Decizia civilă nr. 2303/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2303/2013

Ședința publică de la 19 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. -I. A.

Judecător C. I.

Judecător DP Grefier M. N. Țâr

Pe rol, judecarea recursului declarat de ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1513 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. în contradictoriu cu intimații SC A. P. S., SC A.

P. S. PRIN LICHIDATOR J. S. U. S. având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 1513 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N., în baza art.131 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A. P.

S. înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI 22139264 .

S-a dispus radierea debitoarei cu datele de identificare de mai sus din Registrul C. jud. B. -N. ;

S-a aprobat decontul de cheltuieli depus de lichidatorul judiciar U. SPRL la suma de 3.720 lei, ce se va achitat din fondul de lichidare prev. de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006.

S-a dispus notificarea prezentei sentințe ORC B. -N. și DGFP B. -

N. pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege.

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut că prin încheierea comercială nr. l029 din 29.06.20ll pronunțată de T. B. -N. în dosar nr.2800/112/20ll a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC A. P.

, dispunându-se deschiderea procedurii insolvenței, a fost desemnat lichidatorul judiciar, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin. l din lege, au fixate

termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la l_, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 22.08.20ll, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 6.09.20l1 .

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar, iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei(f.27 ):

A. F. P. a municipiul B. cu o creanță garantată de

33.337 lei;

SC T. SA B. cu o creanță chirografară de l.990,l6 lei.

Prin raportul întocmit asupra cauzelor care au condus la apariția stării de insolvență se reține că aceasta s-a datorat reducerii drastice a clientelei pe fondul actualei crize economice care a condus la diminuarea veniturilor și la scăderea substanțială a capacității de plată.

Prin raportul întocmit de lichidatorul judiciar s-a arătat că debitorul nu are nici un bun în patrimoniu, nu au fost identificate transferuri patrimoniale susceptibile anulării în cond.art.79-80 din Legea 85/2006, iar starea de insolvență nu s-a datorat săvârșirii de către organele de conducere a unor fapte de natură să atragă suportarea de către aceștia a unei părți a pasivului societății.

In condițiile în care, în patrimoniul societății nu au fost identificate bunuri sau valori din a căror valorificare să se asigure continuarea procedurii, a fost întocmit raportul final (f.4l ), care a fost publicat în B.P.I., comunicat cu creditorii, debitoarea și afișat la instanță, prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarații de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Raportul final cu propunerea de închidere a procedurii în temeiul art.l3l din lege a fost comunicat creditorilor (f .58).

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii ,dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat";.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr. 85/2006, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea SC A. P. S. și radierea acesteia din evidențele O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud .

A aproba decontul cheltuielilor în sumă de 3.720 lei plus TVA depus de lichidatorul judiciar și a dispus onorarea acestuia conf.art.4 alin.4 din L.nr.85/2006.

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată

Direcției Generale a F.

P.

B. -N. precum și O. ui R.

C.

de pe lângă T. B.

-N.

pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. F. P. B.

prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat casarea sentinței atacate si trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului, împotriva debitoarei.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că în fapt, prin sentința civila nr.1029 din data de_ pronunțata de T. B. -N. în dosarul_ s-a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar S. I U. SPRL B., lichidator care a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2003, a fost dispusă notificarea deschiderii procedurii in baza art.61 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei, s-a pus in vedere debitoarei sa depună la dosarul cauzei actele si informațiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea 85/2006, s-au fixat termenele pentru depunerea declarațiilor de creanța (1_ ), de verificare a acestora, întocmirea si afișarea tabelului preliminar (2_ ), pentru soluționarea eventualelor contestații si pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor (_ ). Recurenta a depus cererea de admitere a creanței, solicitând înscrierea pe tabloul creditorilor societății comerciale SC A. P. S. cu suma de 33.337 lei creanța acceptata si înscrisă inițial în tabelul preliminar iar ulterior în cel

definitiv consolidat al creanțelor debitoarei.

Raportul întocmit de către lichidatorul judiciar S. I U. SPRL, a arătat faptul că, intrarea debitoarei in procedura insolventei se datorează pierderii clientelei solvabile si dificultății evidente de încasare datorate conjuncturii economice nefavorabile, debitoarea nedeținând vreun bun in patrimoniu, nefiind identificate nici transferuri patrimoniale susceptibile săvârșirii anularii in condițiile art. 79-80 din Legea 85/2006, iar starea de insolventa nu s-a datorat săvârșirii de către organele de conducere a unor fapte de natura sa atragă suportarea de către aceștia a unei părți a pasivului societății.

Recurenta a considerat că, lichidatorul judiciar, pe parcursul desfășurării procedurii nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, făcând doar formal mențiune în raportul final cu privire la inexistenta bunurilor si a elementelor ce ar impune formularea unei acțiuni in anularea transferurilor patrimoniale susceptibile anularii in condițiile art. 79-80 din Legea 85/2006 sau la inexistenta elementelor ce ar impune formularea unei acțiuni in răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art. 138 alin.1 din Legea insolventei, propunând destul de repede închiderea procedurii insolventei.

Atâta timp, cât prin rapoartele de activitate privind cauzele si împrejurările care au determinat intrarea societății în încetare de plăti, lichidatorul judiciar a arătat că societatea a intrat în procedura insolventei datorita managementului defectuos si a lipsei de preocupare a administratorilor statutari, societatea nefigurând in evidente cu bunuri impozabile si nedeținând alte bunuri sau valori atât pentru a fi acoperite cheltuielile administrative cat si pentru plata creanțelor depuse de către creditori, consideram ca se impunea o analiza mai amănunțita asupra modului administrare a societății debitoare.

În drept, a invocat prevederile Legii nr.85/2006 si art.299 si următoarele Cod Procedura civila.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art.3041 C. proc. civ., Curtea de Apel constată următoarele:

Temeiul de drept al închiderii procedurii falimentului în forma simplificată împotriva debitoarei SC A. P. S. l-a constituit întrunirea cerințelor impuse de art.131 din Legea nr.85/2006.

Astfel în conformitate cu prevederile legale invocate legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului sindic obligația de a dispune închiderea procedurii

insolvenței în orice stadiu s-ar afla aceasta în situația în care se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

Spre deosebire de vechea reglementare, modificarea art.131 din Legea nr.85/2006 survenită prin O.U.G. nr.173/19 nov.2008 a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligația de a închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în lege.

Prin recursul formulat creditoarea AFP B. N. contestă îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art.131 respectiv inexistența bunurilor în averea debitorului sau insuficiența acestora pentru acoperirea cheltuielilor administrative, precum și a celeilalte condiții potrivit căreia nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare.

Contrar celor susținute în recurs, în speță s-a dovedit prin raportul întocmit de lichidatorul judiciar că în urma demersurilor întreprinse în vederea identificării bunurilor din averea debitorului prin adresa întocmită către Consiliul local al municipiului B. N. - serviciul taxe și impozite rezultă fără prisosință că aceasta nu are bunuri mobile sau imobile în patrimoniu supuse impozitării așa încât prima condiție impusă de către textul legal invocat este îndeplinită. Și cea de-a doua condiție este îndeplinită în speță întrucât deși lichidatorul judiciar a solicitat avansarea de către creditor a sumelor necesare continuării procedurii, creditorul recurent AFP B. rezultă că acesta nu

înțelege să avanseze aceste sume ci dimpotrivă solicită a se apela la fondul de lichidare prev. de art.4 din Legea nr.85/2006.

În concluzie în mod întemeiat judecătorul sindic a constatat că în patrimoniul debitorului nu există bunuri și totodată întrucât creditorii nu și-au exprimat disponibilitatea de a avansa cheltuielile necesare procedurii, a făcut aplicarea dispozițiilor art.131 din Legea nr.85/2006, text care în actuala reglementare are un caracter imperativ.

La fel de neîntemeiate sunt și susținerile privind aplicarea prevederilor art.138 în Legea nr.85/2006 de vreme ce creditorul avea posibilitatea formulării unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului debitoarei însă nu a uzat de această posibilitate.

Nu în ultimul rând neîntemeiate sunt și susținerile referitoare la formularea unei acțiunii în anulare transferurilor patrimoniale în condițiile art.79

-80 din Legea nr. 85/2006 de vreme ce acestea sunt simple afirmații generice care nu sunt dovedite cu probe.

Pentru toate cele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C. proc. civ. urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de creditoarea AFP B. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de ADMINISTRAȚIEI F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1513 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui B. N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

A. -I. A. C. I. DP

GREFIER,

M. N. ȚÂR

Red.I.C./dact.V.R.

2ex/_

Jud.fond: I. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2303/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)