Decizia civilă nr. 127/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ /a1

DECIZIA CIVILĂ NR. 127/_

Ședința publică din data de 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. -I. A. JUDECĂTOR: C. I.

G.: D. B.

S-a luat spre examinare apelul promovat de apelanta SC XS S. C. S. împotriva sentinței civile nr. 3727/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a1 privind și pe intimații SC G. S., SC XS S. C. S. PRIN LICHIDATOR J. CII B. L., OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE

LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată deschiderea procedurii generale a insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru societatea apelantă, reprezentantul acesteia, avocat A. ca Ș., cu împuternicire avocațială de reprezentare depusă la dosar (f.4), lipsă fiind celelalte părți din litigiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se constată că prezentul apel se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Se mai menționează că în data de_ apelanta a înregistrat la dosar dovada achitării cauțiunii în cuantum de 1.000 lei aferentă cererii de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 3727/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, astfel cum s-a pus în vedere prin încheierea de ședință precedentă. (f.71). De asemenea, se mai arată că în data de_ s-a răspuns adresei dispuse de instanță la termenul de judecată din data de_ și administratorul judiciar C. I. de I. B. L. a înregistrat la dosar înscrisurile de la filele 7677.

În data de_ Banca Transilvania S.A. -Sucursala B. M. în calitate de creditoare a S.C. G. S.R.L. a înregistrat la dosar cerere de renunțare la judecată (f.78-trimisă prin fax). Reprezentantul apelantei depune în probațiune înscrisurile de la filele 79-96 din partea celorlalte societăți creditoare și arată că apelanta dorește să -și continuie activitatea, să facă plăți, menționând că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 394 N.C.P.C. declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Reprezentantul apelantei, avocat A. ca Ș. solicită instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, pentru motivele invocate, să ia act de manifestarea de voință a creditorului S.C. G. S.R.L., în principal anularea sentinței apelate și în subsidiar schimbarea în tot a acesteia, să se constate că cererea de suspendare formulată a rămas fără obiect, fără cheltuieli de judecată în apel.

Curtea reține cauza spre soluționare.

C U R T E A:

Prin sentința civilă nr. 3.727 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., s-a admis cererea formulată de creditoarea SC G. S. B. M., pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC X. S. C. S. . În temeiul art. 33 alin. 6 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea

procedurii generale de insolvență împotriva debitorului SC X. S. C. S. B. M., iar în temeiul art. 34 raportat la art. 11 lit. c din Legea privind procedura insolvenței, s- a desemnat administrator judiciar pe C. I. de I. B. L. cu sediul în B.

M., Bd. București nr. 5/1, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție de 700 ron.

S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș prin Buletinul de I., în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței. În conformitate cu art. 35 din Legea 85/2006, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei, debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei actele și informațiile cerute de art. 28 al. 1 din lege. S-au stabilit următoarele termene: termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator la 8 iulie 2013; termenul limită pentru depunerea cererii de admitere a creanțelor la 26 iulie 2013; termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creditorilor la 19 august 2013, iar contestațiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de I. ; termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 11 septembrie 2013.

Raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat ajungerea debitoarei în insolvență va fi depus până la 19 iulie 2013. S-a stabilit data primei ședințe a adunării creditorilor la 26 august 2013 orele 15.30, la sediul administratorului judiciar și s-a dispus convocarea creditorilor de către acesta și, totodată, trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea de către debitor a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că cererea formulată de creditoarea SC G. S. B. M. având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, a fost comunicată debitoarei SC X. S. C. S. B. M. la 17 aprilie 2013, iar aceasta nu a formulat contestație, potrivit art. 33 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței. Apoi, a mai constatat judecătorul sindic, debitoarea se află în încetare de plăți, stare de fapt ce rezultă din neplata în întregime a datoriei mai mult de 90 de zile, iar la data introducerii cererii creditorul avea o creanță comercială certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 51.159 lei dovedită cu cele 10 facturi atașate cererii.

Împotriva acestei sentințe, S.C. X. S. C. S.R.L. B. M. a declarat apel

, solicitând admiterea acestuia, în principal, anularea sentinței apelate, iar în subsidiar, schimbarea în tot a acesteia.

În motivarea apelului, debitoarea a arătat că la aceeași dată la care s-a pronunțat sentința apelată, respectiv_, prin O.P. nr. 1 precum și prin B.O. nr. 0109953, creanța invocată de creditoare a fost stinsă, motiv pentru care creditoarea are intenția fermă de a renunța la judecarea cererii sale de deschidere a procedurii, situație în care în temeiul art. 406 alin. 5 din N.C.P.C. se impune anularea sentinței apelate. Pe de altă parte, apelanta a mai menționat și faptul că respectiva creanță a fost stinsă în parte anterior judecării, astfel că nu sunt îndeplinite nici condițiile art. 480 alin. 3 teza a II-a N.C.P.C.

În concluzie, în prezent, apelanta menționează că este stinsă în totalitate creanța sa, motiv pentru care se impune respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, creanța invocată nemaifiind de actualitate.

Creditoarea S.C. G. S.R.L. B. M. a depus întâmpinare

prin care a arătat că nu se opune admiterii apelului, raportat la stingerea situației litigioase pe cale amiabilă, prin plata integrală a creanței de către debitoare (f.6).

Analizând apelul formulat din perspectiva motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind fondat din următoarele considerente

:

Probele administrate confirmă faptul că sunt reale susținerile apelantei potrivit cărora la aceeași dată la care s-a pronunțat sentința apelată, respectiv_, prin

O.P. nr. 1 precum și prin B.O. nr. 0109953, creanța invocată de către creditoarea intimată a fost stinsă prin plată. În aceste circumstanțe, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, intimata creditoare care a solicitat deschiderea procedurii de insolvență s-a declarat de acord și a insistat în admiterea apelului declarat de către debitoarea apelantă (f. 8 dosar apel).

În consecință, probele administrate confirmă faptul că la momentul deschiderii procedurii de insolvență debitul creditoarei care a introdus cererea de deschidere a procedurii de insolvență era achitat, situație în care nu mai exista o creanță certă, lichidă și exigibilă a acestui creditor împotriva debitoarei apelante, în accepțiunea art. 3 punctul 6 din Legea 85/2006.

Pe de altă parte, trebuie enunțat în acest context faptul că, prin sentința apelată a fost deschisă procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei apelante iar procedura care are un caracter concursual în beneficiul tuturor creditorilor debitoarei, nu doar al creditorului care a solicitat deschiderea procedurii de insolvență. Nu este lipsit de relevanță în acest context nici faptul că apelul declarat nu este suspensiv de executare. Prin sentința de deschidere a procedurii de insolvență, judecatorul sindic a dispus administratorului judiciar notificarea tuturor creditorilor recurentei și întocmirea tabelului preliminar de creante, iar procedura și-a urmat cursul firesc mai ales în condițiile în care apelanta nu a obținut o suspendare a executării efectelor sentinței apelate.

În aplicarea dispozițiilor impuse de către judecătorul sindic, administratorul judiciar a notificat creditorii debitoarei și a solicitat judecătorului sindic o prorogare a termenelor stabilite prin sentința de deschidere a procedurii, cerere cu privire la care judecătorul sindic nu s-a pronunțat până la data soluționării prezentului apel (f. 76). În aceste condiții practicianul în insolvență a comunicat instanței de apel faptul că nu a întocmit un tabel al creditorilor, fiind înregistrate la dosarul cauzei doar notificări ale unor creditori citați prin Buletinul Procedurilor de I. .

Nici caracterul concursual al procedurii nu împiedică admiterea prezentului apel deoarece creditorii care au formulat declarații de creanță au depus la dosar cereri prin care își manifestă unanim și expres intenția de a renunța la participarea la această procedură, cu argumentul că au formulat cereri de declarare a creanței doar pentru a nu pierde termenele de decădere stabilite de către judecătorul sindic prin sentința apelată dar că nu doresc să-și realizeze creanța în cadrul procedurii de insolvență (f. 78 - 95). Menționăm și identitatea acestor creditori: Banca Transilvania, Hafner Diana Vasilica, Hafner Construct S., S.C. Bindrum Constrct S., S.C. FSV Euroasfalt S., SC Trust Comin SA, S.C. M. Ilea & Asociații S., S.C. Sidermar Construct S.R.L., S.C. Vakond S.R.L., S.C. Hill Residential S.R.L.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere faptul că niciun creditor nu stăruie în continuarea procedurii iar creditorul inițial care a formulat cererea de deschidere a procedurii a acceptat plata pentru întreaga sumă, în baza art. 480 alin. 2 din N.C.P.C. instanța va admite apelul declarat de debitoarea S.C. X. S. C.

S.R.L. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3.727 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o va schimba în sensul că va respinge cererea formulată de S.C. G. S.R.L. B. M. având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență față de S.C. X. S. C. S.R.L. B. M. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite apelul declarat de debitoarea S.C. X. S. C. S.R.L. B. M. împotriva sentinței civile nr. 3.727 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o schimbă în sensul că respinge cererea formulată de S.C. G.

S.R.L. B. M. de deschidere a procedurii insolvenței față de S.C. X. S. C. S.R.L.

M. .

Respinge ca lipsită de obiect cererea de suspendare. Decizia este definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,

-I. A.

JUDECĂTOR,

I.

G. ,

B.

Red.A.A.I./_ .

Dact.H.C./4 ex. Jud.fond: I. V. .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 127/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)