Decizia civilă nr. 737/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 737/2013
Ședința publică din data de 23 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE :F. T. JUDECĂTOR: M. H. JUDECĂTOR: D. M. GREFIER: D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de creditoarea A. F.
P. B. împotriva sentinței civile nr. 1472 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, în contradictoriu cu debitoarea SC DS PRIN LICHIDATOR J. S. U. S., având ca obiect - procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată închiderea procedurii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.8 din Legea nr.85/2006 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1472 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al Tribunalului B. Năsăud a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar S. I U. S. și în consecință a fost dispusă închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea SC DS ,; radierea societății debitoare din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. - Năsăud; notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către D. G. a F. P. B. -Năsăud, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.; aprobat decontul cheltuielilor în sumă de 3000 lei depus de lichidatorul judiciar S. I U. S. și s-a dispus onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006;s-a descărcat lichidatorul judiciar S. I U. S. de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea
acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari s-a dispus păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin sentința comercială nr.315/2011 pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamantul S. I U. S. și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar
I U. S. căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la_, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la_, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la_ .
La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către administratorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv consolidat al creanțelor debitoarei.
AFP B., cu o creanță bugetară în cuantum de 19854 lei.
A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.
Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, " în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, a admis cererea formulată de către lichidatorul judiciar și a dispus închiderea procedurii privind pe debitoarea SC
DS
și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.
De asemenea instanța a aprobat și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3000 lei (fără TVA) reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, în conf. cu prev. art. 89 alin.1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr. 555 din_ plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre a fost notificată Direcției Generale a F. P. B. -Năsăud precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs A. F. P. B. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile și trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii falimentului.
În susținerea celor solicitate se arată în esență că pe parcursul desfășurării procedurii lichidatorul judiciar nu a examinat temeinic toate aspectele care ar fi imputabile reprezentanților debitoarei, făcând doar formal o mențiune cu privire la neexistența bunurilor sau la inexistenta elementelor ce ar impune formularea unei acțiuni în răspunderea membrilor de conducere a debitoarei potrivit art.138 din Legea insolvenței. Analizând aspectele ce au dus la insolvență se impunea o analiza mai amanuntita asupra modului de administrare a societatii debitoare.
Analizând argumentele aduse prin prisma actelor dosarului a normelor juridice incidente Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii.
În acest sens se reține că recurenta evocă neanalizarea aspectelor ce impuneau angajarea răspunderii. Susținerea nu poate fi reținută. Astfel Curtea va lua în considerare împrejurarea că așa cum rezultă din textul art.131 din Legea nr.85/2006 condițiile care trebuie îndeplinite sunt numai lipsa bunurilor din averea debitoarei, sau insuficiența acestora, raportat la cheltuielile procedurii și refuzul creditorilor de avansare a sumelor corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli. Or, așa cum reiese din cererea întocmită de către lichidatorul judiciar, ambele cerințe sunt prezente în speță, astfel încât sentința pronunțată este temeinică și legală.
În acest context, nu pot fi reținute susținerile conform cărora art.131 din lege nu are o natură imperativă, întrucât modificarea acestor dispoziții, survenită prin O.U.G. nr. 173/19 noiembrie 2008, a stabilit în mod imperativ în sarcina judecătorului sindic obligația de a închide procedura în acele situații prevăzute în mod clar și explicit în lege, situații în care în patrimoniul debitoarei nu există bunuri sau bunurile existente sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile, condiționat de refuzul creditorilor de a se oferi să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea acestor cheltuieli.
Tot astfel, important de subliniat este și faptul că, raportat la temeiul legal invocat de către judecătorul sindic pentru închiderea procedurii, respectiv art. 131 din lege, orice referire la activitatea prestată de către lichidator, apreciată prin recurs ca fiind superficială, în lipsa clarificării cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței, inclusiv din perspectiva
înregistrărilor în contabilitate, este neavenită, în condițiile în care pentru continuarea demersurilor în acest sens nu există fonduri în averea debitoarei, iar creditoarele nu s-au oferit, nici chiar prin recurs, să avanseze sumele corespunzătoare.
Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.8 din Legea nr.85/2006 Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de A. F. P. B. împotriva sentinței civile nr. 1472 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -Năsăud pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
F. T.
M.
H.
D.
M.
GREFIER
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex._
Jud.fond.V. C
← Decizia civilă nr. 3753/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Decizia civilă nr. 1176/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|