Încheierea civilă nr. 1535/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a4
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 1535
Ședința publică din 08 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător sindic
G. ier M. S.
Pe rol se află derularea procedurii de insolvență privind pe debitoarea SC C.P.G. S. , cu sediul în B. M., str. M. E., nr. 86, județul M. - prin administrator special P. V., administrator judiciar C. I. DE I.
B. L., cu sediul în B. M., B-dul B., bl. 5, ap. 1, județul M. și examinarea propunerii de intrare în faliment a debitoarei.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată la datele de_ ,_ ,_ ,_ și pentru termenul de astăzi.
JUDECĂTORUL SINDIC
Examinând cererea prin prisma actelor și probelor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 4305 din data de_ pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de debitoarea S.C.
C.P.G. S.R.L. și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva acesteia. Prin aceeași încheiere a fost numit administrator judiciar C.
I. de I. B. L. .
În dosarul de insolvență s-au înregistrat: 29 de creanțe salariale în valoare de 62.686 lei, 2 creanțe garantate în valoare acceptată de 2.547.213,69 lei, 3 creanțe bugetare în valoare acceptată de 88.069,92 lei, 19 creanțe chirografare în valoare acceptată de 704.659,75 lei și o creanță provizorie în valoare acceptată de 346.452 lei (f.28-32).
Prin raportul întocmit la data de_ (f.34-37) de către administratorul judiciar asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență s-a relevat faptul că debitoarea a formulat intenția de reorganizare, iar bunurile și creanțele aflate în patrimoniul debitoarei sunt
de 6.187.892,30 lei, în timp ce obligațiile de plată la data deschiderii procedurii de insolvență sunt de 4.637.107,82 lei.
În cuprinsul procesului verbal nr. 2161 întocmit în data de_ ca urmare a adunării creditorilor, s-a arătat că 78,88 % din valoarea creanțelor prezente la vot, respectiv 74,20 % din valoarea totală a creanțelor, au votat pentru intrarea în faliment a debitoarei.
În notele de ședință depuse la dosar în data de_ debitoarea SC C.
S., prin administrator special P. V., a solicitat respingerea propunerii de intrare în faliment.
În motivare, s-a învederat că B. GSG B. M. a fost singurul creditor care a fost de acord cu această propunere, ceilalți votând împotrivă, motivat de faptul că debitoarea și-a exprimat intenția de reorganizare la data deschiderii procedurii.
Debitoarea, prin administrator, a arătat că pe rolul Curții de Apel C. se află recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 2750/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ /a1 în care s-a înregistrat contestația prin care a solicitat anularea ca nelegal a punctului 1 de pe ordinea de zi stabilită prin convocatorul adunării creditorilor nr.2137/_ prin care administratorul judiciar C.I.I. B. L. a propus spre aprobare intrarea în faliment a debitoarei, precum și suspendarea executării măsurii contestate.
În concluziile scrise depuse de către creditoarea B. GSG B. M. s-a menționat că cele două contestații formulate de către debitoarea SC C. S. și reprezentanta salariaților în dosarul nr._ /a1 al T. ui M. au fost soluționate irevocabil la data de_ de Curtea de Apel C., care a anulat ca netimbrate recursurile formulate.
Cu privire la susținerea debitoarei că nu există un tabel definitiv al creanțelor, tribunalul va reține că prin decizia civilă pronunțată în data de _
, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de SC Romtelecom SA împotriva sentinței civile nr. 7350 din_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 al T. ui M. pe care a modificat-o în parte în sensul că a dispus înscrierea creditoarei SC Romtelecom SA în tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitoarei SC C. S. cu suma de 31599,37. Curtea a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins recursul declarat de debitoarea SC C. S. împotriva aceleiași sentințe.
În plus, prin sentința civilă nr. 3529/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ /a4.1 s-a admis cererea formulată de către
C.I.I. B. L., administrator judiciar al debitoarei SC C.P.G. S., în contradictoriu cu P. V. I., în calitate de administrator statutar al debitoarei SC C.P.G. S. și s-a dispus ridicarea parțială pentru administratorul statutar P. V. I. a dreptului de administrare al debitoarei SC C.P.G. S., sentința rămânând irevocabilă prin respingerea recursului la data de_ .
Pentru motivele expuse, judecătorul sindic va constata că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 107 alin. 1 lit. D, coroborat cu art. 60 al. 3 din Legea nr. 85/2006 și va dispune intrarea debitoarei în faliment, măsurile
prevăzute de art. 107 alin. 2 și art. 108 din Legea nr. 85/2006 și în temeiul art. 107 alin. 2 lit.b coroborat cu art.24 din Legea nr. 85/2006 va fi desemnat provizoriu în calitate de lichidator
administratorul judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
În temeiul art. 105 din Legea nr. 85/2006,
Admite cererea formulată de către administratorul judiciar C. I. de I. B. L., cu sediul în B. M., bd. B., nr. 5/1, jud. M. .
În temeiul art. 107 alin. 1 lit. C din Legea nr. 85/2006,
Dispune deschiderea procedurii de faliment a debitoarei SC
"C.P.G."; S.
, cu sediul social în B. M., str. M. E., nr. 86, jud. M., nr. de ordine în registrul comerțului J_, cod unic de înregistrare 11134032 și dizolvarea societății debitoare
.
În temeiul art. 107 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 dispune ridicarea
dreptului de administrare al debitoarei.
În temeiul art. 24 din Legea privind procedura insolvenței,
Numește provizoriu în calitate de lichidator judiciar pe C. I. de I. B. L.,
care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea
nr. 85/2006
.
Dispune notificarea de către lichidator a deschiderii procedurii de faliment debitoarei, asociaților, creditorilor și creditorilor titulari ai creanțelor născute în cursul procedurii și O. ui R. C. de pe lângă Tribunalul Maramureș prin Buletinul Procedurilor de I., în vederea efectuării mențiunii în temeiul art. 61/art. 108 din Legea nr.85/2006, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.
Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea
nr.31/1990 cu modificările și completările ulterioare și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai lichidatorului.
Fixează termenul maxim pentru predarea gestiunii către lichidator,
împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 20 martie 2013.
În temeiul art.108 alin.2 din Legea nr.85/2006 fixează următoarele termene:
termenul pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor născute
după data deschiderii procedurii la data de 22 aprilie 2013;
-termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar
la data de 22 mai 2013;
termenul pentru depunerea contestațiilor, la tribunal, cu cel puțin 10
zile înainte de
data de 05 iunie 2013
;
- termenul pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat la data de
05 iunie 2013
.
În temeiul art.113 din Legea nr. 85/2006
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_, ora
11, C6 falimente.
DEFINITIVĂ. EXECUTORIE.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, _ .
PREȘEDINTE GREFIER
O. A. C. S. M.
Red. A.C.O/T.red./_ 5 ex.
← Sentința civilă nr. 1865/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 2558/2013. Procedura insolvenței → |
---|