Sentința civilă nr. 1155/2013. Răspundere organe de conducere. Faliment, procedura insolvenței
Comentarii |
|
Cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1155
Ședința publică din_ Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. L. - Președinte tribunal
Judecător sindic
GREFIER: D. H.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată reclamanta SC Sandcrina S. - în faliment - prin lichidator judiciar E. I., cu sediul în B. M., Bd. U. nr. 14/70, împotriva pârâtei Z. A. M., domiciliată în B. M., str. G., nr. 110/26, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru lichidatorul judiciar desemnat pentru falimentul reclamantei se prezintă consilier juridic I. U., lipsă fiind pârâta Z. A. M. .
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință care învederează judecătorului sindic și părții prezente la dezbateri faptul că prezenta cauză este la al doilea termen de judecată, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Reprezentanta lichidatorului reclamantei, consilier juridic I. U., arată că nu formulează alte cereri în probațiune, nici nu invocă chestiuni prealabile. Solicită cuvântul pe fond.
Judecătorul sindic, neexistând alte cereri sau excepții de formulat, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și acordă cuvântul în vederea judecării cauzei.
Reprezentanta lichidatorului reclamantei, consilier juridic I. U. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și pe cale de consecință a se dispune obligarea pârâtei la suportarea pasivului societății debitoare în sumă de 3.899,00 lei, sumă ce reprezintă creanțele înscrise în tabelul creanțelor din dosarul de faliment.
Judecătorul sindic, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_ sub nr. de mai sus, lichidatorul E. I., a chemat în judecată pe pârâta Z. A. M., administrator statutar al debitoarei SC Sandcrina S., solicitând obligarea acestui la suportarea pasivului debitoarei, în cuantum de 3.899,00 lei.
În motivarea cererii se susține că pentru societatea debitoare s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență simplificată, prin încheierea civilă nr. 3631/_ pronunțată în dosar nr._, urmare cererii lichidatorului E.
I. I., întrucât societatea era dizolvată anterior.
Întrucât pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului actele și documentele contabile ale debitoarei, nu a răspuns la notificările și rapoartele lichidatorului și nu a justificat modul de utilizare a activelor bilanțiere, răspunderea personală a acesteia poate fi antrenată în temeiul dispozițiilor art. 138 al.1 lit. d, din Legea 85/2006.
Pârâta, deși a fost legal citat pentru termenul de judecată din_, nu s-a prezentat în instanță, și nici pentru termenul de judecată din data de_ când a fost citată cu mențiunea "personal la interogatoriu";.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a încuviințat interogatoriul pârâtei, dar acesta nu a fost administrat.
Examinând cererea care este scutită de taxă de timbru prin prisma probelor și actelor de la dosar, precum și a dispozițiilor incidente în materie, judecătorul - sindic constată următoarele:
Prin Încheierea civilă nr. 3631/_ pronunțată în dosar nr._, înregistrat pe rolul T. ui M. judecătorul - sindic a admis cererea formulată de lichidatorul E. I., dispunând deschiderea procedurii simplificate și intrarea direct în faliment a debitoarei SC Sandcrina S., respectiv desemnarea lichidatorului judiciar în persoana E. I., B. M. .
Cu toate că societatea debitoare a fost notificată de către lichidator pentru a depune documentele și actele contabile prevăzute de art. 28 al. 1 din Legea nr. 85/2006 acestea nu au fost predate de către pârâtă.
Deschiderea procedurii a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență, iar pârâta a fost notificată la adresa de domiciliu.
În dosarul de faliment s-a înregistrat o singură declarație de creanță din partea creditorului Direcția Generală a Finanțelor Publice M. - pentru suma de 3.889 lei, sumă înscrisă în tabelul definitiv al debitoarei depus la fila 8 din dosar.
Având în vedere situația prezentată mai sus, respectiv refuzul de a depune actele și documentele contabile ale debitoarei, naște prezumția că pârâta a ținut
o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapte ce sunt prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d) din Legea privind procedura insolvenței.
Din faptul că societatea a ajuns să fie declarată în faliment rezultă că administratorii acesteia nu au depus diligențele necesare în vederea îndeplinirii îndatoririlor impuse de lege și de actul constitutiv, încălcând în acest sens și legile fiscale, neachitându-și obligațiile către bugetul de stat.
Societatea comercială încredințează administratorului organizarea și gestionarea activității sale, pe baza unor obiective și criterii de performanță profesională, reprezentarea sa în raporturile cu terții purtând răspunderea pentru modul în care se înfăptuiesc actele de administrare ale societății, administratorul fiind obligat să-și folosească întreaga capacitate de muncă în interesul acesteia, comportându-se ca un bun comerciant.
Cu privire la raportul de cauzalitate acesta rezultă din formularea art.
138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia răspund patrimonial membrii organelor de conducere care au cauzat ajungerea societății în încetare de plăți prin una din faptele enumerate expres în acest text. Astfel, dispozițiile art. 138 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 sugerează existența raportului de cauzalitate între fapta personală și prejudiciul suferit de averea debitorului, dar și de creditorii acestuia.
În practica judiciară s-a apreciat că expresia "au cauzat starea de insolvență"; are semnificația că faptele enumerate nu trebuie să constituie cauze exclusive ale insolvenței debitorului, ci să aibă o funcție contributivă, susceptibilă de a se conjuga cu alte împrejurări sau acțiuni umane de a se produce rezultatul insolvenței. Având în vedere că, potrivit teoriei și practicii judiciare, în dreptul civil și comercial operează două reguli, respectiv răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă, iar a doua indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului, și nu de gravitatea vinovăției.
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. 4 din Decretul nr. 31/1954 " faptele ilicite atrag și răpunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea";.
Din probele administrate în cauză reiese că pârâta nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar documentele contabile și situația bunurilor ce constituie patrimoniul debitoarei în vederea valorificării lor în procedură, pentru acoperirea creanțelor. Totodată, lipsa nejustificată pentru a răspunde la interogatoriu a fost apreciată de către judecătorul - sindic în conformitate cu art. 225 Cod procedură civilă ca un început de dovadă împotriva pârâtei care permite prezumarea săvârșirii faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 materializată în aceea că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, respectiv că a ținut o contabilitate fictivă sau a făcut să
dispară unele documente contabile și a legăturii de cauzalitate cu starea de insolvență în care a intrat societatea pe care a administrat-o.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 138 al. 1 lit. d, din Legea nr. 85/2006 judecătorul - sindic va admite cererea, cu consecința obligării pârâtei să suporte cu patrimoniul propriu pasivul societății debitoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de către reclamanta SC Sandcrina S. - în faliment - prin lichidator judiciar E. I., cu sediul în B. M., Bd. U. nr. 14/70, împotriva pârâtei Z. A. M., domiciliată în B. M., str. G., nr. 110/26 și, în consecință :
Obligă pe pârâta Z. A. M. să suporte cu averea personală pasivul debitoarei, în cuantum de 3.899,00 lei.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
Președinte G. ier
C. L. D. H.
Red. C.L./ Tehnoredact. D.H _
Ex. 4
← Sentința civilă nr. 1891/2013. Răspundere organe de... | Sentința civilă nr. 4790/2013. Răspundere organe de... → |
---|