Decizia civilă nr. 2071/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
Dosar nr._ /a2
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2071/2013
Ședința publică de la 15 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător G. -A. N. Judecător S. Al H. Grefier A. B.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de U.
L. C. I. SA împotriva Sentinței civile nr. 1433/2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu intimat SC S. C. S., intimat SC S. C. S. PRIN LICHIDATOR J. P. O. I., având ca obiect procedura insolvenței_ /a2 contest.la tab. prel. dep. de U. L. C.
I. .
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 1 februarie 2013, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, pronunțarea fiind amânată pentru termenul de azi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 1.433 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C. s-a respins contestația formulată de către contestatoarea SC U. L. C. I. SA, împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC S. C. S., ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în primul rând, că așa cum a susținut și lichidatorul judiciar, între părți, cu privire la acel contract de leasing având ca obiect autoturismul Mitsubishi Pajero, a intervenit o reziliere, la solicitarea finanțatorului, pe motiv că utilizatorul nu a mai plătit ratele de leasing (vezi dosarul de declarații de creanțe). Debitoarea a predat autoturismule ce a făcut obiectul contractului, către contestatoare, ea într- adevăr, nemaiputând suporta ratele de leasing. Acest fapt rezultă și din aceea că în declarația de creanță formulată nu s-a mai specificat că se dorește și predarea bunului.
În speță, nu sunt aplicabile prevederile 4.2, lit. B din contractul de leasing. Autoturismul fiind predat, de bunăvoie, este evident că părțile au căzut de acord, modificând astfel implicit prevederile contractuale, ca utilizatorul să plătească doar debitul neachitat, penalitățile aferente și eventual alte daune
suferite de către utilizator. Prin urmare, a apreciat judecătorul sindic, acele daune interese trebuie dovedite ca fiind produse, presupunând existența unui prejudiciu. În mod corect administratorul judiciar a înscris doar parțial creanța pretinsă.
În al doilea rând, dacă ar fi știut debitorul că după ce a predat autoturismul de bunăvoie și a fost de acord cu achitarea debitului acumulat până atunci și a penalităților de întârziere aferente, nu va scăpa și de achitarea în continuare a ratelor rămase neplătite, este evident că nu ar fi avut niciun
interes să restituie acel bun. Dacă și în situația în care ar preda bunul și în cea în care nu l-ar preda, nu ar scăpa utilizatorul de plata ratelor, este evident că aici s-ar ivi o problemă. Practic, prin obținerea bunului și prin obligarea utilizatorului la plata ratelor restante, ca și cum contractul s-ar fi desfășurat normal, finanțatorul ar obține o dublă despăgubire, fapt evident inadmisibil, încălcându-se astfel principiul reparării integrale a prejudiciului.
Împotriva acestei hotărâri, creditoarea U. L. C. I. S.A a declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate și admiterea contestației sale în sensul înscrierii sale în tabelul creanțelor S.C. S.
C. S.R.L. C. -N. și a creanței în sumă de 106.423,10 lei cu titlu de daune interese în baza contractului de leasing financiar nr. 38795/S. CO-1-001/_ și a contractului de leasing financiar nr. 46581/ S. CO-1-002/_ .
În motivarea recursului, recurenta a arătat că a încheiat cu debitoarea două contracte de leasing financiar nr. 38795/S. CO-1-001/_ și nr. 46581/S. CO-1-002/_, având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra unui autoturism Opel Vivaro Combi L2H1 și a unui autoturism Mitsubishi Pajero, iar în baza acestor contracte debitoarea s-a obligat să plătească ratele de leasing în cuantumul, condițiile și la termenele menționate în contracte și scadențarul de plăți anexă la contractele de leasing. Întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a ratelor de leasing, recurenta i-a comunicat rezilierea contractelor de leasing prin notificarea nr.817/_ .
După deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, recurenta arată că a solicitat înscrierea sa la masa credală cu o creanță compusă din 147.084,76 lei reprezentând 17.196,63 lei și 23.465,03 lei contravaloare facturilor neachitate la data deschiderii procedurii insolvenței, precum și cu 37.218,20 lei și 69.204,90 lei cu titlu de daune interese conform art. 4.2 din contractele de leasing și 400 EUR plus TVA reprezentând onorariu avocat.
A mai arătat creditoarea că în tabelul preliminar a fost înscrisă cu suma de 1.728,88 lei echivalentul în lei al sumei de 400 euro reprezentând onorariu avocat și cu suma de 40.661,66 lei reprezentând facturi neachitate de către debitoare, fiind respinsă creanța reprezentând daune interese în valoare de 106.423,10 lei motivat de faptul că nu s-a făcut dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.
Referitor la sentința recurată, recurenta arată că aceasta este nelegală și netemeinică, iar măsura neînscrierii sale în tabelul preliminar și a creanței reprezentând daunele interese datorate de către debitoare ca urmare a rezilierii culpabile a contractelor de leasing, deoarece potrivit art. 969 C.civ., convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante iar potrivit art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. Apoi, în acord cu aceste dispoziții legale și conform art. 1066 C.civ., care stipulează clauza penală, recurenta arată că părțile au prevăzut în contractele de leasing o clauză penală prin careu au înțeles să evalueze încă de la încheierea contractelor prejudiciul pe care l-ar suferi locatorul în cazul în care utilizatorul nu își va îndeplini obligațiile de plată asumate prin semnarea contractelor de leasing.
Astfel, la art. 4.2, lit. B din contractele de leasing, părțile au stabilit un pact comisoriu de gradul IV, conform căruia, în caz de neîndeplinire culpabilă de către utilizator a obligațiilor asumate prin contract acesta trebuie să restituie bunul și să plătească ratele de leasing până la finalizarea contractelor, cu titlu de daune interese, iar debitoarea, în calitate de utilizator a încheiat în mod conștient și liber acest contract, fiind de acord cu toate clauzele contractuale.
Întrucât cele două contracte de leasing au fost reziliate prin notificarea nr. 817/_, debitoarea a fost obligată la restituirea bunurilor și îndeplinirea
obligației de achitare a sumelor stabilite prin clauza penală, având în vedere neexecutarea obligațiilor.
În consecință, recurenta consideră nelegală motivarea instanței potrivit căreia s-ar realiza o dublă despăgubire prin restituirea atât a bunurilor care au făcut obiectul contractelor de leasing și, totodată, prin acordarea daunelor- interese, cuantificate de părți la valoarea ratelor de leasing.
În concret, suma de 106.423,10 lei este solicitată cu titlu de daune interese, în conformitate cu clauza penală inserată la art. 4.2 din contactele de leasing financiar. Faptul că această sumă este egală cu echivalentul ratelor de leasing până la finalizarea contractelor reprezintă modalitatea în care părțile contractante au înțeles să stabilească cuantumul daunelor interese datorate de utilizator pentru prejudiciul cauzat finanțatorului prin rezilierea contractului de leasing datorită culpei sale.
Or, în conformitate cu disp art. 1066 C.civ., administratorul judiciar nu are dreptul de a verifica întinderea prejudiciului suferit de creditoare.
Intimata P. O. I.P.U.R.L. C. -N. în calitate de lichidator judiciar al
S.C. S. C. S.R.L. a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 15 din
O.U.G. nr. 51/1997 privind contractele de leasing astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 287/2006. Pe de altă parte, intimata a învederat faptul că la momentul formulării cererii de admitere a creanței, autoturismul se afla în posesia debitoarei, dar la data de_, prin intermediul BEJ Adam Dragoș și Oszoczki Andras, bunul a fost ridicat de către creditoare, situație în care debitoarea nu mai poate fi obligată la plata sumelor aferente perioadei anterioare rezilierii contractului și până la termenul de finalizare a lui stabilit.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente
:
Prin sentința civilă nr. 1.433 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C. s-a respins contestația formulată de către contestatoarea SC U. L. C. I. SA, împotriva tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei SC S. C. S., ca fiind neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut ca nu sunt aplicabile prevederile 4.2, lit. B din contractul de leasing. Autoturismul fiind predat, de bunăvoie, este evident că părțile au căzut de acord, modificând astfel implicit prevederile contractuale, ca utilizatorul să plătească doar debitul neachitat, penalitățile aferente și eventual alte daune suferite de către utilizator. Prin urmare, a apreciat judecătorul sindic, acele daune interese trebuie dovedite ca fiind produse.
În al doilea rând, dacă ar fi știut debitorul că după ce a predat autoturismul de bunăvoie și a fost de acord cu achitarea debitului acumulat până atunci și a penalităților de întârziere aferente, nu va scăpa și de achitarea în continuare a ratelor rămase neplătite, este evident că nu ar fi avut niciun interes să restituie acel bun. Dacă și în situația în care ar preda bunul și în cea în care nu l-ar preda, nu ar scăpa utilizatorul de plata ratelor, este evident că aici s-ar ivi o problemă. Practic, prin obținerea bunului și prin obligarea utilizatorului la plata ratelor restante, ca și cum contractul s-ar fi desfășurat normal, finanțatorul ar obține o dublă despăgubire, fapt evident inadmisibil, încălcându-se astfel principiul reparării integrale a prejudiciului.
Recurenta a încheiat cu debitoarea două contracte de leasing financiar nr. 38795/S. CO-1-001/_ și nr. 46581/S. CO-1-002/_, având ca
obiect transmiterea dreptului de folosință asupra unui autoturism Opel Vivaro Combi L2H1 și a unui autoturism Mitsubishi Pajero, iar în baza acestor
contracte debitoarea s-a obligat să plătească ratele de leasing în cuantumul, condițiile și la termenele menționate în contracte și scadențarul de plăți anexă la contractele de leasing. Întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată a ratelor de leasing, recurenta i-a comunicat rezilierea contractelor de leasing prin notificarea nr.817/_ .
După deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare, recurenta arată că a solicitat înscrierea sa la masa credală cu o creanță compusă din 147.084,76 lei reprezentând 17.196,63 lei și 23.465,03 lei contravaloare facturilor neachitate la data deschiderii procedurii insolvenței, precum și cu 37.218,20 lei
și 69.204,90 lei cu titlu de daune interese conform art. 4.2 din contractele de
leasing
și 400 EUR plus TVA reprezentând onorariu avocat.
Referitor la sentința recurată, recurenta arată că aceasta este nelegală și netemeinică, iar măsura neînscrierii sale în tabelul preliminar și a creanței reprezentând daunele interese datorate de către debitoare ca urmare a rezilierii culpabile a contractelor de leasing, deoarece potrivit art. 969 C.civ., convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante iar potrivit art. 1073 C.civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare. Apoi, în acord cu aceste dispoziții legale și conform art. 1066 C.civ., care stipulează clauza penală, recurenta arată că părțile au prevăzut în contractele de leasing o clauză penală prin care au înțeles să evalueze încă de la încheierea contractelor prejudiciul pe care l-ar suferi locatorul în cazul în care utilizatorul nu își va îndeplini obligațiile de plată asumate prin semnarea contractelor de leasing.
Astfel, la art. 4.2, lit. B din contractele de leasing, părțile au stabilit un pact comisoriu de gradul IV, conform căruia, în caz de neîndeplinire culpabilă de către utilizator a obligațiilor asumate prin contract acesta trebuie să restituie bunul și să plătească ratele de leasing până la finalizarea contractelor, cu titlu de daune interese, iar debitoarea, în calitate de utilizator a încheiat în mod
conștient și liber acest contract, fiind de acord cu toate clauzele contractuale
.
Desi curtea nu retine ca suntem in prezenta unei modificari implicite a contractelor de leasing deduse din faptul predarii voluntare a vehiculelor obiect al contractului de leasing, asa cum a apreciat judecătorul sindic va retine (in consens cu judecatorul sindic) ca suntem în prezenta unei clauze penale excesiv de oneroase care denaturează însăși acordul de voințe clamat de recurentă. Deși nu putem nega funcția reparatorie și sancționatorie a clauzei penale - trebuie observat că în maniera în care a fost inserată clauza penală nu mai constituie un mijloc de reparare a unor daune viitoare ci determină un dezechilibru major contractual și reprezintă un mijloc ruinător pentru debitor, care predând bunul a cărei folosință o avea este pus în situația de a achita ratele rămase exact ca și
în ipoteza în care ar fi păstrat folosința bunurilor.
Condițiile generale pct 4.2. lit B stabilesc o clauză penală excesivă care își pierde rolul de a repara un prejudiciu ce l-ar putea suferi creditorului și nu se constituie într-o garanție pentru creditor că va primi la scadență ceea ce i se datorează, cauzând un grav dezechilibru contractual între prestațiile la care părțile sau obligat, prin conduita părții mai puternice din punct de vedere economic, care a și prefigurat condițiile generale pentru contractele de leasing, debitoarea fiind doar în situația aderării la condițiile deja prestabilite. Inserarea unei clauze penale excesive în contracte nu este decât consecința unei "violențe economice"; exercitată de către partea mai puternică din punct de vedere economic asupra părții mai slabe. Fără a pune în discuție existența violenței ca viciu de consimțământ la perfectarea condițiilor generale, curtea observă că deși este posibilă inserarea unei clauze penale, aceasta prin maniera concretă de perfectare a contractului a fost impusă de partea mai puternică economic într-o,
manieră ce ar putea afecta însăși acordul de voințe al părților. Clauza penală nu mai are în cuantumul stabilit menirea de a repara un prejudiciu ci creează un prejudiciu părții mai slabe prin creearea unui dezechilibru contractual în total dezacord cu principiul bunei credințe și cu principiul echității - principii ce guvernează contractul.
Ori din această perspectivă curtea apreciază că se impune revizuirea clauzei contractuale în sensul reducerii acesteia.
Contractul este acordul dintre doua sau mai multe persoane, acord realizat cu intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. Elementul specific contractului este acordul de voințe al parților, adică întâlnirea concordantă a celor două voințe cu scopul de a produce efecte juridice. Acest acord consacră principiul libertății contractuale - în sensul că părțile, în limitele permise de lege, pot încheia orice fel de contracte și pot stabili conținutul acestora. Consecința imediată a liberalismului contractual îl reprezintă principiul forței obligatorii a contractului (principiul pacta sunt servanda). Doctrina clasică adeptă a teoriei autonomiei de voință afirma că voința părților contractante, prin ea însăși, creează contractul și efectele sale. Ori când îți asumi obligații prin contract îți limitezi libertatea de acțiune prin propria voință - și de aceea voința individuală este creatoare de obligații (și nu legea), perspectivă din care s-a afirmat că voința este autonomă. Ori dacă ți-ai asumat obligații acestea devin legea părților, consacrându-se principiul forței obligatorii a contractului.
Fără a nega temeiul autonomiei de voință, trebuie observat că libertatea de a face acte juridice este recunoscută individului, într-un anumit cadru legal. Contractul fiind un acord de voințe trebuie să fie conform cu interesele părților contractante pentru că nimeni nu își poate dori ceva ce nu este conform cu propriul său interes. Ori autorii teoriei solidarismului contractual susțin că interesul este motorul raporturilor contractuale. Astfel odată emis consimțământul la încheierea contractului, fiecare parte își asumă sarcina realizării interesului cocontractantului său și își manifestă încrederea reciprocă în realizarea interesului comun care se generează prin intermediul contractului, ori tocmai această dependență reciprocă este solidarismul contractual - idee care impune menținerea unei stări de echilibru contractual pe durata derulării contractului.
Contractele cu executare succesivă (așa cum este și contractul de leasing) sunt supuse pe durata ființei lor, unor împrejurări aleatorii ale căror origini se află în afara conduitei părților. Schimbarea conditiilor economice avute în vedere de către părți la data încheierii contractului (ipoteze de impreviziune) poate genera o pagubă însemnată pentru una dintre părțile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare ce intervine între prestațiile părților. Ori pentru această leziune aposteriori, independentă de orice conduită a părților jurisprudența și mai nou legiuitorul au permis revizuirea convențională a contractului și intervenția judecătorului în contract pentru reechilibrarea contractului.
Alături de această formă de revizuire judiciară a contractului, jurisprudența și legea permite judecătorului să intervină pentru reducerea cuantumului clauzei penale ori pentru a sancționa abuzul de drept contractual în cazul unor clauze abuzive - ipoteze ce dezechilibrează contractul prin însăși conduita parții contractante.
Clauza penală a fost definită ca o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau a executării necorespunzătoare a obligației de către debitorul său. Clauza penală are atât o funcție reparatorie
(prin stabilirea convențională a unui prejudiciu), cât și o funcție de garanție pentru creditor (funcție cominatorie) că acesta va primi la scadență ceea ce i se datorează (art 1066 din vechiul cod civil). De asemenea există și o funcție sancționatorie a clauzei penale, debitorul fiind sancționat pentru neexecutarea obligațiilor sale.
Raportul de drept dedus judecății s-a născut sub imperiul vechiului cod civil, clauza penală fiind inserată în contractele de leasing încheiate sub imperiul vechiului cod civil. Se impune în primul rând a stabili în raport de forța obligatorie a clauzei penale dacă este permis judecătorului să intervină în mecanismul contractual prefigurat de către părți pentru a modifica clauza penală în sensul diminuării ei atunci când se constată că aceasta este excesivă (sau eventual în sensul augumentării acesteia în raport cu funcția sa reparatorie). În dreptul francez s-a consacrat legislativ dreptul judecătorului de a modifica cuantumul clauzei penale atunci când aceasta este manifest excesivă sau manifest derizorie.
Deoarece în dreptul român această posibilitate nu a fost consacrată expres s-a apreciat inițial în sensul imutabilității clauzei penale, apreciindu-se că numai în ipoteze expres și limitativ prevăzute în anumite acte normative este posibilă această ingerință judiciară în echilibrul contractual.
Posibilitatea mutabilității clauzei penale pe cale judiciară a fost consacrată jurisprudențial. Ea s-a întemeiat pe dispozitiile art 969 al 1 din vechiul cod civil care consacră principiul forței obligatorii a contractului. Orice contract își păstrează puterea de lege atâta vreme cât este executat cu bună credință. Buna credință a părților și utilitatea contractului sunt prezumate până la momentul la care prezumția este înlăturată și se constată că buna credință a uneia dintre părți nu mai subzistă și în consecință utilitatea contractului este pusă în discuție. Adică atunci când clauza penală este excesiv de oneroasă ea devine prejudiciabilă și în acest fel lipsită de utilitate. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie interpretat într-o viziune dinamică și flexibilă pe parcursul derulării contractului tocmai în sensul păstrării echilibrului contractual dintre părți, în deplin acord cu principiul bunei credințe și cu principiul echității. Analiza interesului urmărit de părțile contractante la perfectarea actului, trebuie urmărită în mod dinamic în sensul asigurării unui echilibru contractual între părți pe întreaga durată a derulării contractului. În acest fel conținutul contractului nu trebuie privit ca ceva rigid și imuabil, intervenția judecătorului în contracte ne mai constituind un atentat la principiul forței obligatorii ci reprezentând un remediu al dezechilibrului contractual a ce a fost generat în dauna uneia dintre părți.
De asemenea dispozitiile art 970 al 1 din vechiul cod civil impun executarea convențiilor cu bună credință, ori prin consacrarea inclusiv la nivel constituțional a principiului bunei credințe, acesta a fost inglobat în noțiunea de ordine publică. Pe de altă parte clauza penală nu este de ordine publică deoarece apără un interes particular și prin urmare poate fi modificată de către instanță prin valorificarea altor principii de drept care au prevalență în spațiul contractual.
Ori art 970 al 2 din vechiul cod civil obligă părțile la toate consecințele pe care echitatea le dă obligației după natura sa. Prin urmare respectarea principiului echității impune asigurarea unui echilibru contractual. Voința părților trebuie conciliată cu echitatea, cu buna credință, cu echilibrul contractual. Ori atunci când suntem în prezența unui dezechilibru contractual, nu putem accepta ca o parte să obțină profit și o altă să fie păgubită invocând exclusiv rigiditatea legii contractuale.
Prin urmare este posibilă inclusiv în reglementarea vechiului cod civil revizuirea clauzei penale. Noul cod civil are deja o reglementare expresă (art 1541 cod civil) - reglementare izvorâtă atât dintr-o adaptare a contractului la așteptările societății contemporane cât și dintr-o jurisprudență consolidată, anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ. Nu trebuie neglijată nici
împrejurarea că materia dreptului comerțului internațional o asemenea revizuire este pe deplin admisibilă.
C. ea apreciază că se impune revizuirea clauzei contractuale în sensul reducerii acesteia cuantumul total de 47446,86 lei, suma cu care creditoarea va fi inscrisa in tabelul creanțelor. Astfel in cazul contractului de leasing financiar nr. 38795/S. CO-1-001/_ curtea va reduce cuantumul clauzei penale de la 37.218,20 lei (echivalentul a 8.610,94 euro) la 18.138,28 lei reprezentand echivalentul a 4.196,54 euro. C. ea a redus cuantumul clauzei penale cu suma de 3560 euro+TVA cât reprezintă valoarea reziduală a vehicului, apreciind că în acest fel este pe deplin satisfăcută funcția reparatorie a clauzei penale. De asemenea curtea in cazul contractului de leasing financiar nr. 46581/S. CO-1- 002/_ va reduce cuantumul clauzei penale de la 69.204,90 lei (echivalentul a 16.011,50 euro) la 29.308,57 lei reprezentand echivalentul a 6780,94 euro euro. C. ea a redus cuantumul clauzei penale cu suma de 7444euro+TVA cât reprezintă valoarea reziduală a vehicului, apreciind că în acest fel este pe deplin satisfăcută funcția reparatorie a clauzei penale.
Potrivit art 8 din Legea nr 85/2006 raportat la art 304 pct 9 si art 312 cod pr civ curtea va admite recursul declarat de către creditoarea U. L. C.
I. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1.433 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a2 al Tribunalului Specializat C., pe care o va modifica în sensul că va admite în parte contestația formulată de către creditoarea U. L. C.
I. SA și va dispune înscrierea în tabelul creanțelor S.C. S. C. S.R.L. C. -
N. a creanței în cuantum de 47.446,86 lei cu titlu de daune interese.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de către creditoarea U. L. C. I. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1.433 din_ pronunțată în dosarul nr. _
/a2 al Tribunalului Specializat C., pe care o modifică în sensul că admite în parte contestația formulată de către creditoarea U. L. C. I. SA și dispune înscrierea în tabelul creanțelor S.C. S. C. S.R.L. C. -N. a creanței în cuantum de 47.446,86 lei cu titlu de daune interese.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2013.
PREȘEDINTE,
M. B.
JUDECĂTOR,
G. -A. N.
JUDECĂTOR,
S. AL H.
GREFIER,
A. B.
Red.G.A.N./ 02.2013.
Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: I. Păcurar.
| ← Sentința civilă nr. 2397/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 1133/2013. Procedura insolvenței → |
|---|
