Decizia nr. 514/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. 2554.(...)

DECIZIE CIVILĂ NR.514/2012

Ședința data de 23 ianuarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P. JUDECĂTOR: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. GREFIER: L. F.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea B.-G. S. G. SA împotriva sentinței civile nr. 266 din (...) pronunțată în dosarul nr. 2554.(...) al T.ui B. N., în contradictoriu cu intimații U. I. ÎN C. DE LICHIDATOR J. AL SC I. C. S. și D. G. A F. P. B. N., având ca obiect faliment - desființare hotărâre adunare creditori.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat M. I. P. pentru recurentă, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 20 ianuarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, o adresă din partea recurentei la care a anexat actele solicitate de instanță la termenul anterior.

În data de 20 ianuarie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei, transmisă pe fax, întâmpinare din partea lichidatorului judiciar al debitoarei SC I. C. S.

- U. I.

Reprezentanta recurentei arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării și nemaiavând de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, solicită cuvântul pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat cereri în probațiune, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul desființării hotărârii creditorilor din data de (...) în ceea ce privește confirmarea administratorului judiciar U. și desemnarea în calitatea de administrator judiciar pe C. N. L., fără cheltuieli de judecată.

În susținere se arată că hotărârea adunării creditorilor din data de (...) este nelegală, întrucât acesta a avut loc după ce în prealabil creditoarea B.-G. S. G. SA a adoptat o hotărâre de numire a administratorului judiciar, că numărătoarea votului este nelegală întrucât potrivit art. 15 alin.1 din Legea nr.85/2006 și art.3 pct.8 din Legea nr.85/2006 numărătoarea voturilor trebuia făcută conform tabelului definitiv iar la data de (...) nu exista un tabel rectificat ci doar cel din (...) în care D.G.F.P. deținea un procent de 7% iar recurenta de 90%.

Se arată că abia după 3 zile a fost publicat primul tabel rectificat în care D.G.F.P. apărea majoritar, însă este nelegal a se număra voturile după un tabel care a apărut ulterior.

Astfel, se arată că judecătorul sindic a respins în mod nelegal contestația formulată de recurentă, că și chiar dacă s-ar avea în vedere tabelul modificat, la data de 17 ianuarie 2012 Curtea de A. C. a admis recursul recurentei și a fost decăzută D.G.F.P din dreptul de a fi înscris în tabelul creanțelor debitoarei, creanța fiind considerată tardivă.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.266 din (...) pronunțată în dosarul nr. 2554.(...) al T.ui B. N., a fost respinsă ca fiind neîntemeiată cererea formulată de creditorul B. G. S. G. SA - S. C.-N., având obiect desființarea hotărârii adunării creditorilor debitorului SC I. C. S. Ș., din 28 mai 2010.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 28 mai 2010 au fost convocați în adunare generală creditorii debitoarei SC I. C. S. Ș., ordinea de zi stabilită, fiind alegerea și numirea comitetului creditorilor, confirmarea administratorului judiciar și stabilirea remunerației acestuia.

Potrivit procesului verbal încheiat cu această ocazie, au fost prezenți creditori reprezentând 99 % din totalul creanțelor, iar probleme supuse votului adunării generale au fost adoptate cu votul pozitiv al creditorului D. BN, care potrivit tabelului definitiv al creanțelor debitoarei deține o creanță de

740.428,l4 lei, ce reprezintă 50,0l % din totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei.

Creditorul B. G. S. G. - S. C. N., care este înscrisă în același tabel cu o creanță garantată de 7l6.405,85 lei și care reprezintă 49% din totalul creanțelor înscrise în tabelul definitiv al creanțelor, a votat în scris în sensul neconfirmării administratorului judiciar provizoriu U. I., cu motivarea că a dat o decizie în temeiul căreia invocând prev. art.19 alin.2 din lege, înțelege să desemneze un alt administrator judiciar.

Potrivit disp.art.14 alin.7 din L.85/2006, hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de către judecătorul sindic numai pentru nelegalitate la cererea creditorilor care au votat împotrivă luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul verbal al adunării precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor.

Analizând legalitatea hotărârii adunării creditorilor potrivit procesului verbal încheiat cu ocazia adunării și a actelor anexe, respectiv convocarea și dovezile de convocare, instanța a reținut că adunarea creditorilor convocată de către administratorul judiciar pentru 28.05.20l0 s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale privind aceste adunări cuprinse în art.14 și 15 din L.85/2006.

Ședința adunării creditorilor a avut loc în prezența titularilor de creanță de cel puțin 30 % din valoarea totală a creanțelor, iar hotărârea adunării creditorilor s-a adoptat cu votul favorabil al titularilor majorității, prin valoare a creanțelor prezentate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B.-G. S. G. SA, în calitate de creditoare a debitoarei SC I. C. S. S., solicitând admiterea recursului si, in consecinta, modificarea in totalitate a Sentintei Comerciale nr. 266/2011 in sensul admiterii cererii sale si a desființării Hotararii adunarii creditorilor din data de (...) in ceea ce priveste confirmarea administratorului judiciar U.,precum si in sensul ca instanta sa ia act ca adunarera creditorilor l-a desemnat in calitate de administrator judiciar pe CII N. L.

În motivarea recursului, se arată că hotararea adunarii creditorilor din data de 28 mai 2010 a fost "adoptata" cu luarea in calcul pentru creditorul D. a unei creante in valoare de 740.428 lei, însă, la data de 28 mai 2010, in tabelul definitiv realizat in 22 martie 2010, creditorul D. G. a F. P. era inscris cu o creanta in valoare de 63.448 lei, reprezentand 7% din valoarea totala a masei credale, iar recurenta era inscrisa cu o creanta in valoarea de

716.405,85 lei, reprezentand 90% din valoarea masei credale. Cu toate acestea, prima instanta a retinut ca a votat in adunare D. detinand o creanta de 740.428 lei, si nu o creanta de 63.448 lei, or, cu aceasta din urma creanta era inscris D. in tabelul definitiv la data adunarii creditorilor. U. adunarii creditorilor din 28 mai 2010, respectiv in data de 31 mai 2010 administratorul judiciar a rectificat tabelul definitiv (cu toate ca legea insolventei nu reglementeaza o asemenea posibilitate) incluzand in acesta in favoarea D. o creanta totala de 740.428 lei.

In cazul in care se accepta raționamentul administratorului judiciar si a primei instante se ajunge la concluzia ca este posibil să se voteze in adunarea creditorilor si cu creante neinscrise la acel moment in tabelul de creante impotriva averii debitoarei, ceea ce contravine prevederilor exprese ale art.15 si art.3 pct.8 din legea insolventei. Mai mult, acceptarea acestui rationament al primei instante ar conduce la concluzia ca tabelul definitiv care a fost rectificat in data de 31 mai 2010, produce efecte retroactive.

Participarea unui creditor la o adunare a creditorilor si exprimarea de catre acesta a votului sau in temeiul unei creante neprevazute in tabelul definitiv conduce la prejudicierea grava a creditorilor legal inscrisi la masa credala, incalcandu-se grav principiile legii insolventei. Pana la momentul inscrierii in tabel al creantei unui creditor, acesta are pozitia pretinsului creditor.

Prin întâmpinarea formulată, U. S. a solicitat respingerea recursului și mentinerea ca temeinica si legala a sentinței comerciale nr.266/2011, fara cheltuieli de judecata.

În motivare, se arată că la data de 28 mai 2010 a fost convocata adunarea creditorilor debitoarei SC I. C. S. S., avand ca ordine de zi alegerea si numirea comitetului creditorilor, confirmarea administratorului judiciar si stabilirea remuneratiei acestuia.

Conform procesului verbal intocmit la aceea data, au fost prezenti creditori reprezcntand 99% elin totalul creantelor, iar problemele supuse votului adunarii creditorilor au fost adoptate cu votul pozitiv al crcditorului D. BN, care potrivit tabelului definitiv al creantelor debitoarei detine o creanta de 740.428,14 lei, ceea ce reprezinta 50,01 % din totalul creantelor înscrise pe tabelul definitiv al creantelor dcbitoarei.

Datorita votului adunarii creditorilor din data de (...) prin care a fost confirmata subscrisa in calitate de administrator judiciar. C. daca ipotetic ar fi valabila decizia reclamantei din (...), aceasta decizie devine caduca prin lipsirea de efectele sale datorita votului ulterior al adunarii creditorilor. Mai mult, administratorul judiciar rămâne in functie si trebuie sa isi îndeplinească atributiile prevazute de lege pana cand prin incheiere judecatorul sindic dispune inlocuirea lui.

In cazul art.19 alin.4 din Legea nr. 85/2006, inlocuirea produce efecte doar dupa ce judecatorul sindic dispune acest lucru prin incheiere, incheiere care nu exista la data de (...), cand a avut loc adunarea creditorilor. Ori atatatimp cat aceasta inlocuire nu a operat pana la data de (...), este perfect valabila confirmarea lui prin votul adunarii creditorilor.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, precum și a prevederilor art.304 și 304¹ C.proc.civ., instanța reține următoarele:

Soluția judecătorului sindic de respingere a cererii creditoarei B. - GSG SA a fost motivată, în esență, pe faptul că această creditoare nu deținea la data la care s-a desfășurat adunarea creditorilor, (...), o creanță al cărei cuantum să-i fi conferit majoritatea în cadrul adunării, această condiție fiind însă îndeplinită de creditoarea D. B. - N., cu o creanță de

740.428,14 lei.

Curtea observă însă că, astfel cum rezultă din încheierea din data de (...) pronunțată de judecătorul sindic în dosarul (...), a fost depus tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei SC I. C. S. chiar la acel termen, (...). În acest tabel, creditoarea B. - GSG SA este înscrisă cu o creanță reprezentând 90,3% din masa credală, iar creditoarea D. B. - N. cu o creanță de 63.448 lei, reprezentând 7% din valoarea totală a creanțelor. Nu s-a făcut dovada publicării acestui tabel definitiv în Buletinul Procedurilor de I..

Prin urmare, judecătorul sindic a reținut eronat faptul că, la data adoptării hotărârii de confirmare a administratorului judiciar U. I. - (...), creditor majoritar era D. B. - N., cu consecința aprecierii ca legală a acelei hotărâri. Dimpotrivă, la acea dată, exista un tabel definitiv în care creditor majoritar era recurenta, care s-a opus confirmării administratorului judiciar U. I., arătând că și-a exprimat opțiunea în favoarea unui alt administrator judiciar.

La data de (...), ulterior adoptării hotărârii adunării creditorilor a cărei anulare s-a solicitat, acest tabel a fost „modificat"; de administratorul judiciar U. I., în sensul că a fost majorat cuantumul creanței de ținute de D. B. - N. la suma de 740.428,14 lei, adică 50,01% din valoarea masei credale. Această modificare nu poate, însă, opera retroactiv, iar simpla afirmație a administratorului judiciar în sensul că a verificat anterior a doua cerere a creditoarei D. B. - N. de înscriere a creanței suplimentare nu poate avea consecințe juridice contrare tabelului definitiv depus la data de (...). Mai mult, prin decizia C. de A. C. pronunțată în dosarul nr.2554.(...) la data de (...), această cerere de înscriere a creanței suplimentare în cuantum de

676.980,14 lei a fost constatată ca fiind tardiv formulată, fiind admisă contestația creditoarei B. - GSG SA împotriva tabelului definitiv astfel cum a fost modificat la data de (...) (consecința logică fiind aceea că tabelu l definitiv rămâne cel depus la data de (...)).

Astfel, hotărârea adunării creditorilor din data de (...) este nelegală raportat la prevederile art.15 din Legea 85/2006, majoritatea fiind calculată nelegal, în funcție de valoarea unei creanțe neînscrise în tabelul definitiv.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.3

C.proc.civ. raportat la art.8 din Legea 85/2006, curtea va admite recursul creditoarei și va modifica hotărârea recurată în sensul că va admite cererea creditoarei B. - GSG SA și va anula hotărârea adunării creditorilor debitoarei SC I. C. S. din data de (...).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII D E C I D E:

Admite recursul declarat de creditoarea B.-G. S. G. SA împotriva sentinței civile nr. 266 din (...), pronunțată în dosarul nr.2554.(...) al T.ui B. N., pe care o modifică în sensul că admite cererea creditoarei B.-G. S. G. SA și anulează hotărârea adunării creditorilor din data de (...).

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER C. P. A. M. C. M. S. L. F.

Red.C.P./Dact.GC

2 ex/(...)

Jud. sindic: I. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 514/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)