Decizia civilă nr. 137/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ Nr. 137/2013
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător M. D.
G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de SC E. S. PRIN LICHIDATOR J. CII B. L. împotriva sentinței civile nr.5408 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș în contradictoriu cu intimații SC E.
S. având ca obiect procedura insolvenței.
Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 2RI se face prin participarea d-nei judecător M. D., aflată pe programarea de permanență din data de_, ca urmare a împrejurării că d-na judecător P.
D. se află în concediu.
La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat lipsind taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea recurentei-declarație de renunțare la judecata recursului.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține că deși legal citată recurenta (fila 7 ) cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 aferente judecării cererii formulate nu și-a îndeplinit această obligație. Motiv pentru care, invocă din oficiu, în temeiul art.137 C.pr. civilă coroborat cu art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 excepția nelegalei timbrări și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții, excepție care primează înaintea oricărui act de dispoziție al părții.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5408 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui Maramureș s-a respins cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței împotriva debitoarei SC E. S., J_, CIF 18035575, formulată de lichidatorul C. I. DE I. B. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 3753 pronunțată în dosarul T. ui Maramureș nr._ s-a dispus dizolvarea S.C. "E. " S.R.L. în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată .
1
Societatea a fost deci dizolvată întrucât nu a depus până la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale, demarându-se astfel procedura de dizolvare și subsecvent cea de lichidare voluntară potrivit alin.6 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Unicul temei al cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvență invocat de către lichidator îl constituie eșecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile și a bunurilor societăți și pentru a lua legătura cu reprezentanții societății,elemente care ar atrage incidența cazului de deschidere a procedurii reglementat de art.3 pct.25 și art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006.
Potrivit art.260 alin4 din Legea nr. 31/1990 "În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului";.
Lichidatorul nu a invocat și cu atât mai puțin nu a dovedit starea de insolvență a S.C. "E. " S.R.L. prin care potrivit art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006 se înțelege "acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile";.
Deschiderea procedurii simplificate de insolvență în temeiul art.270 indice 1 din Legea nr. 31/1990 care stabilește că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței ,supunând acestei proceduri și societățile comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conține dispoziții derogatorii pentru aceste societăți.
În consecință rămân supuse condițiilor legale generale prevăzute de Legea nr. 85/2006 și anume:1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art.
1 alin.1 și 2 din Legea nr.85/2006;2)existența unei creanțe certe,lichide și exigibile de mai mult de 90 de zile;3)lipsa/insuficiența disponibilităților bănești pentru stingerea creanței, ultimă condiție care definește însăși insolvența și care este esențială așa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de Legea nr. 85/2006.
Or, raportat la cazul concret dedus judecății, o singură creanță într-un cuantum de 1.576 lei nu justifică o pretinsă stare de insolvență a debitoarei; scopul procedurii insolvenței constă în acoperirea pasivului, însă pentru a acoperi o atare creanță costurile sunt substanțial mai mari.
Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ indiferent de titularul cererii având ca obiect deschiderea procedurii și cu atât mai mult în cazul în care cererea este formulată de către lichidator potrivit art.260 alin4 din Legea nr. 31/1990,text de lege care face trimitere expresă ";îndeplinirea condițiilor pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență";.
Aceste sunt considerentele pentru care se va respinge cererea lichidatorului care nu a invocat și nici nu a dovedit starea de insolvență și implicit calitatea de debitor a S.C. "E. " S.R.L..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, C.I.I. B. L.
în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. E. S.R.L., modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii sale în vederea deschiderii procedurii
insolvenței în formă simplificată față de debitoare.
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina lichidatorului recurent obligația de a achita taxa judiciară de timbru
2
în sumă de 60 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 recurentul a fost înștiințat să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de_ (f. 7), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.
Recursul, fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de C.
I.
DE INSOLVENȚĂ
B.
L. împotriva sentinței civile nr. 5.408 din _
pronunțată în dosarul
nr._ al T. ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 08 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. I. C. I. M. D.
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: N. Koșa.
G. ,
M. N. ȚAR
3
← Sentința civilă nr. 259/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 442/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|