Sentința civilă nr. 3223/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.3223/2013
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC: E. B.
GREFIER: C. P.
Pe rol fiind cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. C. -N. prin
DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUD C. împotriva debitoarei SC
I. SRL, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părților, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar au fost înregistrate următoarele înscrisuri:
în data de 15 iulie 2013 ofertă de servicii formulată de C. S. D. ;
în data de 16 iulie 2013 ofertă de servicii depusă de C. Nicorici Silviu Pavel;
în data de 18 iulie 2013 oferte de servicii înaintate de Societatea Redresare Lichidare SPRL și SP DM Insolv Consult IPURL;
în data de 30 iulie 2013 ofertă de servicii din partea J. SPRL;
în data de 31 iulie 2013 ofertă de servicii formulată de C. Terpe M. - Cristina; în data de 1 august 2013 ofertă de servicii înaintată de C. Lupu M. ;
în data de 2 august 2013, ofertă de servicii din partea C. Săvuș Cristian;
în data de 25 octombrie 2013 ofertă de servicii formulată de C. Terpe M. - Cristina;
în data de 12 noiembrie 2013 ofertă de servicii depusă de Bercean Radu IPURL;
în data de 21 noiembrie 2013 ofertă de servicii depusă de C. H. H. . Judecătorul sindic, în baza art. 131 NCPC raportat la art. 6 din Legea nr.
85/2006 rep., constată că este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Judecătorul sindic reține cauza în pronunțare asupra cererii privind deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC P. I. SRL.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la data de 11 iulie 2013 sub nr. de mai sus, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. în calitate de reprezentant al ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C. N. a solicitat instanței să dispună deschiderea procedurii insolvenței debitoarei SC P. I. SRL, apreciind că se află în stare de insolvență și nu mai poate face față obligațiilor sale comerciale și deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 50.667 lei.
În susținerea cererii creditoarea a arătat că în conformitate cu nota de fundamentare debitoarea figurează cu creanțe fiscale neachitate în cuantum de 50.667 lei, însă, deși s-au efectuat cercetări pentru identificarea altor venituri sau bunuri urmăribile, nu au fost identificate astfel de posibile surse pentru acoperirea creanței. S-a mai arătat că valoarea creanței depășește valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Cererea creditoarei a fost comunicată debitoarei în condițiile art. 33 al.1 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cererea formulată de creditoare, judecătorul sindic constată că aceasta întrunește cerințele formale prev. de art.31 alin. 1 din Legea nr.85/2006, precum și cele de fond prev. de art.3 pct.1 lit.a, pct.6 și pct.12 din același act normativ.
Creditoarea a făcut dovada faptului că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 90 de zile.
Astfel, raportat la înscrisurile aflate dosarul cauzei, respectiv titlurile executorii aflate la filele 5-261, judecătorul sindic constată că cererea creditoarei întrunește condițiile pentru deschiderea procedurii insolvenței, respectiv creanța solicitată este mai mare decât valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, este o creanță certă, lichidă și exigibilă al cărui cuantum rezultă din titlurile executorii aflate la dosarul cauzei, scadența acestora fiind împlinită cu mai mult de 90 de zile în urmă, putându-se astfel prezuma că debitoarea este în insolvență potrivit disp. art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Față de cuantumul acestui debit, față de împrejurarea că debitoarea nu a făcut dovada faptului că deține lichidități care ar fi în măsură să acopere creanța, judecătorul sindic apreciază că debitoarea se află într-o stare de insolvență prezumată ca fiind vădită, întrucât, după mai mult de 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditoare.
Ca atare, în temeiul disp. art.33 alin.6 din Legea nr. 85/2006, se va dispune deschiderea procedurii insolvenței în formă generală împotriva debitoarei SC P.
I. SRL.
În temeiul art. 34 coroborat cu art. 11 alin.1 lit. c din același act normativ, modificat prin OUG nr. 173/2008, va desemna în calitate de administrator C. H.
H., care va îndeplini atribuțiile prev. de art. 20 din lege.
La desemnarea administratorului judiciar, judecătorul sindic a avut în vedere dispozițiile legale mai sus citate, precum și disp. art.19 alin.1 din Legea nr.85/2006, ofertele de servicii depuse la dosarul cauzei, precum și cererea formulată în acest sens de către titulara cererii de chemare în judecată, reținând și disp. art. 11 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 35 din lege, stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
În temeiul art. 47 din lege va dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei.
Potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006 va dispune desemnarea administratorului special.
Se va stabili în sarcina administratorului judiciar obligația de a întocmi și depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prev. art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 37 din Legea nr. 85/2006 se va dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Conform art. 44 din lege, se va stabili în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar, toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
În temeiul art.48 alin.1 din lege, se va da dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul
judecătorului sindic sau al administratorului judiciar sub sancțiunea prevăzută de art.48 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 33 alin.7 din Legea nr. 85/2006 se va dispune în sarcina administratorului judiciar efectuarea notificărilor prev. de art.61 din Legea nr.85/2006.
În baza prev. art.62 lit.b,c,d coroborat cu art. 73 alin. 2 din Legea nr.85/2006, sub aspectul depunerii contestației, se va fixa termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 23 decembrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 9 ianuarie 2014, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 23 ianuarie 2014.
În temeiul art.21 alin.1 din Legea nr.85/2006, se va dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor.
De asemenea, judecătorul sindic va stabili în sarcina administratorului judiciar în raport de disp. art.54, obligația de a depune raportul prevăzut de textul arătat, în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de intrare a debitoarei în faliment în procedură simplificată și fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 19 decembrie 2013, sala 249, ora 11,00.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite cererea formulată de creditoarea AFP C. prin DGFP C. cu sediul în
C. -N., P-ța A. I., nr. 19, jud. C. împotriva debitoarei SC P. I. SRL, CUI 3993421, J_, cu sediu în C. -N., str. P., nr. 44, ap. 1, jud. C. și, în consecință:
Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC P. I. SRL.
Desemnează în calitate de administrator judiciar C. H. H., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a depune la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii.
Dispune desemnarea administratorului special.
Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei SC P. I. SRL.
Stabilește în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune la dosar un raport asupra cauzelor și împrejurărilor ce au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006.
Dispune comunicarea prezentei instanțelor judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligație fiind în sarcina administratorului judiciar.
Stabilește în sarcina debitoarei obligația de a pune la dispoziția administratorului judiciar toate informațiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum și lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancțiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligația de notificare revenind administratorului judiciar.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor la data de 23 decembrie 2013, termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 9 ianuarie 2014, termenul pentru depunerea contestațiilor cu privire la creanțele și drepturile de preferință trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar, de 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar și termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 23 ianuarie 2014.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuțiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Dispune în sarcina administratorului judiciar obligația de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maxim 20 de zile de la data desemnării sale, cu obligația de a notifica creditoarea și debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată și fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 19 decembrie 2013, sala 249, ora 11,00.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la T. Specializat C. .
Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
E. B. C. P.
Red.9.ex. EB/_
← Sentința civilă nr. 6372/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 918/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
---|