Sentința civilă nr. 127/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 127/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: C. C. GREFIER: T. G.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii falimentului în formă simplificată, deschisă împotriva debitoarei S.C. P. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, practician în insolvență Mălăescu M., cu împuternicire depusă la acest termen de judecată, lipsind restul părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la data de_, raport de activitate și cerere de închidere a procedurii insolvenței debitoarei, întocmit de către lichidatorul judiciar atât în formă scrisă, cât și în format electronic (dischetă), cu acte în anexă.

Reprezentanta lichidatorului judiciar depune dovada publicării raportului de activitate și cerere de închidere a procedurii insolvenței debitoarei în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 611/_ . Susține raportul de activitate și cerere de închidere a procedurii insolvenței debitoarei și solicită închiderea procedurii insolvenței debitoarei în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, radierea societății debitoarei din Registrul Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatori sau responsabilități cu privire la procedură, în conformitate cu dispozițiile art. 136 din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, aprobarea decontului de cheltuieli în sumă de 29,55 lei ( și nu de 642,254 lei cu din eroare a consemnat în cererea de închidere a procedurii), și achitarea acestuia din fondul de lichidare conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, aprobarea onorariului lichidatorului judiciar în sumă totală de 3.000 lei, achitată de asemenea, din fondul de lichidare conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra propunerii lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei.

JUDECĂTORUL SINDIC

Prin raportul înregistrat sub nr.180/_ și depus la dosarul cauzei la data de 14 ianuarie 2013, lichidatorul judiciar P. O. I. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC P. S. a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii de faliment a debitoarei, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.

În cuprinsul cererii lichidatorul judiciar a arătat că în cadrul atribuțiilor stabilite de legea privind procedura insolvenței precum și a celor stabilite de judecătorul sindic a procedat la notificarea deschiderii procedurii insolvenței debitoarei, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul cu care aceasta figurează înscrisă în registrul comerțului, în cadrul notificării fiind comunicată obligația de predare a documentelor prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006.

Lichidatorul judiciar a procedat la notificarea Consiliului Local al Municipiului C. -N.

, instituție care i-a adus la cunoștință faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării.

Ulterior deschiderii procedurii falimentului împotriva debitoarei lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea tabelului preliminar al creanțelor declarate împotriva averii debitoarei, tabel care a fost definitivat, tabelul definitiv fiind afișat la ușa instanței la data de_ .

Totodată, lichidatorul judiciar a arătat că a formulat o cerere de antrenare a răspunderii personale împotriva administratorului statutar al debitoarei Conț Ioan, având în vedere faptul că acesta nu a predat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, cerere ce face obiectul dosarului nr._ /a1 cu termen de judecată la data de_ .

Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri și nu există disponibilități bănești în conturile bancare deschise pe numele societății, toate cheltuielile de procedură fiind suportate de lichidatorul judiciar, acesta le-a solicitat creditorilor implicați în procedură să-și exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii, cu mențiunea că în cazul în care nu vor formula un răspuns în termenul legal se va

1

considera că nu sunt de acord cu avansarea sumelor solicitate. Nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu au fost de acord cu avansarea sumelor solicitate, motiv pentru care lichidatorul judiciar a considerat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.131 din Legea nr.85/2006 privind închiderea procedurii falimentului debitoarei.

Referitor la cheltuielile de procedură lichidatorul judiciar a arătat că acestea se ridică la suma de 229,55 lei, reprezentând cheltuieli poștale, contravaloare consumabile (hârtie, toner), contravaloare combustibil și cheltuieli indirecte (curent, telefon, internet), solicitând plata acestora din fondul special de lichidare, precum și plata onorariului lichidatorului judiciar în cuantum de 3.000 lei + TVA din același fond.

Analizând cererea de închidere a procedurii falimentului debitoarei SC P. S. formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:

În conformitate cu disp. art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii prevăzută de actul normativ invocat, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește în mod clar și neechivoc faptul că în cazul prevăzut la alineatul 1 nu sunt aplicabile prevederile art.129.

Prin modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze închiderea procedurii în cadrul disp. art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006 a fost instituită obligativitatea pronunțării de către judecătorul sindic a unei sentințe de închidere a acestei proceduri în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în norma legală, situații în care se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori există bunuri dar acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative, condiționat de lipsa ofertei din partea creditorilor de a avansa sumele corespunzătoare necesare acoperirii acestor cheltuieli.

Prin aceste dispoziții legale legiuitorul a înțeles să reglementeze o modalitate de închidere a procedurii distinctă de cea prevăzută la art.129 din același act normativ, condiționat de inexistența bunurilor și lipsa ofertei creditorilor de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor, respectiv insuficiența bunurilor pentru acoperirea cheltuielilor administrative și condiția cumulativă legată de neavansarea sumelor de către creditori.

Ceea ce este relevant în cauză este faptul că închiderea procedurii se va dispune de către judecătorul sindic în orice stadiu al procedurii, norma fiind o normă imperativă și nu supletivă, lăsată la îndemâna judecătorului sindic sau a lichidatorului, condiționat de întrunirea cerințelor mai sus menționate.

Altfel spus, în acele situații în care scopul procedurii nu poate fi atins, legiuitorul a înțeles să legifereze închiderea procedurii pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare, cheltuieli care ar fi impuse de procedură, constând în plata onorariului practicianului în insolvență, efectuarea unor publicații, comunicarea unor rapoarte cu creditorii și persoanele implicate în procedură, cheltuieli ce pot fi înscrise în sfera cheltuielilor administrative.

Norma legală nu instituie în sarcina lichidatorului judiciar parcurgerea unor etape procedurale specifice procedurii insolvenței, închiderea raportat la disp. art.131 impunându-se a fi pronunțată în orice stadiu al procedurii.

În cazul în speță, lichidatorul judiciar a arătat că în contul unic al averii debitoarei nu există disponibilități bănești și că în patrimoniul debitoarei nu există nici un fel de bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii cheltuielilor administrative. În ceea ce privește cheltuielile ocazionate de derularea procedurii lichidatorul judiciar a arătat că au fost suportate din bugetul propriu, ridicându-se la suma de 229,55 lei.

Creditorii implicați în procedură au fost notificați pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la avansarea sumelor necesare acoperirii cheltuielilor administrative ocazionate de prezenta procedură (f.188-190), raportul lichidatorului judiciar fiind publicat în BPI nr.611/_ (f.195-196), însă aceștia nu s-au oferit să avanseze cheltuielile solicitate.

Apreciind că în cauză creditorii implicați în procedură nu și-au exprimat disponibilitatea de a avansa sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, ținând cont că în patrimoniul debitoarei nu sunt bunuri în vederea acoperiri acestor cheltuieli și că în final scopul procedurii, astfel cum este reglementat de disp. art.2 din Legea nr.85/2006, respectiv acoperirea pasivului, nu poate fi realizat, fiind pe deplin aplicabile prev. art.131 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic va admite cererea formulată de lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii debitoarei SC P. S. și raportat la prev. art.131 alin.1 teza finală din Legea nr.85/2006 va dispune și radierea acesteia evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În baza prev. art.135 din Legea nr.85/2006, sentința de închidere a procedurii va fi notificată lichidatorului, debitoarei, tuturor creditorilor, asociaților debitoarei și Oficiului

2

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii radierii și închiderii procedurii.

În baza art.136 din același act normativ, lichidatorul va fi descărcat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori sau asociați.

În baza art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, se va încuviința plata către lichidatorul judiciar a unei remunerații în cuantum de 3.000 lei și în parte cheltuielile de procedură avansate în cuantum de 29,55 lei, conform actelor justificative depuse la dosar, urmând ca plata remunerației și a cheltuielilor de procedură să se facă din fondul special de lichidare.

Nu au fost acordate suma de 50 lei reprezentând cheltuieli cu materiale consumabile (hârtie, toner, etc.), suma de 100 lei reprezentând contravaloare combustibil și suma de 50 lei reprezentând "cheltuieli indirecte"; (curent, telefon, internet), având în vedere că în conformitate cu prev. art.89 alin.2 din Statutul UNPIR, cheltuielile de procedură admise la plată din fondul de lichidare sunt constituite din cheltuielile necesare pentru taxe timbre, notificări, convocări și comunicări ale actelor aferente procedurii, iar potrivit alineatului 7 al aceluiași articol, nu reprezintă cheltuieli de procedură, ci sunt cheltuieli proprii ale cabinetului sau ale societății profesionale cheltuielile de transport (altele decât cele prevăzute la alineatul 3), cheltuielile de funcționare ale sediului profesional, consumabile, abonamente, cotizații profesionale, asigurări de răspundere și alte cheltuieli indirecte.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar P. O. I. în cadrul procedurii falimentului debitoarei SC P. S., J_, CUI 13095231 și în consecință:

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei și radierea debitoarei din registrul comerțului.

Descarcă lichidatorul de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar în ceea ce privește remunerația solicitată și, în parte, cererea privind cheltuielile de procedură și în consecință:

Încuviințează în favoarea lichidatorului plata cheltuielilor de procedură avansate în cuantum de 29,55 lei, precum și o remunerație în cuantum de 3.000 lei, din fondul special constituit conform prev. art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

Dispune notificarea prezentei sentințe tuturor creditorilor, debitoarei, lichidatorului, DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. și OFICIULUI

REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.

Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 17 ianuarie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. C. T. G.

Red.CC/MM 6 ex./_

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 127/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)