Sentința civilă nr. 3208/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
cod operator 4204
R. TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1 SC nr.3208/_
SENTINȚA CIVILĂ NR.3208
Ședința publică din 20 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. O.
- judecător sindic
GREFIER: A. H.
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației la tabelul definitiv al creanțelor promovată de contestatoarea SC G. BD S., cu sediul social în B.
M., str. M. nr. 4, județul M., înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI 12709171, în contradictoriu cu debitoarea SC H. R. S., cu sediul în O., str. B. nr. 28, județul Bihor, și administrator judiciar C. I. DE I. C. L., cu sediul în
B. M., str. 9 Mai, nr. 31, județul M. .
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 13 mai 2013 concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta și prin care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, când în urma deliberării, s-a pronunțat hotărârea de mai jos.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Asupra contestației de față,
Prin contestația formulată de debitoarea SC G. BD S. prin administrator statutar a solicitat judecătorului sindic să constate că dintr-o eroare esențială, administratorul judiciar a trecut la poziția 17 în tabelul definitiv al creanțelor împotriva averii sale, creanța creditorului SC H. R.
S. la nivelul sumei de 71.934,16 lei deși aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006.
Contestatoarea solicită ca această creanță să fie înscrisă provizoriu până la soluționarea irevocabilă a contestației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat că din înscrisurile doveditoare pe care le-a depus la momentul promovării cererii de deschidere a procedurii valoarea creanței SC H. R. S. era la nivelul sumei de 25.673,91 lei.
La dosarul de insolvență creditoarea a depus o declarație de creanță solicitând admiterea și înregistrarea creanței la nivelul sumei de 71.934 lei, aceasta fiind întemeiată pe facturi din anul 2009-2010, iar ultima factură nr.11104727 din data de_ în valoare de 540.246,24 lei nu apare în evidențele contabile, întrucât ea nu a fost comunicată, în fapt ea reprezentând penalități de întârziere.
S-a arătat că valoarea facturilor emise de reclamantă până la data de_ debitoarea avea de achitat creditoarei suma de 37.557,78 lei justificând în acest fel ca în fiecare lună în decursul anului 2011 debitoarea a achitat creditoarei o parte din valoarea facturilor.
După data de_ debitoarea a mai efectuat plăți astfel că la data formulării cererii de deschidere a procedurii valoarea obligațiilor față de creditoare erau de 25.673,91 lei și nu de 71.934,16 lei așa cum aceasta a justificat cu facturile depuse ca mijloc de probă.
S-a mai arătat că administratorul judiciar a înregistrat creanța intimatei în tabelul definitiv al creanțelor însă valoarea declarată de aceasta nu a fost confruntată cu valoarea recunoscută de debitoare prin cererea de deschidere a procedurii și nu s-a verificat dacă în actele financiar contabile ale debitoarei sunt înregistrate toate facturile emise de ea.
Debitoarea susține că valoarea creanței trecută în tabelul definitiv nu îndeplinește caracterul cert, lichid și exigibil pe care Legea nr.85/2006 le prevede la art.3 pct.6. Deși se recunosc obligațiile de plată ale creditoarei reprezentând contravaloarea facturilor privind feroneria pentru tâmplărie, nu se recunoaște obligația de plată a sumei de 50.246,24 lei evidențiată în factura nr.11104727/_ ce reprezintă penalități de întârziere pe care creditoarea susține că a fost comunicată prin poștă.
Se arată că nu există nici o justificare reală a sumei evidențiată în acea factură și nici în calculul penalităților de întârziere aferente acestei sume precum și faptul că nu există nicio dovadă că această factură i-a fost comunicată prin poștă cu confirmare de primire în astfel de condiții încât să o poată verifica, accepta și înscrie în contabilitate. Prin urmare caracterul cert, lichid și exigibil al sumei solicitată a fi înscrisă în tabel nu este îndeplinit.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, administratorul judiciar desemnat prin Încheierea nr.857/_ în dosarul de insolvență al contestatoarei debitoare a solicitat respingerea contestației.
Astfel administratorul judiciar Cabinet I. de I. C. L. a arătat că potrivit art.67 din Legea nr.85/2006 a procedat la întocmirea și afișarea tabelului preliminar al debitoarei SC G. BD S. și că întrucât aceasta nu a pus la dispoziție acte din care să rezulte efectuarea unor plăți către creditorul SC
H. R. S. a înscris creanța acestuia la nivelul solicitat.
S-a arătat că de altfel, această creanță a fost înscrisă și în tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitoarei contestatoare, tabel întocmit la data de_ și publicat în BPI nr.6083 la data de_ și necontestat.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele:
Contestatoarea debitoare SC G. BD S. a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței, exprimându-și intenția de reorganizare. Cererea astfel formulată a fost admisă de judecătorul sindic prin Încheierea nr.857/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ . prin aceeași Încheiere a fost desemnat administrator judiciar Cabinet I. de I.
C. L., ulterior confirmat prin votul adunării creditorilor din data de_ .
Cu privire la creanțele declarate în dosarul de insolvență, în îndeplinirea atribuțiilor sale, administratorul judiciar a procedat la verificarea acestora, conform dispozițiilor art.67 din Legea nr.85/2006.
Constatând diferențe între sumele evidențiate în lista creditorilor întocmită de debitoare și suma solicitată a fi înscrisă în tabelul creanțelor de către creditorul SC H. R. S. s-au solicitat informații suplimentare de la reprezentanții debitoarei.
Debitoarei SC G. BD S. nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, având administrator special desemnat, potrivit art.3 pct.26, în persoana d-lui Deac V. .
Deoarece reprezentantul debitoarei nu a fost în măsură să pună la dispoziție acte care să justifice neînscrierea în tabelul creanțelor a sumei solicitate de SC H. R. S., în cuantumul cerut de acest creditor s-a procedat la admiterea creanței la nivelul declarat de SC H. R. S., respectiv 71.934,16 lei.
Administratorul judiciar a întocmit și afișat tabelul preliminar al creanțelor împotriva SC G. BD S. . De aseme4nea, a asigurat comunicarea acestui tabel debitoarei și publicare lui în BPI nr.6038/0_ .,
Ca urmare a neînregistrării de contestații împotriva tabelului preliminar, s-a întocmit ți afișat tabelul definitiv al creanțelor, tabel care a fost publicat în BPI nr.7888 din_ .
Debitoarea SC G. BD S. și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.75 din Legea nr.85/2006, în concret, "eroarea esențială a administratorului judiciar";.
Calea contestației prevăzută de art.75 din lege este deschisă oricărei părți interesate care după data definitivării tabelului de creanțe a descoperit existența unui fals, dol sau a unei erori esențiale, precum și a unor titluri hotărâtoare necunoscute până atunci, care au determinat înscrierea unei creanțe în tabel.
Prin urmare, textul art.75 din lege impune două condiții pentru admisibilitatea unei astfel de contestații, și anume: descoperirea împrejurării
esențiale să fie ulterioară datei definitivării tabelului de obligații și lipsa oricărei culpe pentru identificarea cu întârziere a acestei împrejurări din partea celui care o invocă. Această reglementare se află în corelare cu dispozițiile ar.73 din lege, întrucât dacă debitoarea cunoștea împrejurarea respectivă înainte de definitivarea tabelului de creanțe, avea deschisă calea contestației la tabelul preliminar.
Susținerile debitoarei referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței nu pot fi reținute.
În consecință, judecătorul sindic apreciază că este nefondată contestația debitoarei astfel că va fi respinsă, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația debitoarei, SC G. BD S. cu sediul în B. M., str.Mocirii, nr.4 prin administrator statutar împotriva tabelului definitiv al creanțelor întocmit de administratorul judiciar C.I.I.-C. L., cu sediul în B.
M., str.9Mai, nr.31 cu privire la creanța creditoarei SC H. R. S. cu sediul în O., str.B., nr.28, județul Bihor.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică,azi,_ .
Președinte, G. ier,
S. O. A. H.
Red.S.O.-_
Tehnored.A.H.-_ 5 ex.
← Încheierea civilă nr. 1957/2013. Procedura insolvenței | Încheierea civilă nr. 2779/2013. Procedura insolvenței → |
---|