Decizia nr. 8675/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 8675/2012

Ședința 30 O. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător A.-I. A.

Judecător C. I.

Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul C. I. împotriva sentinței civile nr. 2128 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. în contradictoriu cu intimații S. C. A. DE A. S., S. C. A. DE A. S. PRIN LICHIDATOR J. CII P. V. ANA, având ca obiect A. raspunderii conform art.138 din L. 85/2006

La apelul nominal, făcut în cauză, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Se mai menționează că la data de (...) recurentul depune înscrisuri.

La data de (...) se înregistrează din partea practicianului în insolvență

- întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C u r t e a ,

Prin sentința civilă nr. 2128 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. a fost admisă acțiunea formulată de lichidatorul judiciar C. P. V. ANA, reprezentantul debitoarei SC C. A. DE A. S., și s-a dispus ca pasivul debitoarei, în valoare de 4.160 lei, să fie suportat de pârâtul C. I..

În considerente se reține că lichidatorul judiciar al SC „. A. DE A.- P. V. ANA a solicitat judecatorului sindic ca prin hotarârea ce o va pronunta în cauza sa oblige pe pârâtul C. I. administrator al debitoarei sa suporte pasivul debitoarei, în cuantum de 4.160 lei.

Lichidatorul judiciar a aratat ca dupa deschiderea procedurii insolventei, l-a notificat pe pârât - în calitatea sa de fost administrator, potrivit informatiilor primite de la ORC de pe lânga T. S., sa predea actele si informatiile prevazute de art. 28 alin. 1 din L. nr. 85/2006, în conformitatecu art. 35 din Lege,dar documentele solicitate nu i-au fost puse la dispoziție,motiv pentru care i-a fost imposibil să identifice bunurile din averea debitoarei sau debitorii acesteia în vederea valorificării și acoperirii în această modalitate a pasivului

Prin incheierea civila 8. din (...) s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolventa impotriva debitoarei SC C. A. DE A.- fiind numit lichidator -. V. A.

Lichidatorul desemnat a notificat pe debitoarea -sa predea actele si informatiile prevazute de art. 28 alin. 1 din L. nr. 85/2006, în conformitate cu art.35 din Lege .

In procedura a depus declaratie de creanta D. S. pentru 4160 lei sumă cu care aceasta creditoare a fost inscrisa in tabelul creantelor debitoarei.

Din raportul de activitate al lichidatorului judiciar rezulta că, administratorul societatii debitoare nu a depus la dosar actele prevazute de art. 28 din legea insolventei, desi au fost notificat in acest sens.

Din faptul nedepunerii actelor contabile conform art. 28 din L. nr.

85/2006 se poate considera savarsirea de catre administratori societatii debitoare a faptei prevazute de dispozitiile art. 138 lit. d din lege, respectiv a faptei de netinere a contabilitatii in conformitate cu legea.

Parâtul nu a contestat acest raport, iar in cauza nu s-au prezentat in instanta desi a fost citat cu mentiunea personal la interogator, imprejurare fata de care instanta intelege sa faca in cauza aplicarea dispozitiilor art.225 c.p.civ. si sa socoteasca aceasta imprejurare ca o marturisire deplina in folosul partii potrivnice.

Potrivit art. 138 alin. 1 din L. nr. 85/2006 privind procedura insolventei, „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;b) au facut acte de comert în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vadit, persoana juridica la încetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea;e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul întârzierii încetarii de plati;g) în luna precedenta încetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, în dauna celorlalti creditori.

Judecatorul sindic a reținut, pe calea prezumției judiciare că prin nepredarea către lichidatorul desemnat a actelor contabile conform art. 28 din L. nr. 85/2006 este dovedită fapta ilicită prevazute de lit. d) a art. 138 din L. nr. 85/2006, anterior citat.

Prin savârsirea cu vinovatie a acestei fapte ilicite de catre pârât, în patrimoniul societatii debitoare s-a creat un prejudiciu evident reprezentat de cuantumul datoriei societății în suma de 4.160 lei , între fapta ilicită, prejudiciu si starea de insolventa a debitoarei existând un raport de cauzalitate, prin netinerea evidentelor contabile prevazute de lege,administratorul contribuind în mod direct la agravarea starii de incertitudine privind situatia juridica a societatii, si insolventa acesteia.

Constatând ca, în privinta pârâtului sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 138 lit.d) din L. nr. 85/2006, respectiv art. 998 cod civil privind angajarea raspunderii patrimoniale a acestuia, în temeiul art. 11 lit. g) din L. nr. 85/2006 si a textelor de lege amintite, judecatorul sindic admis cererea lichidatorului si a obligat pârâtul sa suporte din averea proprie o parte din pasivuldebitoarei, în sensul că l-a obligat sa plateasca în contul averii debitoarei sumade 4.160 lei .

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. I., solicitând admiterea recursului casarea hotărârii și rejudecând cauza, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului recurentul arată că pe toată perioada îndeplinirii mandatului a condus evidența contabilă și a depus declarație la

A.

La cererea lichidatorului judiciar nu a avut cum să dea curs acesteia, deoarece fiind încheiat mandatul și predate documentele, ele aparțin proprietarului de drept PODALU GROUP LDT.

Solicită admiterea recursului, anularea acțiunii, pe motiv că aceasta se bazează pe niște presupuneri nefondate, nedemonstrate și nelegale. A pune la dispoziția unui lichidator acte ale cărui proprietate este o terță persoană, ar însemna sustragerea de documente, nefiind îndeplinită cererea acestuia, constând în dovada de vinovăție.

Examinând recursul, curtea reține următoarele:

Pârâtul C. I. a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei.

Conform dispozițiilor art.138 din L. nr.85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.

În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de L. nr.3. sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prininsuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din

L. nr.85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.

Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.

Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.

Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din

L. nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.

Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.

Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 138 lit. d din L. nr. 85/2006.

Dacă actele contabile ar fi existat nu există nici un motiv justificat pentru care acestea să nu fie predate lichidatorului judiciar, mai ales în condițiile în care nepredarea actelor contabile îndeplinește și cerințele constitutive ale unei infracțiuni speciale reglementate de art. 147 din L. nr.

85/2006 și angajează în consecință răspunderea penală a fostului administrator statuar. Din faptul nepredării actelor contabile instanța prezumă într-o manieră legală că aceste acte nu sunt predate pentru că nu există, iar în final nu există pentru că nu au fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută în enumerarea limitativă de la art. 138 din L. nr. 85/2006.

Condiția ținerii evidenței contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de L. nr. 3. care în art. 79 lit. c stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din L. nr. 82/1991 a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea societății revine administratorilor.

Neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru prevenirea unei astfel de situații.

În aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și nepredarea actelor și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu poate fi evidențiată, analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate.

Pârâtul nu a răsturnat prezumția reținută de instanța de fond, iar prin motivele de recurs nu indică nici un aspect de nelegalitate a hotărârii.

Având în vedere că pârâtul a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei, acesta răspunde de faptele săvârșite în timpul mandatului care i-a fost acordat. Mai mult, prin actele de cesiune pe care le depune, recurentul face dovada cesionării părților sociale, ceea ce conduce la pierderea calității de asociat al debitoarei ori antrenarea răspunderii are loc în considerarea calității de administrator al societății în perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței.

Pentru aspectele sus arătate, în baza art. 312 (3) Cod proc.civ., curtea va respinge recursul declarat de C. I. împotriva sentinței civile nr. . 2128 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de C. I. împotriva sentinței civile nr. 2128 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

D. P. A. I. A. C. I. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: M. L.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia nr. 8675/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)