Decizia nr. 3560/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR.3560/2012
Ședința din data de 07 mai 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. S. JUDECĂTOR : C. P. JUDECĂTOR : A. M. C.
G. : L. F.
S-a luat în examinare recursul declarat de debitoarea SC T. S. prin lichidator judiciar P. I. I. împotriva sentinței civile nr.5373 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimata SC T. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată
- deschiderea procedurii în formă simplificată a insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
P.cedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut cauzei, după care Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 din L. nr.8. este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare. C U R T E A Prin sentința civilă nr. 5373 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. a fost respinsă cererea privind deschiderea procedurii simplificate de insolvență, formulată de P. I. I. cu sediul social în B. M. B-dul B. nr. 11B/3, în calitate de lichidator desemnat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu debitoarea SC T. S. . În considerente se reține că societatea debitoare a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 31/1990 republicată, motivat de împrejurarea că nu a depus, până la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale, demarându-se astfel procedura de dizolvare și subsecvent cea de lichidare potrivit alin. 6 din L. nr. 31/1990 republicată. Temeiul cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidator îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societăți și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, elemente care ar atrage incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art.3 pct. 25 și art. 33 alin. 6 din L. nr. 8.. Potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990 „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";. Noțiunea de insolvență este definită prin art. 3 pct.1 din L. nr. 8. ca fiind „. stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";. D. procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 270 indice 1 din L. nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societățile comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți. În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. nr. 8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de L. nr. 8.. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 31/1990, text de lege care face trimitere expresă la ";. condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";. Lichidatorul a sesizat judecătorul sindic după un termen mai mare de 2 ani de la data la care a fost numit deși avea obligația legală de a solicita deschiderea procedurii în termen de 15 zile de la data depunerii raportului privind situația economică a societății, raport pentru a cărui depunere se stabilește prin art. 260 alin.3 din L. nr. 31/1990 un termen de 60 de zile de la data numirii. Pasivitatea lichidatorului sau a creditorilor societăți în lichidare este sancționată de lege cu radierea societății potrivit art. 260 alin.10 din L. nr. 31/1990 dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1) oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nici o cerere de radiere. Având în vedere că în cauză nu s-a probat nici o creanță, judecătorul - sindic a considerat că cererea formulată de lichidator este neîntemeiată și a respins-o. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC T. S. prin lichidator judiciar P. I. I., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și rejudecând cauza, admiterea cererii de deschidere a procedurii formulată de recurentă. În motivarea recursului se arată că instanța a reținut că lichidatorul nu a dovedit starea de insolvență a SC T. S.. Pentru a dovedi această stare de insolvență trebuie să se cunoască aspectul financiar al societății și creanța pe care nu are capacitatea de a o acoperi. Inexistența creanței bugetare nu atrage implicit lipsa uneicategorii de creanțe. D. procedurii ar implica, pe lângă notificările către creditorii bugetari, notificarea creditorilor furnizori de utilități, notificarea în ziar și prin B. procedurilor de I., deci o serie de modalități de identificare a unor posibili creditori. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art.304 și 3041C.pr.civ., precum și a celorlalte dispoziții legale relevante, curtea reține următoarele: Potrivit art.3 pct.1 lit.a din L. nr.8., insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, iar insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori. Curtea constată că invocarea nedepunerii actelor contabile cu consecința neidentificării unor creditori nu justifică starea de insolvență a debitoarei astfel cum este definită de textul legal citat. Corect a respins judecătorul sindic cererea motivând că, în speță, lichidatorul nu a făcut dovada existenței vreunei creanțe împotriva patrimoniului debitoarei, respingând cererea. Scopul procedurii fiind enunțat de dispozițiile art.2 din L. nr.8., în măsura în care lichidatorul nu a identificat până la acest moment potențiali creditori, curtea apreciază că este contrar interesului economic general să se dispună deschiderea procedurii insolvenței, cu toate consecințele ce decurg din aceasta. În accepțiunea lichidatorului, scopul legii ar fi deturnat, devenind astfel o modalitate de identificare a eventualelor creanțele împotriva debitoarei. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ. raportat la art.8 din L. 8., curtea va respinge recursul ca fiind nefondat, și va menține în întregime hotărârea recurată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge recursul declarat de debitoarea SC T. S. prin lichidator judiciar P. I. I. împotriva sentinței civile nr.5373 din (...), pronunțate în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. P.nunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. S. C. P. A. M. C. L. F. Red. C.P./Dact. GC 2 ex/(...) Jud. primă instanță: V. I.
← Decizia nr. 6781/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 6801/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|