Sentința civilă nr. 151/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA a II-a CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._ /a1
SENTI NȚA CI VI LĂ NR. 151/2013
Ședința publică din data de 14 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. C. JUDECĂTOR: A. M. ION GREFIER: M. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC T. L. I. SA, împotriva sentinței civile nr. 1359 din_, pronunțate în dosarul nr._ /a1 al Tribunalului Specializat C., în contradictoriu cu intimata SC
S. M. S., având ca obiect procedura insolvenței - societăți cu răspundere limitată.
Compunea completului este constituită potrivit procesului - verbal din data de_, anexat la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cale de atac este timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
C. ea, în urma deliberării, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și deschise dezbaterile, iar, față de lipsa părților care să pună concluzii, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1359 din_, pronunțate în dosarul nr. _
/a1 al Tribunalului Specializat C. a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință:
A fost respinsă, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată, formulată de creditoarea SC T. L. I. SA, în contradictoriu cu debitoarea SC S. M. S., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr.J_ 4, CUI 14221893.
În considerente se reține că, cu titlu preliminar, instanța a precizat faptul că prescripția în cauza de față este guvernată de Decretul nr.167/1958, având în vedere dispoziția tranzitorie conținută în art.201 din Legea nr.71/2011, potrivit căreia prescripțiile începute și neîmplinite la data
intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile art.6 alin.2 Noul Cod Civil.
Față de aceste dispoziții, precum și față de cele prevăzute de art.18 din Decretul nr.167/1958, potrivit cărora instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris, instanța reține că normele care reglementau prescripția, incidente în cauză potrivit celor mai sus arătate, sunt norme imperative, astfel încât excepția prescripției fiind una absolută,
conform art.246 alin.1 N.C.P.C., poate fi ridicată și din oficiu, potrivit art.247 alin.1 N.C.P.C.
Astfel, cât privește temeinicia excepției, instanța a reținut că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției este de 3 ani.
Aplicând aceste dispoziții în cauza dedusă judecății, instanța a reținut că raporturile dintre părți au luat naștere prin încheierea contractului de leasing nr.54342, la data de 21 august 2007.
De asemenea, instanța a reținut că, urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de către debitoare, creditoarea, așa cum de altfel a arătat și în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a reziliat unilateral contractul de leasing, prin declarația de reziliere nr.9640 din 23 iulie 2009, solicitându-i debitoarei să achite toate sumele scadente, respectiv toate ratele de leasing râmase de rambursat până la expirarea contractului de leasing, acestea fiind scadente anticipat.
În acest sens, instanța a reținut că potrivit clauzei contractuale cuprinse în art.9.9 din contractul de leasing, ratele de leasing rămase de achitat la momentul rezilierii contractului de leasing din cauza utilizatorului, debitoarea în speță, se declară scadente în totalitate reprezentând daune interes datorate de utilizator finanțatorului.
Rezultă așadar că toate sumele izvorâte din contractul de leasing și datorate de debitoare creditoarei, au devenit scadente la data rezilierii contractului, respectiv 23 iulie 2009, moment de la care a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la data de 23 iulie 2012, dată până la care creditoarea își putea valorifica dreptul de creanță în justiție. Astfel, cererea depusă la poștă la data de 19 februarie 2013, este prescrisă.
Instanța a reținut și faptul că s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, respectiv contractul de leasing financiar încheiat între părți, însă în lipsa efectuării vreunui acte de executare apt să întrerupă termenul de prescripție, instanța, având în vedere toate considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art.248 alin.1 N.C.P.C., a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată.
Împotriva sentinței a declarat recurs T. L. I. S.A
., solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat; casarea hotărârii recurate, ca netemeinica si nelegala si transmiterea dosarului spre rejudecare.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a respins in mod neintemeiat si abuziv acțiunea formulata de T. L. împotriva debitoarei S.
M. S.R.L. încălcând dispozițiile legale privind dreptul la apărare, si prin încălcarea principiului contradictorialității.
Arată că solicita casarea hotărârii ca nelegala si transmiterea ei spre rejudecare pentru următoarele motive:
Dreptul la apărare este un drept fundamental cetățenesc. Constituția îl reglementează distinct pentru ca, desi este in strânsa legătura îndeosebi cu libertatea individuala si siguranța persoanei, el prezintă un egal interes pentru întreaga activitate judiciara, mai exact vorbind atât pentru procesele penale, cat si pentru cele civile, comerciale, de munca, de contencios administrativ etc.
Cele două alineate ale art. 24 din Constituția României surprind corect conținutul dreptului la apărare, sub cele doua accepțiuni ale sale. Intr-o accepțiune larga, dreptul la apărare cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva acuzațiilor ce i se aduc, sa conteste învinuirile, sa scoată la iveala
nevinovăția sa. In procesele civile, comerciale, de munca, de contencios administrativ, dreptul la apărare, ca totalitate de drepturi si reguli procedurale, oferă părților posibilitatea de a-si valorifica pretențiile sau de a dovedi netemeinicia pretențiilor adversarului.
Desfășurarea normala a judecații nu este conceputa fara ca instanța sa asculte concluziile fiecărei parti in toate fazele procesuale.
Prin cererea de chemare in judecata si întâmpinare, părțile isi aduc la cunoștința reciproc pretențiile si apărările lor, precum si dovezile pe care inteleg sa le folosească.
Principiul contradictorialității asigura atât dreptul pârtilor de a prezenta si discuta întregul material probator, cat si dreptul pârtilor de a-si expune părerea si argumentarea ei in fapt si drept, cu privire la toate problemele ce trebuie soluționate.
In procesul civil, părțile au posibilitatea legala de a participa in mod activ la desfășurarea judecații, atât prin susținerea si dovedirea drepturilor proprii, cat si prin dreptul de a combate susținerile pârtii potrivnice si de a- si exprima poziția fata de masurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecata sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității. Pentru asigurarea contradictorialității in procesul civil, instanța are obligația de a pune in discuția pârtilor toate aspectele de fapt si de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigura implicit si respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii.
Art. 14 din noul cod de procedura civila prevede următoarele: "(1) Instanța nu poate hotăra asupra unei cereri decât dupa citarea sau infatisarea pârtilor, daca legea nu prevede astfel si (4) Partite au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocate in cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanța din oficiu (5) Instanța este obligata, in orice proces, sa supună discuției pârtilor toate excepțiile si împrejurările de fapt sau de drept invocate".
Noțiunea de proces echitabil presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialității, cat si a dreptului la apărare, iar judecătorul are îndatorirea să facă respectate si să respecte el însuși principiul contradictorialității si celelalte principii ale procesului civil.
Astfel, instanța de judecata la primul termen de judecata, in data de 9 mai 2013 a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune si a rămas in pronunțare, respingând acțiunea T. L. ca fiind prescrisa.
Conform art. 14 alin 5 din noul cod de procedura civila, instanța era obligata sa o citeze cu mențiunea de a-și exprima un punct de vedere cu privire la aceasta excepție, oferindu-i astfel posibilitatea de a formula apărările necesare si de a depune documentele din care sa rezulte ca prescripția a fost întrerupta prin demararea procedurilor de executare silita.
Instanța de judecata prin nerespectarea prevederilor legale i-a cauzat un prejudiciu prin respingerea acțiunii fără a-i da posibilitatea formulării apărărilor necesare.
Pentru aceste motive, solicita instanței admiterea recursului asa cum a fost formulat, casarea sentinței si transmiterea dosarului spre rejudecare.
Analizând apelul formulat, instanța reține, în limitele stabilite expres și explicit, de către apelant, următoarele:
În fapt, astfel cum reiese din cuprinsul practicalei sentinței nr. 1359/_, la acest termen de judecată la care procedura a fost legal îndeplinită, iar părțile legal citate nu s-au prezentat atât la prima, cât și la a
doua strigare a cauzei, judecătorul sindic a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, rămânând în pronunțare cu privire la această excepție.
Prin sentința civilă nr. 1359/_, Tribunalul Specializat C. a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată, formulată de creditoarea SC T. L.
I. SA, în contradictoriu cu debitoarea SC S. M. S. .
În drept, potrivit art. 14 alin. 5 din Codul de procedură civilă, invocat de către apelanta SC T. L. I. SA, instanța este obligată, în orice proces,
s ă supun ă d iscuț ie i
părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate, aceeași obligație fiind dezvoltată și în cuprinsul art. 224 din același act normativ, potrivit căruia instanța este obligată, în orice proces, s ă pun ă în d iscuț ia
părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.
Interpretând aceste dispoziții legale, se constată că, prin obligația stabilită în sarcina instanței, finalitatea textului legal este ca părțile să își poată exprima poziția procesuală cu privire la toate aspectele pe care instanța le va avea în vedere cu ocazia deliberării, inclusiv asupra acelora pe care instanța le va analiza din oficiu.
Astfel cum se constată din conținutul ambelor articole menționate, această finalitate se va putea realiza, în opinia legiuitorului, prin punerea în discuția părților a excepțiilor, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept
invocate din oficiu de către instanță.
C. ea reține că principiul contradictorialității implică dreptul părților de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu, în vederea valorificării acestui drept, codul impunând în sarcina instanței obligația de a supune discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.
Cu toate acestea, astfel cum s-a reținut și în doctrină, pentru ca principiul contradictorialității să fie respectat nu este necesar ca partea să-și fi exprimat efectiv opinia, ci este suficient să i se fi conferit părții această posibilitate.
Potrivit art. 223 alin. 1 din Codul de procedură civilă, lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.
Ori, în cauză, având în vedere că apelanta SC T. L. I. SA a fost legal citată pentru termenul din_, la care judecătorul sindic a pus în discuție, din oficiu, excepția prescripției, curtea constată că acesteia i s-a oferit posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere asupra celor puse în discuție din oficiu, însă aceasta nu a fost în măsură să își exprime poziția procesuală ca urmare a propriei conduite procesuale de a nu se prezenta, prin reprezentant, în ședința publică în care s-a dezbătut cauza în care avea calitatea de parte.
Nu pot fi reținute drept temeinice alegațiile apelantei privitoare la existența unei obligații în sarcina instanței de a cita părțile cu mențiunea de a-și exprima un punct de vedere cu privire la excepția invocată din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 223 alin. 1 precitate, care stipulează în mod expres împrejurarea că lipsa părții nu poate împiedica instanța în soluționarea cauzei, dar și luând în considerare împrejurarea că, în întreg codul de procedură civilă aplicabil, nu este stipulată o asemenea obligație, excesivă, în sarcina instanței.
Mai mult, trebuie subliniat că art. 10 din același act normativ stabilește în sarcina părții obligația de a contribui la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.
Ori, atâta timp cât partea SC T. L. I. SA, legal citată, a ales să nu se prezinte la judecarea cauzei cu care a înțeles să învestească instanța, solicitând în mod expres și judecarea cauzei în lipsa sa, aceasta, prin conduita procesuală manifestată, și-a asumat riscul de a lua la cunoștință cu întârziere sau după soluționarea acestora a excepțiilor ce s-ar fi putut invoca în cursul ședinței de judecată, astfel că aceasta nu își poate invoca propria culpă în susținerea intereselor sale în prezenta cale de atac.
Pentru aceste motive, apreciind că dreptul la apărare și principiul contradictorialității nu au fost încălcate în cauză, curtea, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelanta SC T.
L. I. SA, împotriva sentinței civile nr. 1359 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o va menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE :
Respinge apelul declarat de apelanta SC T. L. I. SA, împotriva Sentinței civile nr. 1359 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
GREFIER
A.
M. C.
A. M.
ION
M. N.
Red. A.M.I. dact. GC 4 ex/_
Jud.primă instanță: N. K.
| ← Decizia civilă nr. 2568/2013. Procedura insolvenței. SRL... | Sentința civilă nr. 6318/2013. Procedura insolvenței. SRL... → |
|---|
