Decizia civilă nr. 152/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 152/2013

Ședința publică din data de 09 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR F. T. GREFIER D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de creditoarea A. F. P.

B. împotriva sentinței comerciale nr. 1050 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N., în contradictoriu cu debitoarea SC C. S.

B. PRIN LICHIDATOR J. C. P. I., având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată recurs.

Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata, prin lichidator judiciar, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un singur exemplar.

Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Prin sentința comercială nr. 1050 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N. s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar C.I.I

P. I.

și în consecință:

- s-a dispus închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC C.

, înregistrată la O. R. C. B. -N. sub nr. J_, cod de identificare fiscală nr. 22742175.

s-a dispus radierea societății debitoare din evidențele O. ui R. C. de pe lângă T. B. -N. .

s-a dispus notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D.

G.

a F.

P. B. -N., O. ui R. C. de pe lângă T.

B.

-N.

pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în

BPI.

a fost aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3300 lei depus de lichidatorul judiciar C.I.I P. I. și s-a dispus onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006.

a fost descărcat lichidatorul judiciar C.I.I P. I. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

s-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin încheierea comercială nr.1625/2011 pronunțată de T. B. -N. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de debitorul SC C. S. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit administrator judiciar C.I.I P. I. căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la_, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la_, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 2301.2012.

Lichidatorul judiciar prin raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăți, a arătat că debitoarea nu și-a achitat la timp datoriile față de bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale, astfel acumulându-se datorii care nu au mai putut fi plătite. De asemenea se mai arată că nu sunt elemente și probe care să fundamenteze o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere.

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către administratorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei.

AFP B., cu o creanță bugetară în cuantum de 28029 lei;

SC T. G. I. E. S. O., cu o creanță chirografară în cuantum de 1645,05 lei.

A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s- au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea SC C.

S.

, și radierea acesteia din evidențele O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată Direcției G. e a F. P. B. -N. precum și O. ui R.

C. de pe lângă T. B. -N. pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A. F.

P. B.

solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat in scris; casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului, impotriva debitoarei.

Motivele de recurs pe care intelege sa le invoce in prezenta cerere, sunt cele prevazute de art.304. pct. 5 si 9 din Codul de procedura civila, solicită instanței a face aplicatiunea dispozitiilor art. 304 ind. 1 C.procedura civila, in sensul examinarii cauzei sub toate aspectele.

În motivare s-a arătat că:

In fapt, prin Sentinta comerciala nr.1625/2011, pronuntata de T. B.

-N. in dosarul_, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei C. S. B., ca urmare a cererii formulate de catre debitoare. A fost numit CII P. I. ca si administrator judiciar, caruia i-au fost stabilite principalele atributiuni conform art.25 din lege, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii conform disp.art.61 si art.32 alin.2, s-a pus in vedere debitoarei sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute de art.28 alin.1 din Legea 85/2006, s-au fixat termenele pentru depunerea creantelor (_

), de verificare a acestora, intocmirea si afisarea si comunicarea tabelului preliminar (0_ ), pentru solutionarea contestatiilor, precum si pentru solutionarea eventualelor contestatii si pentru afisarea tabelului definitiv al creantelor (_ ).

Prin raportul intocmit privind cauzele si imprejurarile care au determinat intrarea societatii in incetare de plati, lichidatorul judiciar a aratat faptul ca, debitoarea nu si-a achitat la timp datoriile fata de bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale, astfel incat datoriile acumulate nu au mai putut fi platite, ca nu detine bunuri in averea sa si nu exista posibilitatea realizarii unor sume de bani din lichidare, administratorul depunand actele prevazute de art.28 aliniat 1 din Legea 85/2006. Se mai arata si ca, o eventuala actiune in raspundere ar fi lipsita de probe si elemente care sa o fundamenteze, intrucat nici creditorii nu au avansat sumele necesare continuarii procedurii, sens in care se propune inchiderea procedurii in baza art.131 din Legea nr.85/2006.

Institutia creditoare AFP a Mun.B., a depus cererea de admitere a creantei la dosarul cauzei, solicitand inscrierea pe tabloul creditorilor societatii comerciale C. S. B. cu suma de 28.029 lei, creanta acceptata si inscrisa initial in tabelul preliminar, iar ulterior in cel definitiv consolidat al creantelor debitoarei.

Consideră ca, lichidatorul judiciar, pe parcursul desfasurarii procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentantilor debitoarei, facand doar formal mentiune in raportul final cu privire la inexistenta (precum si prescrierea) unor elemente ce ar impune formularea unei actiuni in raspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolventei.

Atata timp, cat prin rapoartele de activitate privind cauzele si imprejurarile care au determinat intrarea societatii in incetare de plati, lichidatorul judiciar arata ca societatea a intrat in procedura insolventei datorita managementului defectuos si a lipsei de preocupare a administratorilor statutari, societatea nefigurand in evidente cu bunuri impozabile si nedetinand alte bunuri sau valori,

atat pentru a fi acoperite cheltuielile administrative cat si pentru plata creantelor depuse de catre creditori, consideră ca se impune o analiza mai amanuntita asupra modului administrare a societatii debitoare.

In drept, s-au invocat prevederile Legii nr.85/2006 si art.299 si urmatoarele Cod Procedura civila.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:

În motivele de recurs formulate de creditoare se arată, în esență că a fost prejudiciată în drepturile și interesele sale în condițiile în care lichidatorul judiciar nu a întreprins toate demersurile necesare în vederea constatării situației reale a debitoarei și a identificării persoanelor responsabile de starea de insolvență.

Analizând aceste motive de nelegalitate, prin prisma celor mai sus arătate, Curtea constată că susținerile creditoarei nu își găsesc fundament în modul în care judecătorul sindic a înțeles să administreze procedura insolvenței debitoarei SC C. S. .

Pentru a dispune astfel, Curtea a luat în considerare împrejurarea că, așa cum rezultă din textul art.131 din Legea nr.85/2006, condițiile care trebuie îndeplinite sunt numai lipsa bunurilor din averea debitoarei, sau insuficiența acestora, raportat la cheltuielile procedurii și refuzul creditorilor de avansare a sumelor corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.

Or, așa cum reiese din cererea întocmită de către lichidatorul judiciar, ambele cerințe sunt prezente în speță, astfel încât sentința pronunțată este temeinică și legală.

În acest context, nu pot fi reținute susținerile conform cărora art.131 din lege nu are o natură imperativă, întrucât modificarea acestor dispoziții, survenită prin O.U.G. nr. 173/19 noiembrie 2008, a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligația de a închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în lege, situații în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.

În final, important de subliniat este și faptul că, raportat la temeiul legal invocat de către judecătorul sindic pentru închiderea procedurii, respectiv art.

131 din lege, orice referire la activitatea prestată de către lichidator, apreciată prin recurs ca fiind superficială, în lipsa clarificării cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, inclusiv din perspectiva înregistrărilor în contabilitate, este neavenită, în condițiile în care pentru continuarea demersurilor în acest sens nu există fonduri în averea debitoarei, iar creditoarele nu s-au oferit, nici chiar prin recurs, să avanseze sumele corespunzătoare.

În ceea ce privește solicitarea de convocare a ședinței adunării generale a creditorilor, în vederea discutării oportunității formulării unei cereri întemeiate pe disp.art.138 al.3 din lege, Curtea constată că acest motiv de recurs nu poate fi primit, prin raportare la modul în care lichidatorul judiciar a înțeles să își desfășoare atribuțiile stabilite în sarcina sa de lege și de judecătorul sindic, precum și la prevederile art.13 din Legea nr.85/2006.

Astfel, conform art.13 al.2, creditorii cunoscuți vor fi convocați de administratorul judiciar sau de lichidator, în cazurile prevăzute expres de lege și ori de câte ori este necesar.

Cu alte cuvinte, văzând și prevederile imperative ale art.131 din lege, în condițiile în care nu există bunuri în averea debitoarei, legea nu instituie în sarcina lichidatorului obligația de a convoca ședința adunării generale a

creditorilor, pentru a discuta eventuala incidență în cauză a prevederilor art.138 al.3 din lege.

Mai mult, prin raportare la starea de fapt mai sus expusă și la analiza situației patrimoniale a debitoarei efectuată de către practicianul in insolvență, Curtea apreciază că o astfel de convocare nici nu era necesară, pentru a deveni incidentă teza a II-a a textului legal mai sus citat.

Astfel, lichidatorul nici nu a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență și nici nu a omis să formuleze acțiunea prev.de art.138 al.1, ci, din contră, a relevat că aceasta s-a datorat unor cauze obiective, care nu pot fi puse în sarcina fostului administrator statutar, cu atât mai mult cu cât datoriile acumulate sunt rezultatul pierderilor înregistrate anterior anului 2004 când societatea nu a mai avut activitate iar din 2005 s-a dispus dizolvarea ei.

Chiar dacă creditoarea consideră că aceste aprecieri nu sunt conforme cu realitatea, Curtea constată că apelarea la prev.art.138 al.3 din lege este lăsată la latitudinea creditorilor, care, însă, trebuie să acționeze concertat în acest sens, inclusiv din perspectiva avansării sumelor necesare continuării procedurii, atât pentru perioada necesară convocării, cât și pentru cea a judecării unei eventuale cereri de antrenare a răspunderii.

Astfel, în optica legiuitorului, dezideratele obiective ale degrevării fondului de lichidare și ale asanării circuitului comercial prevalează față de cele subiective invocate de către recurente, în situația în care acestea nu înțeleg să-și asume riscurile avansării acestor sume.

Pentru toate aceste motive, în conformitate cu prevederile art.8 din Legea nr.85/2006 și art.312 alin.1 C.pr.civ., recursul declarat de către creditoare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. B. împotriva sentinței comerciale nr. 1050 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. -N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2013.

Președinte,

M. H.

Judecător,

D. M.

Judecător,

F. T.

Grefier,

D. C.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./_ Jud.fond: V. C.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 152/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)