Sentința civilă nr. 1539/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr.1539
Ședința publică din 08 Martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. L.
- președintele T. ui M.
- judecător sindic
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la cererea de ridicare a suspendării cauțiunii promovată de petenta - creditoare SC B. & CO S. , cu sediul în B.
M., B-dul B. nr. 11A/22, județul M., în contradictoriu cu intimata - debitoare SC C. S. , cu sediul în loc. V. A., nr. 5D, județul M., reprezentantă de administratorul judiciar C. UL I. DE I. A. L. , cu sediul în B. M., Bd. Republicii nr. 1/28, județul M., și, respectiv de administratorul special Cărăbăț V. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 07.0., concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată la data de_, creditoarea SC B. & CO S. în contradictoriu cu debitoarea SC C. S. reprezentată de administratorul judiciar C. UL I. DE I. A. L. și administratorul special Cărăbăț
V. a solicitat judecătorului sindic ridicarea suspendării instituite de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 în raport de suma de 52.860 lei RON, reprezentând cauțiune, achitată conform recipisei nr. 2956143 cu seria TA nr. 2077925, consemnată la data de_ și eliberată conform hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr._ /a8, cu consecința eliberării sumei în favoarea sa.
În motivarea cererii s-au arătat următoarele prin cererea introductivă se vizează eliberarea cauțiunii consemnate la data de_, prin recipisa nr.2956143, având seria TA nr. 2077925, în cuantum de 52.860 lei RON,
cauțiune ce a constituit una din premisele cererii de suspendare provizorie a efectelor hotărârii pronunțate de Curtea de Apel C. in dosar nr._ și a avut ca efect suspendarea executării silite, cu consecința creării în patrimoniul societății creditoare a unui prejudiciu.
S-a făcut trimitere la dispozițiile art. 7231alin 3 Cod procedură civilă prin care se arată că: "cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei", în condițiile în care s-a solicitat și chiar s-au înființat popriri asupra acestor sume reprezentând contravaloare cauțiune, chiar în prealabil soluționării irevocabile a cauzei, având deja un titlu executoriu ce reprezintă daune interese pentru întârzierea la plată aferentă fiecărei zile de întârziere.
În acest sens se face trimitere la adresa de înființare a popririi unde se regăsește recipisa de consemnare nr. 2956143, având seria TA nr. 2077925, emisă pentru consemnarea sumei de 52.860 Iei RON.
Se mai menționează că, în cadrul popririi înființate de către SCPEJ M. i și Asociații, alături de cauțiunea ce face obiectul prezentei cereri au fost avute în vedere și celelalte cauțiuni consemnate, în stadiile procesuale anterioare.
S-a precizat că părțile au solicitat poprirea conturilor, iar executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi conform Anexei, la data de_, în prealabil expirării termenului instituit de dispozițiile art. 7231alin. 3 Cod procedură civilă (30 de zile de la data rămânerii irevocabile, respectiv data de_ ).
În considerarea celor arătate mai sus s-a solicitat admiterea cererii, avându-se în vedere afectațiunea specială de natura privilegiului legal instituit de Codul de procedură civilă. Conturile de consemnări și sumele consemnate cu titlu de cauțiune au fost poprite începând cu data de_, la solicitarea subscrisei de către executorul judecătoresc.
Reclamanta - creditoare s-a prevalat și de considerentele Deciziei civile nr. 126/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, despăgubirile privind întârzierea la plată pentru fiecare zi de întârziere a fost stabilită anticipat, dar nu au putut fi recuperate pentru că nu s-a reușit procedura validării, societatea petentă intrând în insolvență la data de_ , ca urmare a pronunțării încheierii de deschidere a procedurii insolvenței, pronunțată în dosar nr._ a T. ui M. .
Având în vedere că sumele depuse cu titlu de cauțiune, în reflexia dispozițiilor art. 403 Cod procedură civilă,
coroborat cu dispozițiile art. 7231 Cod procedură civilă
au afectațiune specială, fiind destinate exclusiv acoperirii prejudiciului cauzat prin întârziere creditorului, suma ce constituie cauțiune, nu ar urma a fi supusă distribuirii celorlalți creditori, ci urmează a fi distribuită exclusiv creditorului în favoarea căruia norma legală a instituit afectațiunea specială, respectiv privilegiul legal.
În aceste condiții, în subsidiar, s-a solicitat a avea în vedere caracterul derogator al considerentelor dispozițiilor art. 7231 Cod procedură civilă
și în reflexia principiului specialia generalibus derogant
să se constate că, în această materie, norma instituită de dispozițiile art. 7231 Cod procedură civilă
este norma specială și nu Legea nr. 85/2006, chiar dacă distribuirea acestor sume nu
se mai face de executorul judecătoresc, ci de către administrator/lichidator judiciar.
Prin întâmpinarea formulată, C. I. de I. A. L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC C. S. a solicitant respingerea cererii de suspendare, instituită de art. 36 din Legea nr. 85/2006 modificată, ca netemeinică și nelegală.
În motivarea întâmpinării se arată faptul că creditoarea nu a reușit să obțină validarea popririi instituite asupra cauțiunii, iar restituirea acesteia a avut loc ulterior datei de deschidere a procedurii de insolvență în patrimoniul debitorului, respectiv după data de_ . Pe de altă parte se arată că cererea a fost formulată în baza unor dispoziții de drept comun și nu pe prevederile legii speciale care are prevederi exprese și imperative.
Debitoarea SC C. S., reprezentată prin administrator special Cărăbăț V. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat următoarele:
Respingerea cererii de ridicare a suspendării instituite de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, invocând excepția autorității de lucru judecat, raportat la art. 723 C. pr. civilă; excepția lipsei de calității procesuale active; arătând că acțiunea este lipsită de obiect, raportat la prevederile art. 39 din Legea nr. 85/2006; dar și inadmisibilă și nefondată.
În susținerea motivelor care justifică solicitarea de a se respinge cererea formulată de S.C. B. & CO S.R.L., s-au precizat următoarele aspecte:
Niciunul dintre textele legale invocate, art. 36 din Legea nr. 85/2006, sau 723 ind. 1 din codul de procedură civilă nu justifică solicitarea de ridicare a suspendării de drept. În primul rând pentru că prin încheierea dată de ÎCCJ în dosarul nr._, în data de_ s-a admis solicitarea debitoarei SC C.
S. de eliberare a sumei consemnată cu titlu de cauțiune, înlăturându-se apărările le formulate de SC B. & CO S., privind afectațiunea specială (plata de despăgubiri, cerere care nu a fost formulată ulterior. În al doilea rând s-a arătat că cererea nu îndeplinește condițiile imperativ impuse de lege:
- S.C. B. & CO S.R.L. nu este creditor garantat;
suma de 52.860 lei nu reprezintă creanța pe care S.C. B. & CO S.R.L. o are de recuperat în cadrul procedurii;
suma ce constituie creanța pe care o are de recuperat în procedură S.C.
& CO S.R.L., chiar garantată fiind, nu are ca garanție suma de 52.860 lei, ci garanția antreprenorului poartă, în condițiile legii, numai asupra bunului imobil asupra căruia au fost executate lucrări de către antreprenor;
S.C. B. & CO S.R.L. nu și-a exprimat intenția de a suporta din preț cheltuielile prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006;
S.C. B. & CO S.R.L. a omis să menționeze că în reușita planului reorganizare propus de subscrisa, bunul imobil asupra căruia există dreptul său de ipotecă are un roi esențial.
Judecătorul sindic având a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate, conform art. 137 Cod procedură civilă, reține următoarele:
Prevederile art. 39 din Legea nr. 85/2006, instituie un drept special, de a formula o cerere de ridicare a suspendării, doar în favoarea creditorilor garantați: "Creditorul titular al unei creanțe garantate ... poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării ... cu privire la creanța sa.
Or, din analiza dosarului de insolvență nr._ al T. ui M., rezultă că S.C. B. & CO S.R.L. nu este creditor garantat în procedură, ci creditor chirografar, astfel cum a fost înscris de altfel în tabelul creanțelor.
Ca atare, nu are calitatea procesuală specială, prevăzută de textul de lege, pentru a formula o cerere de ridicare a suspendării, în temeiul prevederilor art. 39 din Legea nr. 85/2006, sens în care judecătorul sindic va admite excepția lipsei calității procesual active a petentei - creditoare SC B. & CO S. invocată de intimata - debitoare prin întâmpinare și va respinge cererea conform dispozitivului prezentei.
Având în vedere soluția dată cu privire la una din excepții restul excepțiilor și motivelor invocate nu vor mai fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesual active a petentei - creditoare SC
B. & CO S. invocată de intimata - debitoare prin întâmpinare.
Respinge cererea formulată de petenta - creditoare SC B. & CO S. , cu sediul social în B. M., str. Culturii, nr. 5, județul M., în contradictoriu cu intimata - debitoare SC C. S. , cu sediul în V. A., nr. 5 D, județul M.
, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, Cod fiscal 10688471., județul M., reprezentantă de administratorul judiciar C. I. de I. A. L. , cu sediul în B. M., B-dul Republicii, nr. 1/28județul M., și respectiv de administrator special Cărăbăț V. .
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. L. A. Ana C.
Red. CL/_
Tred. A.C. /_ - 6 ex
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesual active a petentei - creditoare SC
B. & CO S. invocată de intimata - debitoare prin întâmpinare.
Respinge cererea formulată de petenta - creditoare SC B. & CO S. , cu sediul social în B. M., str. Culturii, nr. 5, județul M., în contradictoriu cu intimata - debitoare SC C. S. , cu sediul în V. A., nr. 5 D, județul M.
, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, Cod fiscal 10688471., județul M., reprezentantă de administratorul judiciar C. I. de I. A. L. , cu sediul în B. M., B-dul Republicii, nr. 1/28județul M., și respectiv de administrator special Cărăbăț V. .
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE,
C. L.
← Sentința civilă nr. 5116/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2539/2013. Procedura insolvenței → |
---|