Sentința civilă nr. 2888/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R.
SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2888/2013
Ședința publică din data de 28 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii simplificate de insolvență, deschisă împotriva debitoarei S.C. E. S.R.L. în conformitate cu prevederile OUG 91/2013 privind Codul insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar P. O. I., desemnat pentru debitoare, d-na practician în insolvență Amalia Mărginean, cu împuternicire avocațială existentă la dosar, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-au înregistrat la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 4 iulie 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal al Adunării Creditorilor din data de_ ;
în data de 26 septembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și a planului de distribuire;
în data de 23 octombrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, raport final, cu acte anexă.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovezile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență a procesului verbal al Adunării Creditorilor din data de_, a raportului privind fondurile obținute din lichidare și a planului de distribuire, precum și a raportului final.
Instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea raportului final.
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că au fost valorificate bunurile debitoarei și că, urmare a acestui fapt, a fost întocmit raportul asupra fondurilor și planul de distribuire, care au fost comunicate creditorilor, împotriva acestora nefiind înregistrate contestații, astfel că a procedat la distribuirea sumelor. Solicită instanței aprobarea raportului final, întocmit în baza art. 167 din OUG nr. 91/2013 și închiderea procedurii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând, reține că prin raportul final de activitate depus la dosar la data de 23 octombrie 2013, lichidatorul judiciar P. O. I. desemnat să administreze procedura falimentului debitoarei SC E. S. închiderea procedurii falimentului debitoarei, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea remunerației lichidatorului judiciar.
În cuprinsul raportului, lichidatorul judiciar a arătat că în temeiul art. 61 alin 1 din Legea nr. 85/2006 și în baza listei creditorilor pusă la dispoziție de către administratorul statutar al societății debitoare, lichidatorul judiciar a procedat la notificarea acestora cu privire la deschiderea procedurii de insolvență, cu precizarea tuturor termenelor stabilite de către judecătorul sindic.
Potrivit dispozițiilor legale lichidatorul judiciar a procedat la verificarea creanței declarate de către creditori și ulterior conform art. 72 al Legii 85/2006 la întocmirea tabelului preliminar care a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 18655 din_, afișat la ușa instanța și înregistrat la dosarul cauzei la data de _
.
În cadrul adunării generale a creditorilor convocată pentru data de_, s-a supus ofertei financiare a lichidatorului judiciar și confirmarea acestuia. Creditorii prezenți au confirmat în calitate de lichidator judiciar pe P. O. I. cu un onorariu fix de 500 lei/lună și un onorariu de succes de 5% din sumele ce urmează a fi atrase în contul unic al procedurii.
Procesul verbal al adunării creditorilor a fost publicat în BPI nr. 4446/2013 și înregistrat la grefa T. ui Specializat C. la data de_ .
În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute Legea nr. 85/2006, precum și a celor stabilite de judecătorul sindic și în termenul prevăzut de acesta, lichidatorul judiciar a procedat la întocmirea unui raport privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a societății debitoare, cu menționarea persoanelor cărora le- ar putea fi imputabilă, raport care a fost depus la dosarul cauzei la data de_, publicându-se, de asemenea, și un anunț privind acest raport în BPI nr.1052/2013. Pentru acest raport s-a avut în vedere activitatea economica a societății pe anii 2009- 2012 folosindu-se in acest scop evidențele contabile ale societății, situațiile financiari întocmite înainte de data deschiderii procedurii.
În urma acestei analize, lichidatorul judiciar a concluzionat că insolvența debitoarei se datorează, în general, unor cauze obiective din contextul general al evoluției economiei naționale, neexistând premisele necesare aplicării prevederilor art. 138 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
Lichidatorului judiciar a identificat in patrimoniul debitoarei un imobil teren, care a fost inventariat și evaluat. Bunul a fost valorificat la data de_ prin licitație publică deschisă cu strigare la prețul de lichidare stabilit prin raportul de evaluare aprobat de către adunarea generală a creditorilor, respectiv la prețul de 245.518 lei inclusiv TVA.
Ca urmare a obținerii de sume în contul unic de lichidare, din valorificarea bunurilor, s-a întocmit, în temeiul art. 122 din legea 85/2006, raportul asupra fondurilor și planul de distribuire. Documentele întocmite in conformitate cu dispozițiilor art. 122 din Legea 85/2006 au fost înregistrate la grefa T. ui Specializat
C. și au fost afișate la ușa instanței la data de_, totodată aceastea au fost publicate în BPI nr. 25674/2013, respectiv 15662/2013 și comunicat prin fax cu creditorii societății debitoare.
Urmare a faptului că nu au fost înregistrate contestații, lichidatorul judiciar a procedat la distribuirea sumelor, aflate în contul debitoarei.
Ținând cont de toate aceste aspecte învederate, pe de o parte, iar pe de altă parte având în vedere că în patrimoniul debitoarei nu mai sunt bunuri care să poată face obiectul procedurii de valorificare, lichidatorul judiciar a considerat că nu mai există nici un temei pentru continuarea prezentei proceduri, motiv pentru care a solicitat încuviințarea raportului final și bilanțul final.
Totodată, s-a solicitat să se dispună închiderea procedurii simplificate a insolvenței referitoare la SC E. S., radierea debitoarei de Oficiul Registrului Comerțului și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.
Analizând cererea formulată prin prisma actelor existente la dosar, judecătorul sindic constată următoarele
:
Prin încheierea civilă nr. 3871/C/2012 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei și a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei.
La data de 11 ianuarie 2013 a fost înregistrat la dosar raportul întocmit în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006 privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția insolvenței debitoarei, concluzionându-se că insolvența debitoarei se datorează, în general, unor cauze obiective din contextul general al evoluției economiei.
Derularea procedurii insolvenței a avut loc sub supravegherea lichidatorului judiciar și sub controlul judecătoresc al judecătorului sindic. În cadrul procedurii lichidatorul judiciar a identificat bunurile existente în patrimoniul debitoarei.
Față de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenței întemeiat pe disp. art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
De asemenea, lichidatorul judiciar a întocmit raport final și l-a supus aprobării judecătorului sindic, urmându-se și procedura prev. de art. 129 din Legea nr. 85/2006. Astfel, raportul final privind propunerea de închidere a procedurii a fost depus la dosarul cauzei la data de 23 octombrie 2013, fiind anexate dovezile de efectuare a tuturor cheltuielilor de procedură, precum și dovezile de comunicare și notificare referitoare la raportul final și propunerea de închidere a procedurii insolvenței
debitoarei.
În considerarea disp. art. 129 din Legea nr. 85/2006, s-a procedat la comunicarea raportului final și a situațiilor financiare tuturor creditorilor și debitoarei, prin Buletinul procedurilor de insolvență, precum și prin comunicare cu creditoarea, fiind și afișat la ușa instanței.
De asemenea, s-a procedat la convocarea adunării creditorilor debitoarei, în vederea discutării raportului final, aducându-li-se la cunoștință că pot formula obiecțiuni cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării.
Având în vedere că între momentul depunerii spre soluționare a raportului final însoțit de cererea de închidere a procedurii insolvenței și momentul pronunțării de către judecătorul sindic a unei soluții a intrat în vigoare OUG 91/2013, care se aplică tuturor procedurilor în curs, deci inclusiv pentru cererile deduse judecății anterior intrării în vigoare a ordonanței, dar nesoluționate, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 348 din OUG 91/2013, judecătorul sindic va analiza cererea de închidere din perspectiva noilor dispoziții legale.
Astfel, potrivit art. 175 alin. 2 din OUG 91/2013 o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitoarei au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.
Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situația averii debitoarei, prin prisma dispozițiilor sus evocate, judecătorul sindic constată că aceste dispoziții sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nemaiexistând nici un fel de bun de valorificat pentru îndestularea creditorilor.
Ca atare, judecătorul sindic constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 175 alin. 2 din OUG 91/2013 pentru închiderea procedurii insolvenței, în condițiile în care bunurile existente în patrimoniul debitoarei au fost valorificate, astfel încât cererea lichidatorului urmează a fi încuviințată, urmând să se dispună închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 179 și 180 din același act normativ, să se dispună și notificarea prezentei hotărâri D. C. și O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum și descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :
Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar P. O. I. privind închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC E. S., și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC E. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 17555332.
Dispune radierea debitoarei S.C. E. S.R.L. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Descarcă lichidatorul judiciar P. O. I. de îndatoriri și responsabilități. Definitivă și executorie.
Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red.DH/tehnored. AA 5 ex./_
← Decizia civilă nr. 1317/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 1826/2013. Procedura insolvenței → |
---|