Decizia civilă nr. 3856/2013. Procedura insolvenței
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a3
DECIZIE CIVILĂ Nr. 3856/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -I. A.
Judecător C. I.
Judecător DP Grefier M. N. Țâr
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea A. F. P. A
M. C. N. prin D. G. A F. P. A J. C. împotriva sentinței civile nr. 4199 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui S. izat C. în contradictoriu cu intimații SC M. T. S., SC M. T. S. la punctul de lucru, SC
M. T. S. prin lichidator judiciar H & B I. S., SC M. T. S. prin administrator special M. R. M., având ca obiect procedura insolvenței rec imp Sent 4199/_ dep de DGFP.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de_ se înregistrează din partea practicianului în insolvență - poziție procesuală scrisă.
C., din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din Legea nr.85/2006 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 4.199 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a3 al T. ui S. izat C., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de declarare a creanței, formulată de creditoarea A. F. P. A
M. C. N. prin D. G. A F. P. A J. C. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC M. T. S. .
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că potrivit art.103 alin.1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, dar o atare împrejurare nu a fost dovedită în cauză. Astfel, procedura insolvenței împotriva debitoarei a fost deschisă la data de 4 noiembrie 2010, creditoarea necontestând faptul că nu ar fi fost notificată. De altfel, la data de 6 decembrie 2010 creditoarea a depus o declarație de creanță pentru suma de 10.651 lei care a fost înscrisă ca atare în tabelul creanțelor împotriva averii debitoarei.
Prin cererea formulată, creditoarea nu a indicat în concret care a fost împrejurarea mai presus de voința sa care a împiedicat-o să-și declare creanța, iar împrejurarea că a efectuat o inspecție fiscală ulterior deschiderii procedurii
insolvenței, nu este de natură să conducă la admiterea cererii de repunere în termen, cu atât mai mult cu cât obligația fiscală neachitată de către debitoare, reprezintă TVA aferentă lunii septembrie 2010 precum și dobânzi, majorări și penalități de întârziere, astfel cum rezultă din analiza efectuată de către lichidatorul judiciar și expusă în raportul de activitate aflat la filele 147-150 din vol.III.
În plus, instanța de fond a reținut că, deși inițial această creanță a fost declarată ca fiind o creanță născută anterior deschiderii procedurii și pentru care s-a și formulat cererea de repunere în termen dedusă judecății, prin cererea formulată la data de 1 octombrie 2012, creditoarea a declarat aceeași sumă ca fiind născută ulterior deschiderii procedurii, aceasta fiind cuprinsă în cuantumul total al creanței de 19.634 lei, față de care creditoarea a apreciat că sunt incidente disp. art. 64 alin.6 din Legea nr. 85/2006 (f.118-127, vol.III), ceea ce denotă fie necunoașterea dispozițiilor legale, fie rea credință, întrucât, desigur, o creanță nu poate fi născută în același timp atât anterior deschiderii procedurii, cât și ulterior acestui moment.
Așadar, din cele mai sus expuse rezultă că nedepunerea declarației de creanță în termenul stabilit nu se datorează unei împrejurări mai presus de voința creditoarei, astfel încât, condițiile reglementate de dispozițiile art. 103 C.pr.civ., nu sunt îndeplinite, cererea formulată fiind respinsă.
Împotriva acestei sentințe, creditoarea D. G. A F. P. C. a declarat recurs
, solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de declarare a creanței și înscrierea sa în tabelul creanțelor debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că debitoarea S.C. M. T. S.R.L. a fost verificata partial conform Raportului de inspecție fiscală nr. 35829/_ pentru perioada_ -_, beneficiind de rambursare cu control ulterior, stabilindu-se un TVA de plata în sumă de 1.407 lei si accesorii în valoare de 470 lei. Ulterior, în urma controlului, organele de inspecție fiscală au constatat la TVA o diferență în sumă de 398 lei provenind din impozitarea cu TVA 24% a unor prestări de servicii constând în transport de persoane facturate în regim de scutire de TVA si pentru care societatea nu a justificat scutirea cu documentele prev. în O.M.F.P. nr 2222/2006 la art. 7 alin.2. Diferența stabilită în suma de 398 lei reprezintă TVA de plata aferenta lunii septembrie 2010.
A mai precizat recurenta că în această perioadă societatea a beneficiat de rambursare cu control ulterior, solicitată prin decontul aferent lunii octombrie 2010 depus la organul fiscal teritorial. Urmare verificării efectuate la societatea debitoare, s- a emis Decizia de impunere nr. 320/_ si s-au stabilit sume suplimentare in sarcina debitoarei în cuantum de 534 lei.
Recurenta consideră că, așa cum rezulta și din Raportul de inspecție fiscala nr. 353/_, o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să formulam cerere de admitere a creanței pentru suma de 534 lei.
În opinia recurentei, în mod eronat judecătorul sindic a apreciat că întreaga sumă de 534 lei a fost cuprinsă în cuantumul total al creanței de 19.634 lei, deoarece în cuantumul total al creanței de 19.634 lei a fost cuprinsă doar o parte din suma si anume 136 lei, iar pentru diferența în sumă de 398 lei, astfel că instanța trebuia să admită cererea de repunere în termen si cererea de admitere a creanțelor.
Intimata H&B I. S., în calitate de lichidator judiciar al S.C. M. TEAN
S.R.L. C. -N., a depus întâmpinare
în cauză prin care a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că în mod legal judecătorul sindic a respins cererea de repunere în termen formulată de creditoare, raportat la faptul că aceasta nu a indicat în concret care a fost împrejurarea mai presus de voința sa care a împiedicat-o să-și declara creanța, nefiind îndeplinite astfel condițiile cumulative prev. de art. 103 C.pr.civ.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente
:
În mod legal si temeinic judecătorul sindic a respins cererea de repunere in termenul de declarare a creanțelor, deoarece creditoarea nu a justificat in condițiile art. 103 alin. 1 C.p.c. împrejurarea mai presus de vointa ei, asimilabilă forței majore care a impiedicat-o să acționeze in scopul declarării întregii creanțe în termenul procedural stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii de insolventa.
Astfel, în termenul limită inițial stabilit pentru declararea creanțelor la data de_ in urma notificării efectuate de catre administratorul judiciar, creditoarea AFP
C. -N. a depus la dosarul cauzei la data de_ o cerere de admitere a creanței pentru suma de 10.651 Ron. Împrejurarea că ulterior sunt identificate in urma unui control si alte sume datorate de catre debitoare nu justifica repunerea in termenul de declarare a creantelor, mai ales datorita faptului ca este vorba despre creante nascute anterior deschiderii procedurii de insolvență, nu despre creanțe născute ulterior acestui moment procedural. Astfel, suma de 534 lei este aferentă lunii septembrie 2010, interval anterior deschiderii procedurii de insolvență.
Instanța de recurs reține faptul că nu ne aflăm în vreuna dintre situațiile reglementate de dispozitiile art. 75 alin. 1 din Legea 85/2006 care ar îndreptăți creditoarea recurentă să formuleze în mod intemeiat o contestatie. Astfel, conform textului enuntat ,,dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), si până la inchiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie impotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabelul definitiv de creante, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute,,. Stabilirea cuantumului unei creante in baza unui control efectuat dupa deschiderea procedurii nu se incadreaza in nici una dintre ipotezele reglementate de textul enuntat.
Potrivit dispozițiilor art. 76 din Legea nr. 85/2006, cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 7, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii care nu depune cererea de admitere a creanțelor la expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. b este decăzut cât privește creanțele respective din drepturile menționate la pct. 1-3.
Notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/2006, iar creditoarea a avut cunoștință de faptul că împotriva debitoarei a fost deschisă procedura insolvenței, formulând cerere de admitere a creanței, cerere care nu a avut ca obiect și creanța în cuantum de 534 lei. Această creanță este născută anterior deschiderii procedurii, deoarece este aferentă activităților desfășurate de debitoare în luna septembrie 2010. Faptul că organele de control ale finanțelor nu au avut cunoștință de existența acestei creanțe deoarece nu au efectuat o inspecție fiscală anterior datei deschiderii procedurii, nu constituie o împrejurare mai presus de voința creditoarei care să o fi împiedicat să formuleze o cerere de admitere a creanței în termenul impus de lege, motiv pentru care instanța a respins întemeiat cererea de repunere în termen formulată de creditoarea D. G. a F. P. .
Mai mult, instanta de recurs apreciaza faptul ca a admite completarea unei creante nascuta anterior deschiderii procedurii de insolventa doar pe baza faptului ca in urma unui control efectuat ulterior deschiderii acestei procedurii cuantumul creantei s-a marit ar constitui o discriminare pozitiva nejustificata a situatiei procedurale a acestui creditor prin raportare la situatia celorlati creditori, deoarece legea impune în mod lipsit de echivoc tuturor creditorilor să declare creanțele născute anterior deschiderii procedurii de insolvență, și să depună înscrisurile justificative în termenul de declarare a creantelor stabilit de catre judecatorul sindic prin sentința de deschidere a procedurii de insolvență.
Pentru toate aceste considerente, in baza dispozitiilor art. 312 alin. 1 C.p.c., recursul declarat va fi respins ca neintemeiat si sentinta recurata va fi mentinuta ca fiind pe deplin legala si temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de creditoarea A. F. P. C. -N. împotriva sentinței civile nr. 4.199 din_, pronunțată în dosarul nr._ /a3 al
T. ui S. izat C., pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,
A. -I. A.
JUDECĂTOR,
C. I.
JUDECĂTOR,
DP
GREFIER,
M. N. ȚÂR
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: N.Koșa .
| ← Decizia civilă nr. 10277/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 97/2013. Procedura insolvenței → |
|---|
