Sentința civilă nr. 1622/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței

ROMÂNIA

TRIBUNALUL S. IZAT C. DOSAR NR._ /a4

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1622/2013

Ședința publică din data de 4 iunie 2013 Instanța este constituită din: JUDECĂTOR SINDIC - S. I.

GREFIER - DP

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de lichidatorul judiciar SS al debitoarei SC I. C. I. S. C. N. în contradictoriu cu pârâtele SC E. G. C.

S. C., SC DYM. IC S. G. S. G., SC R. S. C., SC D. ASIS S. C., SC R. P.

S. C., SC A. J. I. C. S. C., precum și extinderea de acțiune formulată de lichidator împotriva pârâtei SC I. C. I. S. - prin administrator special Ș. S.

G., având ca obiect acțiune în anulare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006. La apelul nominal se prezintă pârâtelor SC R. S. C., SC D. ASIS S. C., SC R.

P. S. C., d-na avocat Florea Anamaria, în substituirea d-lui avocat Radu Chiriță, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat o completare la întâmpinare din partea pârâtei SC E. G. C. S., iar prin fax la data de_ o cerere din partea lichidatorului judiciar, prin care solicită judecarea cererii în lipsa reprezentantului acestuia.

Judecătorul sindic acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării acțiunii, invocată atât de pârâta SC DS G. S., cât și de pârâtele SC R. S. C., SC D. ASIS S. C., SC R. P. S. C. în întâmpinările depuse la dosar.

Reprezentanta pârâtelor SC R. S. C., SC D. ASIS S. C., SC R. P. S. C. solicită admiterea excepției invocate, arătând că prezenta acțiune este formulată mult peste termenul prevăzut în mod imperativ de art.81 alin.1 din Legea nr.85/2006, în condițiile în care procedura insolvenței debitoarei SC I. C. I. S. a fost deschisă la data de _

, iar acțiunea a fost înregistrată la data de_ . Având în vedere faptul că acest termen stabilit de textul legal invocat este unul de decădere și nu unul susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen, apreciază că excepția invocată este admisibilă. Cu privire la mențiunea lichidatorului judiciar din Notele scrise, referitoare la faptul că nu ar fi avut cunoștință de existența contractelor de cesiune, susține că aceleași contracte au făcut obiectul unui alt proces pe rolul Judecătoriei C. -N., înregistrat la data de_, astfel că lichidatorul judiciar avea posibilitatea să efectueze demersurile pentru finalizarea actelor de cesiune, încă de la cea dată.

Judecătorul sindic din oficiu invocă excepția tardivității formulării acțiunii și față de pârâta SC E. G. C. S. și reține cauza în pronunțare, asupra excepției invocate.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Prin cererea formulată de SS în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC

I. C. I. S. în contradictoriu cu pârâții SC E. G. C. S., SC DS G.

S., SC R. S., SC DS, SC R. P. S., SC A. J. I. C. S. și extinsă față de pârâta SC I. C. I. S., prin administrator special Ș. S. G. s-a solicitat să se constate nulitatea absolută o contractelor de cesiune de creanță nr. 1555/_, nr. 1634/_, nr. 1635/_, nr. 1639/_, nr. 1640/_ și nr. 116/_ .

În motivarea cererii s-a arătat că debitoarea a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 105086/2010 și ulterior încheierii procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor au fost încheiate cu pârâtele contracte de cesiune a creanțelor. Lichidatorul judiciar a arătat că aceste contracte sunt nule deoarece se referă la contractul de execuție de lucrări nr. 105086/2010 încheiat între debitoare, în calitate de executant și Municipiul

  1. -N. și Liceul teoretic "Avram Iancu";, în calitate de autorități contractante, în timp ce contractele de cesiune se referă doar la Liceul teoretic "Avram Iancu";, ca și beneficiar final și debitor cedat.

    De asemenea, s-a susținut că aceste contracte au o cauză ilicită, fiind încheiate pentru a frauda interesele creditorilor, deschiderea procedurii având loc la scurt timp după

    cesionarea creanțelor. Între prețul cesiunii și valoarea creanței cesionate nu există nicio diferență valoric, astfel încât cesionarii nu au obținut nici un profit ca urmare a cesiunii. Intenția frauduloasă este evidentă din condițiile prevăzute în cap. III al contractelor de cesiune. Încheierea contractelor de cesiune s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 34 din decretul nr. 31/1954 și art. 1 din Legea nr. 31/1990 deoarece părțile nu au obținut nici un profit din încheierea acestor acte.

    Cu privire la preț, s-a arătat că acesta nu este determinat sau determinabil, în contracte prevăzându-se că plata prețului se va face prin compensare, fără a fi individualizate obligațiile de plată care formează obiectul compensării, astfel încât prețul cesiunilor este doar aparent. Deși, părțile au stabilit un cuantum ferm al creanțelor cesionate, cedentul nu are nicio garanție a încasării acestuia, iar cesionarele sunt exonerate de răspundere pentru nerecuperare, situație în care s-a invocat existența unui preț care depinde de voința exclusivă a cesionarelor.

    Din întreaga economie a contractelor de cesiune rezultă faptul că cedentul nu primește o sumă de bani drept echivalent al creanțelor cedate și că scopul imediat nu este acela de a primi, ci dimpotrivă va aștepta cesionarele ca mai întâi să recupereze creanțele pe care, de altfel, le putea recupera singur, acceptă amânarea recuperării acestor creanțe pe o perioadă nedeterminată, fiind în același timp de acord și cu renunțarea la accesoriile creanței fără a primi vreo contraprestație veritabilă din partea acestora.

    În drept au fost invocate dispozițiile art. 80 alin. 1, art. 79 din Legea nr. 85/2006. Prin întâmpinările formulate în cauză de pârâtele SC R. S., SC R. P. S. și SC

  2. S. au invocat excepția tardivității formulării cererii, arătându-se că procedura insolvenței s-a deschis la data de_, iar termenul pentru întocmirea raportului privind cauzele care au dus la apariția stăii d einsolvență a fost stabilit pentru data de_ . raportat la dispozițiile art. 81 alin. 1 din legea nr. 85/2006, acțiunea înregistrată de lichidatorul judiciar la data de_ este tardivă(f.67-75).

Cu privire la fondul cauzei, pârâtele au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătându-se că o eventuală indicare greșită a debitorului cedat nu atrage nulitatea absolută a contractelor de cesiune de creanță. Însă, conform clauzelor contractului de execuție de lucrări, plata lucrărilor trebuia să se facă de către Liceul Avram Iancu și nu de către Municipiul C. -N. . Pârâtele au arătat că prin cesionarea creanțelor s-a îmbunătățit situația pasivului debitoarei și că pârâtele au achitat prețul cesiunii, însă creanțele cesionate nu au fost achitate de către debitorul cedat. Împrejurarea că prețul cesiunii este gal cu creanța nu instituie o prezumție de rea-credință în sarcina părților contractante, iar lichidatorul judiciar nu a făcut dovada caracterului fraudulos a actelor încheiate.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâta SC DS G. S. a fost invocată excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, iar cu privire la fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii deoarece nu a existat în persoana părților intenția de a sustrage bunuri de la urmărirea creditorilor(f.82-85). Contractele de cesiune au avut ca scop stingerea creanțelor pe care cedenta le avea față de cesionară. Prin contractul încheiat, debitorul SC I. C. I. S. și-a substitui un alt debitor în scopul achitării creanței datorate cesionarei, iar aceasta a acceptat eliberarea debitorului de plata creanței și încasarea sumei datorate de la un debitor cedat. Contractul de cesiune a avut ca obiect stingerea unei creanțe și nu sustragerea bunurilor din patrimoniul debitoarei, iar faptul că pârâta nu a obținut niciun profit ca urmare a încheierii contractului nu reprezintă o cauză de nulitate a acestuia.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâta SC E. G. C. S. a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului pentru formularea cererii de chemare în judecată, arătându-se că prin încheierea contractelor de cesiune de creanță nu a fost lezat niciun creditor al debitoarei și că nu a fost diminuat patrimoniul debitoarei(f.91-94).

Pârâta a susținut că indicarea greșită în contractul de cesiune a debitorului cedat nu reprezintă o cauză de nulitate absolută a actului, neexistând o dispoziție legală care să reglementeze un astfel de caz de nulitate al unui act juridic. De asemenea, s-a arătat că nu a existat o fraudare a creditorilor deoarece prin contractul încheiat debitoarea a obținut un drept de creanță pe care pârâta cedentă îl deținea față de SC PRECON S. . Creanțele cesionate reciproc aveau un caracter cert, lichid și exigibil și nu se poate reține existența vreunei cauze ilicite. De altfel, prețul cesiunii a fost clar stabilit în fiecare contract, fiind de

30.000 lei și urma a fi achitat prin compensare.

Lichidatorul judiciar a răspuns excepției tardivității formulării cererii invocată de către pârâte prin înscrisul aflat la filele 14114 din dosar, solicitând respingerea acestei excepții. S-a arătat societatea debitoare nu a predat lichidatorului judiciar toate documentele solicitate, astfel încât acesta s-a aflat în imposibilitatea de a întocmi raportul

privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență și să analizeze cesiunile d ecreanță care fac obiectul acțiunii în anulare. În aceste condiții, lichidatorul judiciar a apreciat că termenul prevăzut d art. 81 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu este împlinit.

Analizând excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 137 c.pr.civ., judecătorul sindic va reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 3870/_ pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de debitoarea SC I. C. I.

S. și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei, fiind desemnat administrator judiciar SS .

În conformitate cu dispozițiile art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul judiciar poate introduce acțiuni pentru anularea actelor și a transferurilor patrimoniale frauduloase, dispozițiile art. 81 din același act normativ stabilind termenul în cadrul căruia pot fi formulate aceste cereri. Astfel, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se referă art. 79 și 80, poate fi introdusă de lichidatorul judiciar în termen de 1 an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.

Judecătorul sindic constată că dispozițiile art. 81 din Legea nr. 85/2006 reglementează două termene alternative de stabilire a momentului în care începe să curgă acest termen, respectiv un moment subiectiv al întocmirii raportului prevăzut de art. 20 alin. 1 lit. b și un moment obiectiv, al expirării celor 16 luni de la data deschiderii procedurii insolvenței. Astfel, nerespectarea termenului prevăzut de art. 81 din Legea nr. 85/2006 determină respingerea ca tardivă a cererii formulate.

Judecătorul sindic reține, raportat la momentul subiectiv de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 81 din Legea nr. 85/2006, că administratorul judiciar desemnat prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței trebuia să depună la dosar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență la data de _

, la această dată expirând termenul de 40 de zile de la data desemnării administratorului judiciar la care face referire art. 20 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006. Raportat la acest moment de începere a cursului prescripției, cererea de anulare a transferurilor patrimoniale trebuia formulată cel târziu la_ . Astfel, raportat la momentul subiectiv de la care începe să curgă termenul de un an, cererea lichidatorului judiciar este tardivă. Chiar și în situația în care termenul de un an ar fi calculat conform momentului obiectiv la care face trimitere art. 81 din Legea nr. 85/2006, respectiv 16 luni de la data deschiderii procedurii, termenul s-a împlinit la data de_, în timp ce cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de_ .

Judecătorul sindic reține că dispozițiile art. 81 stabilesc în mod clar modalitatea de calcul a termenului pentru formularea cererii de anulare a transferurilor patrimoniale, fiind definite termenele de la care începe să curgă acest termen, astfel încât împrejurarea că lichidatorului judiciar nu i s-au predat actele contabile și din acest motiv nu a putu întocmi raportul prevăzut de art. 59 din legea nr. 85/2006, fiind lipsită de relevanță. În situația în care nu a fost întocmit acest raport, indiferent de motivele avute de lichidatorul judiciar care să justifice nedepunerea raportului, termenul de 16 luni se calculează de la momentul deschiderii procedurii insolvenței.

Față de considerentele reținute, judecătorul sindic va admite excepția tardivității și, în consecință, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de SS în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC I. C. I. S. în contradictoriu cu pârâții SC E.

G. C. S., SC DS G. S., SC R. S., SC DS, SC R. P. S., SC A.

J. I. C. S. și extinsă față de pârâta SC I. C. I. S., prin administrator special Ș. S. G., având ca obiect anularea transferurilor patrimoniale.

Cererea pârâtelor SC R. S., SC R. P. S. ,SC DS, SC DS G. S. și SC E. G. C. S. prin care au solicitat obligarea lichidatorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă ca nedovedită deoarece pârâtele nu au făcut dovada acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția tardivității și în consecință, respinge ca fiind tardivă cererea formulată de reclamantul SS, cu sediul în C. -N., str. P. nr. 18, et. II, jud. C.

în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC IRDIUM C. I. S. în contradictoriu cu pârâtele SC IRDIUM C. I. S. cu sediul în C. -N., str. B. nr. 20-22, jud. C., prin administrator special Ș. S. G., SC E. G. C. S. cu sediul în C. -N., str. M. nr. 54, ap. 10, jud. C., SC DS G. S. cu sediul în G., str. F. nr. 106, bl. 3F,

ap. 44, jud. G., SC R. S. cu sediul în C. -N., str. R. nr. 4, jud. C., SC D.

S. cu sediul în C. -N., str. P. nr. 56, ap. 1, jud. C., SC R. P. S. cu sediul în C. -N.

, str. Aleea B. nr. 6, ap. 7, jud. C. și SC A. J. I. C. S. cu sediul în C. -N., str. T. nr. 16, jud. C. .

Respinge cererea pârâtelor având ca obiect obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

S. I. DP

Red./Dact. S.I.-10 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1622/2013. Acțiune în anulare. Faliment, procedura insolvenței