Sentința civilă nr. 3493/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
România
Tribunalul Specializat C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
Sentința civilă nr. 3493/2013
Ședința camerei de consiliu din data de 16 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
Judecător sindic - I. P. Grefier - S. M.
Pe rol fiind examinarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei SC K. I. T. S. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, la solicitarea acesteia.
La apelul nominal se prezintă în reprezentarea intereselor debitoarei, avocatul R. D., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei, după care se observă că la dosarul cauzei s-au înregistrat oferte de preluare a poziției de administrator/lichidator judiciar de către următorii practicieni în insolvență: H & B Insolv S., Terpe M. Cristina, Horațiu Hânganu, Capital Insol S. - Filiala Oradea, Judiciar S., D. I. S., DM Insolv Consult IPURL, Lupu M., Redresare Lichidare S., Insolvrom IPURL, Expert Insolvență S., Dinamic Insolv IPURL și SP GRP IPURL.
Reprezentanta debitoarei depune în susținerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, balanța de verificare luna noiembrie 2013, registrul de casă, jurnal de bancă, jurnal de banca valută și decizia consiliului de administrație a debitoarei din data de 7 octombrie 2013 de deschidere a procedurii insolvenței. Nu mai are alte cereri de formulat.
Judecătorul sindic, apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta debitoarei solicită judecătorului sindic admiterea cererii așa cum a fost formulată, deschiderea procedurii insolvenței, în formă generală, a debitoarei SC K. I. T. S. și desemnarea, în calitate de lichidator judiciar, a practicianului în insolvență D. I. S. .
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată în data de 31 octombrie 2013 la Tribunalul Specializat C., debitoarea SC K. I. T. S., cu sediul în C. -N., a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, în formă generală, față de ea, apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale. Totodată, debitoarea a solicitat numirea în cauză în calitate de administrator judiciar a societății D. I. S. .
Analizând cererea formulată, judecătorul sindic observă că cererea debitoarei întrunește cerințele prevăzute de art. 27 coroborate cu prevederile art. 3, pct. 1, 5 și 12 și art. 1, al. 1, din Legea nr. 85/2006. Aceasta, întrucât s-a făcut
dovada faptului că debitoarea nu mai poate face față obligațiilor comerciale și deține o datorie certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, ce depășește valoarea prag prevăzută de lege.
Ținând cont de actele depuse la dosar de către debitoare, judecătorul sindic apreciază că debitoarea se află în stare de insolvență, întrucât nu este în măsură cu fondurile bănești disponibile să achite datorii mai vechi de 30 de zile de la data scadenței, existând prezumția că aceasta a încetat plățile.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 32 coroborate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 85/2006, se va dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei.
În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, va fi desemnată, în calitate de administrator judiciar, D. I. S., ținându-se seama de ofertele de servicii depuse la dosar și de solicitarea debitoarei.
Conform art. 47, al. 3 din Legea nr. 85/2006, se va dispune ridicarea dreptului debitoarei de a-și mai conduce afacerile.
Se va dispune notificarea de către administratorul judiciar a intrării în procedura simplificată creditorilor notificați conform prevederilor art. 61, alin. 3, debitorului și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
Se va fixa termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 3 martie 2014, sala 249, ora 11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea debitoarei SC K. I. T. S., cu sediul procesual ales în C. -N., Strada P. R., nr. 1, ap. 7, județul C., J_, CUI 20918713.
Deschide procedura generală a insolvenței debitoarei.
O numește, în calitate de administrator judiciar, pe D. I. S. . Ridică debitoarei dreptul de a-și mai conduce afacerile.
Dispune efectuarea de către administratorul judiciar a notificărilor prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din data de 16 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
P. S. M.
← Încheierea civilă nr. 692/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 19/2013. Procedura insolvenței → |
---|