorului A. C. la planul de reorganizare al debitoarei C. B. C. SA, nu poate fi interpretat de nicio manieră ca fiind un vot sub rezervă, cu atât mai puțin un vot negativ, în condițiile in care solicitarea sa, ca obligațiile fiscale născute pe perioada derulării planului de reorganizare să fie achitate cu prioritate, la scadența prevăzută de lege, nu reprezintă altceva decât o reluare a prevederilor art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006. Astfel, conform art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006 "Creanțele născute după data deschiderii procedurii, in perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară inscrierea la masa credală." 4. Curtea observa inca un amanunt esential, acela ca insăsi creditoarea A. F. P. a M. a declarat recurs solicitând admiterea acestuia. Creditoarea arata ca nu a conditionat votarea planului de reorganizare propus de catre administratorul judiciar desemnat de plata in cursul desfasurarii al acestui plan a obligatiilor fiscale nascute in cursul procedurii , ceea ce in opinia instantei de judecata valoreaza un refuz. 5. Fata de imprejurarea ca nu suntem in prezenta unui vot negativ cum greșit a retinut jduecatorul sindic, curtea potrivit art 8 al 1 din Legea nr 85/2006 raportat la art 101 al 1 pct B din Legea nr 85/2006 va admite recursurile declarate de SC C. B. C. SA prin administrator judiciar SC I. 2007 S., SC C. B. C. SA prin administrator special și A. F. P. A M. C. împotriva sentinței civile nr. 5151 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a3 al T. S. C. pe care o va modifica în sensul că va admite cererea formulată de administratorul judiciar SC I. 2007 S. și va confirma planul de reorganizare a activității debitoarei SC C. B. C. SA. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de SC C. B. C. SA prin administrator judiciar SC I. 2007 S., SC C. B. C. SA prin administrator special, și A. F. P. A M. C. împotriva sentinței civile nr. 5151 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...)/a3 al T. S. C. pe care o modifică în sensul că admite cererea formulată de administratorul judiciar SC I. 2007 S. și confirmă planul de reorganizare a activității debitoarei SC C. B. C. SA. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, G.-A. N. S. Al H. M.-I. I. GREFIER, M. N. Țâr Red.G.A.N./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond: Voichița L. Oros
← Decizia nr. 9725/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 2884/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|