Sentința civilă nr. 2476/2013. Procedura insolvenței
Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2476/2013
Ședința publică din data de 30 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
JUDECĂTOR SINDIC: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind examinarea stadiului procedurii simplificate deschise împotriva debitoarei S.C. T. A. DSR.L., în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar desemnat să administreze prezenta procedură, C. T. M. C., d-na practician în insolvență T.
M. C., lipsind reprezentanții creditorilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:
în data de 10 septembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, procesul verbal de afișare la ușa instanței a tabelului definitiv al creanțelor;
în data de 20 septembrie 2013, din partea lichidatorului judiciar, cerere de închidere a procedurii, întemeiată pe dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006;
Reprezentanta lichidatorului judiciar depune la dosar adresa emisă de către Primăria Municipiului Dej cu privire la faptul că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri, dovada faptului că a solicitat celor doi creditori, D. C. și I. C., avansarea de sume de bani pentru continuarea procedurii, decontul de cheltuieli și onorariu și dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvență a cererii de închidere a procedurii.
Instanța acordă reprezentantei lichidatorului judiciar cuvântul în susținerea cererii de închidere a procedurii.
Reprezentata lichidatorului judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 solicită închiderea procedurii, radierea debitoarei din evidențele Registrului Comerțului, descărcarea lichidatorului judiciar de îndatoriri și responsabilități și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului în cuantum de 3000 lei + TVA din fondul de lichidare.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 20 septembrie 2013, lichidatorul judiciar C.I.I
T. C. a solicitat închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC T. A. DS, radierea acesteia din evidențele ONRC C., descărcarea lichidatorului de toate îndatoririle referitoare la procedură și încuviințarea cheltuielilor de procedură și a onorariului lichidatorului judiciar.
În susținerea acestei solicitări, lichidatorul judiciar a învederat că prin sentința civilă nr. 1941 din data_, pronunțată de T. Specializat C., în dosarul nr. _
,a fost deschisă procedura insolvenței în forma simplificată privind pe debitoarea SC T.
A. DS .
Lichidatorul judiciar a menționat faptul că, după data deschiderii procedurii, notificarea deschiderii procedurii a fost publicată atât în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 11864/_, cât și într-un ziar de largă circulație din data de 16 iulie 2013.
În urma notificării privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei, administratorul statutar al societății debitoare a comunicat a administratorului
judiciar, documentele contabile ale societății pentru analizarea lor în vederea întocmirii Raportului cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei, în temeiul art. 59 din Legea nr. 85/2006.
S-a arătat că, în vederea indisponibilizării sumelor aflate în conturi, lichidatorul judiciar a procedat la notificarea unităților bancare, însă în urma răspunsurilor primite a rezultat că societatea debitoare, SC T. A. DS, nu figurează cu sume de bani în vreun cont.
În interiorul termenului de depunere a declarațiilor de creanță, lichidatorul judiciar a arătat că au fost înregistrate cereri de admitere a creanței din partea următorilor creditori: Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Dej, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C., care a fost înscrisă în categoria creanțelor bugetare cu suma de 23.783 lei și Inspectoratul Teritorial de Muncă C., fiind înscris cu întreaga sumă în valoare totală de 159 lei.
Toate creanțele au fost înscrise la masa credală cu întreaga valoare solicitată, tabelul însumând 23.942 lei.
De asemenea s-a mai arătat că, tabelul preliminar a fost afișat la ușa instanței la data de 26 august 2013 și publicat în BPI nr. 13993/_, împotriva tabelului preliminar de creanțe nefiind formulate contestații, motiv pentru care tabelul de creanțe a fost definitivat în forma inițială ca și tabel preliminar.
În baza documentelor contabile primite din partea reprezentantului debitoarei SC
T. A. DS, s-a întocmit raportul cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență, în temeiul art. 59 din Legea nr.86/2006, pe care, lichidatorul judiciar l-a înregistrat la dosarul cauzei la data de_ și publicat în BPI nr. 14433/_, nefiind identificate elemente care să indice îndeplinirea condițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor din conducerea societății.
În urma notificării de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței de la Direcția de Impozite și Taxe a Municipiului Dej, lichidatorul judiciar a precizat că a primit adresa nr. 16300 din_, prin care i s-a comunica faptul că, debitoarea figurează în evidențele lor cu un autoturism Mercedez Benz. Lichidatorul judiciar a luat legătura cu administratorul statutar al debitoarei care i-a comunicat că autoturismul nu se mai afla în patrimoniul debitoarei, predând în acest sens "Decizia de scoatere din evidență";.
Având în vedere faptul că, debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu, lichidatorul judiciar a înaintat creditorilor înscriși la masa credală o solicitare de avansare a sumei de 3.000 lei plus TVA, în vederea continuării procedurii insolvenței, privind pe SC T. A. SMV S., cu mențiunea că termenul limită de avansare a fost _
, orele 14.00, urmând ca situația în care, nu îi va avansată suma solicitată, lichidatorul judiciar își va susține prezenta cerere, în vederea închiderii procedurii.
Dat fiind faptul că au fost întreprinse toate demersurile pentru desfășurarea procedurii și că nici un creditor nu și-a arătat disponibilitatea în avansarea sumei solicitate pentru continuarea procedurii, lichidatorul judiciar a arătat că a formulat prezenta cerere cu propunerea de închidere a procedurii insolvenței față de debitoarea SC T. A. DS, societate în faliment, cerere întemeiată pe prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, judecătorul sindic constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr.1941/C/2013 pronunțată în prezentul dosar s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea S.C. T. A.
DS .
De asemenea, a fost definitivat tabelul de creanțe al debitoarei, nefiind înregistrate contestații împotriva tabelului preliminar afișat la ușa instanței și publicat în BPI 13993/_ .
Pe de altă parte, creditorii au fost convocați( filele 112-113) să avanseze sumele necesare continuării procedurii întrucât în averea debitoarei nu se regăsesc bunuri care să poată fi valorificate, astfel cum reiese din adresa nr. 16300 din_ a Primăriei
Municipiului Dej, prin Direcția Economică, Serviciul Impozite si Taxe (fila 114-115), însă aceștia nu și-au exprimat disponibilitatea în acest sens.
Potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.
Fiind întrunite condițiile legale, în temeiul art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 judecătorul sindic va dispune închiderea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 față de debitoarea SC T. A. DS .
Totodată se va dispune radierea debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, respectiv va dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 urmează a dispune descărcarea lichidatorului judiciar CII T. C. de îndatoriri și responsabilități.
În temeiul disp. art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 va încuviința cheltuieli de procedură în cuantum de 346,11 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de
3.000 de lei plus TVA, care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea lichidatorului judiciar CII T. M. C. în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC T. A. DS, și, în consecință:
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC T. A. DS, având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J_ și CUI 16381971.
Dispune radierea debitoarei S.C. T. A. DS din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C. și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Încuviințează cheltuielile de procedură în cuantum de 346,11 lei și onorariul lichidatorului judiciar, în cuantum de 3000 de lei plus TVA care urmează a fi achitat din fondul de lichidare constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Descarcă lichidatorul judiciar CII T. M. C. de îndatoriri și responsabilități.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 30 septembrie 2013
JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. DH/ tehnored. AA 6 ex/_
← Încheierea civilă nr. 2005/2013. Procedura insolvenței | Sentința civilă nr. 7264/2013. Procedura insolvenței → |
---|