Sentința civilă nr. 2170/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2170/2013
Ședința publică din data de 09 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii simplificate a falimentului, deschise împotriva debitoarei S.C. P. S.R.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. T. M. CRISTINA, d-na practician în insolvență T. M. Cristina, lipsind reprezentanții creditorilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 8 mai 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor;
în data de 2 septembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, cerere de închidere a procedurii, întemeiată pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență, nr. 14212/_, a cererii de închidere a procedurii și decontul de cheltuieli.
Instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere.
Reprezentanta lichidatorului judiciar susține cererea de închidere a procedurii astfel cum a fost întocmită, arătând că a convocat Adunarea Creditorilor cu propunerea de avansare de sume de bani pentru continuarea procedurii ori, nici unul dintre creditori nu și-a manifestat intenția în acest sens, motiv pentru care, solicită închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea onorariului și a cheltuielilor de procedură.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 02 septembrie 2013, lichidatorul judiciar CII T.
M. CRISTINA a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC P. S., radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că, ulterior deschiderii procedurii simplificate a insolvenței debitoarei, a efectuat următoarele operațiuni prevăzute de legea insolvenței, descrise în rapoartele depuse la dosarul cauzei, din care: notificarea societății debitoare și a administratorului statutar în vederea predării documentelor contabile; întocmirea tabelului preliminar, afișarea acestuia la ușa instanței și publicarea în BPI 7279/_, nefiind înregistrate contestații împotriva acestuia.
După primirea notificării, reprezentantul societății debitoare a pus la dispoziția lichidatorului judiciar lista creditorilor și documentele contabile ale societății în vederea
întocmirii raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență.
Din partea Serviciului de Impozite și Taxe al Primăriei H. s-a primit adresa nr. 1586/_ prin care se face cunoscut că debitoarea nu figurează cu bunuri mobile sau imobile. Cu privire la stocul de marfă existent, constând în stocuri de băuturi alcoolice, apă minerală și cafea, acesta a fost inventariat, la valoarea de 587,86 de lei, însă această marfă este expirată.
Lichidatorul judiciar apreciază că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, care permite închiderea procedurii în orice stadiu al acesteia dacă: nu există bunuri în averea debitoarei ori acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Lichidatorul judiciar a mai arătat că debitoarea se încadrează în prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006 întrucât nu deține nici un bun în averea proprie și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare pentru a acoperi cheltuielile de administrare.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 488/2013 pronunțată de T. Specializat C. s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței debitoarei S.C. P. S. .
La data de 15 aprilie a fost depus la dosar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au cauzat starea de insolvență a debitoarei,, concluzia fiind că starea de insolvență a debitoarei se datorează unor factori obiectivi.
De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 7279/_ .
Pe de altă parte, creditorii au fost convocați( fila 126) să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate( astfel cum reiese din adresa Primăriei orașului H. nr. 1586/_ aflată la fila 124), însă nici unul dintre creditori nu și-a exprimat disponibilitatea în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea S.C. P. S. .
Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar CII T. M. CRISTINA de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 se va încuviința onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3.000 lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea lichidatorului judiciar CII T. M. CRISTINA în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC P. S., și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC P. S., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 15814457.
Dispune radierea debitoarei S.C. P. S. din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă lichidatorul judiciar CII T. M. CRISTINA de îndatoriri și responsabilități.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 09 septembrie 2013.
JUDECĂTOR SINDIC,
GREFIER,
D. H.
N.
N.
Red.DH/tehnored LU 6 ex/_
← Decizia civilă nr. 3857/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 343/2013. Procedura insolvenței → |
---|