Sentința civilă nr. 1099/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1099/2013
Ședința publică din data de 12 aprilie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: V. LAURA OROS GREFIER: A. ZA
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței deschisă împotriva debitoarei SC D. DE SS C. -N. la solicitarea lichidatorului desemnat de către O. C. în baza Legii nr. 31/1990, I. I., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar, d-na practician în insolvență Căcăină Viorica, lipsind creditorii.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au înregistrat de către lichidatorul judiciar, la data de 22 februarie 2013, după închiderea dezbaterilor, dovada publicării raportului de activitate cu propunerea de închidere a procedurii în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 2962/_, la data de 15 martie 2013, completare la raportul final, și procesul verbal al adunării creditorilor din data de 6 martie 2013 având pe ordinea de zi propunerea de avansare a sumelor necesare pentru continuarea procedurii.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării completării la raportul final în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 6232/_ și a procesului verbal al adunării creditorilor din data de 6 martie 2013 în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 4524/_ . Susține raportul final așa cum a fost întocmit și completat și solicită aprobarea acestuia, iar pe cale de consecință închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele registrului comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, precum și încuviințarea cheltuielilor de procedură avansate și a onorariului solicitat pentru activitatea prestată.
Judecătorul sindic, cu privire la cererea de închidere a procedurii formulată de către lichidatorul judiciar, reține cauza în pronunțare, pe baza actelor aflate la dosar.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată la dosar la data de_ și completată la data de_, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței, radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În cuprinsul cererii, lichidatorul judiciar a învederat judecătorului sindic etapele parcurse în procedură, și a arătat că întrucât debitoarea nu deține nici un bun în patrimoniu care să poată fi valorificat și nici unul dintre creditorii implicați în procedură nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, se apreciază că se impune închiderea procedurii, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic reține următoarele:
Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea administratorului judiciar, ulterior lichidator judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii, lichidatorul a constatat că debitoarea nu deține nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, care ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanțe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor. Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se va dispune și radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.
Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenței. Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat și nici unul din creditori nu a arătat că înțelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 și 136 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. C. și O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, va încuviința în parte cheltuielile de procedură, în sumă de 120 lei, conform documentelor justificative depuse la dosar, reținând că pentru suma de 20 lei reprezentând cheltuieli notificare nu s-au depus documentelor justificative la dosar, iar în ce privește cheltuielile pentru depunerea specimenului de semnătură și a raportului cu analiza situației economice a debitoarei la ORC de pe lângă Tribunalul Cluj și efectuarea de publicări în acest sens, acestea sunt cheltuieli efectuate anterior deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei, respectiv privind obligații ale debitoarei sau lichidatorului anterioare demarării procedurii insolvenței, astfel că nu pot fi calificate ca reprezentând cheltuieli de procedură, și având în vedere durata procedurii, complexitatea efectivă a cauzei, precum și actele îndeplinite de lichidatorul judiciar, care a formulat și cerere de antrenare a răspunderii în cadrul acestei proceduri, va încuviința onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 3000 lei, plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar I. I. în cadrul procedurii insolvenței privind pe debitoarea S.C. D. DE SSR.L. și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei S.C. D. DE S.
S.R.L.
Dispune radierea debitoarei S.C. D. DE SSR.L., J_, din evidențele
Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției G. e a F. P. a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează în parte cheltuielile de procedură în sumă de 120 lei și încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 lei plus TVA, care urmează a fi achitate din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă pe lichidatorul judiciar de îndatoriri și responsabilități. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
V. LAURA OROS A. Z.
Red./Dact./O.V.L./5ex./_
← Decizia civilă nr. 265/2013. Procedura insolvenței | Decizia civilă nr. 3475/2013. Procedura insolvenței → |
---|