Decizia civilă nr. 3595/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

Decizii și sentințe comerciale (faliment) - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR.3595/2013

Ședința publică din data de 25 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. S. JUDECĂTOR: C. P.

JUDECĂTOR: A. M. C. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de pârâții

C. R. M. și C. T., împotriva sentinței civile nr. 222 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S., cauza privind și intimata SC C. SRL PRIN LICHIDATOR J. I. IPUR, SC C. SRL, având ca obiect angajarea răspunderii conform art. 138 din Legea 85/2006.

În data de_ și respectiv_, s-au înregistrat la dosar concluzii scrise din partea recurenților, trimise prin fax și depuse prin Serviciul registratură al instanței.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 222 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. a fost admisă acțiunea precizată formulată de lichidatorul judiciar al SC C. SRL, împotriva pârâților C. R. M. și C. T., și în consecință în temeiul art. 138 lit. "a" din Legea nr. 85/2006 pârâții au fot obligați să suporte în solidar o parte din pasivul debitoarei în sumă de 1.141.792 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 3366 din 19 mai 2011, dată in dosarul nr._ al T. ui S. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei SC C. SRL, și s-a numit lichidator judiciar CII. V. V. .

Din informațiile furnizate de ORC administrarea debitoarei de la înființarea societății a fost stabilită in sarcina ambilor asociați, respectiv a pârâților C. R.

M. și C. T.

In procedură au depus declarație de creanță un număr de 26 creditori pentru suma totală de 2.605.514,23 lei, sume cu care creditorii a fost înscriși în tabelul creanțelor debitoarei.

Pârâții prin întâmpinarea depusă au arătat că faptele imputate privesc exclusiv conduita pretins neconformă a numitei C. R. M. in calitatea sa de administrator de fapt și drept a falitei, iar despre pretinse acțiuni neconforme imputabile exclusiv numitului C. T. nu se face deloc vorbire de unde rezultă și faptul că doar la modul formal a fost și acesta împrocesuat in calitate de

pârât in cadrul acțiunii.

În cauză instanța a analizat incidenței dispozițiilor art. 138 alin.1 lit. a coroborat cu art.138 alin. 4 teza a II-a sub aspectul angajării răspunderii solidare a tuturor membrilor organelor de conducere ai debitoarei.

Din istoricul debitoarei rezultă că administratori ai societății debitoare au fost pârâții C. R. M. și C. T. .

Dispozițiile art.138 se referă la membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății și la orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin faptele expres și limitativ prevăzute la lit. a și g ale textului susmenționat, aceste persoane putând fi obligate de judecătorul sindic la suportarea unei părți din pasivul debitorului persoană juridică aflată în insolvență. Legea are în vedere pe membrii organelor de conducere și de supraveghere al societăților comerciale.

În ceea ce privește persoanele care sunt ținute în concret să răspundă patrimonial pentru pasivul debitorului, persoană juridică insolventă, acestea sunt, de regulă administratorii sociali, directorii precum și orice altă persoană care a contribuit prin faptele expres și limitativ prevăzute de lege la ajungerea în insolvență a debitorului.

Sediul materiei privind solidaritatea se regăsește în textul art. 134 alin.4 teza I și II din Legea nr. 85/2006. Astfel " în caz de pluralitate, răspunderea persoanelor prevăzute la alin.(1) este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporan sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența. Persoanele în cauză se poate apăra de solidaritate dacă, în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor care au cazat insolvența și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste decizii.";

Față de textul de lege sus citat instanța a reținut că administratorul C.

și-a exercitat mandatul anterior și contemporan apariției stării de insolvență, acesta fiind numit administrator de la înființarea societății comerciale.

Pârâtul nu a afirmat faptul că în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice s-a opus la actele și faptele care au cauzat insolvența, sau că lipsind de la luarea deciziilor care au cauzat insolvența a solicitat să se consemneze ulterior luării deciziei opoziția lui, mărginindu-se să afirme că din modul de redactare a cererii de chemare în judecată nu rezultă că ar fi săvârșit fapte de natură să atragă insolvența debitoarei și că ar fi fost împrocesuat formal.

Din răspunsurile date de pârâtul C. T. la interogatoriul luat acestuia în ședința publică din_ instanța a reținut că a existat o bună colaborare între el și celălalt administrator al firmei (soția sa C. R. M.

) care îl informa despre deciziile luate, dar nu s-a implicat în luarea deciziilor.

Judecătorul sindic a reținut că una din prerogativele esențiale ale calității de administrator conferite de lege este aceea de administrare și gestionare, ce trebuie exercitate conform legii. Exercitarea lor este o obligație iar corelativul -neexercitarea lor este un neajuns care poate atrage angajarea răspunderii.

În consecință pârâtul nu poate fi apărat de solidaritate, în speță nefiind întrunite cumulativ condițiile impuse de a prevederilor art. 138 alin.4 teza a II-a din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește procedura de antrenare a răspunderii, aceasta este reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putând fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii. Încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului. Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a stării de insolvență constituie o condiție suficientă pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de creditori și implicit prejudicierea acestora. Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art. 138 din

Legea nr. 85/2006, impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților sau să fi constituit numai o condiție favorabilă producerii acestei stări.

Vinovăția poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. Simpla reprezentare a faptului că prin săvârșirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciază societatea și creditorii, prin producerea sau numai condiționarea stării de insolvență este suficientă pentru antrenarea răspunderii.

Instanța a reținut că în sarcina pârâților poate fi reținută fapta prevăzută de art.138 lit. a din Legea nr. 85/2006.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză

- și necontestat de părți - în soldul contului 461 "debitori diverși"; din balanța SC C. SRL la data de_, sunt înregistrate ridicări de avansuri nejustificate in contabilitate, in valoare de 1.141.792 lei.

Expertul a precizat că pârâții încearcă să justifice sumele ridicate prin faptul ca valoarea chiriilor achi tate pentru spatiile comerciale a fost mai mare decât valoarea înscrisă in contractele de chirie, și că consumabilele si materialele utilizate in cadrul lucrărilor de investiții, achitate din avansurile ridicate, nu au la bază documente justificative din cauza faptului ca "nu au fost primite de la furnizor, ori din omisiunea de a le păstra si preda la contabilitate".

Conform notei explicative aflate la pag. 56- 58 din raportul de expertiză pârâții au arătat că "toate aceste cheltuieli au fost achitate din avansuri spre decontare fără documente justificative.

Prin concluziile scrise pârâții au arătat că sumele reprezentând

avansuri spre decontare în sumă de 1.141.792 lei, au fost folosite în interesul firmei totodată nu se poate reține, chiar dacă s-ar accepta

teza lichidatorului judiciar că ar fi existat avansuri ridicate nejustificat din contabilitate-nu există nici o dovadă că acestea ar fi generat măcar în parte sau că ar fi determinat ele însele starea de insolvență a falitei.

Instanța a reținut că pârâții nu au făcut dovada faptului utilizării avansurilor spre decontare în sumă de 1.141.792 lei în

interesul debitoarei SC C. SRL, astfel încât instanța va reține, pe calea prezumției judiciare că aceștia au utilizat bunurile debitoarei, respectiv sume le d e bani ridicate fără documente justificative) in interes propriu sau al unei alte persoane, faptă ce se încadrează in

prevederile art.138 alin.(l) lit. a)din Legea insolvenței.

Prin săvârșirea cu vinovăție a acestor fapte ilicite de către pârâți, în patrimoniul societății debitoare s-a creat un prejudiciu evident reprezentat de cuantumul datoriilor acumulate de către societatea debitoare, între fapta ilicită, prejudiciu și starea de insolvență a debitoarei existând un raport de cauzalitate, prin însușirea sumelor în valoare totală de 1.141.792 lei, administratorii contribuind în mod direct la insolvența societății.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs C. R. M. și C. T.

, solicitând admiterea recursului așa cum este formulat si motivat și, pe cale de consecintă, modificarea in tot a sentintei comerciale recurate ca fiind nelegala si netemeinica, in sensul respingerii ca nefondata a actiunii avand ca obiect antrenarea de raspundere a administratorilor astfel cum a fost precizata de lichidatorul judiciar.

În motivarea recursului, pârâții arată că motivul de recurs invocat statuează două ipoteze distincte - prima vizând încălcarea unei norme de drept substanțial, iar cea de-a doua ipoteză vizând interpretarea eronată a unei norme juridice - ambele fiind incidente în prezenta cauză.

In mod eronat, instanta de fond a reținut ca indeplinite conditiile de angajare a raspunderii patrimoniale a administratorilor, fata de continutul textelor legale si probatoriul administrat in cauza.

Or, in raport de cele 2 coordonate - probatoriul administrat in cauza - si justa interpretare a normelor legale incidente in materie, rezulta ca actiunea precizata de lichidatorul judiciar se impunea a fi respinsa ca nefondata, din perspectiva retinerii ca nefiind intrunite conditiile de angajare ale acestui tip particular de raspundere prevazute de lege:

Astfel cum au sustinut in cuprinsul inscrisurilor ce au materializat pozitia procesuala, răspunderea reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei constituie o formă specială a răspunderii juridice, care constă într-un raport obligațional în temeiul carita o persoană este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa. Astfel, potrivit art. 998 c. civ. - cadrul legal general cu privire la antrenarea oricărui tip de răspundere juridică - orice faptă care cauzează prejudicierea unei persoane, obligă pe cel din a cărui greșeală l-a ocazionat a-l repara.

Astfel, condițiile generale ale răspunderii speciale personale sunt: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, culpa sau vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Or, în cauza, nu sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii statuate de Legea nr.85/2006, astfel faptele imputate nu se circumscriu cazurilor de antrenare a raspunderii reglementate de lege,pe de o parte, iar pe de alta parte, nu se poate retine in sarcina recurenților vreo culpa in producerea insolventei falitei si nici nu exista prejudiciu ori cauzalitate intre faptele imputate si prezumtivul prejudiciu invocat.

Instanta de fond a interpretat in mod gresit concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza si totodata a aplicat in mod eronat textele legale ce reglementeaza angajarea raspunderii administratorilor, netinand cont de concluziile finale ale raportului de expertiza ce confirma sustinerile recurenților în sensul ca la cauzarea starii de insolventa a falitei au concurat o serie de factori, cu totii externi conduitei administratorilor. Or, atat timp cat nu se poate retine intrunirea cumulativa a conditiilor de angajare a raspunderii patrimoniale a recurenților, in cauza nu apare ca fiind incident niciunul din motivele legate de angajarea raspunderii materiale a administratorilor.

Tot in mod nelegal au fost interpretate si aplicate si dispozitiile privind persoanele in sarcina carora se poate antrena forma de raspundere particulara prevazuta de Legea 85. Desi atat actiunea introductiva cat si precizarea sa ulterioara sunt formulate in contradictoriu cu 2 persoane, C.

R. M. si C. T., faptele imputate privesc exclusiv conduita pretins neconforma a numitei C. R. M. in calitatea sa de administrator de fapt si drept a falitei.

Despre pretinse actiuni neconforme imputabile exclusiv numitului C.

T. nu se face deloc vorbire de unde rezulta si faptul ca doar la modul formal a fost si acesta improcesuat in calitate de parat in cadrul actiunii. Pe de alta parte, se cuvine mentionat si faptul ca, astfel cum rezulta din cuprinsul actelor si documentelor predate in integralitate lichidatorului judiciar, conform solicitarilor sale, rezulta faptul ca activitatea falitei a fost atat in fapt cat si in drept coordonata de C. R. M., fara nicio implicatie a numitului C. T., fapt ce este de natura a inlatura prezumtia de solidaritate a raspunderii administratorilor respectiv niciunei forme de raspundere fata de numitul C. .

Corecta interpretare si aplicare a normelor legale ar fi generat pronuntarea unei solutii de neangajare a raspunderii patrimoniale in privinta numitului C. T. si prin raportate la argumentele redate mai sus. Dat fiind faptul ca in prezenta cauza calea de atac promovata de recurenți genereaza o devolutie integrala a cauzei conform disp.art.304 indice 1 C.proc.civ, iar instanta de recurs este chemata a analiza cauza dedusa judecatii sub toate aspectele sale, arată ca sentinta civila recurata este deopotriva nelegala si neintemeiata, din considerentele pe care le vor

expune in cele ce urmeaza:

În ceea ce privește faptele imputabile recurenților in calitate de administratori, nu pot fi retinute in sarcina lor niciunul dintre actele sau faptele juridice de natură a angaja răspunderea personala in lumina textului art 138 din Legea 85/2006, si cu atat mai putin cel invocat de lichidatorul judiciar prin precizarea de actiune si in considerarea argumentelor acolo expuse. Practic, ei nu sunt responsabili de folosirea bunurilor firmei in interes propriu ori al unei alte persoane juridice fapte ce ar fi cauzat starea de insolventa a falitei - fapta ce ar genera antrenarea de raspundere in baza art 138 alin 1 lit a din Legea insolventei.

Pentru aplicarea prevederilor art 138 alin 1 lit a este necesar din capul locului a se face dovada certa ca administratorii au utilizat bunurile in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane juridice, dovada care in speta nu s-a putut face de catre lichidator.

Contrar celor retinute, exista o justificare exacta a sumelor ridicate cu titlu de avans, justificare retinuta de expert, in baza actelor avute in vedere la efectuarea expertizei,care retine in concluziile raportului, la obiectivul 7, in mod explicit faptul ca din sumele ridicate s-au achitat materiale si

consumabile in interesul falitei, chirii, ori s-au platit diversi furnizori de produse ori servicii printre care, fara niciun element de suspiciune, s-a aflat si SC CMC C. SRL.

De asemenea, expertul judiciar nu a facut niciun fel de referire la un eventual caracter ilicit al ridicarilor de bani ori la imprejurarea ca aceste sume ar fi fost folosite in mod fraudulos in interesul administratorilor ori al unei terte persoane.

Asadar, chiar daca s-ar accepta teza ca ar fi existat avansuri ridicate nejustificat din contabilitate nu exista nicio dovada certa ca acestea ar fi generat macar in parte ori determinat ele insele starea de insolventa a falitei.

Pronuntarea solutiei date cu privire la cererea formulata are in vedere o premisa eronata - bazata pe o interpretare gresita a concluziilor raportului de expertiza - a lipsei justficarii avansurilor ridicate corelata cu retinerea si a prezumtiei ca acestea ar fi determinat starea de insolventa a falitei.

In primul rand, nu s-a avut in vedere faptul ca ridicarea de sume ca avans nu reprezinta o prezumtie de iliceitate ori culpa a administratorilor cu atat mai mult cu cat este justificata, iar pe de alta parte, chiar daca s-ar retine o atare prezumtie, aceasta este rasturnata de chiar concluziile finale ale raportului de expertiza, cap. III, ce stabileste fara dubiu, inexistenta unei legaturi intre faptul ridicarii de sume ca avans si starea de insolventa a falitei, statuand care sunt cauzele obiective generatoare ale acesteia, exterioare oricarei conduite a subsemnatilor administratori.

Nu se poate retine niciun fel de raport de cauzalitate dintre faptele imputabile recurenților, în calitate de administratori și prejudiciul suferit de debitoare - incapacitatea de plăți, starea de insolvabilitate a societății debitoare nefiind consecința directă a faptelor prejudiciabile imputate acestora.

Prin concluziile scrise formulate, recurenții au arătat că în mod eronat, instanta de fond a reputat ca indeplinite conditiile de angajare a raspunderii patrimoniale a administratorilor in temeiul art 138 din Legea 85/2006 atat din perspectiva modului de analiza a indeplinirii conditiilor cumulative de antrenare a formei specifice de raspundere cat si a calitatii persoanelor raspunzatoare, fata de continutul textelor legale si probatoriul administrat in cauza.

Or, in raport de cele 2 coordonate - probatoriul administrat in cauza - si justa interpretare a normelor legale incidente in materie, rezulta ca:

1. angajarea de raspundere nu se putea realiza sub aspect formal al calitatii persoanelor raspunzatoare in sarcina recurentului C. T. . Astfel cum rezulta din cuprinsul actelor si documentelor predate in integralitate lichidatorului judiciar, conform solicitarilor sale, rezulta faptul ca activitatea falitei a fost atat in fapt cat si in drept coordonata de C. R. M., fara nicio implicatie a numitului C. T., fapt ce este de natura a inlatura prezumtia de solidaritate a raspunderii administratorilor respectiv neantrenarea niciunei forme de raspundere fata de numitul C. T. . Corecta interpretare si aplicare a normelor legale ar fi generat pronuntarea unei solutii de neangajare a raspunderii patrimoniale in privinta numitului

C. T. si prin raportate la argumentele redate mai sus.

Actiunea precizata de lichidatorul judiciar se impunea a fi respinsa ca nefondata, din perspectiva retinerii ca nefiind intrunite conditiile de angajare ale acestui tip particular de raspundere prevazute de lege.

Or, atat timp cat nu se poate retine intrunirea cumulativa a conditiilor de angajare a raspunderii patrimoniale in cauza nu apare ca fiind incident niciunul din motivele legale de angajare a raspunderii materiale a administratorilor.

În ceea ce privește faptele imputabile recurenților în calitate de administratori, se cuvine mentionat faptul ca nu pot fi retinute in sarcina lor niciunul dintre actele sau faptele juridice de natură a angaja răspunderea personala in lumina textului art 138 din Legea 85/2006, si cu atat mai putin cel invocat de lichidatorul judiciar prin precizarea de actiune si in considerarea argumentelor acolo expuse.

Practic, recurenții nu sunt responsabili de folosirea bunurilor firmei in interes propriu ori al unei alte persoane juridice fapte ce ar fi cauzat starea de insolventa a falitei - fapta ce ar genera antrenarea de raspundere in baza art 138 alin llit a din Legea insolventei.

Practic, lichidatorul judiciar a formulat concluzia ca paratii au folosit bunurile societatii in interes propriu si in interesul unei alte persoane nici macar individualizata fara a realiza o verificare temeinica si corecta de naatura a ii permite sa emita aceasta concluzie de certitudine. Instanta de fond a impartasit opinia lichidatorului judiciar, pronuntand solutia de angajare a raspunderii materiale a administratorilor.

Instanta fondului a pronuntat hotararea de angajare nu in baza unor probe certe administrate care sa confirme un temei in raport de care s-a sustinut actiunea introductiva precizata -138 alin 1 lit a- ci dimpotriva in baza unei prezumtii simple judiciare.

Cu toate acestea instanta fondului nu a analizat conditia sine qua non a antrenarii acestui tip de raspundere privitoare la cauzalitatea intre fapta imputata pe calea prezumtiei judiciare si insolventa falitei. Asadar, instanta fondului a nesocotit concluziile finale ale raportului de expertiza prin care expertul judiciar desemnat in cauza apreciaza ca insolventa falitei s-a datorat unor cauze obiective independente de conduita administratorilor acesteia.

Solutia astfel data in considerarea celor invederate de lichidatorul judiciar constand in aceea ca avansurile in suma de 1. 141.792 lei au fost folosite de catre recurenti in interes personal se fundamenteaza pe o ignorare a concluziilor finale ale raportului de expertiza respectiv pe o interpretare eronata si contrara chiar concluziilor expertului pronuntate la obiectivul 7 al raportului de expertiza dispus si efectuat in cauza.

Contrar celor retinute, exista o justificare exacta a sumelor ridicate cu titlu de avans, justificare retinuta de expert,in baza actelor avute in vedere la efectuarea experizei,care retine in concluziile raportului, la obiectivul 7, in mod explicit faptul ca din sumele ridicate s-au achitat materiale si consumabile in interesul falitei, chirii, ori s-au platit diversi furnizori de produse ori servicii printre care, fara niciun element de suspiciune, s-a aflat si SC CMC C. SRL.

Totodata, justificarea folosirii legitime a banilor ridicati ca avans in interesul falit ei o gaseste expertul judiciar si in faptul ca s-au efectuat compensari intre firme, expertul neretinand expresis verbis cu titlu definitiv imprejurarea ca sumele ridicate ca avans nu au niciun fel de justificare. De asemenea, expertul judiciar nu a facut niciun fel de referire la un eventual caracter ilicit al ridicarilor de bani ori la imprejurarea ca aceste sume ar fi fost folosite in mod fraudulos in interesul administratorilor ori al unei terte persoane.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și a dispozițiilor legale incidente, instanța constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.

În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de Legea nr.31/1990 sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.

Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

Judecătorul sindic a apreciat că fapta pârâților întrunește condițiile art. 138 lit.a din Legea nr. 85/2006, în sensul că pârâții nu au justificat sumele reprezentând avansuri spre decontare ca fiind folosite în interesul debitoarei, înlăturând, totodată, apărarea pârâtului C. T. conform căreia nu rezultă că ar fi săvârșit fapte de natură să atragă insolvența debitoarei.

Contrar susținerilor pârâților, curtea reține că aceștia nu au făcut dovada faptului că avansurile ridicate au fost folosite în interesul societății, chiar din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultând că aceste sume au fost folosite fără documente justificative, fapt care constituie un fapt conex pe baza căruia se poate prezuma în condițiile art.1203 C.civ. din 1864 (în vigoare la data introducerii acțiunii) că au fost folosite în interesul propriu al administratorilor. Dimpotrivă, orice diferență de sumă din conturile societății trebuie să fie oricând justificabilă cu documente care să se regăsească în evidențele acesteia, administratorilor revenindu-le, de asemenea, obligația de a întocmi și păstra astfel de documente.

De menționat este faptul că asociat al SC CMC C. SRL este fiul pârâților, societatea având sediul în același apartament în care se află și sediul social al debitoarei.

Chiar dacă ridicarea sumelor a avut la baza documente justificative, în sensul că au existat dispoziții de plată, pentru înlăturarea prezumției că banii au fost folosiți în interesul pârâților sau a unei terțe persoane, aceștia trebuiau să prezinte documente din care să rezulte efectuarea, chiar cu aceste sume de bani, de acte în interesul societății (achitarea unor creanțe, achiziționarea unor bunuri necesare desfășurării activității, efectuarea unor alte investiții, etc.)

De asemenea, pârâții au afirmat că din concluziile raportului de expertiză rezultă că la cauzarea stării de insolvență au concurat mai mulți factori, cu toții externi conduitei administratorilor, precum și că nu există nicio dovadă că avansurile ridicate au generat sau determinat starea de insolvență.

Curtea observă, în primul rând, că nu se află în competența expertului contabil stabilirea cauzelor intrării în insolvență (pe care, oricum, le-a prezentat astfel cum au rezultat doar din datele și explicațiile primite de la pârâți), și, apoi, că în sensul art.138 din Legea insolvenței nu este necesar ca faptele reținute în sarcina persoanelor vinovate să fi cauzat în mod direct și exclusiv starea de insolvență, fiind suficient să fi determinat, chiar și indirect și coroborat cu elementele obiective, apariția stării de insolvență pentru ca răspunderea să fie antrenată pe temeiul art.138 alin.1 din lege. Sub acest aspect, corect a reținut judecătorul sindic faptul că legătura de cauzalitate poate fi stabilită în sensul că însușirea sumei de 1.141.792 lei a contribuit la

insolvența societății. Într-adevăr, această sumă de bani, dacă ar fi fost folosită în interesul societății, ar fi putut preveni intrarea în încetare de plăți prin stingerea unor creanțe față de creditorii înscriși ulterior în tabelul de creanțe, care, acumulându-se în timp, nu au mai putut fi achitate.

Din punctul de vedere al vinovăției, judecătorul sindic a reținut corect că răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă. Regulile după care se apreciază culpa administratorului în exercitarea mandatului primit sunt date de dispozițiile art.72 - 73 din Legea 31/1990. În speță, întrucât s-a stabilit că fapta care a contribuit la insolvența debitoarei a fost cea de a nu

justifica sumele de bani ridicate, faptă săvârșită de administratorul C. R.

M. cu știința și acordul cel puțin tacit al administratorului C. T., rezultă că în sarcina lor se reține o culpă în cauzarea stării de insolvență, cu obligația de a răsturna prezumția de culpă cu orice mijloace de probă, fapt care nu s-a realizat.

Având în vedere considerentele expuse, curtea constată că judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și de drept, astfel că, în temeiul art.8 din Legea 85/2006 și art.312 C.proc.civ., va respinge recursul ca neîntemeiat, cu consecința menținerii sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâții C. R. M. și C. T., împotriva sentinței civile nr. 222 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE				JUDECĂTORI
M. S. C.	P.	A.	M.	C.

GREFIER

V. D.

Red. C.P. dact. GC 2 ex/_

Jud. primă instanță: M.L.

← Sentința civilă nr. 1981/2013. Răspundere organe de...		Sentința civilă nr. 1386/2013. Răspundere organe de... →

Decizia civilă nr. 3595/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3595/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței