Încheierea civilă nr. 2051/2013. Procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2051/C/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 21 august 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: E. B. GREFIER: DP

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii falimentului în formă simplificată formulată de către debitoarea S.C. B. V. S., CUI 18355391, J_, în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal se constată lipsa reprezentantului debitoarei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, procedura de verificare și regularizare se efectuează în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 rep..

S-a făcut referatul cauzei, după care, judecătorul sindic, prin raportare la prevederile art.131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art.6 din Legea nr.85/2006, constată că Tribunalul Specializat C. este competent teritorial și material să soluționeze cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitoarea S.C. D. GAZ S.R.L.

De asemenea se constată că la dosar s-au înregistrat oferte de servicii din partea practicianului în insolvență CII LUPU M. .

Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 19 august 2013 sub nr._, debitoarea S.C. B. V. S., CUI 18355391, J_ a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței in formă simplificată, apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale.

În susținerea cererii debitoarea a arătat că se află în stare de insolvență și este în imposibilitatea de a achita datoriile exigibile raportat la fondurile bănești de care dispune.

Cererea a fost legal timbrată cu 200 de lei taxă judiciară de timbru.

Analizând cererea formulată de debitoare, judecătorul sindic reține următoarele:

Conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 insolvența este definită ca fiind acea stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile.Art 27 din acelși act normativ impune debitorului sa formuleze cerere de deschidere a procedurii insolvenței, in termen de maxim 30 de zile de la data apariției stării de insolvență.

Cererea debitoarei trebuie să fie însoțită de actele menționate la art. 28 din Legea nr.85/2006, respectiv debitoarea trebuie să facă dovada faptului că se află în stare de insolvență, să depună la dosar lista completă a tuturor bunurilor, bilanțul și balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii, lista numelor și adreselor

creditorilor, lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive, precum și o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfășoare în perioada de observație.

Totodată, debitorul este obligat să depună la dosar contul de profit și pierdere pentru anul anterior depunerii cererii, o declarație prin care își arată intenția de intrare în procedura simplificată sau în reorganizare și să descrie modalitățile pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității.

De asemenea, debitorul are obligația de a da o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar, sau să depună un certificat de la registrul comerțului din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii și o declarație pe propria răspundere, autentificată, din care să rezulte că nu a fost condamnat pentru fals ori infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr.21/1996.

Judecătorul sindic observă că debitoarea nu a depus toate actele menționate de art. 28 din Legea nr.85/2006 rep., respectiv nu a depus declarațiile prevăzute de art. lit. j) și k) din actul normativ anterior menționat, cererea acesteia urmând sa fie respinsă pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce vor urma.

Conform art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep, cererea formulata de debitor prin care se solicită deschiderea procedurii insolvenței ,,se va judeca de urgență, in termen de maxim 5 zile in camera de consiliu, fără citarea părților";. Conform art. 149 din Legea nr. 85/2006 rep.,, dispozițiile prezentei legi se completează, in măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedura civilă (…)";.

Conform art. 200 din noul Cod de procedura civilă, cererea înregistrată care nu îndeplinește cerințele art. 194-197, urmează procedura de regularizare prevăzută de textul anterior menționat, reclamantului aducându-i-se la cunoștință lipsurile acesteia și obligația de a le remedia în termen de maxim 10 zile.

Judecătorul sindic apreciază că in cazul cererii de deschiderea procedurii insolvenței formulate de către debitoare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 200 din noul Cod de procedură civilă, aceste dispoziții fiind incompatibile cu cele ale art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep.

Astfel, judecătorului sindic îi este interzis să supună cererea formulată de către debitorul aflat în insolvență procedurii regularizării, fiind obligat sa o judece în termenul imperativ de 5 zile prevăzut de art. 27 alin. ultim din Legea nr. 85/2006 rep., acest termen fiind stabilit de legiuitor nu doar în favoarea debitorului titular al cererii, ci și în beneficiul creditorilor acestuia, interesele acestora fiind prejudiciate prin întârzierea deschiderii procedurii, respectiv prin agravarea stării de insolvență a debitorului.

Din verificările efectuate de către judecătorul sindic în baza 154 alin 8 din noul Cod de procedură civilă rezultă că administrator al debitoarei este dl Vișan Flaviu N., durata mandatului fiind nelimitată.

Acesta a și semnat cererea prin care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, bilanțul și balanța societății, precum și celelalte înscrisuri depuse, mai puțin declarațiile prevăzute de art. 18 lit. j) și k) din Legea nr.85/2006 rep., respectiv declarația pe propria răspundere, autentificată de un notar sau certificată de un avocat, din care să rezulte dacă societatea a mai fost supusă procedurii insolvenței în ultimii 5 ani anteriori formulării cererii introductive și declarația pe proprie răspundere, autentificată de un notar sau certificată de

un avocat, din care să rezulte că nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infracțiuni prevăzute în Legea concurenței nr. 21/1996 și că administratorii, directorii și/sau asociații nu au fost condamnați definitiv pentru bancrută frauduloasa, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracțiuni de fals ori infracțiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii. Aceste două declarații au fost date și semnate de către dna Feșnic Ana, asociat care deține 1% din părțile sociale, restul de 99% aparținându-i dlui

Vișan Flaviu N. .

Dovada calitătii de reprezentant al unei persoane juridice de drept privat, cum este si cazul debitoarei se poate face, conform prevederilor art. 151 alin. 4 Cod proc.civ., cu un extras din registrul public în care este menționată împuternicirea dată reprezentantului respectiv.

Așa cum s-a reținut în cele ce preced, calitatea de reprezentant a debitoarei SC B. V. S. o are doar

Vișan Flaviu N. . Potrivit dispozițiilor art. 176 alin. 1 pct. 2 din noul Cod proc.civ., nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală.

Prin urmare, constatând că dna Feșnic Ana nu este înscrisă în calitate de reprezentantă a debitoarei în Registrul Comertului, fașă de dispozițiile art. 151 alin. 4 coroborat cu art. 176 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ., judecătorul sindic nu poate lua în considerare cele doua declarații, acestea fiind lovite de nulitate necondiționată.

Față de toate aceste considerente, dat fiind faptul că cererea formulată de către debitoare nu este însoțită de toate actele cerute de lege, respectiv nu este însoțită și de

declarațiile prevăzute de art. 18 lit. j) și

k) din Legea nr.85/2006 rep., judecătorul sindic, în baza prev. art.32 din Legea nr.85/2006 rep., urmează să respingă cererea formulată de către debitoarea

S.C. B. V. S. , cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

Respinge cererea debitoarei S.C. B. V. S., CUI 18355391, J_, cu sediul în C. -N., str. R., nr. 106, ap. 22, jud. C., cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței. Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 august 2013.

JUDECĂTOR SINDIC,

GREFIER,

E. B.

D.

P.

Red./Dact.E.B./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2051/2013. Procedura insolvenței