Decizia nr. 4982/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4982/2012

Ședința publică de la 01 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE G.-A. N.

Judecător S. Al H.

Judecător M.-I. I.

G. A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de SC H. S. PRIN LICHIDATOR J. CII M. R. împotriva sentinței civile nr. 6924/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, privind și pe intimat SC H. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4

C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 6.924 din 12 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș s-a respins cererea lichidatorului judiciar C. I. de I. M. R. - B. M., de deschidere a procedurii simplificate a falimentului debitoarei S. H. S. B.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că SC H. S. a fost dizolvată de drept potrivit art. 237 aliniatul 1 litera b din L. nr. 3., iar prin R. nr. 6897 din (...) s-a numit lichidatorul în persoana C. I. de I. M. R.

Potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 3. „În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";.

Lichidatorul nu a invocat și cu atât mai puțin nu a dovedit starea de insolvență a SC H. S. prin care potrivit art. 3 pct. 1 din L. nr. 8. se înțelege „. stare a patrimoniului debitorului care caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";.

Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art. 260 din L. nr. 3. care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței, supunând acestei proceduri și societăților comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.

În consecință, a opinat instanța de fond, rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. 8. și anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate la art. 1 alin. 2 din L. nr. 8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse în L. nr. 8..

Aceste condiții trebuie întrunit cumulativ indiferent de titularul cererii având ca obiect deschiderea procedurii cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin. 4 din L. nr. 3., text de lege care face trimitere expresă „îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.

Astfel, s-a concluzionat că în cazul unei cereri formulate de lichidator în baza art. 2701 din L. nr. 3. stare de insolvență se apreciază tot în condițiile Legii nr. 8., care la art. 3 alin. 1 prevede faptul că, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Art. 27 din L. nr. 8. instituie obligativitatea pentru debitor de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței.

Acest text de lege este pe deplin aplicabil și în cazul debitorului dizolvat aflat în faza de lichidare, cu lichidator numit prin încheierea judecătorului delegat la O. R. C.

Este fără nici o îndoială că un drept corelativ unei obligații trebuie exercitat cu bună credință cu excluderea oricărui abuz, scopul procedurii insolvenței stând în acoperirea pasivului, însă pentru a acoperi o creanță de 378 lei costurile ar fi substanțial mai mari.

În situația de față, a constatat instanța de fond, lichidatorul nu a invocat și nici nu a dovedit starea de insolvență, motiv pentru care cererea sa a fost respinsă potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe, C. I. DE I. M. R. - B. M., în calitate de lichidator aldebitoarei S. H. S. B. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii simplificate de faliment a debitoarei.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurentul a susținut că în mod neîntemeiat a reținut instanța de fond că raportat la cuantumul creanței debitoarei în sumă de 378, cheltuielile ocazionate cu procedura ar fi substanțial mai mari, deoarece art. 3 pct. 12 definește valoarea prag în sensul că reprezintă cuantumul minimal al creanței pentru a putea fi introdusă o cerere a creditorului. În cazul de față, cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului a fost introdusă de către lichidator în numele societății debitoare, iar datorită acestui aspect, cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului nu intră sub incidența art. 3 din L. nr. 8., în cea ce privește valoarea prag a creanței, fiind admisibilă indiferent de cuantumul acestei. Apoi, potrivit ultimului bilanț depus de debitoare la organele fiscale, aceasta figurează cu datorii în cuantum de 495 lei, fără a se specifica dacă este o datorie față de creditori bugetari sau o datorie față de creditori chirografari.

Având în vedere aceste considerente, recurentul consideră că este necesară deschiderea procedurii simplificate de faliment, pe de o parte, pentru a putea publica în B.P.I. notificarea deschiderii procedurii, pentru ca astfel potențialii creditori să poată depune eventualele declarații de creanță iar pe de altă parte, pentru a preîntâmpina eventualele situații în care ulterior radieriisocietății, să fie tras la răspundere pentru că și-a asumat un bilanț contabil fără datorii, când în realitate existau creditori cu debite de recuperat.

Intimata S. H. S. B., deși legal citată nu s-a prezentat personal sau prin reprezentat în față instanței și nu a depus întâmpinare prin care să-și exprime poziția procesuală.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:

Societatea debitoare S. H. S. a fost dizolvată de drept în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din L. nr. 3. întrucât nu a depus până la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, demarându-se astfel procedura de dizolvare și subsecvent cea de lichidare voluntară potrivit alin. 6 din L. nr. 3. republicată.

În exercitarea prerogativelor conferite de L. nr. 3., lichidatorul CII M. R. a formulat cererea de deschidere a procedurii simplificate de faliment a debitoarei

SC H. S.

Temeiul cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidator îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societăți și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății, precum și imposibilitatea stingerii creanței fiscale în cuantum de 378 lei înscrisă în adresa nr. 26045/(...) emisă de A. finanțelor publice S. M. ( fila 9), elemente care atrag incidența cazului de deschidere a procedurii reglementate de art. 3 pct. 25 și art. 33 alin. 6 din L. nr. 8..

Noțiunea de insolvență este definită prin art. 3 pct.1 din L. nr. 8. ca fiind „. stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";.

Potrivit art. 270 indice 1 din L. nr. 3. în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței. Scopul procedurii insolvenței constă în stingerea pasivului societății debitoare.

În consecință cererile formulate în temeiul prevederilor art. 270 indice 1 din

L nr. 3. rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de L. nr. 8. și anume:

1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. 1 și 2 din L. nr.

8.; 2) existența unei creanțe certe, lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de L. nr. 8.. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art. 260 alin 4 din L. nr. 3., text de lege care face trimitere expresă la ";. condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.

Cerința valorii prag a creanței aplicabilă cererilor formulate de creditori nu este însă aplicabilă în privința cererilor formulate de lichidatorii societăților dizolvate în baza prevederilor legii nr. 31/ 1990.

Cuantumul redus al creanței trebuie avut în vedere însă pentru rațiuni ce

țin de utilizarea chibzuită a fondului de lichidare, fiind firesc ca eliminarea entităților care nu au nici resurse și nici șanse de redresare să se realizeze rapid și la costuri minime.

Sub acest aspect în mod corect a reținut judecătorul sindic cuantumul modic al creanței pe care se întemeiază cererea lichidatorului, respectiv al creanței bugetare de 378 lei care nu justifică inițierea unei procedurii complexe colective care presupune suportarea unor cheltuieli mult mai mare de procedură din fondul public de lichidare.

Nici bilanțul prescurtat depus de SC H. S., extras de lichidator de pe site-ul oficial al M.ui Finanțelor, nu probează starea de insolvență a debitoarei deoarece nu evidențiază datoriile certe, lichide și exigibile ale debitoarei din momentul sesizării judecătorului sindic cu cererea de deschidere a procedurii insolvenței - (...)-, ci se referă la situația financiară și patrimonială a debitoarei dintr-o epocă anterioară, respectiv cea din momentul depunerii ultimului bilanț. Este bine știut că datoriile unei societăți comerciale fluctuează de la o zi la alta, astfel că este absurdă teza susținută de recurentă că suma de 495 lei reprezintă o datorie certă și la momentul soluționării cererii de deschidere a procedurii insolvenței. Cât timp în urma tuturor demersurilor efectuate nu a identificat decât un singur creditor, respectiv pe AFP S. M. care a comunicat lichidatorului că debitoarea înregistrează o datorie modică la bugetul de stat în cuantum de 378 lei, afirmația lichidatorului că SC H. S. nu ar face față datoriilor certe, lichide și exigibile nu este confirmată de niciunul din mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei.

Întrucât costurile previzionate pentru finalizarea procedurii insolvenței ar fi mult mai mari decât beneficiile scontate prin inițierea unei astfel de proceduri, soluția de respingere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței în cazul concret dedus judecății este justificată de interesul public pentru asanarea cu celeritate a mediului de afaceri, urmând ca riscurile legate de nerecuperarea eventualelor datorii să fie transferate toate în sarcina creditorilor.

Pentru toate aceste considerente, întemeiat pe dispozițiile art. 312 C.proc civ Curtea va respinge recursul declarat de CII M. R. împotriva sentinței civile nr.

6.924 din 12 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de C. I. DE I. M. R. - B. M. împotriva sentinței civile nr. 6.924 din 12 decembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01 iunie 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

G.-A. N.

JUDECĂTOR,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M.-I. I.

G., A. B.

}

Red.M.I.I./(...). dact.H.C./2 ex. jud.fond: M.P..

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 4982/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)