Sentința civilă nr. 1826/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR.1826
Ședința publică din data de 21 iunie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC - M. C. B. GREFIER - A. V.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii insolvenței debitoarei SC E. CJ S. C. -N., în conformitate cu prevederile Legii nr.85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar al debitoarei, practician în insolvență d-na R. A. D., lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a depus la dosar, la data de 19 iunie 2013, de către lichidatorul judiciar, procesul verbal al Adunării creditorilor debitoarei, încheiat la data de 29 mai 2013, dovada publicării convocării Adunării creditorilor în BPI nr.8930/_, dovada publicării raportului final în BPI nr.9111/_ .
De asemenea, se constată că lichidatorul judicar a depus la dosar la data de 19 iunie 2013 dovada publicării în BPI nr.9124 a raportului privind descrierea modului de îndeplinire a atribuțiilor în procedura insolvenței.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că nu mai are de formulat alte cereri și își menține cererea de închidere a procedurii de faliment a debitoarei, în conformitate cu prevederile art.129 din Legea nr.85/2006, solicitând să se dispună închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC E. CJ S., radierea debitoarei din evidențele Registrului comerțului, descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle și responsabilitățile privitoare la procedură.
Instanța, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare pe cererea de închidere a procedurii falimentului.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberand, retine ca, prin raportul de activitate inregistrat la data de 22 mai 2013, lichidatorul judiciar CII R. A. D. a solicitat aprobarea raportului final, inchiderea procedurii, radierea debitoarei din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj si descarcarea lichidatorului de indatoriri si responsabilitati.
In raportul final intocmit, lichidatorul judiciar a aratat faptul ca in exercitarea atributiilor stabilite de lege a efectuat urmatoarele demersuri: notificarea deschiderii procedurii insolventei fata de creditorii bugetari si administratorul statutar al societatii debitoare; publicarea notificarii deschiderii procedurii insolventei in forma simplificata in buletinul procedurilor de insolventa; intocmirea, afisarea si publicarea tabelului preliminar al creantelor impotriva averii debitoarei, iar apoi a tabelului definitiv; convocarea Adunarii creditorilor pentru confirmarea lichidatorului judiciar si aprobarea onorariului acestuia; valorificarea bunului aflat in patrimoniul debitoarei si distribuirea sumelor obtinute din vanzarea acestuia. Conformandu-se prevederilor art.129 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor pentru data de_, avand ca si ordine de zi propunerea de inchidere a procedurii de faliment a debitoarei in conformitate cu dispozitiile mentionate, convocarea fiind publicata in BPI, comunicata debitoarei si celor trei creditori participanti la procedura.
Analizand cererea formulata de lichidatorul judiciar, judecatorul sindic retine urmatoarele:
Derularea procedurii insolventei a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar si sub controlul judecatoresc al judecatorului sindic.
Astfel, prin incheierea civila nr. 3117/C/_ pronuntata de T. Specializat C. in dosarul nr._, a fost admisa cererea de deschidere a procedurii insolventei in forma simplificata fata de debitoarea SC E. CJ S., fiind numit lichidator judiciar provizoriu CII R. A. D. .
In cadrul procedurii, in urma analizei documentelor contabile ale debitoarei, lichidatorul judiciar a apreciat ca nu poate retine incidenta dispozitiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, cauzele care au condus societatea la starea de insolventa fiind: inregistrarea de pierderi prin angajarea de cheltuieli peste veniturile realizate, scaderea semnificativa a vanzarilor in piata de profil, incetarea activitatii fara a se reusi recuperarea pierderilor, contextul nefavorabil pietei specifice, ca un derivat al crizei economice mondiale.
In urma valorificarii bunului aflat in patrimoniul debitoarei, respectiv un autovehicul marca Dacia Logan model LSDAB cu nr.de inmatriculare_, lichidatorul judiciar a intocmit si afisat raportul asupra fondurilor obtinute din lichidarea patrimoniului debitoarei si planul de distribuire a sumelor atrase in contul unic de lichidare al debitoarei din care rezulta ca a fost incasata in contul unic de lichidare al debitoarei suma totala de 5800 lei din care au fost efectuate cheltuieli de procedura in suma totala de 1580 lei, la care se adauga 3000 lei onorariu lichidator judiciar pe perioada_ -_ . Creditorului D. C. i-a fost distribuita suma de 1220 lei.
Avand in vedere valorificarea in totalitate a bunurilor aflate in patrimoniul debitoarei, faptul ca in averea acesteia nu mai exista disponibilitati banesti sau alte bunuri care sa poata fi valorificate pentru obtinerea lichiditatilor necesare achitarii creantelor detinute de catre creditori, lichidatorul judiciar a intocmit, comunicat si afisat raportul final in conditiile prevazute de art.129 din Legea nr. 85/2006 iar ulterior a convocat adunarea creditorilor pentru data de_ pentru dezbaterea acestui raport. Impotriva raportului final nu au fost formulate obiectiuni, creditorul M. C. N. a aratat ca este de acord cu propunerea de inchidere a procedurii de faliment, iar creditorul majoritar D. C. nu si-a expus punctul de vedere.
In raport de cele prezentate anterior, judecatorul sindic constata ca cererea formulata de lichidatorul judiciar este fondata, astfel ca in baza prevederilor art. 132 al.2 din Legea nr. 85/2006 va admite aceasta cerere, va aproba raportul final si va dispune inchiderea procedurii insolventei debitoarei SC E. CJ S. .
In temeiul dispozitiilor art. 135 si 136 din acelasi act normativ, urmeaza sa se dispuna si notificarea prezentei hotarari Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului C. si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj, precum si descarcarea lichidatorului de indatoriri si responsabilitati.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite cererea lichidatorului judiciar CII R. D. A. in cadrul procedurii insolventei privind pe debitoarea SC E. CJ S. si, in consecinta:
Aproba raportul final si dispune inchiderea procedurii falimentului debitoarei SC E. CJ S., J_, cu sediul in C. N. str.C. nr.53 jud.C., in conformitate cu dispozitiile art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Dispune radierea debitoarei SC E. CJ S. din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentinte Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului C. si Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj.
Descarca lichidatorul judiciar CII R. D. A. de indatoriri si responsabilitati.
Definitiva si executorie.
Cu drept de recurs in termen de 7 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 21 iunie 2013.
JUDECATOR SINDIC:
GREFIER:
M. C. B.
A.
V.
Red./dact./MCB/3ex./_
← Sentința civilă nr. 2888/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 397/2013. Procedura insolvenței → |
---|