Decizia nr. 9607/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale (faliment)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9607/2012
Ședința de la 20 N. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător A.-I. A.
Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de C. I. DE I. C. I. împotriva sentinței civile nr.651 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. în contradictoriu cu intimații S. S. R. S. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar. C u r t e a , Prin sentința civilă nr. nr.651 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S. S. R. S., și radierea acestei societăți comerciale din R. C.. A fost aprobat decontul lichidatorului judiciar C. C. I., achitat din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin.4 din L. 85/2006. A fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri ori responsabilități privitoare la procedură. S. a fost notificată cu D.G.F.P. B.-N. și O. R. C. de pe lângă T. B.-N. În considerente se reține că prin sentința comercială nr.l483 din 28.l0.20ll pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr.3854/112/20ll, a fost deschisă procedura simplificată a falimentului împotriva debitorului S. S. R. S., în condițiile L.85/2006 privind procedura insolvenței, la solicitarea lichidatorului C. I. de I. C. I. ,făcută în baza prev.art.260 alin.4 din L.3l/l990 rep., privind societățile comerciale. Lichidatorul judiciar a depus un tabel definitiv al creanțelor în care au fost înscriși următorii creditori bugetari:l. DGFP B.-N. cu o creanță bugetară de 3.357 lei; 2. ITM B.-N. cu o creanță bugetară de 94 lei. Lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare nu deține nici un fel de bunuri și nici nu au fost identificate fapte dintre cele prev.de art.l38 alin.l din lege pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, astfel că acesta a propus închiderea procedurii insolvenței în baza art. l3l din L.85/2006. Potrivit art.131 din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin O. nr.173/2008, „ în orice stadiu al procedurii … dacă se contată că nu sunt bunuri în averea debitorului… judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care va dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. Având în vedere că lichidatorul judiciar a efectuat notificările cu privire la deschiderea procedurii și că a fost depus la dosar și afișat un raport privind închiderea procedurii falimentului, care a fost aprobat așa cum s-a consemnat în practicaua prezentei sentințe, în temeiul art.131 din L.nr.85/2006, instanța a dispus închiderea procedurii falimentului și radierea societății debitoare, urmând să se aprobe și onorariul lichidatorului judiciar pentru suma de l000 lei plus TVA, conform art.89 alin.l lit.b din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei practicianului în insolvență, rep.în MO Partea I-a nr.678/06.l0.20l0, plata a fost făcută din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din L. nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. I. de I. C. I. solicitând aprobarea decontului total în cuantum de 3133,0 lei compus din 3000 lei onorariu lichidator și 133,0 lei cheltuieli de procedură. În motivarea recursului se arată că prin S. C. Nr.1483/(...),T. B.-N. a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei SC S. R. S., recurenta fiind desemnata ca si lichidator judiciar. In calitate de lichidator judiciar a realizat toate operatiunile prevazute de legea insolvenței cele stabilite prin sentinta de deschidere a procedurii si a depus raportul final cu propunerea de inchidere a procedurii si radierea debitoarei din R. O.ui C.. A depus si decontul de cheltuieli prin care a solicitat un onorariu de 3000 lei in conformitate eu art.89 alin.l lit, a din Statutul privindnd organizarea si exercitare profesiei de practician in insolventa-statut publicat M.Of. nr. 555/(...). Fata de acest onorariu solocitat, judecatorul sindic a aprobat un cuantum de 1000 lei plus TVA, precizand, "conform art.89 alin.l lit.b din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa,republicat in M.O.Partea I-a Nr.678/(...)". Temeiul legal invocat de catre judecatorul sindic este gresit deoarece documentul invocat a fost modificat prin"H. Nr.4/2011 pentru modificarea si completarea anexei Nr.l la H. C. U. N. a P. in I. din Romania Nr.3/2007 privind aprobarea statutului privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa di Romania. " Aceasta forma modificata a fost publicata in M.Of.Nr.555/0(...). In aceasta forma statutul prevede la art 89.urmatoarele: Art.89(1).Plata onorariilor practicienilor in insolventa ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art.4 din L. Nr.85/2006 cu modificarile si completarile ulterioare,se va face,in ordinea vechimii,la urmatoarele tarife: - a) 3.000 lei,stabilit in baza hotararii judecatoresti pentru procedurile de insolventa deschise in baza Legii Nr.85/2006 cu modificarile si completarileulterioare. Pentru practicienii insolventa inregistrati cu vector fiscal de TVA,onorariul va fi de 3000 lei exclusiv TVA. - b) 1.000 lei prevazut la art.2 ind.1 din Ordonanta de U. a G. N., aprobata cu modificari si completari prin L. N. pentru procedurile de lichidare derulate in conformitate cu dispozitiile Legii nr.359/2004 cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii Nr.31/1990, republicata cu modificarile si completarile ulterioare si ale legii Nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii. Pentru practicienii inregistrati cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de 1000 lei exclusiv TVA." Apreciază ca a fost aplicat un temei legal gresit in aprobarea onorariului Iichidatorului, motiv pentru care solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat si modificarea hotararii atacate in sensul solicitat de recurentă. Examinând recursul, instanța reține următoarele: Recursul lichidatorului judiciar se referă la aprobarea decontului solicitat de acesta urmare a închiderii procedurii. Astfel prin hotărârea de închidere a procedurii pronunțată de judecătorul sindic în baza art. 131 din L. nr. 85/2006 s-a aprobat decontul de cheltuieli anexat raportului final care cuprindea suma de 3133,0 lei compus din 3000 lei onorariu lichidatorului judiciar și 133,0 lei cheltuieli de procedură. Deși prin hotărâre judecătorul sindic a aprobat în integralitate acest decont în dispozițiile sentinței se face referire la o altă sumă respectiv 1000,0 lei fără a se motiva în concret împrejurarea că acest onorariu a fost redus fiind încuviințat doar parțial. Din această perspectivă Curtea reține împrejurarea că decontul de cheltuieli prin care lichidatorul judiciar a solicitat un onorariu de 3000 lei este în conformitate cu prev. art. 89 alin.1 lit. a din Statutul privind organizare și exercitarea profesiei de practician în insolvență. Conform normei legale plata onorariilor practicienilor în insolvență ce sunt achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din L. nr. 85/2006 cu modificările și completările ulterioare se va face la următorul tarif: de 3000 lei stabilit în baza hotărârii judecătorești pentru procedurile de insolvență deschise în baza Legii nr. 85/2006. Așadar se poate concluziona în mod clar și fără echivoc din testul legal sus citat, faptul că în cazul procedurilor de insolvență deschise și derulate în baza Legii nr. 85/2006- cum este și cazul de față - onorariul lichidatorului este de 3000 lei potrivit art.89 alin.1 lit. A din Statul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și nu de 1000 lei potrivit art. 89 alin.1 lit. b din același Statut, așa cum a fost stabilit prin hotărârea recurată. Față de aceste considerate Curtea reține că judecătorul sindic a făcut o greșită aplicare a dispoz.art.89 alin.1 lit. A din Statul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, motiv de recurs prev. de art. 304 pct.9 C. proc. civ., astfel încât în temeiul art. 312 alin.1 C. proc. civ coroborat cu art. 8 din L. nr. 85/2006 recursul lichidatorului judiciar este întemeiat urmând a fi admis cu consecința modificării în parte a hotărârii judecătorului sindic, în sensul aprobării decontului de cheltuieli în sumă de 3133,0 lei. Restul dispozițiilor sentinței urmează a fi menținute în întregime. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de lichidatorul judiciar C. I. DE I. C. I. împotriva sentinței civile nr. 651 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B. N. pe care o modifică în sensul că aprobă decontul de cheltuieli în sumă de 3.133 lei. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER D. P. A. I. A. C. I. M. N. ȚÂR Red. D.P.dact. GC 2 ex/(...) Jud.primă instanță: I.U.
← Decizia nr. 9379/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... | Decizia nr. 10471/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii comerciale... → |
---|