Decizia civilă nr. 11802/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 11802/2013
Ședința publică din data de 06 decembrie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE: M. B. JUDECĂTOR: M. -I. I. JUDECĂTOR: S. AL H.
GREFIER: EVA T. V.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de SC SS SRL împotriva deciziei civile nr. 9486 din_, pronunțată în dosarul nr. _
al Curții de Apel Cluj, privind și pe intimata SC S. E. SRL având ca obiect revizuire la procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată - cerere de deschidere a procedurii insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. Sime în reprezentarea intereselor intimatei, cu delegație la dosar lipsind revizuentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată faptul că procedura de citare este legal îndeplinită. De asemenea, se constată că intimata SC S. E. SRL a depus întâmpinare la dosarul cauzei în data de_ .
Curtea pune în discuție procedura referitoare la temeiul de drept invocate atât în cererea de revizuire cât și în întâmpinare, ambele făcând referire la dispozițiile noului cod de procedură civilă.
Reprezentanta intimatei arată că s-a referit la dispozițiile noului cod de procedură civilă deoarece în cererea de revizuire au fost invocate dispozițiile acestui act normativ. De asemenea, această învederează faptul că cererea de revizuire este o cale de atac, iar din această perspectivă ar fi incidente dispozițiile vechiului cod de procedură civilă.
Curtea, după deliberare potrivit dispozițiilor art. 24 și 25 NCPC constată că în cauză sunt incidente dispozițiile codului de procedură civilă din 1865, din această perspectivă apreciind că cererea de revizuire se impune a fi judecată în raport cu dispozițiile vechiului cod de procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea cererii de revizuire, arătând că această cale de atac a fost formulată împotriva unei Decizii fără a se aduce vreo critică de nelegalitate acesteia, ci solicitând modificarea sentinței pronunțate în cauză. Aceasta susține că din aceste considerente cererea de revizuire este inadmisibilă iar în condițiile în care instanța l-ar aprecia ca admisibilă solicită respingerea acesteia ca nefondată. Cu cheltuieli de judecată, pentru care depune copia chitanței (f. 32).
Curtea reține cererea de revizuire în pronunțare.
C U R T E A :
Prin decizia civilă nr. 9.486 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj s-a respins recursul declarat de SC SS SRL împotriva sentinței civile nr. 1310 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin hotărârea pronunțată de prima instanță s-a respins ca inadmisibilă cererea introductivă formulată de SC SS SRL pentru nedepunerea cauțiunii. Atât prin cererea introductivă cât și prezenta cale de atac, aceasta solicită deschiderea procedurii insolvenței împotriva intimatei SC S. E. SRL G. prevalându-se de calitatea de creditor îndreptățit în temeiul prevederilor legii insolvenței.
Art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 definește noțiunea "creditor îndreptățit";să solicite deschiderea procedurii insolvenței în sensul că are calitatea de a promova o asemenea cerere creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă. În același timp, prevederile art.3 pct.12 din Legea nr. 85/2006 impun ca o condiție de admisibilitate a cererii creditorului, valoarea de prag minim a creanței pe care creditorul o deține împotriva debitorului în cuantum de 45.000 lei.
Creanța de care se prevalează recurenta în susținerea cererii sale reprezintă contravaloarea facturilor fiscale emise de creditoare și acceptate de către intimată, din care însă potrivit dovezilor administrate în cauză a fost achitată o parte, rămânând de plată suma de 34.976,74 lei, în timp ce la data introducerii cererii creanța era de 38.976,74 lei. Cu o privire la această creanță intimata a formulat la data de_ o scrisoare de intenție prin care a solicitat posibilitatea de efectuare a plăților în mod eșalonat, iar prin răspunsul din data de_ creditoarea și-a exprimat în mod expres acordul de plată eșalonată până la data de_ a sumei de 43.598,4 lei debit principal și penalități.
Acestea au fost premisele pentru care judecătorul sindic a apreciat necesară stabilirea unei cauțiuni în raport de prevederile art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006 care prin încheierea din_ a fost stabilită la suma de 5.000 lei ce urma a fi consemnată în termen de 5 zile și depusă la dispoziția instanței. Potrivit dovezii aflate la f.144 dos.fond, creditoarea-recurentă a fost informată cu privire la această obligație, însă nu a achitat această cauțiune.
Prin urmare, criticile ce urmează a fi analizate de către instanță pot fi circumscrise doar modalității în care judecătorul-sindic a pronunțat hotărârea de respingere a cererii introductive pentru neplata cauțiunii.
Recurenta nu invocă aspecte de nelegalitate în ceea ce privește stabilirea cauțiunii și nici nu face dovada plății acesteia, invocând doar faptul că debitoarea este prezumată în insolvență din cauza încetării plăților față de aceasta.
Din această perspectivă, hotărârea judecătorului-sindic este legală și temeinică fiind pronunțată în mod corect în temeiul disp.art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006, recurenta nefăcând dovada că depunerea acestei cauțiuni nu era justificată, așa încât recursul formulat este neîntemeiat și a fost respins.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 22 octombrie 2013, reclamanta S.C. SS S.R.L. a solicitat revizuirea
deciziei civile nr.
9.486 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, modificarea sentinței instanței de fond cu consecința deschiderii procedurii insolvenței față de S.C. S. E. S.R.L.
În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat că nu se impunea obligarea sa la plata unei cauțiuni, fiind deja prejudiciată în urma neîncasării debitului de la debitoare.
Precizează creditoarea că a desfășurat relații comerciale cu debitoarea în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 452/_, având ca obiect: vânzarea respectiv cumpărare unor produse specifice comercializate de creditoare
și a respectat întocmai obligațiile comerciale si a emis o serie de facturi fiscale, recunoscute la plata de către societatea debitoare, prin semnătura si stampila, insa neachitate integral de către aceasta, suma de achitat în temeiul acestor facturi fiscale fiind la data introducerii cererii de insolventa, conform dovezilor depuse pentru termenul din data de_, în cuantum de 57100.45 RON- debit principal si penalități de întârziere în cuantum de 29539.84 RON conform înscrisurilor depuse în dosarul de fond
În cererea introductiva de instanța au fost solicitate si penalitățile de întârziere calculate conform art. 16 din contractul de vânzare cumpărare nr. 452/_, de la data scadentei pana la data deschiderii procedurii de insolventa, modalitatea de calcul a acestora fiind atașata prezentelor precizări.
Asa cum a precizat si anterior la data introducerii cererii în instanța suma de achitat depășea pragul legal si anume 57100,45 ron. De asemenea, începând din luna octombrie 2011 societatea debitoare a încetat sa achite mărfurile recepționate de la creditoare, cererea de insolventa fiind introdusa în instanța după un an de la data încetării plaților
A mai invocat dispozițiile art. 1509 cod civil și faptul că la aceasta debitul înregistrat depășește cu mult pragul legal de 45.000 lei.
In susținerea celor mai sus prezentate si a faptului ca la pronunțarea hotărârii asupra cererii de deschidere a procedurii de insolventa instanța de judecata urmează sa aibă în vedere suma menționata în cererea introductiva de instanța si nicidecum plățile efectuate pe parcursul desfășurării procesului, se solicită a se avea în vedere si Decizia nr. 5/2015, prin care CCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuând ca: în interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. 1, art. 33 alin. 4 si 5 art. 149 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 725 alin. 1 si 4 din Codul de procedura civila cu referire la efectele modificării pe cale legislativa a valorii prag prev. de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, stabilește ca judecătorul sindic va analiza îndeplinirea condiției referitoare la existenta creanței în cuantumul prevăzut de lege prin raportare la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii.
Cu privire la scrisoarea de intenție depusa la dosarul cauzei, se arată faptul ca pana la aceasta data nu au fost respectate termenele de plata la care s-au obligat, prin urmare, debitoarea nu face altceva decât sa-si dovedească încă o data reaua credința fata de achitarea debitului către creditoare.
In ceea ce privește obligarea societății SS SRL la plata cauțiunii, consideră ca prin susținerile creditoarei de până acum a dovedit justa solicitare, astfel incit aceasta cauțiune ar reprezenta un alt efort financiar pe care nu avea posibilitatea sa-l susțină. Prin urmare, consideră ca în temeiul art.33 al.3, depunerea acestei cauțiuni nu este justificata, întrucât prin cererea introductiva, debitorul nu a fost prejudiciat în nici un fel, acțiunea creditoarei fiind întemeiata, legala, si, mai mult decât atât, dovedita.
În drept, s-au invocat dispozițiile 509 pct. 1 NCPC.
Debitoarea S.C. SS S.R.L. a depus întâmpinare
prin care a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, iar pe fond ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În argumentarea acestei poziții, debitoarea arată că în considerentele cererii de revizuire au fost dezvoltate doar aspecte de netemeinicie, nefiind adusă nicio critică de nelegalitrate care să conducă la admisibilitatea cererii, iar prev. art. 509 pct. 1 NCPC invocate de revizuientă nu sunt incidente în cauză.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate Curtea constată că aceasta este inadmisibilă din următoarele considerente
:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată numai în cazurile si pentru motivele expres si limitativ prevăzute de art. 322 din Codul de procedura civila. Astfel, potrivit art. 322 alin. 1 Cod procedura civilă revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri data de o instanță de recurs atunci când evocă fondul cauzei, se poate face pentru motivele prevăzute la pct. 1-8 din același text.
Obiectul cererii de revizuire se desprinde cu claritate din cuprinsul art. 322 alin. 1 C. proc. civ., în sensul ca se pot revizui numai hotărârile de fond. Referitor la hotărârile pronunțate în recurs, există precizarea ca revizuirea lor este posibilă numai când a fost "evocat fondul" ceea ce înseamnă, per a contrario, că nu pot fi revizuite hotărârile prin care s-a respins sau s-a anulat recursul.
Evocarea fondului de către instanța de recurs implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră deja stabilite, fapt care să fi condus instanța de recurs la o altă dezlegare a raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până la acel moment. Cu alte cuvinte, hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul si rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată.
Prin urmare, din analiza textului legal citat, rezultă că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus o condiție imperativă ca aceasta instanță să fi evocat fondul.
În speță, cererea de revizuire a fost formulată împotriva deciziei civile nr. 9486 din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj din dosarul nr._, decizie pronunțată de o instanță de recurs prin care a fost respins recursul formulat de reclamanta SC SS SRL cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de prima instanță. Se poate constata cu ușurință că prin decizia supusă revizuirii, instanța de recurs nu a stabilit o altă stare de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară și nici nu a aplicat alte dispoziții legale la
împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, de natura a conduce la o altă dezlegare a raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese hotărâtă până în acel moment. Instanța de recurs a procedat doar la o analiză a motivelor de recurs și a confirmat legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de judecătorul sindic.
În concluzie, de vreme ce nu s-a evocat fondul pricinii prin decizia contestată de către revizuientă, în sensul avut în vedere de prevederile art. 322 Cod procedură civilă, Curtea va respinge prezenta cerere de revizuire, fiind de prisos analiza aspectelor invocate în susținerea cererii, formularea unei astfel de cereri fiind de plano exclusă în cazul de față. De altfel se constată că apărările formulate nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de revizuire prevăzute în mod exhaustiv de art. 322 C.proc. civ, ci tind doar la obținerea unei rejudecări pe fond a recursului promovat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 322 alin.1 C.proc.civ, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de S.C. SS S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 9.486 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge cererea de revizuire formulată de S.C. SS S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 9.486 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,
M. B.
JUDECĂTOR,
M. -I. I.
JUDECĂTOR,
S. AL H.
GREFIER, EVA T. V.
Red.M.I.I./_ .
Dact.H.C./2 ex.
← Sentința civilă nr. 604/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2829/2013. Procedura insolvenței → |
---|