Decizia civilă nr. 10707/2013. Procedura insolvenței

Dosar nr._ /a4 cod operator date cu caracter personal 8428

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10707/2013

Ședința publică din 08 noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE :S. AL H. JUDECĂTOR :M. B. JUDECĂTOR :M. -I. I.

G.: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC C. S., împotriva sentinței civile nr. 3627 din_ pronunțată în dosarul nr. _

/a4 de Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimații SC N. T. S., C.

I. DE I. A. L. ȘI SC N. T. S. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL BATIN PETRU, având ca obiect procedura insolvenței - confirmat plan de reorganizare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta SC C. S., administrator statutar asistat de avocat, M. R. și pentru intimata SC N. T. S., administrator special BATIN PETRU identificat cu C.I. seria MM nr. 5. .

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante.

Recursul promovat este timbrat cu 60 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,45 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că în data de_, s-au înregistrat la dosar ";Note de ședință"; din partea recurentei SC C. S. la care s-au anexat dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate pentru recursul formulat, respectiv dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,45 lei ( f. 5-6).

Se constată că în data de_, debitoarea prin administrator judiciar C.

I. DE I. A. L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care pe cale de excepție a solicitat anularea recursului ca netimbrat, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul recurentei.

De asemenea, în data de_, din partea debitoarea SC N. T. S. prin administrator special BATIN PETRU s-a depus la dosar întâmpinare, prin care pe cale de excepție s-a soluționat anularea recursului ca netimbrat, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat cu menținerea ca fiind temeinică și legală a hotărârii recurate, din care un exemplar s-a comunicat cu reprezentantul recurentei.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.

De asemenea, Curtea apreciază că se impune a fi discutată cu precădere excepția netimbrării recursului invocată de către intimații prin întâmpinările depuse la dosar, sens în care o pune în discuția părților.

Administratorul special arată că mai susține excepția netimbrării invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.

Reprezentantul recurentei solicită respingerea excepției, întrucât au fost depuse la dosar dovezile ce atestă plata taxelor de timbru datorate.

Curtea, în urma deliberării, respinge excepția netimbrării recursului, constatând că recurenta SC C. S. și-a îndeplinit obligația ce îi incumbă, înscrisul de la fila 5 din dosar atestând achitarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar pentru recursul exercitat.

Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat alte cereri în probațiune.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, în temeiul art. 150 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților în dezbateri judiciare pe fondul cauzei.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului formulat modificare în tot a sentinței civile nr. 3627 pronunțate de Tribunalul Maramureș. În temeiul art. 101 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 partea pe care o reprezintă a solicitat ca judecătorul sindic să dispună numirea unui practician în insolvență care să își exprime opinia cu privire la planul de reorganizare propus în cauză de administratorul special, întrucât din datele pe care le dețin debitoarea și-a înstrăinat toate bunurile, cerere care a fost respinsă și motivată în două rânduri, singurul bun în patrimoniul creditoarei-falite fiind un teren fără valoare, ceilalți creditori fiind rude ale debitoarei falite a căror creanțe nu au relevanță, scopul procedurii de insolvență fiind îndestularea creditorilor.

Susține că societatea pe care o reprezintă este o societate mică cu 13 angajați și dacă nu își recuperează sumele riscă să intre în insolvență, banca a fost de acord cu planul de reorganizare pentru că își va recupera suma, fiind utilă, în acest sens, opinia unui alt practician în insolvență domnul lichidator Zoicaș M. având experiență în domeniu. Recurenta s-a obligat să achite serviciile practicianului în insolvență. Solicită admiterea recursului conform motivelor redactate în scris.

Reprezentantul intimatei SC N. T. S., administrator special BATIN PETRU a solicitat respingerea recursului și menținerea în totalitate a sentinței T. ui Maramureș, recursul formulat neavând nici o legătură cu planul de reorganizare. Referitor la afirmațiile reprezentantului recurentei, arată că sunt simple speculați întrucât la dosar nu există dovezi care să confirme că ar fi implicate rude de ale lor în această chestiune.

La solicitarea instanței de a preciza care este situația creanței finanțelor publice, reprezentantul intimatei SC N. T. S., arată că s-a câștigat procesual urmând ca această creditoare să își reconsidere poziția cu privire la creanță.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 3.627 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș s-a respins cererea formulată de creditoarea SC C. S.

S. M. .

În temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2006 a fost confirmat planul de reorganizare a activității debitoarei SC N. T. SS M. și a fost dispusă reorganizarea activității debitoarei în mod corespunzător, iar supravegherea activității debitoarei, exercitată de reprezentanții săi legali, să se facă de administratorul judiciar desemnat C. I. de I. A. L. .

A fost obligată debitoarea și administratorul judiciar să prezinte rapoarte trimestriale asupra activității financiare a debitoarei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că din cuprinsul procesului verbal al ședinței adunării creditorilor din data de_ reiese că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 101 alin. 1 lit. A din Legea nr. 85/2006 modificată.

Conform procesului verbal al ședinței adunării creditorilor, înregistrat la dosarul cauzei la data de_, au votat creditori a căror pondere la masa credală este de 100 %.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 modificată, planul de reorganizare a fost votat separat pe categorii distincte de creanțe, cu respectarea dispozițiilor art. 100 alin 4 din aceeași lege.

În urma voturilor exprimate, s-a constatat că au votat trei categorii de creanțe, respectiv categoria creanțelor garantate în procent de 100 %, categoria creanțelor salariale în procent de 100 %, categoria creanțelor chirografare în procent de 100 %.

În conformitate cu art. 98 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic are posibilitatea de a cere părerea unui practician în insolvență în legătură cu planul de reorganizare propus, înainte de a se pronunța asupra acestuia. Aceste dispoziții sunt incidente în situația în care judecătorul sindic, apreciind că nu este lămurit asupra unor chestiuni de ordin economic și financiar, va consulta un practician care să își exprime o opinie în ceea ce privește viabilitatea planului.

În situația de față, a constatat judecătorul sindic, creditoarea nu a expus argumentele pentru care s-ar impune consultarea unui practician, simplul argument că are rezerve în ceea ce privește reușita planului de reorganizare nejustificând admiterea cererii sale.

Pentru considerentele sus menționate cererea creditoarei SC Contract S. a fost respinsă în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2006 și a fost confirmat planul de reorganizare, potrivit dispozitivului.

Împotriva acestei sentințe, creditoarea S.C. C. S.R.LS M. a declarat recurs

, solicitând admiterea acestuia, în sensul numirii unui practician în insolvență care să-și exprime opinia privind planul de reorganizare propus de lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. N. T. S.R.LS M. .

În motivarea recursului, recurenta a arătat că a solicitat opinia unui practician în insolvență care să-și exprime părerea privind posibilitatea de realizare a planului propus de administratorul special al debitoarei SC N. TURIMS S. .

În opinia recurentei, acest plan nu poate fi realizat întrucât debitoarea și-a înstrăinat toate bunurile. De altfel, a precizat recurenta, lichidatorul judiciar la termenul din 0_ și-a exprimat poziția în sensul că singurii care își vor putea recupera creanța sunt creditorii privilegiați, iar ceilalți creditori, respectiv creditorii chirografari sunt în imposibilitatea de a-și recupera creanța întrucât debitoarea și-a înstrăinat către persoane fizice bunurile, astfel că prezentul plan de reorganizare a fost propus doar cu scopul de a tergiversa soluționarea cauzei, iar creditorii vor fi în imposibilitate de a-și recupera creanțele.

Intimata C. I. DE I. A. L. a depus întâmpinare

prin care a invocat excepția netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat întrucât nu conține motivele de drept pe care se întemeiază.

Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente

:

Prin încheierea civilă nr. 3797/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei S.C. N. T. S.R.L.

La data de_, debitoarea a depus planul de reorganizare a activității societății debitoare.

Administratorul judiciar a dispus convocarea adunării creditorilor debitoarei S.C. N. T. S.R.L., în vederea supunerii la vot a planului de reorganizare.

La_, a avut loc adunare creditorilor, convocată în temeiul art. 99 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, având ca ordine de zi: " discutarea și votarea planului de reorganizare a activității debitorului, propus de către administratorul special ";, fiind încheiat procesul verbal nr.216/_ .

Achiesând la statuările judecătorului sindic, instanța de recurs reține că adunarea creditorilor a aprobat planul de reorganizare al debitoarei, fiind îndeplinite condițiile instituite de art.101 alin.1 lit.A din Legea nr.85/2006 pentru confirmarea acestuia. În acest sens se impune a fi evidențiat faptul că toate cele trei categorii de creanțe: garantate, salariale și chirografare au votat pentru aprobarea planului de reorganizare. Doar recurenta S.C. C. S.R.LS

M. a exprimat un vot împotriva planului de reorganizare, însă având în vedere ponderea redusă a valorii creanței deținute de aceasta în categoria creanțelor chirografare votul său nu a fost în măsură să influențeze rezultatul final al votului acestei categorii de creanțe.

Mai reține instanța de recurs că planul de reorganizare respectă prevederile art. 95, indică perspectivele de redresare in raport cu posibilitățile si specificul activitatii debitorului, cuprinde programul de plata a creanțelor și stabilește acelasi tratament pentru fiecare creanță din cadrul unei categorii distincte.

Jumătate plus una dintre categoriile menționate în programul de plăți au acceptat planul și nici una dintre categoriile sau creanțele care au respins planul nu au primit mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului. Nici o categorie sau creanță aparținând unei categorii nu primește prin plan mai mult decât valoarea creanței sale.

Nemulțumirea creditoarei S.C. C. S.R.L. este legată de refuzul judecătorului sindic de a da curs solicitării acesteia de desemnare a unui practician în insolvență pentru a exprima o opinie privind posibilitatea de realizare a planului înainte de confirmare.

În legătură cu această chestiune, ține să sublinieze faptul că solicitarea unei opinii asupra viabilității planului de reorganizare constituie o facultate pentru judecătorul sindic, iar nu o obligație cum pare să susțină recurenta. Interpretarea în acest sens a dispozițiilor art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este evidentă cât timp legiuitorul a menționat că judecătorul "poate"; să ceară unui practician în insolvență să își exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. De altfel legea insolvenței nu prevede nicio sancțiune pentru ipoteza în care nu se dă curs unei astfel de solicitări și nici nu dă posibilitatea judecătorului sindic să respingă un plan de reorganizare pentru simplul motiv că nu ar fi viabil, dacă celelalte cerințe de fond și de formă stipulate de art. 101 din legea insolvenței sunt îndeplinite.

Mai trebuie adăugat că judecătorul sindic și-a argumentat refuzul de a solicita unui practician în insolvență exprimarea unei opinii privind posibilitatea de realizare a planului prin aceea că creditoarea S.C. C. S.R.L. nu a indicat punctual care sunt chestiunile de ordin economic și financiar ce ar trebui lămurite prin parcurgerea acestei proceduri, statuări ce se impun a fi validate. Simpla îndoială a creditoarei asupra reușitei planului de reorganizare nu justifică tergiversarea procedurii de confirmarea a planului de reorganizare, în lipsa unor

argumente concrete, focalizate pe aspectele economice și financiare ale planului propus.

Așa fiind, în baza art. 312 C.proc.civ curtea va respinge recursul declarat de creditoarea S.C. C. S.R.LS M. împotriva sentinței civile nr. 3.627 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de creditoarea S.C. C. S.R.LS M. împotriva sentinței civile nr. 3.627 din 0_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 08 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M. B.

JUDECĂTOR,

M. -I. I.

G. ,

V. D.

Red.M.I.I./_ .

Dact.H.C./2 ex. Jud.fond. M. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 10707/2013. Procedura insolvenței