Decizia civilă nr. 1460/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1460/2013

Ședința publică de la 08 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. -A. N.

Judecător S. Al H. Judecător M. B. Grefier A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de I&O I. S. împotriva sentinței civile nr.2942 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui S.

, privind și pe intimat SC M. N. B. S., intimat O. R. C. DE PE L. TRIBUNALUL SĂLAJ, intimat F. T., având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ.

După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.2942 din 0_ pronunțată în dosar nr._ al

T. ui S. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de lichidatorul judiciar I&O I. S., reprezentantul debitoarei SC M. N. B. S., societate în insolvență, pentru obligarea pârâtului F. T. la plata pasivului debitoarei, în valoare de 56.346 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activitati care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele

documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se platească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.

Judecătorul sindic a reținut că la data când pârâtul Farkas T. a devenit asociat și administrator al societății debitoare, societatea se afla deja în insolvență.

Răspunderea prevăzută de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, intervine pentru fapte anterioare și care cauzează intrarea în insolvență, iar simplul fapt al nepredării documentelor contabile către lichidator după deschiderea procedurii nu dovedește fapta ilicită prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d.

În ceea ce privește cererea lichidatorului întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. a din Legea insolvenței, instanța a reținut următoarele :

Potrivit bilanțului contabil depus la data de_ -ultimul bilanț depus de debitoare reiese că aceasta deține bunuri și indisponibilități de valoare de 42.015 lei (f.29).

Cum pârâtul chemat în judecată nu deținea la data de_ nici o calitate în societatea iar în cauză nu s-a dovedit că la data preluării societății (_ ) acestuia i-au fost predate bunurile și disponibilitățile bănești, instanța a apreciat că nu s-a dovedit în cauză că pârâtul Farkas T. a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, situație în care a respins ca nefondată acțiunea formulată de lichidatorul judiciar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs I&O I. S. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M. N. B. S.

solicitând ca in urma analizarii probelor administrate in cauză sa se dispună, admiterea recursului modificarea sentintei atacate si admiterea cererii formulate in sensul obligarii paratului F. T. la suportarea pasivului societatii debitoare S.c. M. N. B. S.R.L.

În motivare s-a arătat că neprezentarea bunurilor si disponibilului se incadreaza in prevederile art. 138 litera a din Legea 85/2006.

Fapta este ilicita si a dus la crearea unui prejudiciu de 42.015 lei si la imposibilitatea achitarii creantelor.

Administratorul statutar al debitoarei, nu s-au ingrijit de tinerea evidentelor contabile conform prevederilor legale. La sediul debitoarei nu au fost gasite documente ale societatii si debitoarea nu a depus declaratii fiscale din februarie 2011.

In aceste conditii, nu s-a putut identifica componenta creantelor de

271.029 lei, inscrise in Bilantul contabil la_ publicat pe site-ul M. ui Finantelor pentru ca lichidatorul sa procedeze la recuperarea acestor creante.

Pentru neintocmirea declaratiilor fiscale, DGFPS a aplicat amenzi in suma de 3.000 lei, parte componenta a creantei inscrise in Tabel.

Netinerea contabilitatii conform prevederilor legale se incadreaza in prevederile art. 138 litera d din legea 85/2006.

Existenta un raport de cauzalitate intre faptele paratului enumerate mai sus si imposibilitatea platii creantelor de 56.346, inscrise in Tabelul definitiv al creditorilor rezulta astfel cu certitudine.

Consideră ca in mod gresit instanța de fond a respins cererea formulata de lichidator sustinand ca la data la care paratul a preluat partile sociale de la ceilalti asociati si a devenit unic administrator al debitoarei, aceasta se afla in insolventa. Asa cum a aratat mai sus din Bilantul contabil de la_ rezulta ca

debitoarea avea creante de incasat in suma considerabila de 271.029 lei suma ce nu a putut fi recuperata in cadrul procedurii tocmai datorita faptului ca administratorul statutar nu a prezentat actele contabile si componenta soldului contului creditori de incasat. Mai mult la data de_ exista un disponibil banesc de 41. 927 lei cu care se putea acoperi creantele fiscale .

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

Prin cererea formulata si precizata ulterior, I&O I. S. în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC M. N. B. S., a solicitat obligarea numitului F. T., care a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei, la suportarea din averea proprie a pasivului societatii, în cuantum de 56.346 lei in. În drept, au fost invocate prev. art. 138 alin 1 lit. a si d din Legea 85/2006 modificata.

In motivarea cererii a aratat ca paratul F. T., in calitate de administrator al societatii debitoare, a utilizat bunurile acesteia in folosul propriu sau al altei persoane, contribuind in acest mod la instalarea starii de insolventa a debitoarei.

Pentru a justifica aceasta sustinere, s-a arătat că din bilanțul contabil de la_, ultimul bilant depus de debitoare, conform informatiilor luate de pe site- ul oficial al M. ui Finantelor P. e, rezulta ca debitoarea deținea, la data de_, bunuri si disponibilitati in valoare de 42.015 lei, compuse din: active fixe

- 88 lei și disponibil de 41.927 lei.

Lichidatorul a notificat administratorul statutar al debitoarei de la data deschiderii procedurii, respectiv pe paratul F. T., sa prezinte inventarul activelor si sa predea disponibilul de 41. 927 lei, insa acesta nu a prezentat nici un act financiar contabil a societatii debitoare si nici disponibilul existent in sold la data de_ .

Judecătorul sindic a respins cererea, cu motivarea că pârâtul a fost numit administrator la_, iar sentința de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei a fost pronunțată la_, astfel încât, în mod obiectiv, acesta nu a putut cauza starea de insolvență, care era anterioară datei la care a preluat mandatul său.

Prin recursul declarat, se critică această abordare, cu motivarea că, în calitate de administrator statutar, de la data deschiderii procedurii, pârâtului îi revenea obligația de a preda atât documentele contabile, cât și bunurile evidențiate în bilanț, cu atât mai mult cu cât în lipsa unor date concrete referitoare la situația debitoarei, lichidatorul a fost în imposibilitate de a proceda la recuperarea creanțelor deținute față de terți, din bilanțul contabil de la_ rezultând că debitoarea avea sume de încasat, în cuantum considerabil de

271.029 lei. Mai mult, la data de_, exista un disponibil bănesc de 41.927 lei, cu care se puteau acoperi creanțele fiscale.

Trecând la analiza recursului, Curtea constată că trebuie subliniată, în primul rând, împrejurarea că recurentul nu a contestat cele reținute de către tribunal, în sensul în care pârâtul a preluat părțile sociale și conducerea societății debitoare la data de_, în timp ce sentința de deschidere a procedurii a fost pronunțată la data de_ .

Apoi, de amintit este că cererea de atragere a răspunderii personale a pârâtului se raportează exclusiv la datele evidențiate în bilanțul depus la_, respectiv anterior preluării mandatului de către acesta și în condițiile în care reclamantul nu s-a preocupat pentru a identifica condițiile în care a avut loc cesiunea de părți sociale și, respectiv, preluarea funcției de administrator, cu referire specială la eventuale clauze legate de predarea bunurilor și a evidenței contabile, precum și a asumării de către pârât a situației societății, astfel cum era

ea evidențiată în documentele predate. Cu alte cuvinte, reclamantul a efectuat o analiză superficială a stării de fapt anterioare deschiderii procedurii, fără a întreprinde demersuri suplimentare, dar care ar fi fost necesare pentru a fundamenta cererea formulată, din perspectiva prev. art. 1169 C.civil.

Pe de altă parte, din cererea formulată nu rezultă că activitatea debitoarei ar fi continuat și sub mandatul pârâtului, în actele dosarului neexistând nici un indiciu în acest sens, relevantă fiind și împrejurarea că, conform susținerilor reclamantului, pasivul de 56.346 lei este reprezentat de sume datorate bugetului general consolidat, din care 3.000 lei, amenzi aplicate de creditoarea DGFP S. pentru nedepunerea declarațiilor fiscale, aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii.

Pornind de la aceste premise, Curtea constată că răspunderea reglementată de art. 138 și urm. din Legea insolvenței este o formă specială de răspundere civilă delictuală. Prin urmare, pentru a fi antrenată, este nevoie să fie întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998-999

C. civ. (Codul civil din 1864), precum și cele special reglementate de art. 138 și următoarele din legea insolvenței.

Din această perspectivă, în mod corect a subliniat judecătorul sindic că trebuie dovedită de către reclamant existența tuturor condițiilor generale, iar vinovăția, ca element al răspunderii, trebuie să îmbrace forma intenției, iar nu a culpei. Fiind vorba de intenție, aceasta nu este prezumată, ci trebuie să fie dovedită. Aceste considerații sunt valabile și în privința cerinței referitoare la folosirea bunurilor în interesul personal al pârâtului, în ceea ce privește fapta prev. de art. 138 alin. 1 lit. a din lege, precum și a raportului de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul cauzat creditoarei.

Mai mult, reclamantul nu a indicat de ce a considerat că pârâtul ar fi folosit aceste bunuri în interes personal, din moment ce nu există nici cel mai mic indiciu că ele i-ar fi fost într-adevăr predate. Chiar trecând peste acest aspect, întrucât ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile delictuale, legea privind procedura insolvenței nu stabilește o prezumție a existenței folosului, adică a interesului propriu sau al altei persoane, acestea trebuind dovedite de cel ce face această afirmație. De asemenea, trebuie făcută dovada existenței raportului de cauzalitate între faptele alegate și intrarea debitoarei în stare de insolvență. Or, din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a cererii precizatoare nu rezultă în niciun fel că s-ar fi făcut această dovadă, reclamantul făcând doar simple afirmații, fără corespondent în probațiunea administrată.

Astfel, chiar admițând că bunurile la care face referire reclamantul ar fi fost predate la data de_, având în vedere că mare parte din pasiv este reprezentat de amenzi care nu au fost generate de activitatea debitoarei, ulterioară acestei date, chiar o eventuală utilizare a lor de către pârât, în folosul propriu, este exclus să fi cauzat starea de insolvență, prin raportare la componența concretă a pasivului, din moment ce însăși cesiunea de părți sociale a avut loc ulterior înregistrării cererii de deschidere a procedurii.

În ce privește condițiile prevăzute de art. 138 alin. 1 lit, d) din Legea nr. 85/2006, Curtea va constata că nici acestea nu sunt întrunire, potrivit situației de fapt și că instanța de fond a reținut în mod corect acest aspect.

Astfel, acest text normativ prevede că este posibilă antrenarea răspunderii fostului organ de conducere al debitoarei care a cauzat starea de insolvență prin una din următoarele fapte: a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Or, raportat la cele anterior reținute, este evident că niciuna dintre aceste fapte nu a fost săvârșită de pârât, cu consecința cauzării stării de insolvență.

Reclamantul a apreciat că poate fi reținută în sarcina pârâtului fapta de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care acesta nu i-a predat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr.85/2006. Deși acest lucru este real, în mod corect a arătat tribunalul că nu există nicio legătură de cauzalitate neținerea contabilității, în sens larg, ulterior datei de_ și prejudiciul suferit de creditoare și materializat în tabelul definitiv consolidat.

Curtea achiesează acestor statuări, în contextul în care, conform celor anterior indicate, societatea debitoare nu a mai desfășurat activitate, în perioada mandatului pârâtului, motiv pentru care trebuie analizată influența lipsei documentelor contabile pentru acest interval asupra stării de insolvență, având în vedere faptul că ținerea contabilității reflectă înregistrarea operațiunilor efectuate de debitoare și oferă creditorilor posibilitatea verificării acestora sub aspectul legalității lor și asupra solvabilității debitoarei.

Or, în condițiile în care chiar reclamantul recunoaște că debitul datorat către DGFP S. provine din perioada anterioară datei de_, inexistența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu este evidentă.

Pe de altă parte, neținerea evidenței contabile, pentru perioada anterioară cesiunii de părți sociale, nu îi poate fi imputată pârâtului, care era la acel moment străin de activitatea societății.

Cu alte cuvinte, ajungerea debitoarei în stare de insolvență, poate fi legată doar de activitatea anterioară lunii iunie a anului 2011, care a generat debitul principal și neachitarea lui în termen, iar nu de neținerea contabilității pentru o perioadă în care nu se mai desfășura activitate și pentru care au curs penalități pentru creanțele bugetare, în temeiul legii.

Așa fiind, deși Curtea achiesează considerațiilor teoretice conform cărora, de principiu, neținerea contabilității poate constitui temei pentru aplicarea prev. art. 138 alin. 1 lit. d din lege, nu trebuie negată specificitatea stării de fapt reținute de către tribunal și caracterul special al răspunderii reglementate de acest text legal.

Aceasta întrucât antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere, ca formă specială a răspunderii civile delictuale, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv fapta ilicită a acestora, prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și intenția celui față de care se antrenează răspunderea, respectiv reprezentarea faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea stării de insolvență. Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență. Simpla constatare a stării de insolvență nu constituie însă o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii.

Referitor la raportul de cauzalitate, disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 impun condiția ca fapta membrilor organelor de conducere să fi cauzat ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și, indirect, creditorii săi. La rândul său, vinovăția trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei.

Raportând aceste considerații teoretice la specificul cauzei, Curtea constată că în sarcina pârâtului nu se pot reține faptele ilicite la care face referire lichidatorul, lipsind atât raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, prin prisma tuturor celor mai sus expuse și fiind discutabilă și existența vinovăției pârâtului, respectiv intenția acestuia de a prejudicia, prin fapta invocată, creditorii debitoarei.

Aceste considerații rămân valabile chiar dacă lichidatorul judiciar a relevat că datele din ultimul bilanț depus, anterior cesiunii, atestă și existența unor creanțe față de terți, în cuantum semnificativ, care nu au putut fi recuperate

datorită nepredării evidențelor contabile, fiind valabile cele anterior expuse, cu privire la contextul în care pârâtul a preluat mandatul de administrator.

Pentru toate aceste motive, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins în consecință, în baza prev. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de I&O I. S. împotriva sentinței civile nr.2942 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

Președinte,

G. -A. N.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

M. B.

Grefier,

A. B.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: L. M.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1460/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței