Decizia civilă nr. 1452/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1452/2013
Ședința publică de la 08 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. -A. N.
Judecător S. Al H. Judecător M. B. Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de D. G.
A F. P.
A J.
B. -N., împotriva sentinței civile nr. 858/_
, pronunțată în
dosarul nr._ al T.
ui B.
-N., privind și pe intimat S. V. S.
N. PRIN LICHIDATOR J.
I.
S., intimat SC V. S. N., intimat O.
R. C. DE PE L. TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD, având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
La data de 7 decembrie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 858/_, pronunțată în dosarul nr._ al
T. ui B. -N. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar I.
S. și în consecință:
- s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S.C.
S., CUI 5291423, înregistrată la Registrul C. sub nr.J_ .
s-a dispus radierea societății debitoare din evidențele O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. .
s-a dispus notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către
D. G. a F. P. B. -N., O. ui R. C. de pe lângă
B. -N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.
a fost aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 1000 lei depus de lichidatorul judiciar I. S. și s-a dispus onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006.
a fost descărcat lichidatorul judiciar I. S. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.
s-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În cauză a fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul
creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.
Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea SC
V. S. și radierea acesteia din evidențele O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea D. G. A F.
P. A J. B. -N.
solicitând admiterea recursului, casarea hotararii atacate si, in consecinta, continuarea procedurii insolventei, cu respectarea dispozitiilor legale prevazute de Legea 85/2006.
Apreciază ca inchiderea procedurii in temeiul prevederilor art.131 din Legea 85/2006 este prematura intrucat lichidatorul judiciar desemnat avea obligatia nu numai sa constate ca societatea nu mai detine bunuri in patrimoniu si sa solicite inchiderea procedurii, ci si sa analizeze si sa prezinte in rapoartele sale de activitate motivele pentru care bunurile evidentiate in situatiile financiar- contabile intocmite pentru perioada anterioara deschiderii procedurii nu se mai regasesc in patrimoniul debitoarei.
Astfel, una dintre principalele atributii ale lichidatorului judiciar, este, potrivit art.25, a1.1, lit.b,din Legea 85/2006 si "examinarea activitatii debitorului asupra caruia se initeaza procedura simplificata in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprelurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le- ar fi imputabila si a existentei premiselor angajarii raspunderii acestora in conditiile art. 138 (..) "
In opinia creditoarei acest raport trebuie sa cuprinda si mentiuni privind activul patrimonial al debitoarei, modul cum a fost gestionat acesta, daca au fost efectuate transferuri patrimoniale si in ce conditii, felul in care
administratorii societatii au folosit veniturile obtinute din instrainarea bunurilor, etc.
Apreciază ca inchiderea procedurii s-a facut fara efectuarea unei analize in detaliu si completa a situatiei financiare a debitorului, precum si a aspectelor ce ar putea fi imputabile administratorilor statutari ai societatii.
Fata de lipsa fondurilor necesare continuarii procedurii de lichidare, arată faptul ca acestea puteau fi obtinute prin aplicarea dispozițiilor art.4, al.4 din Legea 85/2006 care arata: " In lipsa disponibilitatilor in contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare ", fond constituit din taxele platite de persoanele fizice si juridice registrului comertului pentru serviciile prestate de acesta.
Inchiderea procedurii prin invocarea neavansarii sumelor de catre creditori apare ca o sanctiune pentru creditorii care nu pot avansa sumele necesare continuării lichidarii.
Chiar si in ipoteza in care institutia creditoare ar fi putut avansa sume pentru continuarea procedurii de insolventa, astfel cum i-a solicitat lichidatorul judiciar, creanta recurentei, a carei recuperare se dovedeste dificila si in cuantumul inscris pe Tabelul de creante, s-ar fi marit, devenind si mai greu de recuperat.
Debitoarea intimată S.C. V. S.R.L., prin lichidator judiciar SCP I.
S.P.R.L. B. a formulat întâmpinare
prin care solicită, ca prin decizia ce se va pronunta, in temeiul art. 115 Cod Proc. Civ: sa se respingă recursul declarat ca fiind lipsit de interes si sa se mentină în totalitate hotararea atacata ca temeinica si legală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.1981/2011 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar I.
S. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, s-a dispus dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare a acesteia, fiind numit lichidator judiciar I. S. .
La dosarul cauzei a fost depusă o declarație de creanță, care a fost analizată de către lichidatorul judiciar și înscrisă în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei, respectiv DGFP B.
N., cu o creanță bugetară în cuantum de 668 lei.
Prin sentința recurată, în baza disp.art.131 din lege, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea acesteia din registrul de publicitate.
Obiect al prezentului recurs îl constituie dispoziția referitoare la admiterea cererii de închidere a procedurii insolvenței debitoarei, solicitându-se casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivele de recurs se arată că au fost prejudiciate drepturile și interesele acestui participant, în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea constatării situației reale a bunurilor debitoarei.
Analizând aceste motive de nelegalitate, prin prisma celor mai sus arătate, Curtea constată că susținerile creditoarei nu își găsesc fundament în modul în care judecătorul sindic a înțeles să administreze procedura insolvenței debitoarei.
Cu titlu preliminar, Curtea constată că intimatul a invocat prin întâmpinare excepția lipsei de interes în susținerea recursului, în condițiile în care a învederat și judecătorului sindic împrejurarea că creanța recurentei a fost achitată integral.
Aceste susțineri nu au fost contestate de către creditoarea-recurentă, nefăcându-se nicio referire la ele în calea de atac declarată, dar Curtea constată că judecătorul sindic a fost sesizat de către lichidator cu o cerere de închidere a procedurii întemeiată pe prev. art. 131, iar nu pe cele ale art. 133 din LPI, motiv pentru o astfel de analiză, făcută direct în recurs, chiar și pe cale incidentală, este incompatibilă cu prev. art. 316 și 294 C.pr.civ.
Așa fiind, instanța va trebui să analizeze pe fond susținerile din recurs iar în acest context, se constată că, așa cum rezultă din textul art.131 din Legea nr.85/2006, condițiile care trebuie îndeplinite sunt numai lipsa bunurilor din averea debitoarei, sau insuficiența acestora, raportat la cheltuielile procedurii și refuzul creditorilor de avansare a sumelor corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Or, așa cum reiese din cererea întocmită de către lichidatorul judiciar, ambele cerințe sunt prezente în speță, astfel încât sentința pronunțată este temeinică și legală.
În acest context, nu pot fi reținute susținerile conform cărora art.131 din lege nu are o natură imperativă, întrucât modificarea acestor dispoziții, survenită prin O.U.G. nr. 173/19 noiembrie 2008, a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligația de a închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în lege, situații în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
În final, important de subliniat este și faptul că, raportat la temeiul legal invocat de către judecătorul sindic pentru închiderea procedurii, respectiv art. 131 din lege, orice referire la activitatea prestată de către lichidator, apreciată prin recurs ca fiind superficială, este neavenită, în condițiile în care pentru continuarea demersurilor în vederea identificării activelor nu există fonduri în averea debitoarei, iar creditoarea nu s-a oferit, nici chiar prin recurs, să avanseze sumele corespunzătoare.
Astfel, în optica legiuitorului, dezideratele obiective ale degrevării fondului de lichidare și ale asanării circuitului comercial prevalează față de cele subiective invocate de către recurentă, în situația în care aceasta nu înțelege să- și asume riscurile avansării sumelor necesare continuării procedurii.
Pentru toate aceste motive, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.85/2006 și art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește solicitarea referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, Curtea constată că nu există identitate între subiectul de drept indicat în partea introductivă a întâmpinării și cel nominalizat în chitanța referitoare la plata onorariului avocațial, iar raportat la efectele produse de sentința recurată, executorie, în lipsa depunerii contractului de asistență juridică, aceste pretenții nu au putut fi validate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de D. G. A F. P. A J. B.
-N., împotriva sentinței civile nr. 858/_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N., pe care o menține în întregime.
Respinge cererea privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de_ .
Președinte,
G. -A. N.
Judecător,
S. Al H.
Judecător,
M. B.
Grefier,
A. B.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./_ Jud.fond: C. V.
← Sentința civilă nr. 154/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 3672/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|