Sentința civilă nr. 6300/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ cod 4204
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6300
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. B. - judecător sindic
G. ier: C. S.
Pe rol fiind derularea procedurii de reorganizare a activității debitoarei
S. C. S.A. B. M.
cu sediul în B. M., str. M., nr. 7, Cui 3358985, J_, prin administratori judiciari P. G. IPURL B. M. și P. I. IPURL B. M. și pronunțarea asupra cererii formulate de către creditoarea D.
G. a F. P. M. privind deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, a cărei pronunțare a fost amânată pentru data de_, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Constată că prin sentința civilă nr. 270 din_ pronunțată în dosar nr._ al T. ui M., s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei S. C. S.A. cu sediul în B. M., str. M., nr. 7, Cui 3358985, J_ .
Prin sentința civilă nr. 1886/_ a fost confirmat planul de reorganizare al debitoarei.
Întrucât activitatea de reorganizare a debitoarei a fost blocată datorită crizei economice, pentru a nu se aduce pierderi însemnate asupra averii debitoarei, și pentru că graficul de plată al obligațiilor nu a fost respectat de către debitoare, la data de_ creditoarea D. G. a F. P. M. a formulat cerere privind deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei întemeiat pe dispozițiile art. 107 alin. 1, lit. C din Legea nr. 85/2006.
La data de_ și_ administratorii judiciari au depus la dosar raport trimestrial privind procedura de reorganizare prin care au arătat că nu se opun admiterii cererii creditorului bugetar de a se dispune intrarea în
faliment în procedură generală a debitoarei, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 107 alin.1 lit. C din Legea nr. 85/2006 - modificată.
Raportul a fost comunicat creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 14834 din_ .
Conform art.105 alin.1 din Legea nr.85/2006 "Dacă debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să aprobe intrarea în faliment, în condițiile art.107";.
Conform art. 108 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic va
dispune notificarea intrării în procedura falimentului și celelalte măsuri prevăzute de art.108 alin.2 -6 din Legea nr. 85/2006 pentru stabilirea masei pasivului în cadrul procedurii de faliment.
Întrucât administratorii judiciari cunosc mai bine situația juridică a debitoarei în temeiul art.107 alin.2 lit.b) și art. 24 alin.3 din Legea nr. 85/2006, aceștia se vor numi tot provizoriu în calitate de lichidatori
Constatând că sunt îndeplinite condițiile intrării în faliment în formă generală, potrivit art. 107 alin.1 lit. C din Legea nr.85/2006 - modificată, judecătorul sindic va admite cererea creditorului bugetar, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de către creditoarea D. G. R. a Ffinanțelor P. C. N., pentru fosta D. M., reprezentată de Administrația județeană a finanțelor publice M. cu sediul în B. M., A.
, nr.2A
și în consecință:
În temeiul art.107(1) lit. C din Legea nr.85/2006 - modificată,
Dispune intrarea în faliment în procedură generală
a debitoarei S. C.
B. M.
cu sediul în B. M., str. M., nr. 7, înregistrată la Registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 3358985, județul M. .
Dispune dizolvarea societății și ridică dreptul de administrare al debitoarei, conform art. 107 pct. 2 lit. a din Legea nr. 85/2006 modificată.
În temeiul art. 107 alin.2 lit.b din Legea privind procedura insolvenței:
Numește provizoriu în calitate de lichidatori pe P. I. IPURL cu sediul în B. M., B-dul B., nr. 11B/3, județul M. și P. G. IPURL cu sediul în B. M., Bd. B., nr. 25 et. 1, jud. M. care vor îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006, cu o retribuție ce se va stabili prin încheiere separată, după adoptarea criteriilor de retribuire.
În baza art. 113 din lege dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Dispune indisponibilizarea acțiunilor sau a părților sociale sau de interes în registrele speciale de evidență sau în conturile înregistrare electronic.
Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acesta fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligația de înștiințare a băncilor respective revenindu-i lichidatorului judiciar.
Stabilește termen maxim 10 zile de la data deschiderii procedurii falimentului pentru predarea gestiunii averii de la debitor/administrator la lichidator, împreună cu actele prev. de art. 28 din lege.
Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanțelor născute în cursul procedurii la _ .
Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la _ .
Contestațiile la tabelul suplimentar se vor depune până la data de _
, la Tribunalul Maramureș.
Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la _ .
Raportul prevăzut de art. 59 din lege va fi depus până la data de _ .
Lichidatorul va verifica și menționa în raport dacă debitoarea funcționează și are bunuri la sediul ei și dacă administratorii locuiesc la adresele cunoscute din Registrul comerțului, sens în care se vor cere relații de la Serviciul de evidență informatizată. Dacă actele prevăzute de art. 28 din lege nu vor fi depuse la termenul legal, va formula plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.147.
În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvență,
Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a intrării în faliment către toți creditorii, debitoare, O.R.C. M. .
Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de _ , Complet specializat falimente nr. 5, sala 76, ora 8,30.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
P. nunțată în ședința publică din _
.
Președinte
N. B.
C.
S.
G. ier
Red.B.N./teh.S.
_ /4ex.
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
B-dul Republicii nr.2A
Dosar nr._ 4204
COMUNICARE
Sentința civilă nr.6300/_ emisă la _
C ă t r e ,
-
- debitoarea S. C. S.A. B. M.
cu sediul în B. M., str. M., nr. 7, înregistrată la Registrul comerțului sub nr. J_, având CUI 3358985, județul M. .
creditoarea fostă D. G. a F. P., actuală D. G. R. a F. P. C. N. prin Administrația Județeană a F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A
lichidatori: P. I. IPURL cu sediul în B. M., B-dul B., nr.
11B/3, județul M. și
P. G. IPURL
cu sediul în B. M., Bd. B., nr. 25 et.
1, jud. M.
Se comunică, alăturat, copia sentinței civile nr. 6300/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M. - Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, privind pe debitoarea S. C. S.A. B. M. cu sediul în
B. M., str. M., nr. 7, înregistrată la Registrul comerțului sub nr. J_
, având CUI 3358985, județul M. .
Parafa președintelui instanței G. ier, (semnătura și ștampila) C. S.
← Sentința civilă nr. 3406/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 5251/2013. Procedura insolvenței → |
---|