Decizia civilă nr. 8507/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1 R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8507/2013
Ședința publică de la 13 Septembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H.
G. A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de C. M. în calitate de administrator special al debitoarei SC P. S. împotriva sentinței civile nr.2565 din_, privind și pe intimat D. G. A F. P. M., intimat SC
P. S. PRIN LICHIDATOR J. LG I. S., intimat C. P., intimat H.
I. D., intimat I. M., intimat O. S., intimat O. T. L., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată CONT. AȚIE AD. CREDITORI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. Socarici în reprezentarea intereselor recurentului și mandatarul intimaților C.
P. și H. I. -domnul C. D. C., identificat prin CI seria SM nr. 3. eliberat la_ de SPCLEP Satu M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat.
La data de 13 iunie 2013 s-a înregistrat întâmpinare formulată de intimata DGFP M., iar la 12 septembrie 2013 s-au înregistrat concluzii scrise din partea lichidatorului judiciar LG I. S. .
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și ale Legii nr. 85/2006.
Reprezentantul recurentei apreciază că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata DGFP M., care este reprezentată actualmente de D. Regională a F. P. C., conform OUG nr. 520/2013, intrat în vigoare la 26 iunie 2013.
Mandatarul intimaților lasă la aprecierea instanței soluționarea acestui incident procedural.
Curtea, după deliberare, raportat la susținerile recurentei, la data îndeplinirii procedurii de citare și a depunerii întâmpinării, ambele anterioare intrării în vigoare a actului normativ invocat, apreciază că intimata a fost legal citată, iar poziția procesuală din întâmpinare este legal exprimată.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, fără cheltuieli de judecată.
Mandatarul intimaților solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe, ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.2565 din_ pronunțată în dosarul nr._
/a1 al T. ui M. s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei cu privire la cererea de anulare a procesului-verbal al adunării creditorilor nr. 1696/_, invocată din oficiu de către judecătorul sindic.
S-a respins ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă contestația debitoarei SC P. S., prin administratorul special C. M., formulată în contradictoriu cu administratorul judiciar LG I. S., și creditorii
D. G. a F. P. M., Inspectoratul Teritorial de Muncă M. ,
O. S., O. T. L., H. I. D. și C. P., ambii reprezentați de C. D.
C. .
S-a admis excepția tardivității, invocată din oficiu de către judecătorul sindic, cu privire la contestația debitoarei împotriva măsurilor administratorului judiciar.
S-a respins ca tardivă contestația formulată de către debitoarea SC P.
S. în contradictoriu cu administratorul judiciar LG I. S., cu privire la măsurile administratorului judiciar dispuse în vederea convocării adunării creditorilor din data de_ .
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Art. 18, alin. 2, lit. c din legea nr. 8572006 nu conferă o prerogativă generală debitoarei în a formula contestații în mod necondiționat, ci doar în acele cazuri în care se recunoaște legitimare procesuală activă debitoarei. Textul de lege doar enumeră atribuțiile administratorului special iar în absența unei derogări exprese, față de caracterul special și limitativ al art. 14 alin. 7, nu poate fi recunoscută debitoarei calitatea procesuală activă.
Cu privire la contestația debitoarei împotriva măsurilor dispuse de administratorul judiciar în vederea convocării adunării creditorilor, judecătorul sindic a constatat că este tardiv formulată față de termenul de 3 zile prevăzut de art. 21, alin. 3 din Legea nr. 85/2006, chiar dacă se ia ca reper data publicării în Buletinul Procedurilor de I. ență a anunțului privind data ședinței.
Contestația s-a înregistrat la data de_, anunțul nr. 1553/_ a fost înregistrat la dosarul de insolvență la data de_ (f. 44) și publicat în Buletinul Procedurilor de I. ență nr. 15360/_ )f. 18). Termenul pentru contestarea măsurilor administratorului judiciar s-a împlinit anterior datei de_ dacă se iau ca reper oricare dintre cele două date, motiv pentru care judecătorul sindic a admis și excepția tardivității fără a mai examina pe fond contestația.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C. M. solicitând admiterea recursului si modificarea sentinței atacate în sensul desființării acesteia in intregime și pe cale de consecința, anularea hotărârii adunării creditorilor care a respins planul de reorganizare al SC PARIAZIANA S.
.
În motivele de recurs se arată că fata de debitoarea SC P. S. s-a deschis procedura generala a insolventei prin Sentința Civila nr 2930 al Tribunal
M.
si a fost numit administrator judiciar LG I.
S.
iar administrator
special C.
M. .
La data de_ s-a inregistrat in dosarul de insolventa planul de reorganizare propus de către administratorul judiciar, care in conformitate cu prevederile art 99 alin 2 din Legea 85/2006 a fost comunicat creditorilor care au fost convocați la data de 19112012 sa isi exprime votul cu privire la admiterea sau respingerea acestui plan.
Ședința adunării creditorilor in vederea votării planului de reorganizare a decis respingerea planului cu votul negativ al doua categorii de creditori inclusiv al DGFP M. .
Tribunalul Maramureș analizând actele si probele de la dosar a decis sa respingă contestația depusa pe cale de excepție admițând excepția lipsei calității procesuale active a debitorei cu privire la cererea de anulare a procesului verbal al adunării creditorilor.
Recurentul consideră că sentința instanței de fond este criticabila din următoarele considerente:
Art. 18 alin. 2 din Legea 85/2006 conferă administratorului special doar atribuțiile de a exprima intenția debitorului de a propune un plan; de a participa la judecarea acțiunilor prevăzute la art 79 si art 80; de a formula contestații în cadrul procedurii insolventei; de a propune un plan de reorganizare; de a administra activitatea debitorului sub supravegherea administratorului judiciar dupa confirmarea planului; de a participa la inventar dupa intrarea în faliment si de a primi raportul final si bilanțul de închidere si de a participa la ședința convocata pentru soluționarea obiectiunilor si aprobarea raportului; de a primi notificarea închiderii procedurii.
Ca atare, administratorul special C. M. poate exercita acțiunea în anulare, având calitatea de reprezentant al debitoarei .
In speța, fata de prevederile art.3 pct 26 din Legea nr.85/2006 cu aplicarea art. 18 din Legea nr.85/2006, administratorul special al unui debitor - in insolventa, este reprezentantul asociaților, insa acesta are atribuții expres si limitativ prevăzute de lege.
In consecința, fata de atribuțiile administratorului special prevăzute de art.18 din Legea nr.85/2006, consideră că nu se poate trage concluzia ca acesta este controlat de către debitor, iar susținerea ca debitoarea nu are calitate procesuala nu se refera si la administratorul special care conform art 18 poate depune contestații in procedura de insolventa .Legea îi conferă acestuia calitate procesuală activă, în virtutea mandatului său de reprezentare a intereselor acționarilor sau asociaților.
Cu privire la fondul raportului juridic litigios, recurentul a relevat că DGFP
M. nu a obținut si nu i-au fost puse la dispoziție toate documentele relevante pentru exprimarea unui vot valabil..
Creditoarea D. G. a F. P. M. prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică
.
Față de deficientele constatate în planul de reorganizare, creditoarea consideră că planul propus nu poate asigura asigura redresarea economică a debitoarei și resursele financiare care să permită respectarea graficului de plată a creanțelor bugetare acesta fiind considerentul pentru care s-a opus aprobării acestuia.
La data de 12 septembrie 2013 LG I. S. a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Intimatul arată că prin acțiunea introductivă, administratorul special al debitoarei în insolvență, dl. C. M., a contestat, inițial, în temeiul art. 14 alin.
(7) din Legea nr. 85/2006, procesul verbal al adunării creditorilor din data de_ conform căruia planul de reorganizare nu a fost aprobat.
Ulterior, prin precizarea de acțiune datată din_, contestatorul a arătat că în fapt, contestă măsurile luate de administratorul judiciar, contestație care se încadrează în prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Prin cererea de recurs ce face obiectul dosarului cu nr. de mai sus, administratorul special revine la prima formă a acțiunii, respectiv contestarea procesului verbal al adunării creditorilor raportat la prevederile art. 14 alin. (7) coroborat cu art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, "hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor". Prin acest text de lege, legiuitorul a conferit calitate procesuală activă pentru contestarea procesului verbal al adunării creditorilor doar creditorilor îndreptăți să participe la procedură, astfel cum sunt definiți de art. 3 pct. 8, creditori care fie au votat împotriva hotărârii luate, fie au lipsit motivat de la ședință.
Rațiunea pentru care doar acestor categorii de participanți la procedură le- a fost conferită calitatea procesuală activă are în vedere faptul că doar aceștia pot vota în cadrul ședinței, procesul verbal astfel întocmit reprezentând voința creditorilor. Or, de vreme ce acest înscris redă o hotărâre a creditorilor cu drept de vot, nu și a altor participanți, este neintemeiată susținerea potrivit căreia o altă persoană -participant la procedură, alta decât creditorii - să fie îndreptățită a solicita anularea unei decizii a creditorilor.
Astfel cum este formulat, art. 14 alin. (7) conferă calitate procesuală activă unor categorii de participanți la procedură, enumerați limitatitiv, derogator, interpretarea acestui text de lege fiind de strică interpretare și aplicare, fără a putea fi extinsă, raportat la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, generic formulat.
Este adevărat că legea conferă administratorului special prin art. 18 o serie de drepturi, printre care si acela de a formula contestații în cadrul procedurii, însă, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, acest drept nu se răsfrânge și asupra contestațiilor îndreptate împotriva hotărârilor adunării creditorilor. Ipoteza avută în vedere de legiutor se referă la un drept generic, care, în funcție de fiecare situație și specificul cauzei/acțiunii, își găsește sau nu aplicabilitatea.
Astfel, cu titlu exemplificativ, arată că potrivit art. 21 alin. (3), administratorul special poate contesta măsurile luate de administratorul judiciar, potrivit art. 73 poate contesta tabelul preliminar al obligațiilor, iar potrivit art. 75 îi este conferit dreptul de a contesta tabelul definitiv.
Mai mult, astfel cum se prevede în art. 2 din Legea nr. 85/2006 "scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa", or pentru atingerea acestui obiectiv, rolul hotărâtor în derularea procedurii îl au creditorii, interesul debitorului (și implicit al administratorului special) trecând în plan secund.
Sub aspect procedural, învederează faptul că planul de reorganizare al debitoarei a fost depus la grefa T. ui de intimata în conformitate cu prevederile art. 94 din Legea nr. 85/2006. Raportat la prevederile art. 99 a fost publicat în BPI anunțul cu privire la depunerea planului, anunțul fiind
comunicat prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire cu creditorii și cu debitoarea. Conform art. 99 alin. 2l, planul de reorganizare a fost comunicat în format electronic cu creditorii și publicat în BPI.
In privința anexelor planului de reorganizare, menționează faptul că contractele menționate în cuprinsul planului nu au fost comunicate cu creditorii,
întrucât acestea nu fac parte integrantă din acesta, creditorii putând solicita expres comunicarea acestora.
Deși pe parcursul derulării contestației pe fond, creditorul bugetar DGFP Marmureș și-a exprimat poziția procesuală în sensul că nu se opune admiterii contestației, din lecturarea întâmpinării depuse de acesta rezultă că apreciază ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond întrucât respingerea planului de reoganizare este justificată deoarece consideră că planul nu poate asigura redresarea economică a societății.
Având în vedere cele prezentate mai sus, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Deliberând asupra cererii de recurs instanța reține următoarele
:
Prin sentința civilă nr. 2930 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență față de debitoarea SC P. S. și a fost numit provizoriu în calitate de administrator judiciar LG I. S., ulterior confirmat în adunarea creditorilor.
La data de_ s-a înregistrat în dosarul de insolvență planul de reorganizare propus de către administratorul judiciar (filele 140-168), plan publicat în Buletinul Procedurilor de I. ență nr. 15849/_ (f. 24).
În conformitate cu art. 99, alin. 2 din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar a comunicat anunțul privind depunerea planului de reorganizare atât debitoarei, cât și creditorilor, cu confirmare de primire conform dovezilor depuse la filele 19-20 iar în temeiul alin. 2, indice 1 din același text de lege planul de reorganizare a fost comunicat creditorilor la data de_ și în format electronic.
Ședința adunării creditorilor în vederea votării planului a fost convocată la data de_ (f. 44 - 46) iar respingerea planului hotărâtă cu votul negativ a două dintre cele trei categorii de creditori, inclusiv a creditorului D. G. a
F. P. M. .
Art. 14 alin. 7 din Legea nr. 85/2006 stabilește în mod expres și limitativ care sunt categoriile dintre participanții la procedură cărora legea le recunoaște legitimarea procesuală activă pentru a ataca hotărârile adunării creditorilor, indiferent de natura și obiectul aceste hotărâri.
Legea recunoaște în mod limitativ legitimare procesuală activă creditorilor care au lipsit motivat de la ședință sau care au votat negativ.
Debitoarea/administratorul special nu se regăsesc în această enumerare limitativă.
Art. 18 alin. 2, lit. c din legea nr. 8572006 nu conferă o prerogativă generală debitoarei în a formula contestații în mod necondiționat, ci doar în acele cazuri în care se recunoaște legitimare procesuală activă debitoarei.
Textul de lege doar enumeră atribuțiile administratorului special iar în absența unei derogări exprese, față de caracterul special și limitativ al art. 14 alin. 7, nu poate fi recunoscută debitoarei/administratorului special calitate procesuală activă în această procedură.
Procedura insolvenței se desfășoară în scopul exclusiv al stingerii pasivului
,iar opțiunea legiuitorului în ceea ce privește confirmarea planului de reorganizare a fost aceea de a recunoaște numai adunării creditorilor dreptul de a cenzura oportunitatea confirmării sau respingerii planului.
Participarea debitoarei în această fază nu se justifică, aceasta pierzând dreptul de a direcționa cursul procedurii de insolvență după deschiderea, cu excepția posibilității de a propune un plan.
Potrivit art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, "hotărârea adunării creditorilor poate fi desființată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective și au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum și la cererea creditorilor îndreptățiți să participe la procedura insolvenței, care au lipsit motivat de la ședința adunării creditorilor".
Prin acest text de lege, legiuitorul a conferit calitate procesuală activă pentru contestarea procesului verbal al adunării creditorilor doar creditorilor îndreptăți să participe la procedură, astfel cum sunt definiți de art. 3 pct. 8, creditori care fie au votat împotriva hotărârii luate, fie au lipsit motivat de la ședință.
Rațiunea pentru care doar acestor categorii de participanți la procedură le- a fost conferită calitatea procesuală activă are în vedere faptul că doar aceștia pot vota în cadrul ședinței, procesul verbal astfel întocmit reprezentând voința creditorilor.
Or, de vreme ce acest înscris redă o hotărâre a creditorilor cu drept de vot, nu și a altor participanți, este neîntemeiată susținerea potrivit căreia o altă persoană - participant la procedură, alta decât creditorii - să fie îndreptățită a solicita anularea unei decizii a creditorilor.
Astfel cum este formulat, art. 14 alin. (7) conferă calitate procesuală activă unor categorii de participanți la procedură, enumerați limitativ, norma în discuție fiind de strică interpretare și aplicare fiind exclusă o interpretare extensivă a normei prin raportare la dispozițiile la art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că legea conferă administratorului special prin art. 18 o serie de drepturi, printre care si acela de a formula contestații în cadrul procedurii, însă, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, acest drept nu se răsfrânge și asupra contestațiilor îndreptate împotriva hotărârilor adunării creditorilor. Ipoteza avută în vedere de legiuitor se referă la un drept generic, care, în funcție de fiecare situație și specificul cauzei/acțiunii, își găsește sau nu aplicabilitatea.
Contestația debitoarei împotriva măsurilor dispuse de administratorul judiciar în vederea convocării adunării creditorilor a fost tardiv formulată în raport de termenul de 3 zile prevăzut de art. 21, alin. 3 din Legea nr. 85/2006, chiar dacă se ia ca reper data publicării în Buletinul Procedurilor de I. ență a anunțului privind data ședinței.
Contestația s-a înregistrat la data de_, anunțul nr. 1553/_ a fost înregistrat la dosarul de insolvență la data de_ (f. 44) fiind publicat în Buletinul Procedurilor de I. ență nr. 15360/_ )f. 18). Termenul pentru contestarea măsurilor administratorului judiciar s-a împlinit anterior datei de _
, astfel încât judecătorul sindic a admis în mod corect excepția tardivității fără a mai examina pe fond contestația.
Așa fiind, în baza art. 312 C.proc.civ instanța va respinge recursul declarat de C. M. în calitate de administrator special al debitoarei SC P. S. împotriva sentinței civile nr.2565 din_, pronunțată în dosarul nr._
/a1 al T.
ui M.
, pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C. M. în calitate de administrator special al debitoarei SC P. S. împotriva sentinței civile nr.2565 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 septembrie 2013.
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
G.
M. B. M.
-I.
I.
S.
AL H. A.
B.
red.S.Al H./A.C.
2 ex. - _
jud.fond.H. M.
← Decizia civilă nr. 584/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 1097/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|