Sentința civilă nr. 1858/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R.
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1858/2013
Ședința publică din data de 25 iunie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei S.C. C. T. S.R.L., la solicitarea acesteia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, H & B I. S., d-na practician în insolvență Oana P. a, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar, din partea lichidatorul judiciar, la data de 14 iunie 2013, din partea lichidatorului judiciar, raportul de activitate, cu acte anexă, la data de 19 iunie 2013, cerere de închidere a procedurii și procesul-verbal al adunării creditorilor din data de_ .
Reprezentanta lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii de faliment a debitoarei, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt, precum și încuviințarea onorariului și a cheltuielilor de procedură.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin sentința civilă nr.6200/2011 pronunțată la data de 15 noiembrie 2011 a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC C. T. S. și în consecință s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoare, fiind numit în calitate de administrator judiciar C.I.I. U. R. R. .
Prin încheierea civilă nr.1612/_ au fost admise cererile de repunere în termen formulate de către creditoarele M. T. - D. I. și T. L. pentru creanța bugetară în sumă de 890,46 lei și SC A. L. I. SA pentru creanța chirografară în sumă de 140.884,13 lei și s-a dispus înscrierea acestora în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei SC C. T. S. . Prin aceeași hotărâre a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei SC C.
S. în conformitate cu modul de soluționare a cererilor de repunere în termen, după cum urmează:
D.G.F.P. C. - creanță bugetară în sumă de 59.352 lei;
M. T. - D. I. și T. L. - creanță bugetară în sumă de 890,46 lei;
O. L. R. I. SA - creanță chirografară în sumă de 146.673,13 lei;
SC A. L. I. SA - creanță chirografară în sumă de 140.884,13 lei.
Prin sentința civilă nr.3585/_ s-a aplicat C.I.I. U. R. R. o amendă judiciară în sumă de 3.000 lei și dispune darea sa în debit și s-a dispus înlocuirea administratorului judiciar C.I.I. U. R. R. din calitatea de administrator judiciar al debitoarei SC C. T. S., cu H & B I. S., care este desemnat în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC C. T. S. . Prin aceeași hotărâre s-a dispus trecerea debitoarei în procedura de faliment în forma generală și a fost numit în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe H & B I. S.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 16 aprilie 2013 a fost confirmat lichidatorul judiciar H&B I. S. și onorariul acestuia în cuantum de 500 lei plus TVA/lună și un onorariu de succes de 7,5% din sumele ce urmează să fie distribuite către creditori.
Prin cererea formulată la data de 19 iunie 2013 lichidatorul judiciar H & B I. S. a solicitat judecătorului sindic închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC C. T. S., radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului.
În cuprinsul cererii lichidatorul judiciar a arătat că raportat la faptul că nu a identificat bunuri în averea debitoarei care să poată fi valorificate, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 a procedat la convocarea adunării creditorilor pentru avansarea cheltuielilor în vederea continuării procedurii sau închiderea procedurii.
Convocatorul adunării creditorilor a fost publicat în BPI nr.10524/_, creditorii nefiind de acord cu avansarea sumelor de bani necesare continuării procedurii, fiind aprobată propunerea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii de faliment în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006.
Analizând cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar, aceasta urmează a fi admisă de către judecătorul sindic, în baza prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul lichidatorului judiciar, dispunându-se închiderea procedurii și radierea debitoarei din Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, constatându-se că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri de valorificat sau sume de distribuit și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării acesteia.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare procedurii, fiind pe
1
deplin incident textul art. 131 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.
În conformitate cu prev. art. 135 și 136 din același act normativ, se va dispune și notificarea prezentei hotărâri, precum și descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui.
În temeiul prev. art.11 coroborat cu art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, vor fi încuviințate cheltuielile de procedură în sumă de 101,24 lei și onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 3.720 lei cu TVA inclus, sume care urmează a fi plătite din fondul special de lichidare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar H & B I. S. în cadrul procedurii falimentului în forma generală a debitoarei SC C. T. S. și în consecință:
Dispune închiderea procedurii falimentului în forma generală a debitoarei SC C. T. S., cu sediul în
T., str.N. nr.3, bl.D.2, sc.C, ap.46, jud.C., J_, CUI 23041352 și radierea acesteia din registrul comerțului.
Descarcă lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar în sumă de 3.720 lei cu TVA inclus și cheltuieli de procedură în sumă de 101,24 lei, urmând ca plata să se facă din fondul special constituit conform prev. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
Dispune notificarea prezentei sentințe creditorilor, debitoarei, lichidatorului, DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă
TRIBUNALUL CLUJ în vederea efectuării mențiunii închiderii procedurii și radierii.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
D. M. D.
A.
VLAIC
Red.DMD/MM 6 ex./_
2
← Sentința civilă nr. 194/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 1957/2013. Procedura insolvenței → |
---|