Încheierea civilă nr. 6047/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

ÎNCHEIERE NR.6047

Ședința camerei de consiliu din 24 octombrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. O. - Judecător sindic

GREFIER: A. H.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de lichidator C. I. de I.

L., Bd.B. nr.5/1, județul M.

pentru debitoarea SC R. O. S.

, cu sediul în C., str.P. nr.304, județul M., înregistrată la R.

M. sub nr. J_, CIF 10803805,

având ca obiect deschiderea procedurii simplificate de faliment.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsesc părțile. S-a făcut referatul cauzei, după care :

Având în vedere că debitoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORUL SINDIC

Constată că prin Rezoluția nr.53626 din_ pronunțată de Directorul ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost desemnat ca lichidator al SC R.

O. S., societate dizolvată de drept potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, practicianul în insolvență C. I. de I. B. L. .

Prin aceeași rezoluție s-a stabilit onorariul lichidatorului în cuantum fix de 1000 lei, urmând a fi achitat din averea debitoarei, iar în lipsa acesteia din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței.

Reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1 alin.2 lit.e din Legea procedurii insolvenței care impun declanșarea procedurii simplificate cu privire la societățile dizolvate anterior cererii introductive, judecătorul sindic apreciază ca fiind aplicabile și prevederile art.27 alin.5 din Legea nr.85/2006, sens în care dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite cererea formulată de lichidatorul C. I. de I. B. L.

, Bd.B. nr.5/1, județul M.

și în consecință:

În temeiul art. 27 al. 5 și art. 32 din Legea privind procedura de insolvență,

Dispune deschiderea procedurii simplificate de faliment împotriva debitoarei SC R. O. S. , cu sediul în C., str.P. nr.304, județul M.

, înregistrată la R. C. M. sub nr. J_, CIF 10803805.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura de insolvență,

Desemnează lichidator provizoriu C. I. de I. B. L., Bd.B. nr.5/1, județul M., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege, cu o retribuție ce se va stabili ulterior.

Potrivit art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, dispune ridicarea dreptului de administrare a debitoarei.

În temeiul art. 32 alin. 2 din Legea privind procedura de insolvență, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 169/2010 dispune lichidatorului judiciar să efectueze notificările prevăzute de art. 61 din lege, debitoarei, asociaților, acționarilor, creditorilor și O. ui R. ui C. de pe lângă Tribunalul Maramureș, prin Buletinul Procedurilor de I., în vederea efectuării mențiunii, precum și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi.

Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai lichidatorului judiciar.

Stabilește termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la

_ .

Stabilește termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la _ .

Contestațiile se vor înregistra în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de I. a tabelului preliminar.

Fixează termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la _

.

Fixează termen pentru ședința adunării creditorilor la 23 decembrie

2013, ora 15,00, la sediul lichidatorului.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitoarei, de către lichidatorului judiciar.

In temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,

Dispune deschiderea de către debitoare a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorului judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

Raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006 va fi depus de către lichidator până la _ .

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare cu debitorul și cu drept de opoziție în termen de 10 zile de la primirea notificărilor pentru creditori.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de_, NCPC complet nr.2 falimente, sala 76, orele 08,30.

Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică de azi, _

.

Președinte G. ier

S. O. A. H.

Red. S.O./ Tehnored. A.H./_ 5 ex. .

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRARTIV ȘI FISCAL

B. M.

B-dul Republicii nr.2A

Dosar nr._ 4204

COMUNICARE

Încheierea civilă nr.6047 emisă la: ziua 24, luna 10, anul 2013

C ă t r e

SC R. O. S.

, cu sediul în C., str.P. nr.304, județul M.

C. I. de I. B. L., Bd.B. nr.5/1, județul M. ,

Se comunică, alăturat, copia încheierii civile nr.6047 din data de_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția Comercială de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea SC R. O. S. , cu

sediul în C., str.P.

nr.304, județul M.

, înregistrată la R.

C.

M. sub nr. J_

, CIF 10803805

Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) A. H.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 6047/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)