Decizia civilă nr. 3003/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 3003/2013

Ședința publică din data de 11 martie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: M. S. JUDECĂTOR: C. P. GREFIER: V. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea D. G. A

F. P. S., împotriva sentinței civile nr. 5820 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S., în contradictoriu cu intimata SC P. X 2003 SRL C. S., SC P. X 2003 SRL C. S. - prin împuternicit

C. D. C., SC P. X 2003 SRL C. S. prin lichidator judiciar C.I.I.

M. I., având ca obiect procedura insolvenței - închiderea procedurii.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de_, s-a înregistrat la dosar din partea lichidatorului judiciar al debitoarei întâmpinare, prin care s-a invocat excepția tardivității recursului.

Curtea în exercitarea prerogativelor instituite prin dispozițiile art. 1591alin. 4 C.pr.civ., constată că fundamentat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs. Reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității recursului, invocată de către lichidatorul judiciar la debitoarei prin întâmpinarea depusă la dosar.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr.5820 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, s-a admis raportul final; s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC. P. X 2003 S.R.L. C. -S. .

S-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea 85/2006 s-a descarcat lichidatorul judiciar C.I. I. M. I. de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art.135 din Legea nr.85/2006, s-a dispus notificarea prezentei sentințe părților.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin încheierea civilă 787/C din_ a T. ui S. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitorul SC. P. X 2003 S.R.L. C. -S. fiind desemnat administrator judiciar C.I.I. M. I. ..

Administratorul a identificat bunurile din averea debitorului, a întocmit lista creditorilor, a întocmit și comunicat notificările conform prevederilor art.61 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

S-a constatat că s-a întocmit raportul final și bilanțul general, că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate, iar sumele au fost distribuite, conform Raportului asupra fondurilor obținute din vânzarea bunurilor și recuperarea de creanțe și a tabelului de distribuire, depuse la dosar.

În temeiul art.132 alin.2 din Legea 85/2006, instanța a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea D. G. a F.

P. a județului S. solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei cu consecinta continuarii procedurii pana la solutionarea tuturor cererilor din dosar.

Critica hotărârea instanței de fond si considera ca aceasta a dispus închiderea procedurii insolventei debitorului S.C.P. X2003 SRL prematur si nejustificat, avându-se în vedere faptul ca nu a fost indeplinit scopul consacrat de legiuitor, stipulat în art.2 din Legea nr.85/2006.

Subliniază faptul ca nu poate fi inchisa procedura insolventei debitoarei pana la data la care nu este solutionata definitiv si irevocabil cererea de angajarea patrimoniala a membrilor organelor de conducere a debitoarei, aceasta fiind o parte componenta a procedurii prevazuta de legea nr.85/2006 si este exculusiv data in competenta judecatorului sindic.

Prin Decizia Civila nr. "9258 din_ Curtea de A. C. a admis recursul formulat de DGFP S. impotriva Sentintei Civile nr. 3966/_ pronuntata in dosar nr._ /a1 al T. ui S., pe care a casat-o si a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleasi instante, cu termen de judecata_ .

Prin inchiderea procedurii insolventei, debitorul este radiat si, prin urmare, inceteaza sa mai aiba capacitate de folosinta si calitate de subiect de drept.

De asemenea, potrivit art.142 alin 2 din Legea nr.85/2006, dupa inchiderea procedurii, sarcina repartizarii sumelor provenite din executare silita a persoanelor vinovate de cauzarea insolventei nu revine lichidatorului, ci executorului judecatoresc.

In acest context arată faptul ca exista o contradictie intre inchiderea procedurii si distribuirea sumelor rezultate din executarea silita a patrimoniului persoanelor responsabile de insolventa debitorului deoarece dupa inchiderea procedurii sumele vor intra in averea debitorului si vor fi destinate in caz de faliment acoperirii pasivului debitorului, asa cum prevede art.140 din lege, ceea ce ar putea duce la concluzia ca aceasta acoperire a pasivului nu s-ar putea realiza de cat in cadrul procedurii, nu si dupa inchiderea acesteia.

Prin inchiderea procedurii, lichidatorul este descarcat de orice fel de obligatii, inclusiv de obligatia de a pune la dispozitia executorului judecatoresc tabelul definitiv consolidat de creanta.

Procedura de instituire a raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitei, se pronunta in raport cu debitorul, creand astfel un drept de creanta al acestuia fata de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanta i-a obligat si nu da nastere unui drept de creanta al creditorilor fata de organele de conducere.

Curtea, din oficiu, a invocat la prima zi de înfățișare excepția tardivității introducerii recursului, raportat la data comunicării sentinței, respectiv data de 21 decembrie 2012 și raportat la data introducerii căii de atac, respectiv data de 9 ianuarie 2013, ultima zi în care putea fi formulat recursul fiind data de 3 ianuarie 2013, întrucât termenul de recurs era de 7 zile de la comunicare.

Analizând cu prioritate această excepție

, în conformitate cu dispozițiile art. 316, 298 Cod procedură civilă coroborat cu art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

În cuprinsul art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 se prevede că împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic, se poate declara recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Sentința civilă nr. 5820 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. a fost comunicată creditoarei la data de 21 decembrie 2012, prin publicarea în BPI, așa cum reiese din dovada de comunicare de la fila 156 din dosarul de fond.

Recurenta-creditoare avea posibilitatea să introducă calea de atac a recursului cel mai târziu la data de 3 ianuarie 2013. În concret recursul a fost declarat la 9 ianuarie 2013.

Potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă și art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, recursul creditoarei va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardiv recursul declarat de creditoarea D. G. a F.

P. S. împotriva sentinței civile nr. 5820 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. M. C. M. S. C. P.

GREFIER

V. D.

red.M.S./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.DP

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 3003/2013. Procedura insolvenței