Sentința civilă nr. 2460/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

T. SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 2460/2013

Ședința publică din data de 30 septembrie 2012 Instanța este constituită din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.

Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii simplificate a insolvenței deschise împotriva debitoarei S. I. I. S., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. B. M., d-l practician în insolvență B. M.

, cu delegație existentă la dosar, f. 142, lipsind reprezentanții creditorilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că s-a dispus citarea creditoarei S. SAMTI LEASING S.R.L cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, aferentă cererii de repunere în termen, obligație care nu a fost îndeplinită până la acest moment.

Reprezentantul lichidatorului judiciar depune la dosar o cerere de instituire a sechestrului asigurător.

La interpelarea instanței de a preciza în contradictoriu cu cine a înțeles să formuleze cererea de instituire a sechestrului, reprezentantul lichidatorului judiciar arată că în contradictoriu cu fostul administrator al debitoarei.

Instanța acordă reprezentantului lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de instituire a sechestrului asigurător.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii și scutirea de plată a cauțiunii, având în vedere că debitoarea nu dispune de disponibilități bănești.

În ceea ce privește cererea de repunere în termen formulată de către creditoarea

S. SAMTI LEASING S., judecătorul sindic, raportat la faptul că nu a fost achitată taxa judiciară de timbru aferentă cererii, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția netimbrării cererii de repunere în termen.

Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea excepției.

Judecătorul sindic, deliberând asupra cererii de repunere în termen formulate de către S. SAMTI LEASING S., constată că, deși aceasta a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, nu și-a îndeplinit această obligația, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 34 din OUG 80/2013, urmează a anula, ca netimbrată, cererea de repunere în termen formulată de către creditoarea S. SAMTI LEASING S.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de instituire a sechestrului judiciar și stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 09 decembrie 2013, sala 249, ora 11,00, cât și pentru discutarea cererii de înlocuire a lichidatorului judiciar, urmând a fi citați creditorii prin publicarea citației în Buletinul procedurilor de insolvență.

JUDECĂTORUL SINDIC,

Deliberând asupra cererii formulate de lichidatorul judiciar CII B. M., judecătorul sindic constată următoarele:

Prin raportul de activitate depus în sala de ședință la termenul de judecată din data de 16 septembrie 2013, lichidatorul judiciar CII B. M. al debitoarei SC I. I.

S. a arătat că a procedat la luarea masurilor necesare pentru identificarea si clarificarea situației patrimoniale a debitoarei SC I. I. S. .

In acest sens, a trimis notificări către Primăria Cluj-Napoca pentru a-i pune la dispoziție lista cu bunurile societății debitoare și documentele aferente acestora. În acest context a luat legătura cu d-na director Serviciu Insolvente din cadrul Primăriei C.

-N. care i-a pus la dispoziție documentele din care a reieșit situația bunurilor debitoarei la data intrării in insolventa, astfel: l(un) autoturism BMW 530D serie sașiu VVBANC 710X0B820I24, achiziționat in leasing(_ ); l(un) autoturism Dacia 1310, seria UU1R13311M0099466, 1397 cmc(_ ); un cap autotractor VOLVO FH 12, serie sașiu YV2A4DAA91A522697 (_ ); l(un) cap tractor VOLVO FH12, serie sașiu YV2A4DAA21A5230899(_ ); 1(un) cap autotractor Mercedes Actros serie sașiu VVDB9640331K599960; l(una) Semiremorca Koegel SMCO 24 nr. înmatriculare_, serie sașiu WKOSNCO2410780264.

Lichidatorul judiciar a precizat că toate aceste bunuri pana la aceasta ora nu au putut fi identificate pe raza Municipiului C. -N., deși au fost căutate prin toate mijloacele specifice posibile, inclusiv de către reprezentanții societății de leasing Samti leasing S. din C. -N. . Din informațiile pe care le-a avut de la creditoarea T. SA din A., unele din aceste bunuri, respectiv capurile autotractor, ar fi fost identificate pe raza autostrăzii Bucuresti-Pitesti unde erau oferite spre vânzare.

Ținând cont de aspectele menționate și de măsurile întreprinse în procesul procedurii insolventei, lichidatorul a propus instanței acordarea unui termen pentru recuperarea și identificarea bunurilor debitoarei, confirmarea lichidatorului judiciar și a onorariului, afișarea tabelului definitiv al creanțelor, instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor debitoarei conform art.591 Cod Proc.Civila având in vedere posibilitatea înstrăinării si ascunderii acestora in dauna creditorilor respectiv pentru următoarele: l(un) autoturism BMW 530D ,serie sașiu WBANC 7I0X0B820124, achiziționat in leasing(Cj 12 ZZY), 1 (un) autoturism Dacia 1310, seria UU1R13311M0099466, 1397 cmc(CJOlVAP), l(un)cap autotractorVOLVO FH 12, serie sașiu YV2A4DAA91A522697 (_ ), l(un) cap tractor VOLVO FH12, seric sașiu YV2A4DAA21A5230899(_ ), 1 (un) cap autotractor Mercedes Actros serie sașiu WDB9640331K599960, 1 (una) Semiremorca Koegel SMCO 24 .Nr.inmatriculare_, serie sașiu WKOSNCO2410780264, aprobarea prezentului raport de activitate si acordarea unui termen pentru realizarea obiectivelor si a atribuțiilor prevăzute de art.25 din Legea 85/2006.

De asemenea, la data de 30 septembrie 2013 a fost depusă de CII B. M., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC I. I. S., cerere de instituire sechestru asigurător.

Lichidatorul judiciar a arătat că, în calitatea sa de lichidator judiciar al debitoarei SC I. I. S., numit prin Sentința civila nr.820 din_, in dosarul_ aflat pe rolul T. ui Specializat C., a identificat următoarele bunuri patrimoniale a debitoarei SC I. I. S. in insolventa ,dupa cum urmează: l(un) autoturism Dacia 1310, seria U1R13311M0099466,1397cmc(_ ); l(un)cap autotractor VOLVO FH 12, serie sașiu YV2A4DAA91A522697 (_ ); l(un) cap tractor VOLVO FH12, serie sașiu YV2A4DAA21A5230899(_ ); 1(un)cap autotractor Mercedes Actros serie sașiu VVDB9640331K599960; l(una) Semiremorca Koegel SMCO 24, nr. inmatriculare_, serie sașiu WKOSNCO2410780264.

Lichidatorul judiciar a precizat că, toate aceste bunuri, pana la aceasta ora nu au putut fi identificate pe raza Municipiului C. -N., deși au fost căutate prin toate mijloacele specifice posibile, inclusiv de către reprezentanții societății de leasing Samti leasing S. din C. -N. . Din informațiile pe care le-a avut de la creditoarea T. SA din A., unele din aceste bunuri, respectiv capurile autotractor VOLVO, ar fi fost identificate pe raza autostrăzii Bucuresti-Pitesti unde erau oferite spre vânzare.

Având în vedere că, prin aceste operațiuni a fost afectată capacitatea de plată a debitorului generându-se starea de insolventa, în cauza a existat riscul ca, reprezentanții debitoarei să își lichideze averea fără a proceda la efectuarea plăților către creditori, cu consecința imposibilității debitorului de a recupera sumele de care a fost lipsit în mod fraudulos și a acoperi masă credală.

Față de cele menționate, lichidatorul judiciar a arătat că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 141 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 pentru înființarea sechestrului asigurător.

Dată fiind compatibilitatea dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 cu dispozițiile codului de procedură civilă în materie, sub aspectul urgenței, și caracterului surpriză al sechestrului asigurător pentru atingerea scopului său de conservare a sumelor ce pot fi executate silit, dispozițiile legale sus menționate trebuie coroborate cu dispozițiile art. 591- 593 alin. 3 din Codul de Procedură Civilă.

Având în vedere că prezența cerere este prevăzută expres de Legea nr. 85/2006, decurge în mod direct din procedură insolvenței, și este subordonată atingerii scopului Legii înscris în art. 2, sunt aplicabile dispozițiile art. 25 din Regulamentul (CE)_ referitor la procedurile de insolventa, ceea ce atrage aplicabilitatea hotărârii ce se va pronunța, atât în România cât și în spațiul comunitar.

Lichidatorul judiciar a precizat că, în cauza se impune scutirea de plată a cauțiunii, pentru următoarele motive:

Din informațiile primite de la direcțiile de plată a impozitelor și taxelor cât și din situațiile financiare depuse de debitor, a rezultat că acesta nu dispune de bani în conturi bancare sau în casa. Mai mult, astfel cum s-a mai arătat, lipsa mijloacelor financiare s-a datorat actelor și operațiunilor frauduloase efectuate de reprezentanții debitoarei în dauna creditorilor.

S-a menționat că, plată unei cauțiuni de 10% din valoarea masei credale, este însă o sarcină împovărătoare și depășește posibilitățile financiare ale debitoarei, în atare situație, în condițiile în care s-ar menține această obligație, lichidatorul judiciar s-ar afla în imposibilitate de a promova acțiunea și, în mod direct, de a apăra interesele creditorilor și de a atinge scopul Legii, menționat în art. 2. Astfel fiind, lichidatorul judiciar a arătat că s-ar afla în situația de a fi îngrădit accesul la judecata prezentei cereri, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, și deopotrivă a prevederilor art. 6 paragraful I din Convenția Europeană pentru Drepturilor Omului.

In acest sens, lichidatoprul a pus în vedere si Jurisprudența CEDO - cauză losif și alții vs. România - nr. 10443/03, în care C. a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1, în condițiile în care, obligația impusă reclamanților de a achita o cauțiune extrem de ridicată pentru a putea introduce acțiunea și pentru a obține judecarea ei - "i-a lipsit de posibilitatea de a obține examinarea fondului cauzei și, prin urmare, de dreptul lor de acces la o instanță".

Astfel, s-a conchis că, ținând seamă de circumstanțele speței și în special de faptul că restricția litigioasă a intervenit în stadiul inițial al procedurii, această a fost disproporționată și că astfel s-a adus atingere înseși esenței dreptului de acces la o instanță.

Tinand cont de aspectele menționate si masurile intreprinse in procesul procedurii insolventei, lichidatorul judiciar a propus instanței instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor debitoarei SC I. I. S., conform art. 141 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 coroborat cu art.591-593 Cod Proc.Civila, având in vedere posibilitatea instrainarii si ascunderii acestora in dauna creditorilor respectiv pentru următoarele: l(un) autoturism Dacia 1310, seria UU1R13311M0099466,1397mc(CJOlVAP); l(un)cap autotractorVOLVO FH 12, seric sașiu YV2A4DAA91A522697 (_ ); l(un) cap tractor VOLVO FH12, serie sașiu YV2A4DAA21A5230899(_ ) l(un) cap autotractor Mercedes Actros serie sașiu WDB9640331K599960; l(una) Semiremorca Koegel SMCO 24 nr. înmatriculare_, serie sașiu WKOSNCO2410780264.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține următoarele

:

Cererea de instituire a sechestrului asigurător, astfel cum a fost formulată de lichidatorul judiciar este inadmisibilă, raportat la temeiurile de drept cu care a învestit instanța.

Pe de o parte, prin cererea formulată la data de 30 septembrie 2013, lichidatorul judiciar a înțeles a-și preciza cererea ca fiind întemeiată pe dispozițiile art. 141 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței potrivit căruia odată cu cererea

formulată conform art. 138 alin. 1 sau, după caz, 138 alin. 3, administratorul judiciar sau lichidatorul sau, după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecătorului sindic să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite conform art. 138. Fixarea unei cauțiuni de 10% din valoarea pretențiilor este obligatorie. Cererea de măsuri asiguratorii poate fi formulată și ulterior introducerii acțiunii prevăzute de art. 138.

Este indubitabil că, potrivit art. 141 din Legea nr. 85/2006, cadrul procesual în care poate fi formulată cererea de instituire a sechestrului asigurător este cel al acțiunii deja formulate de administratorul judiciar, lichidatorul sau comitetul creditorilor debitoarei, având ca obiect atragerea răspunderii civile patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în stare de insolvență. Și, în plus, bunurile asupra cărora se solicită instituirea sechestrului asigurător aparțin pârâților, iar nu persoanei debitoarei aflate în insolvență.

Întrucât în dosarul nr._ nu a fost formulată o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale în temeiul art. 138 și, cu atât mai puțin, întrucât instituirea sechestrului se cere de către lichidatorul judiciar CII B. M. a fi dispusă asupra bunurilor debitoarei insolvente, iar nu asupra bunurilor pârâților care au cauzat starea de insolvență, cererea de instituire a sechestrului asigurător este inadmisibilă din perspectiva dispozițiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 invocată de lichidator.

Cel de-al doilea temei de drept invocat de lichidatorul judiciar în susținerea cererii de instituire a sechestrului asigurător, potrivit raportului depus la data de 16 septembrie 2013, îl reprezită temeiul de drept comun, respectiv art. 591 C.p.c.

Potrivit art. 591 alin. 1 C.p.c. creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune.

În speță, prin sentința civilă nr. 820 din 18 martie 2013 pronunțată de T. Specializat C. s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a debitoarei S. I. I.

S., fiind dispusă măsura ridicării dreptului de administrare al debitoarei. Lichidatorul judiciar a fost desemnat, la solicitarea creditoarei S. TRANS CONDOR S.A., CII B. M. .

Lichidatorul judiciar desemnat a administra procedura insolvenței debitoarei SC

I. I. S., pe de o parte, nu are calitatea de a solicita o asemenea măsură. Astfel cum s-a statuat în mod constant în jurisprudență, natura juridică a atribuțiilor lichidatorului judiciar, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 85/2006, determină poziția sa: de mandatar al justiției și de reprezentant al procedurii, ceea ce înseamnă că acesta nu poate fi reprezentantul nici al creditorilor, nici al debitoarei, ci este obligat să urmărească prezervarea caracterului unitar, colectiv și egalitar al procedurii.

Or, din această poziție, de reprezentant al procedurii insolvenței lichidatorul judiciar nu are calitatea procesuală activă de a solicita, în temeiul art. 591 C.p.c. instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor debitoarei.

În plus, lichidatorul judiciar al debitoarei SC I. I. S. este singura persoană mandatată să dispună asupra bunurilor debitoarei, fiind ridicat dreptul de administrare a averii debitoarei. O asemenea consecință se raportează la integralitatea averii debitoarei de a efectua acte de administrare sau de dispoziție. Astfel, efectul ridicării dreptului debitoarei de a-și conduce afacerea se produce de la data deschiderii procedurii insolvenței, 18 martie 2013, cu privire la bunurile din averea debitoarei, cu privire la actele juridice ale debitorului și cu privire la acțiunile în justiție sau cererile debitorului ori contra acestuia. Întrucât lichidatorul judiciar beneficiază de control deplin asupra averii debitoarei, este lipsit de orice interes juridic actualul demers procesual privind instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor debitoarei, obligația lichidatorului judiciar fiind aceea de a identifica aceste bunuri și de a le inventaria, evalua și supune procedurii de valorificare în condițiile Legii nr. 85/2006.

Faptul că lichidatorul judiciar are dificultăți în a identifica bunurile aflate în averea debitoarei nu poate justifica formularea unei asemenea cereri.

Cererea lichidatorului judiciar este, totodată, informă din perspectiva dispozițiilor art. 591 C.p.c., nefiind formulată în contradictoriu cu un debitor, din cuprinsul cererii

scrise adresată judecătorului sindic nerezultând că se adresează unui debitor, fiind absurd a se aprecia că poate fi formulată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu debitoarea al cărei reprezentant legal este acesta; nu poate fi reținută nici mențiunea verbală făcută în ședința publică din data de 30 septembrie 2013, potrivit căruia cererea este formulată în contradictoriu cu fostul administrator statutar al debitoarei întrucât este contrazis de însuși conținutul cererii pe care chiar lichidatorul judiciar a redactat-o.

Toate aceste argumente reprezintă motive care conduc spre soluția respingerii, ca inadmisibilă, a cererii formulate de lichidatorul judiciar în temeiul art. 591 C.p.c, respectiv a art. 141 din Legea nr. 85/2006, având ca obiect instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor din averea debitoarei SC I. I. S. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Respinge cererea formulată de lichidatorul judiciar CII B. M. al debitoarei SC

I. I. S. privind instituirea sechestrului asigurător. Definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. H. N. N.

Red. DH/ tehnored. AA 3 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2460/2013. Procedura insolvenței. SRL (Societate cu Răspundere Limitată)