Decizia civilă nr. 97/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a2
DECIZIA CIVILĂ NR. 97/2013
Ședința publică din data de 03 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. -I. A. JUDECĂTOR: DP GREFIER: D. B.
S-a luat spre examinare apelul promovat de apelanta C.I.I. R. A. D. împotriva încheierii civile 581/CC/2013 din_ pronunțată în dosar_ de T. Specializat C. privind și pe intimații D. G. A F. P. A J. C., PENTRU A. F. P. A C. G., SC O. V. P. S., R. LS ,
având ca obiect procedura insolvenței înlocuire lichidator.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților din litigiu. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează că prezentul apel se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, iar în data de_ apelanta a înregistrat la dosar cerere de renunțare la apelul ce face obiectul prezentei cauzei(f.22).
C. constată că apelul este declarat în termen, comunicat, iar în temeiul dispozițiilor art.159 ind.1 alin.4 din C.pr.civ. raportat la dispozițiile art.3 C.pr.civ. și art.10 din Legea 554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece cauza, astfel, urmează a lua act de manifestarea de voință a apelantei exprimată prin înscrisul înregistrat la dosar în data de_ respectiv renunțarea la apelul ce face obiectul prezentei cauze.
C U R T E A:
Prin
încheierea civilă 581/CC/2013 din_ pronunțată în dosarul nr._ de T. Specializat C., din oficiu, s-a dispus înlocuirea lichidatorului judiciar C. R.
A. D. desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC O. V. P.
și a fost desemnat în calitatea de lichidator judiciar al debitoarei SC O. V. P. S. pe R. L. IPURL care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006 și dispunându-se în sarcina acestuia obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006 cu justificarea cheltuielilor. S-a dispus încetarea atribuțiilor lichidatorului judiciar C.I.I. R. A. D. și s-a stabilit termen pentru continuarea procedurii pentru data de_ .
Pentru a pronunța această încheiere, în esență, judecătorul sindic a apreciat a apreciat că lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC O. V. P. S. nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de judecătorul sindic, precum și cele stabilite de Legea nr. 85/2006. Astfel, de la termenul de judecată din data de_, nu a fost depus la dosar nici un raport de activitate, încălcându-se astfel dispozițiile art. 21 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, deși a susținut că va formula o cerere de antrenare a răspunderii, până la termenul de judecată stabilit lichidatorul judiciar nu a făcută dovada formulării acesteia. În situația în care lichidatorul judiciar și-ar fi îndeplinit obligația de a formula o cerere de antrenare răspunderii într-un termen rezonabil, această cerere s-ar fi aflat deja în curs de judecată sau chiar ar fi fost soluționată, putându-se finaliza procedura insolvenței.
1
Astfel, în intervalul_ -_, lichidatorul judiciar nu a făcut dovada că ar fi întreprins vreun demers specific procedurii.
Împotriva acestei încheieri, C.I.I. R. A. D. a formulat apel
, precizând că motivarea acestuia o va face după comunicarea încheierii apelate.
La termenul de judecată din data de 03 septembrie 2013, instanța de apel a constatat că la data de_ apelanta a înregistrat la dosar o cerere prin care învederează faptul că renunță la apelul promovat împotriva încheierii civile nr. 581/CC/2013 din 26 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ de T. Specializat C. .
În conformitate cu prevederile art. 406 alin. 1 din N.C.P.C., apelantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.
constată că sunt îndeplinite în cauză cerințele textului legal citat, apelanta renunțând personal la apel, astfel încât, în temeiul art. 406 alin.1 din N.C.P.C. va lua act de renunțarea apelantei la judecata apelului formulat împotriva încheierii civile nr. 581/CC/2013 din_ pronunțată în dosarul nr._ de T. Specializat C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Ia act de renunțarea apelantei C.I.I. R. A. D. la judecata apelului formulat împotriva încheierii civile nr. 581/CC/2013 din 26 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ de T. Specializat C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,
-I. A.
JUDECĂTOR,
DP
GREFIER,
D. B.
Red.A.A.I/_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: S.I. .
2
← Decizia civilă nr. 3856/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 1997/2013. Procedura insolvenței → |
---|