Încheierea civilă nr. 2406/2013. Procedura insolvenței

R O M Â N I A

SPECIALIZAT C. Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2406 /2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 25 septembrie 2013 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: C. G. GREFIER: A. B.

S-a luat spre examinare cerere de deschidere a procedurii de insolvență a debitoarei S.C T. F. Y. S.R.L, la solicitarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.

La apelul nominal făcut cauză se prezintă reprezentanta debitoarei, d-na avocat Curea Rebeca A. în substituirea avocatului titular Borșa D., cu delegație de substituire depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-au depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri:

în data de 11 septembrie 201, din partea JUDICIAR SPRL, ofertă de servicii;

în data de 16 septembrie 2013, din partea DM INSOLV CONSULT IPURL, ofertă de serviciu.

Reprezentanta debitoarei depune la dosar procura autentificată nr.1743/2012 a BNP Nina Racolța și învederează instanței că mandatul său este limitat, respectiv este doar pentru a depune înscrisuri și nu poate pune concluzii pe fondul cauzei.

Judecătorul sindic, în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând, reține că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 3 septembrie 2013 debitoarea SC TATTOO F. Y. S. a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în forma simplificată, apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale. Totodată, debitoarea a solicitat numirea în cauză în calitate de lichidator judiciar a C.I.I. T. M. C. .

Față de actele depuse de către debitoare, judecătorul sindic constată că aceasta este în încetare de plăți, nemaiputând face față datoriilor sale exigibile, astfel încât, cererea debitoarei este apreciată ca fiind întemeiată, urmând a fi admisă ca atare.

De asemenea, în acest context, instanța reține dispozițiile art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor Legii nr.85/2006, în termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Astfel, în temeiul art. 32 alin.1 din Legea nr. 85/2006 și față de manifestarea de voință a debitoarei, se va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoare și numirea în calitate de lichidator judiciar provizoriu a C.I.I. "T. M. C. ";, care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 25 din lege.

La desemnarea lichidatorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere disp. art. 11 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 277/2009, luând în considerare faptul că acest practician în insolvență a depus ofertă la dosar și faptul că în cuprinsul cererii introductive debitoarea a solicitat numirea acestuia în calitate de lichidator judiciar.

De asemenea, judecătorul sindic va dispune, în temeiul art. 35 din Legea nr. 85/2006, ca debitorul să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, actele prevăzute de art. 28 alin.1 din lege, cu mențiunea că refuzul debitorului constituie infracțiune potrivit art. 147 din Legea nr. 85/2006.

Se va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitorului, iar în baza art. 18 alin.1 va dispune desemnarea administratorului special, în vederea reprezentării intereselor asociaților.

Se va dispune comunicarea prezentei tuturor instanțelor în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, potrivit disp. art. 37 din Legea nr. 85/2006.

În temeiul prev. art.44 din Legea nr.85/2006, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

Conform art.48 alin.1 din Legea nr.85/2006, va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin.2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind lichidatorului judiciar.

În temeiul dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 85/2006, va dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a deschiderii procedurii insolvenței debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea efectuării mențiunii întemeiate pe dispozițiile art. 61 din lege.

1

Se va stabili termenul limită pentru formularea opozițiilor împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței cel mai târziu pentru data de 15 octombrie 2013.

În baza prev. art.62 lit.b, c și d din Legea nr.85/2006, se va fixa termenul limită pentru depunerea creanțelor la data de 30 octombrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 13 noiembrie 2013, termenul pentru soluționarea eventualelor contestații cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar fiind de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în B.P.I. și pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20 noiembrie 2013.

În temeiul art. 113 și următoarele din Legea nr. 85/206 se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

În temeiul art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii.

Stabilește termen în vederea verificării stadiului procedurii, a soluționării eventualelor opoziții formulate împotriva sentinței de deschidere a procedurii și pentru definitivarea tabelului de creanțe la data de 20 noiembrie 3013, sala 249, ora 11,00.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII,

D I S P U N E :

Admite cererea pentru deschiderea procedurii insolvenței formulată de către debitoarea SC T. F. Y. S., J_, CUI 25674970, cu sediul în Dej, str. C., nr. 46, bloc L10, ap. 33, jud. C., și în consecință:

Dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei SC T. F. Y. S. . Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.

Numește lichidator judiciar provizoriu pe CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ "T. M. C. "; care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Stabilește în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art.59 din Legea nr.85/2006.

Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina lichidatorului judiciar.

Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.

Dispune desemnarea administratorului special.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.

Stabilește termenul limită pentru formularea opozițiilor împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței cel mai târziu pentru data de 15 octombrie 2013.

Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 30 octombrie 2013, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor, la data de 13 noiembrie 2013, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de lichidatorului judiciar în tabelul preliminar fiind de 5 zile de la publicarea tabelului preliminar in Buletinul Procedurilor de Insolventa și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20 noiembrie 2013.

Dispune în sarcina lichidatorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Fixează termen în vederea verificării stadiului procedurii, a soluționării eventualelor opoziții și definitivarea tabelului de creanțe la data de 20 noiembrie 2013, sala 249, ora 11.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la T. Specializat C. . Pronunțată în ședința publică din 25 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 9 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2406/2013. Procedura insolvenței