Încheierea civilă nr. 3609/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 3609/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 30 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. M. D. GREFIER: A. -E. A.
Pe rol fiind examinarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea SC A. C.
S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La ambele apeluri nominale făcute în cauză, se constată lipsa debitoarei.
Procedura este legal îndeplinită, soluționarea cauzei dispunându-se a se efectua fără citarea debitoarei, potrivit prevederilor art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că cererea este legal timbrată și s-a solicitat judecarea cauzei și
în lipsă.
Judecătorul sindic, verificându-și competența reține că este competent general, teritorial și material să
soluționeze prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 131 NCPC și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, iar în ceea ce privește estimarea duratei litigiului, apreciază că această etapă a procesului se finalizează la acest termen.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii de deschidere a procedurii urmând ca, în conformitate cu Hotărârea Colegiului de Conducere din data de_, să fie repartizată aleatoriu.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2013 sub nr. de mai sus, debitoarea SC A. C. S., prin lichidator C.I.I. D. C., a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta, apreciind că societatea se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale, invocând existența unor debite datorate și neachitate la bugetul consolidat de stat.
Față de cele învederate, debitoarea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1 alin.2 lit.c,d e, art.27, art. 28 și art. 32 din Legea nr. 85/2006 coroborate cu art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990 republicată.
Cererea de deschidere a procedurii simplificate a fost formulată în numele societății debitoare de către lichidatorul acesteia, în considerarea disp. art. 52 alin.3 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Astfel, lichidatorul judiciar, titular al cererii formulate, are calitatea de reprezentant legal a societății debitoare, fiind desemnat prin încheierea nr. 1446/_ pronunțată de Oficiul Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr. 90676/_, societatea fiind în dizolvare de drept potrivit prev. art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ca atare, văzând că cererea debitoarei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic, în baza art. 32 coroborat cu art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006 va admite cererea formulată de debitoarea SC A. C. S. prin reprezentant legal, lichidator C.I.I. D. C. și va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată, având în vedere incidența disp. art. 1 alin.2 lit. e din Legea nr. 85/2006, debitoarea fiind în lichidare.
În temeiul dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 85/2006, va fi confirmat în calitate de lichidator judiciar provizoriu C.I.I. D. C., care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 20 din lege și care îndeplinește condițiile cerute de art. 19 alin.1 din Legea nr.85/2006. La desemnarea acestui lichidator judiciar s-a avut în vedere solicitarea lichidatorului C.I.I. D. C. desemnat în procedura reglementată de Legea nr.31/1990 și faptul că practicianul în insolvență desemnat în cauză a depus ofertă la dosar.
În baza art.35 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1, în termen de 10 zile de la comunicarea deschiderii procedurii.
Se va stabili în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței debitorului cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr.85/2006.
Se va dispune în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prev. de art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prev. art.28 alin.1.
În baza prev. art.18 din Legea nr.85/2006, se va dispune desemnarea administratorului special.
În baza art.44 din lege, se va stabili în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2.
De asemenea se va stabili în sarcina lichidatorului judiciar obligația de înștiința judecătorul sindic dacă sunt formulate opoziții.
1
În baza prev. art.62 din Legea nr.85/2006 se va stabili termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului data de_, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de_, termenul pentru depunerea eventualelor contestații la tabelul preliminar la data de_ și termenul pentru definitivarea tabelului creanțelor la_ .
Se va dispune notificarea de către lichidator a intrării în procedura simplificată a creditorilor notificați conform prev. art.61 alin.3, debitorului și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.
În temeiul art.113 din Legea nr.85/2006, se va dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
În baza prev. art.21 din lege, se va dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor la sfârșitul fiecărei luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Admite cererea formulată de debitoarea SC A. C. S., cu sediul în C. -N., str. Straja nr. 3, jud. C., J_, CUI 15063767, prin lichidator C.I.I. D. C., cu sediul în C. -N., str. M. Ș. nr. 10, jud. C. și în consecință:
Dispune deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva debitoarei SC A. C. S. și ridică dreptul de administrare al debitoarei.
Confirmă în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe C.I.I. D. C. și stabilește în sarcina acestuia obligația de a înștiința judecătorul sindic imediat ce sunt formulate opoziții.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prev. de art.28 alin.1, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Stabilește în sarcina lichidatorului obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția insolvenței debitorului cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr.85/2006.
Dispune în sarcina lichidatorului efectuarea notificărilor prev. de art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, creditorilor menționați în lista depusă de debitor conform prev. art.28 alin.1.
Dispune desemnarea administratorului special.
Stabilește în sarcina administratorului special obligația de a pune la dispoziția lichidatorului provizoriu toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale făcute în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul lichidatorului sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr.85/2006.
Stabilește termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor asupra averii debitorului data de_, termenul de verificare, întocmire, afișare și comunicare a tabelului preliminar al creanțelor la data de _
, termenul pentru depunerea eventualelor contestații la tabelul preliminar la data de_ și termenul pentru definitivarea tabelului creanțelor la_ .
Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a intrării în procedura simplificată a creditorilor notificați conform prev. art.61 alin.3, debitorului și Oficiului Registrului C. erțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune în sarcina lichidatorului obligația de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor la sfârșitul fiecărei luni, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Se va stabili termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 31 martie 2014, sala 249, ora
11,00.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se va depune la T. Specializat C. . Pronunțată în ședința publică din 30 decembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. M. D. A. -E. A.
Red.DMD/MM 9 ex./_
2
← Încheierea civilă nr. 2597/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 1555/2013. Procedura insolvenței → |
---|